La ora 10.00, USL avea în sondaje (alea credibile, nu triumfalistele felixiste) 54%. La 14.00, scăzuse la 51%. În aceleași sondaje, ARD avea 17% la 10.00 și 18% la 14.00.
În mod evident, ARD nu poate spera la mai mult de 20%.
Dar USL? Va scădea sub 50%? Cînd se vor număra voturile, se va vedea că nu. În patru ore, operațiunea deja va începe. În mai puține ore, cine va avea de făcut drumuri cu urna mobilă le va face. Multe drumuri. Iar pe final de zi de vot, în secții de țară, înzăpezite, zeci, sute, mii de buletine vor intra penal în urne. Uneori, cu acceptul tuturor celor, de la orice partid, din secțiile de vot (cum se întîmplă de fiecare dată la alegerile din România, să ne înțelegem).
Așa că, de mîine încolo, lupta se va da între, pe de o parte, ce va obține USL din 50 și ceva % din vot la redistribuire și, pe de altă parte, ce va putea ARD să probeze ca fiind fraudă. Dacă ARD va avea probe că majoritatea USL s-a realizat prin furt, USL va avea o problemă de legitimitate în a cere să fie numit premierul Ponta. Dacă ARD (sau parchetele, de ce nu?) nu va proba furtul, atunci acesta nu există și USL va fi cîștigat legitim majoritatea parlamentară. Deci, cel mai probabil, și premierul.
Cît despre PPDD, cum am mai zis, va avea între 50 și 70 de mandate în parlament, adică va fi pe la un 10% (după redistribuire).
Mai rămîne să vedem ce vor spune mîine observatorii OSCE. Dacă aceștia vor fi observat fraude la vot, cererea USL de a avea premier se va complica.
Uncategorized
Văd politicieni care, de luni de zile, ba chiar de ani, fac spume la gură și atacuri de panică atunci cînd vine vorba de „dictatorul” Traian Băsescu. Tuturor, le spun: idioților, voi l-ați creat pe „dictator”! E numai vina voastră, acum suferiți. Să vă explic, nefericiților:
1. mai întîi, să vă pun la curent cu Constituția României, articolul 103, alineatul 1: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament” (sursa);
2. articolul citat mai sus se referă la „partidul” care „are majoritatea absolută în Parlament”;
3. Constituția din care am citat a fost adoptată (prin modificarea celei anterioare) în 2003; atunci, parlamentul, în înțelepciunea lui nețărmurită, putea alege să modifice cuvîntul „partid” și să-l înlocuiască cu sintagma „alianță politică” sau să mențină „partid”, dar să adauge ȘI sintagma „alianță politică”; în cazul acesta, acum, Traian Băsescu, președintele „dictator”, era obligat de Constituție să numească premierul desemnat de către alianța politică ce ar fi avut „are majoritatea absolută în Parlament”, adică (cel mai probabil) USL, FĂRĂ a mai discuta cu fiecare partid în parte;
4. în aceeași constituție din 2003, însă, s-au făcut și modificări; printre acestea, cea care prevedea că mandatul prezidențial se lungește de la patru la cinci ani; practic, menținînd cuvîntul „partid” (referitor la majoritatea parlamentară), dar prelungind mandatul prezidențial, Constituția din 2003 i-a acordat președintelui puteri aproape discreționare cînd vine vorba de numirea premierului;
5. de ce nu a cîrtit nici un politician în 2003, la modificarea Constituției, că președintele devenea, practic, suveran peste jocul parlamentar și guvernamental? simplu: pentru că era o constituție croită pentru scopurile împăratului Adrian Năstase, care se visa președinte al României pentru două cincinale ceaușiste (am mai scris despre asta aici).
Așadar, fantasmatici politicieni români, vă repet: în subconștientul vostru meschin zace ori un dictator care se vrea președinte de republică parlamentară, ori se ascund niște lachei care se vor conduși de un astfel de președinte, un președinte cu puteri ca cele din constituția din 2003. Acum sînteți în a doua situație, fie că vă place, fie că nu. Trăiți cu asta și mai multă grijă la viitoarea constituție.
În mandatul de ministru al Tineretului și Sportului, Crin Antonescu a semnat documente de punere în posesie a BTT (Biroul de Turism și Tineret) cu terenuri. Imediat după aceste împroprietăriri, terenurile au ajuns la companii private.
Cazul 1: 7 hectare în Herăstrău. Amănunte, aici.
Cazul 2: peste 8 hectare la fostul ștrand Pantelimon. Acum, terenul se află în executare silită în favoarea SIF Transilvania, pentru datorii pe care BTT le are către SIF.
Documente:
Cazul 3: peste 2 hectare de pe malul lacului Băneasa au ajuns, tot pe semnătura lui Crin Antonescu, în proprietatea unei companii deținute (prin intermediul off shore-ului Tasilva Limited, care deține Dragon Medical Complex SRL) de Ioan Niculae.
