15 decembrie. 00.05. Îmi vine să-l pup pe Turcescu!!! Nu-mi vine să cred că tocmai el, nenorocitul, care mi-a făcut guvernarea de căcat atîta vreme, s-ar putea să-mi fi adus cîteva luni de mandat în plus la Guvern. Să le fi văzut fețele alora care-s cu Livache, la CEx, în seara asta: pfuuiii, erau negri, neeegriiii!!! Nici dacă o puneam eu cu mîna nu ieșea mai bine. Ce e drept, îmi pare rău de Nuți, da’ asta e: am făcut bani împreună, eu am închis ochii la căcaturile ei de la minister, ea m-a ajutat în campanie, da’ acu’ e pe pîrnaie, fiecare cu ale lui.
jurnalu’ lu’ puiemonta
12 decembrie. 10.47. Nu mă pot mișca. Cred că nu mă dau jos din pat azi. M-a făcut praf Codruța aseară. După ce am sunat-o toată ziua, i-am dat sms-uri, am vorbit cu șeful SPP să-l sune pe sepepistul Codruței să-i transmită că vreau să vorbim, abia pe la zece seara m-a contactat. Adică a venit sepepistul meu și mi-a arătat un sms de la sepepistul ei: „Mesaj de la sefa mea pt sefu tau: acum pot vb, santinplat kva?”.
11 decembrie. 08.23. M-a durut inima ieri, nici n-am fost în stare să scriu în jurnal, după ce am trecut prin Guvern ordonanța de urgență cu controlul judiciar. Mă și vedeam prizonier în România sau, și mai rău, în București, în timp ce Ghiță făcea mișto de mine și mă suna din Dubai să-mi spună cît a mai crescut prețul la Chivas și cola în club și ce rău le pare chelnerilor români că nu mai au pe cine poza cu telefonul.
9 decembrie. 21.25. Nu mai pot cu Petreasca, abia aștept să remaniez Guvernul și să scap de ea. Deși mă omoară Adelu cu telefoane și sms-uri să o păstrez, că părinții ei de la Cornu aproape s-au mutat la el și îl toacă toată ziua să pună o vorbă pe lîngă mine. Pînă la urmă, aș putea să o păstrez, dar e un lucru peste care nu trec.
8 decembrie. 22.36. Am fost la Patriarhie azi să vorbesc cu Preafericitu’. Cum dracu’, Doamne iartă-mă, să nu fie preafericit, cînd se alege pe viață, la el în partid nu sînt jocuri de culise și lupte pentru putere, dă ordonanțe de urgență cu cruce neagră și roșie cînd vrea patrafiru’ lui, nu depune declarație de avere și nu se întîlnește toată ziua cu ziariști?!
7 decembrie. 17.43. A trecut monocotiledonatu’ pe la noi. De cum a intrat, a expediat-o pe Daciana să stea cu copiii și m-a luat deoparte. Era negru. Mi-am zis: „pînă aici mi-a fost, acu’ îmi face o scenă de tată socru mîhnit, că bruneta, că ce o să spună lumea acum, că, că, că”. Am palmat telefonul și i-am trimis un sms lui Dragnea să mă scoată, să inventeze un comitet de criză, de urgență, o celulă de zăpadă, ceva, orice.
6 decembrie. 01.22. Serviciul de protocol și comunicare de la Guvern mi-a trimis un mesaj: „Klaus e forma scurtă de la Nikolaus. Tehnic, azi, de sfîntul Nicolae, e și ziua președintelui ales Klaus Iohannis. Doriți să transmiteți un mesaj oficial de felicitare?”. Nu, idioților, vreau să nu mă mai luați la mișto!!!, mi-am zis și, furios, l-am sunat pe Palada să-l întreb cine i-a angajat pe ăia la Guvern. Mi-a intrat direct căsuța poștală: „Pufosule, nu pot răspunde acum, sînt matrafoxat de mojniculae, lasă-mi un mesaj dacă nu ești antiguvernamental și te sun eu înapoi de pe fixu’ de la Palatu’ Victoria”. Fă, Palado, tu ai chef de o demitere?! Pe tine cine dracu’ te-a angajat la Guvern?! A, io te-am angajat, ca să am de cine face bășcălie că e mai gras decît mine.
5 decembrie. 04.33. M-a omorît Daciana: de cinci ore e în delir, îmi povestește întîlnirea de la „Clubul fițoaselor fără nici o însușire, dar cu bonă filipineză” de aseară, la care a fost divinizată (hm, ciudat, nu știam că știe cuvîntul ăsta) de țoapele alea pentru… reducerea TVA la produse bio!!! Că ce idee genială, cum o să salveze copiii din Africa de foamete cu roșii pipernicite bio crescute în Giurgiu și castraveți scofîlciți bio cultivați în Teleorman și ce prilej are ea acum să țină un discurs istoric în plenul de la Bruxelles care o să schimbe miliarde de vieți în lume.
4 decembrie. 06.32. M-am trezit urlînd, plin de sudori. Sudorii au zis că le-a plăcut… Da’ ce-am, băi, nene, cu glumele astea de Adelu? A, da, de asta m-am trezit urlînd: visam că îmi comandasem un scaun mai mic la Palatul Victoria, cît să îmi încapă fix poponeața pentru ca, în caz de forță majoră (moțiune de cenzură, presiuni politice, manifestații de stradă) să nu pot fi extras din scaun, să fiu blocat fizic. Și, cum stăteam eu așa pe scaunul de premier, mulțumit că am găsit soluția să nu-l pierd, de niciunde apare Bombo. Nici nu m-a salutat, a apărut așa, brusc, acolo.
3 decembrie. 09.23. Ce lene îmi e, nici să înjur ziariști nu mai am chef, mai ales de cînd mi-a impus echipa de comunicare să fac pe spășitul, să vorbesc frumos cu toată lumea, să par îndurerat și politicos și să-mi cer scuze de la oricine măcar pînă la congresul din martie. Nu cred că mă vor ține nervii atît de mult, neapărat trebuie să iau pe cineva la mișto. Și repede! A, știu: îl chem pe Vâlcov. Să vorbim despre buget, sanchi.