Povestea tîrfelor noastre triste
CTP, colegul Andon (Sergiu Andon!) și colegele Drăgotescu și Munteanu s-au pișat pe niște cetățeni care credeau că Ceaușescu murise. Se întîmpla acum 20 de ani, în Adevărul. Da, murise Ceaușescu, însă înviase Iliescu. Cu mineri cu tot. Din nefericire, cetățenii pe care s-au pișat CTP & co nu au avut același noroc cu minerii cum au avut cu jurnaliștii. Sigur, purtătorii de cașchete cu bec în frunte erau înarmați nu cu pix sau mașină de scris, ci cu bîte și cizme grele. Erau, deci, înarmați pînă-n dinți. Pînă-n dinții nefericiților și nefericitelor care le-au ieșit în cale. Dar au restabilit ordinea iliesciană, i-au pus la respect pe reacționarii ăia fioroși cu plete, ochelari și fustă.
Normal că măciucarii pixului din iunie ’90 și-au pus cerneală tipografică în cap, acum, după douăzeci de ani. Mai exact, le-a pus-o-n cap Patriciu, noul proprietar al Adevărului. Același Patriciu care (atunci cînd, în ’90, SF-istul amețit de CTP se lăsa manipulat cu gloria de-a scrie la gazetă, liber să se pișe pe victimele sălbaticilor din mine) era la fel de liber ca înainte de ’89 să se plimbe pe la emiri în scop arhitectural. Același Patriciu care a avut norocul să se afle la întîlnirea Securității cu politica fix atunci cînd s-a pus problema găsirii unui băiat care să preia o rafinărie, mai moca, așa, de la stat.
Poate nu sesizați mîrlănia ironiei: Patriciu, care era liber să se plimbe în străinătate sub nasul securiștilor, a cumpărat gazeta la care a început să scrie CTP despre golanii din Piața Universității, manipulat tot de securiști. Și, ca gest de maximă eleganță, Adevărul lui Patriciu se pișă acum pe CTP, îl pune la colț, îl arată cu degetul. Sub pretextul „exorcizării”.
Pe toți oamenii ăștia i-am plătit, într-un fel sau altul. Fie că au luat o rafinărie de la stat, fie că au luat niște publicitate de la stat, pe vremea cînd CET Govora făcea fericit orice director de vînzări din presa scrisă.
Oamenii ăștia au fost plătiți. Să presteze. Și au făcut-o. Unii cu talent. Asta e povestea lor. Povestea tîrfelor noastre triste. Numai că, spre deosebire de tîrfele triste ale lui Marquez, cine se îndrăgostește de tîrfele astea triste e un/o imbecil/ă.
P.S. Bogdan Chirieac și Melania Mandas Vergu au crescut în poala lui CTP la Adevărul vechi, al lui Tinu și Hrebenciuc. Primul e un foarte prosper și conspirat om de afaceri, care nu a ezitat să laude în Gândul, pe cînd mai scria acolo, marfa pe care o vindea statului; a doua e o demisă de la stat care și-a renovat casa pe banii UE, simulînd un proiect educațional.
Despre ce școală de presă vorbim, atunci? Sper să vă cărați cît mai repede, mineri ai gazetăriei, cu tot cu tarele voastre securistice care v-au intrat în oase.
16 Comments
Da tu, Prisacariu, cand ai de „gand” sa dispari din presa ? Te mai uiti din cand in cand in oglinda? Nu observi ca faci joc de glezne de vreo 15 ani si … degeaba? Poate iti explica vreun prieten(adevarat)!
te anunt
Personaj mai jalnic si mai lipsit de talent ca CTP rar am vazut. Cine mama dracului il citeste povestile alea fara subiect si total lipsite de stil? Bai frate eu inteleg ca nu poti fi tot timpul inspirat si „pe felie” da sa sugi capatul creionului de atata timp fara nici o treaba cu gazetaria pretinzandu-te genial si neinteles in felul tau chel si nebun e naspa.
catalin, exista o diferenta majora intre tarfe si mai-sus-numitii. tarfele nu ascund ce fac, stau pe marginea drumului cu aia goala si iti cer banii inainte. dar astia, mizeriile, scursurile si jegurile astea umane, isi desfasoara existenta sub o continua si pretinsa cautare a adevarului si dreptatii sociale.
si cea mai sifilitica si nespalata curva este mai buna inzecit decat un astfel de ziarist.
am putea admite cu totii ca au gresit, au interpretat la momentul respectiv realitatea intr-un mod nu tocmai fericit. dar atunci cum sa le mai justifici vehementa, clabucii de la gura si postura de fecioara maria, neprihanita si plina de har?
Bravo nene Prisacariule, le-o zisesi pa bune, le pusesi deshtu` pe rana! Din pacate insa pentru noi astia multi si naivi, care am sperat ca o sa se amelioreze ceva in tara asta, am sperat…am ratat, vorba cantecului.
esti prea rau. pana la urma, sunt si ei oameni. e pacat sa ne lipsim de asemenea valori.
Ba, eu tot ma bucur ca dupa niste ani ne mai dezmeticim si nu avem soarta fostelor URSS in „intuneric”, va felicit baieti!
corect. dar ar trebui sa se simta ei. ceea ce e o aberatie desigur….
Cred ca pentru tine e destinat (sfarsitul celui de-al doilea paragraf):
ttp://www.gandul.info/puterea-gandului/piata-universitatii-un-reflex-al-cenaclului-flacara-6396712
n-am eu șansa asta, privilegiul și onoarea! iar textul crucișătorului e scris înainte de al meu, deci nici logic nu e posibil
a.. da, ai dreptate! nu citesc gandul decat ocazional si nu m-am uitat la data
[…] inclusiv CTP a contribuit la coacerea acestei decizii a CSAȚ. Din motive pe care le-am expus deja, aici și […]
[…] părerea mea despre CTP e cam asta. Și asta. Și chiar și […]
[…] despre cine l-a născut și crescut pe Bogdan Chirieac în presa română. Textul se găsește aici și se intitula “Povestea tîrfelor noastre triste”. Azi, aflăm nu numai că Chirieac […]
[…] anului 1990 ca un apărător al minerilor care băteau oameni pe străzile Bucureștiului (vezi aici), CTP reușește, constant, să își exhibe vomitiv atracția fascinată față de agresor. […]
[…] anului 1990 ca un apărător al minerilor care băteau oameni pe străzile Bucureștiului (vezi aici), CTP reușește, constant, să își exhibe vomitiv atracția fascinată față de agresor. […]