Documente:
În nici unul din aceste cazuri, Crin Antonescu nu a respectat legea atunci cînd a emis certificate de atestare. Pentru emiterea acestora, ministrul Antonescu avea nevoie de avize de la Primăria București, conform procedurii de emitere a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, aprobată prin criteriile nr. 2665?1992, publicate în Monitorul Oficial nr. 54/1992. De asemenea, Antonescu a încălcat prevederile Hotărîrii de Guvern 468/1998, articolul 4.
Dezvăluirile au fost făcute, în exclusivitate, la Butonul de panică de pe B1 TV de sîmbătă, 1 decembrie.
În 1999, Crin Antonescu era ministru al Tineretului și Sportului. În calitatea asta, a contrasemnat HG (hotărîre de guvern) 66 din 4 februarie 1999, prin care stadionul Ghencea era dat în folosință gratuită Asociației Fotbal Club „Steaua” București (AFCSB). La vremea aia, AFCSB era, cum îi zice și numele, o asociație condusă de Viorel Păunescu, dar finanțată de Gigi Becali, patronul de facto al clubului. În 2003, Becali a preluat cu totul Steaua, devenind proprietar de drept (apoi, prin 2005, a cedat acțiunile clubului nepoților lui). Tot în 2003, premierul Adrian Năstase, fan dinamovist, a anulat hotărîrea de guvern contrasemnată de Antonescu și stadionul Ghencea a revenit la Ministerul Apărării.
Totuși, iată cum, 13 ani mai tîrziu (1999-2012), Gigi Becali îi întoarce serviciul lui Crin: se înscrie în PNL și-i face albie de porci, la tv, pe adversarii lui Antonescu.
Mai jos, HG 66/1999.
Premierul Ponta a fost aseară la televizor și a spus niște lucruri. Două declarații mă interesează în special. Prima: „Trebuie de asemenea sa stabilim in Constitutie – pentru ca altfel n-o sa respectam, o sa facem si noi ce a facut PDL – faptul ca la Curtea Constitutionala poti sa pui oameni cu o anumita pregatire, minim 18 ani judecator sau magistrat”.
A doua: „deciziile luate de Curtea Constitutionala pot fi in Parlament cu doua treimi schimbate. Doua treimi fiind o majoritate constitutionala”. (sursa ambelor declarații)
Totuși, care e rolul Curții Constituționale? Acela de a garanta că orice lege respectă Constituția, legea supremă, fundamentul oricărei reglementări legale naționale. Cum Constituția asta e ca Dumnezeu (adică e minunată, bună, frumoasă, de dorit etc., dar are nevoie de o instituție care să se ocupe și cu aplicarea prevederilor ei), are nevoie de o instituție pămînteană. Dumnezeu are Biserica, Constituția are (în România, cel puțin) Curtea Constituțională, brațul instituțional al teoriei constituționale. Nimic mai firesc, deci, decît să-ți dorești ca această instituție, Curtea Constituțională, să fie populată cu mintoși brici, instruiți draconic și integri peste orice dubiu. Vasăzică, ce-și dorește premierul Ponta (vezi prima lui declarație) este perfect legitim.
Iar în situația în care această cerință este îndeplinită, deciziile Curții Constituționale trebuie respectate fără crîcnire și fără nuanțare. Pentru că, iată, există toate condițiile necesare: un text constituțional (FUNDAMENTAL, repet, pentru orice legislație), o instituție care aplică prevederile constituționale (Curtea Constituțională) și un corp de judecători constituționali hiperprofesioniști și megaintegri (care garantează aplicarea dincolo de orice îndoială a prevederilor constituționale).
Atunci, ce sens mai are a doua declarație a lui Ponta (cea care spune că deciziile Curții Constituționale pot fi amendate de două treimi parlamentare)? Logic, nici un sens. Aici avem de-a face cu o evidență (principiul clasic tertium non datur): ori CC e infailibilă, deci nimeni nu mai poate amenda deciziile CC, ori CC nu e infailibilă, deci deciziile CC pot fi amendate, a treia posibilitate nu există. Ponta, însă, vine senin și ne spune că cele două variante pot coexista bine mersi, sfidînd orice brumă de logică sănătoasă.
Deci, dacă nu logica îl interesează pe premier, care e ținta lui? Simplu: perpetuarea unei imbecilități politice. Aceea care spune că parlamentul este voința poporului și că orice rahat face parlamentul trebuie respectat, chiar dacă parlamentul decide mîine că trebuie atacată cu pietre planeta Marte. Dacă nu am ști care sînt competențele multora dintre parlamentari, mai că am fi de acord. Dar cînd în parlament se pregătește să intre o pițipoancă de pe moșia lui Dragnea care abia a împlinit 24 de ani (iar Ponta cere minimum 18 ani de experiență în magistratură pentru judecătorii CC), nu poți lăsa legislativul să se joace cu constituția în funcție de erecțiile lui Dragnea.
