EXCLUSIV – Agenția Națională de Integritate: Daniel Morar nu e incompatibil

La cererea mea, Agenția Națională de Integritate a explicat pe larg de ce Daniel Morar poate fi procuror general interimar pînă își preia mandatul de judecător al Curții Constituționale. Mai jos, răspunsul complet al ANI:
 
Urmare a solicitării dumneavoastră adresată Agenției Naționale de Integritate în temeiul prevederilor Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă aducem la cunoștință următoarele:
Prin Decretul nr. 326 din 25 martie 2013 privind numirea unui judecător la Curtea Constituțională se dispune numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională a domnului Daniel Marius MORAR, începând cu data de 09 iunie 2013, pentru un mandat de 9 ani.  
Art. 62 din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionaleprevede faptul că, în cazul în care candidatul ocupă o funcţie incompatibilă cu aceea de judecător al Curţii Constituţionale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcţie sau din partidul politic al cărui membru este.
De asemenea, art. 63 din același act normativ prevede faptul că: ,,(1) Judecătorii Curţii Constituţionale vor depune, în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, următorul jurământ: „Jur să respect şi să apăr Constituţia, îndeplinindu-mi cu bună-credinţă şi fără părtinire obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” ; (2) Jurământul se depune individual. Judecătorii Curţii îşi vor exercita funcţia de la data depunerii jurământului.″
Regimul incompatibilităților incident în speță este cel reglementat de legea aplicabilă instituției publice în care persoana își desfășoară activitate.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin (15) din Legea nr. 303/2004 republicată  privind statutul judecătorilor şi procurorilor,  judecătorii Curţii Constituţionale care, la data numirii, aveau funcţia de judecător sau de procuror au dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul deţinut anterior.
Din interpretarea sistematică a textelor de lege, rezultă următoarele:

  • domnul Daniel Marius MORAR, Prim Adjunct al Procurorului General al României, va exercita efectiv funcția de judecător la Curtea Constituțională numai după depunerea jurământului individual. Pe cale de consecință, existența unor potențiale stări de incompatibilitate, din perspectiva Legii nr. 47/1992, poate interveni numai de la acea dată;
  • dat fiind faptul că la încetarea mandatului de judecător la Curtea Constituțională persoana care avea funcția de judecător sau procuror are posibilitatea să își reia activitatea anterioară numirii, rezultă faptul că și până la data exercitării efective a funcției de judecător la Curtea Constituțională, persoana în cauză poate desfășura activitatea de procuror sau judecător, fără să fie în stare de incompatibilitate.
                În concluzie, exercitarea de către domnul Daniel Marius MORAR a funcției de Prim Adjunct al Procurorului General al României până la data depunerii jurământului nu este de natură să genereze o stare de incompatibilitate.

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

You May also Like...

Băsescule, ești o rușine!
26 iulie 2012
Manuela Mitrea, Cătălin Voicu, iertați-mă!
6 aprilie 2010
Crin nu mai poate fi escorta care se dă fată mare, trebuie să ia o decizie: ori, ori
13 ianuarie 2014
1 Comment
  • Reply
    Alexandra
    28 martie 2013 at 16:09

    Deci daca depune juramantul mai tarziu este OK 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *