Luni, 27 august 2012, ora 14.00: nici PSD, nici PNL nu hotărîseră dacă parlamentarii lor urmau să participe la ședința de citire a deciziei CCR. Dar hotărîseră, totuși, că dacă s-ar prezenta, s-ar rezuma la declarații politice de înfierare a CCR, fără să și schimbe decizia Curții. Mai vedem, acum e 14.30.
Uncategorized
UPDATE Acum vreo oră, Hotnews a confirmat informația pe care v-am oferit-o în exclusivitate încă de aseară.
Încă de vineri, consilierii prezidențiali ai lui Crin Antonescu și-au depus demisiile. Mîine, probabil vor fi și publicate în Monitorul Oficial. Așadar, acum, la Cotroceni nu numai că nu avem președinte, care e în vacanță la Napoli, dar nu mai avem nici consilieri. Ceea ce înseamnă că, mîine în Parlament, se va pecetlui revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni.
Azi, pe 21 august 2012, CCR decide soarta republicii România. Acum 47 de ani, pe 21 august 1965, prin constituția care intra în vigoare în aceeași zi, se năștea Republica Socialistă România. Ironiile acide ale istoriei.
În decembrie 2011, cînd actualul președinte suspendat a avut o ieșire publică ciudată împotriva procurorilor, nu am ezitat să-l taxez. Cum ar fi făcut-o orice cetățean rezonabil dintr-o democrație. Argumentele nu le reiau, le găsiți în textul citat.
Azi, cînd Traian Băsescu e suspendat și la Cotroceni avem un președinte interimar, pe Crin Antonescu, constat un derapaj cu mult mai grav. Am văzut un tip cu comportament schizoid care, pe de o parte, admite că acțiunea Parchetului General e legală, dar pe de altă parte insistă că același Parchet General trebuie să-și explice acțiunea. Nici un om cu mințile-n cap nu înțelege de ce niște procurori care acționează legal trebuie să-i explice ceva lui Crin Antonescu, cît de interimar o fi el, în loc să-și urmeze procedurile penale: ancheta, punere sub acuzare, rechizitoriu, instanță (sau neînceperea urmăririi penale, după caz). Crin Antonescu, în caz că nu a aflat încă ce atribuții are la Cotroceni, nu este nici procuror general al României, nici judecător și nici măcar ministru al Justiției. Deci, nu are nici un fel de atribuție asupra activității procurorilor. Declarațiile din seara asta ale interimarului arată că fostul lider liberal trăiește într-o fantezie proprie, asezonată cu spume la gură și întărită schematic de un cult al dictaturii personale. Pentru ce a spus în seara asta de la Cotroceni, Antonescu ar trebui ținut departe de politică pînă la sfîrșitul vieții lui biologice triste.
Mai gravă mi se pare perseverența bolnavă cu care Antonescu încearcă să ne convingă că respectă legile și că-și întemeiază acțiunile pe legi. Iar dacă este criticat, omul se activează brusc precum un electrocutat dezordonat.
Nu mi se pare deloc lipsit de relevanță că, în 1999, pe cînd era ministru al Tineretului și Sportului, același Crin Antonescu îi numea pe Cătălin Tolontan și pe colega lui Mirela Neag „bolnavi psihic”. Doar pentru că aceștia din urmă publicaseră anchete despre o investiție într-un complex sportiv, pe banii ministerului, la Piatra Arsă. Povestea, spusă de Tolontan, poate fi citită aici.
Da, domnule Crin Antonescu, și eu sînt bolnav psihic, numai dumneavoastră, în augusta calitate de interimar la Cotroceni, sînteți sănătos la cap.
* mă refer la o sinucidere politică; dar, la fel de bine, Antonescu s-a sinucis ca cetățean în seara asta, el nu mai există pentru democrație.
„Ma uit acum, 14.08.2012, pe televiziunea tumoarea3, unde se ORGANIZEAZA si se COORDONEAZA niste prosteste (ei le numesc chiar “revolte”) impotriva procurorilor ce ancheteaza fraudele de la referendum.
Au trimis camere de luat vederi in satele “revoltate”, se vede cu ochiul liber cum taranii de acolo sunt pusi sa scandeze si sa protesteze exact cand sunt transmisiile in direct (ca in studiourile tv, unde se aplauda la comanda). Totul este organizat, coordonat, filmat din unghiuri avantajoase, in asa fel incat sa se induca ideea unor ample revolte populare….Imi pare rau ca nu am un video-recorder, sper sa inregistreze cineva imaginile astea.