Pe lista USL din Teleorman pentru un loc în Camera Deputaților se găsește și Cătălina Ștefănescu. Turnu cu știri zice că Ștefănescu are 23 de anișori (parcă e vîrsta minimă pentru deputăție, nu?). Conform declarației de avere, Cătălina lucrează pe un post de consilier la Agrotrust SRL din Alexandria. De unde, anul trecut, a încasat 36.130 RON, deci vreo 3.000 RON pe lună. Nu știm ce consiliază domnișoara acolo, dar 3.000 RON la Teleorman ca să faci consiliere în agricultură e o sumă.
Dar banii chiar nu sînt o problemă pentru Agrotrust SRL, firmă deținută de un nene Slăvescu Putineanu. Despre care presa locală din Teleorman zice că este finul lui Dragnea. În orice caz, Slăvescu Putineanu este la Consiliul Județean al lui Dragnea ca la el acasă, e prezent prin delegații în străinătate etc. Și cînd am zis că banii nu sînt o problemă pentru Agrotrust SRL chiar am vorbit serios: ultima donație a firmei la PSD a fost de, atenție, 500.000 RON. Deci, dacă dai jumate de milion de lei noi la partid, mai găsești vreo trei mii pe lună și pentru favorita lu’ șefu’ Dragnea, nu? Sau nașu’.
Dacă aveți vreo curiozitate în ce o privește pe Cătălina Ștefănescu, nici măcar goagăl nu v-o poate satisface, fata e bine conspirată. Am, totuși, o poză pentru voi (sursa).
Asta reiese din ultima declarație de avere depusă de Gigi Becali, membru PNL (declarație accesibilă aici). Adică omul nu deține, personal, nici o clădire, nu are nici un cont și nu cîștigă bani de nicăieri. Nici măcar de la Parlamentul European. Unde încă deține un mandat de europarlamentar (dacă nu și-a dat demisia în secret). Dacă aveți o pasiune masochistă să-i numărați împrumuturile de milioane acordate, îi găsiți toate declarațiile de avere din ultimii ani aici.
Ani de zile, Raed Arafat și-a clădit enormul capital de simpatie publică de pe un post minuscul de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății. La fel de adevărat e că acest post era mai degrabă veriga formală de care Arafat avea nevoie pentru a-și susține (impresionantul, s-o spunem) proiect SMURD. Cel care, de altfel, l-a și făcut pe Arafat omul care, dacă ar candida la președinție, l-ar bate cel puțin pe Crin Antonescu. Că simbolul SMURD poate să facă țara să se zgîlțîie din temelii s-a văzut cu ocazia „revoluției” din ianuarie. Tot cu ocazia aia, mi-am atras niscaiva antipatii declarînd public că am motivele mele să nu-l simpatizez pe Arafat (deși îi apreciez munca, inteligența și tenacitatea puse în slujba SMURD).
Acum cîteva luni, după o emisiune la RTV la care am participat împreună cu Raed Arafat, l-am întrebat pe acesta de ce nu acceptă, totuși, oferta repetată de a fi ministrul Sănătății. Nu vă pot cita vorbele lui Arafat, nu mi le amintesc cu atîta precizie, dar ideea, una simplă, concisă, era următoarea: nici un ministru nu poate să fie independent în a administra activitatea unui minister, ci pur dependent de interesele partidului care l-a numit în funcție (și nu era vorba numai de politici de guvernare, ci de interese de partid cît se poate de economice); în al doilea rînd, Arafat se temea de efemeritatea mandatelor de ministru (firesc: cîți miniștri au fost la Sănătate în ultimii patru ani?), care nu i-ar fi permis să-și aplice ideile de reformă a sistemului sanitar (și, da, Arafat are idei bune și știe ce se întîmplă în sistem de la ultima farmacie de țară pînă la cel mai mare spital din România).
Zilele acestea, cu numai o lună înainte de alegerile parlamentare care pot schimba Guvernul, Arafat a acceptat portofoliul de la Sănătate. Ce s-o fi întîmplat cu efemeritatea mandatelor de ministru? Ce s-o fi întîmplat cu presiunile și interesele de partid? Pe ce mizează Raed Arafat și nu știm noi? Pînă una, alta, ce știm sigur este că Arafat a jurat și a semnat. Pentru cine, vom afla în curînd.
Cere, cere, da’ cui îi cere? Aud?
Acum vreo doi ani și ceva scriam despre cine l-a născut și crescut pe Bogdan Chirieac în presa română. Textul se găsește aici și se intitula „Povestea tîrfelor noastre triste”. Azi, aflăm nu numai că Chirieac făcea bani cu statul, aproape transparent, la vedere, dar mai folosea și niște bidoane de tip off shore ca să transfere bani la politicieni. Deși a negat relația cu un astfel de bidon, Chirieac a fost deconspirat de Robert Turcescu. Fără dubii. Zilele astea, un amic de pe facebook îmi semnala că, deși e asociat cu Răzvan Dumitrescu de la Antena 3 într-o firmă, Chirieac e invitat, uneori chiar la emisiunea la Dumitrescu, în calitate de analist independent. Așa e, Chirieac e independent. De orice bun-simț.