Prin urmare, dacă Victor Ponta nu a minţit şi hotărîrea CSAT referitoare la identificarea utilizatorilor de cartele preplătite chiar există, această hotărîre are caracter secret (din moment ce nu a fost comunicată de Secretariatul CSAT, conform legii). Iar dacă această hotărîre are caracter secret, nu cumva Victor Ponta a încălcat legea CSAT atunci cînd a declarat public existenţa acestei hotărîri? Pentru că, regula e clară: doar secretariatul CSAT poate transmite comunicate de presă, comunicate al căror conţinut trebuie aprobat de CSAT. S-a consultat Ponta cu CSAT înainte să devoaleze o hotărîre secretă a CSAT? Continuarea, aici.
Uncategorized
Sebastian Ghiță, deputat PSD, vrea o lege care are două ținte: 1. obligația celor care cumpără cartele preplătite cu număr să prezinte un act de identitate; 2. monitorizarea tuturor comunicațiilor pe internet tot timpul și stocarea datelor pentru a putea fi accesate ulterior.
Conform declarațiilor lui Ghiță, informațiile obținute prin monitorizarea comunicațiilor online nu pot fi accesate decît cu mandat de la judecător. La fel, interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de pe cartele preplătite nu poate fi făcută decît tot cu mandat de la judecător (cum se întîmplă și acum cu orice interceptare telefonică, indiferent că apelul e efectuat de pe un număr de abonament sau de pe o cartelă preplătită).
Și acum, cîteva observații:
Victor Ponta, azi: „In acest moment sunt peste 10 mil de cartele pre pay si nu poate fi aplicata retroactiv. Este o decizie din luna august anul trecut adoptata de CSAT. Nu doar ca o sustin, repet, este decizie CSAT, daca nu ma insel este in perioada interimatului la presedintie al lui Crin Antonescu. A fost luata aceasta decizie imediat dupa atentatul din bulgaria, in care s-au folosit cartele pre-platite” (sursa)
Așadar, premierul nostru spune că a fost ședință CSAT în august 2012. Să cercetăm: conform site-ului CSAT, nu a fost nici o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării în august 2012. A fost una în iulie 2012 și una în septembrie 2012, dar nici una în august. Cea din iulie a fost condusă de președintele interimar Crin Antonescu, cea din septembrie de nedemisul prin referendum Traian Băsescu.
„Trec prin cea mai grea perioadă din viaţa mea”, a spus zilele trecute Relu Fenechiu, deputat PNL, fost ministru al Transporturilor şi condamnat (nedefinitiv) la cinci ani de închisoare cu executare. Cifrele îi dau dreptate: Fene Grup SA, companie la care Fenechiu deţine 96% din acţiuni, are datorii mai mari decît veniturile anuale. Inclusiv la Fisc, care a declanşat procedura de executare silită. Continuarea, aici.
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, își investește averea nejustificată în proiecte energetice care încalcă legea protecției mediului. O companie în care Silaghi a investit peste 140.000 RON cere autorizarea unui proiect de producere de energie solară și eoliană într-o zonă protejată ecologic. Decizia e la mîna ministrului Mediului, Rovana Plumb, colega de guvern a lui Silaghi. (sursa)
Ce ați citit mai sus scriam în noiembrie 2012. Acum, iată, Silaghi a ajuns foarte aproape să fie din nou ministru. Ocazie cu care sperăm cu toții, nu-i așa, să-și rezolve problema.
„Sper să fie achitat”. Asta a spus premierul Victor Ponta (sursa) despre ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care azi află dacă va fi condamnat în primă instanță în dosarul „Transformatorul”. Sigur, acum vreo șase ani, Ponta știa mult mai bine decît azi ce caută Fenechiu prin Guvern: „combinații”, cum ar zice chiar Relu (sursa).
Victoraș, ca premier al unei țări democratice, nu ai voie să speri nimic de la o sentință judecătorească. Ai voie doar să o aștepți în liniște și, în cele din urmă, să o accepți. E simplu.
Ca turnător, Dan Voiculescu era „Felix”. Felix e un nume de cod. Numele de cod era menit să-i acopere identitatea reală. Pentru că turnătorii sînt niște codoși care nu au identitate, ei nu sînt decît niște instrumente. Niște scule bune de folosit și, în cele din urmă, de aruncat în lada cu rebuturi.
După ’89, însă, turnătorul fără identitate și-a depășit condiția: a devenit din sculă, din instrument, un sculer-matrițer putred de bogat al tranziției, un mînuitor al unei uzine de strunguri umane de strunjit mai ales conștiințe și voințe. Adică s-a transformat din sculă în mînuitor de scule. Nu mai era Felix, era Dan Voiculescu: omul de afaceri, mogulul, politicianul, filantropul, influentul. Mulți au devenit sculele lui, uneltele lui. Încredere, însă, Felix nu a avut niciodată în nimeni, în nici o sculă. Pînă cînd viața i-a oferit un cadou nesperat: instrumente din sîngele lui de unealtă codoașă, scule din carnea lui de turnător fără identitate.
Scriam, acum niște luni, că „ministerul” lui Șova este, de fapt, o sculă prin care Ponta va uza după bunul plac de banii publici de investiții: „Legea este, de fapt, o Hotărîre de Guvern: HG nr. 7 din 9 ianuarie 2013, de înființare și organizare a DPIIS. Conform acestei HG, DPIIS (“ministerul” lui Șova) se ocupă de tot ce înseamnă proiect de infrastructură de interes național. Dar, atenție, HG nu definește ce e ăla un “proiect de infrastructură de interes național”, ci lasă la mîna lui Ponta să decidă ce e și ce nu e proiect de infrastructură de interes național.
Victor Ponta: „Întîi am lucrat la o benzinărie, o săptămînă, apoi la supermarket, o lună, în afara Parisului, în banlieue (suburbie – fr.), apoi, pentru că depusesem cereri la mai multe fast food-uri care erau mai permisive la angajare, din septembrie m-am angajat la Quick, un fel de McDonald’s, la Gara de Nord, și acolo am lucrat pînă în ianuarie. Eram la bucătărie, unde făceam hamburgeri și salate, de la șase seara la unu noaptea. La case, în față, nu primeau emigranți, erau numai studenți francezi. (…) Încercam, dincolo de serviciul meu, să îmi termin studiile. Visul meu nu era de a rămîne toată viața la hamburgeri, dar pur și simplu nu am reușit.
Traducerea cea mai exactă a intervenției lui Ponta în ancheta penală de la liceul „Dimitrie Bolintineanu” din București a oferit-o ministrul de Interne, Radu Stroe. Într-o intervenție telefonică, Stroe a spus un lucru uluitor: „Mandatele de aducere pentru elevii de la „Bolintineanu” au existat, dar nu au fost puse în aplicare” (sursa). Cum ar veni, procurorii s-au răzgîndit: au emis mandate de aducere pentru elevi, au trimis polițiștii să le pună în aplicare, dar apoi, conform lui Stroe, le-au cerut acelorași polițiști să nu mai pună în aplicare mandatele.
Ce i-a făcut pe procurori să se răzgîndească?