Cum este posibil ca un post de televiziune sa ORGANIZEZE proteste importiva Justitiei? O televiziune sa se ORGANIZEZE impotriva LEGII?
Este absolut, absolut I-N-C-R-E-D-I-B-I-L: televiziunea Sectantilor, cangrena3, organizeaza proteste impotriva unor procurori ai Romaniei si impotriva unor anchete in desfaurare.
In orice stat normal, un astfel de post TV ar fi fost inchis pe loc. Aia NU sunt jurnalisti, aia sunt niste teroristi.”
* titlul îmi aparține; postul este, însă, integral, al unui cititor al blogului meu (tocmai de aceea este și încadrat de ghilimele); este, de fapt, un comentariu (ultimul) scris adineauri la subsolul unui post de pe blogul meu; cititorul se numește paul; nu i-am cerut permisiunea să-i public comentariul ca post separat, dar îmi place să cred că nu are nimic împotrivă.
Orice parlamentar care oprește o anchetă penală care vizează un alt parlamentar este o canalie. Orice parlamentar care oprește o anchetă penală care vizează un alt parlamentar și-și mai și justifică gestul prin aceea că se apără de un abuz este o canalie ipocrită. Mi se pare o combinație suficient de sordidă încît să nu insist. Dar cu adevărat pervers de sordid se întîmplă să fie atunci cînd canaliile ipocrite iau chipul tocilar-angelic al unei blonde cu ștaif, chipurile, de Europa. Dacă nu știți la cine mă refer, priviți aici.
P.S. Pentru repetacii și postacii decerebrați ai mesajelor de la partid: același reproș i l-am făcut și lui Traian Băsescu, cînd încă își exercita mandatul.
Noi credem în capacitatea noului președinte-director general al TVR Claudiu Elwis Săftoiu de a salva din faliment televiziunea națională. A demonstrat deja ce poate reușind anul trecut să trăiască din bani de ciungă și bomboane. Potrivit declarației de avere depusă la instalarea în funcție, Săftoiu a câștigat în ultimul an fiscal, pe persoana lui fizică, fix 10.765 RON. Adică 899 RON lunar, mai exact, dacă acesta este în realitate venitul lui din perioada anterioară angajării la TVR.
Săftoiu are firmă fără profit
Salariul a fost obținut în calitate de director al propriei sale firme de consultanță politică. Aceasta se numește Capital Promotion și a fost înființată în anul 2000. În 2011, sereleul lui Claudiu Săftoiu a avut cifră de afaceri 0 și pierderi de 137.027 RON. Cu un an înainte, în 2010, Capital Promotion a realizat o cifră de afaceri netă de 192.433 RON și pierderi care au ajuns la suma de 36.271 RON. Ca să nu vă mai obosim cu detalii din astea plictisitoare, vă spunem direct că firma lui Săftoiu n-a mai avut profit din 2007. În afară de banii de la Capital Promotion, noul șef de la TVR se mai laudă cu două credite. Unul este de 116.000 EUR, contractat împreună cu fosta soție, Adriana Săftoiu, care trebuie plătit până în 2025, conform declarației de avere. Al doilea este în sumă de 38.000 EUR și a fost contractat până în anul 2026.
A doua nevastă cîștigă de patru ori mai mult decît Elwis
Singura salvare pentru Elwis Săftoiu a fost noua lui soție. După divorțul de Adriana Săftoiu, fost deputat din partea PNL și fost consilier prezidențial, șeful TVR s-a recăsătorit cu jurnalista Cristina Faighel Săftoiu. Ea a câștigat anul trecut “38.348 RON (brut)” de la Realitatea Media, și alți aproape opt mii de lei din indemnizație de creștere a copilului. În total, soții Săftoiu au câștigat împreună aproximativ 53.278 RON, adică în jur de 4.400 RON lunar. În acest punct vă reamintim că stâlpul familiei, Elwis Claudiu, trebuie să achite rate lunare la credite de 154.000 EUR. Calculele făcute în cazul contractării acestor credite la acest moment arată că Săftoiu ar trebui să plătească lunar aproximativ 3.500 de lei rate la bănci. Dacă nu ajungea președinte-director general al TVR, Claudiu Săftoiu putea să scrie o carte despre cum să trăiești cu bani puțini sau deloc.
investigatii@kamikazeonline.ro
* articol apărut în numărul curent al revistei „Kamikaze”
Aflăm că Parchetul General are nevoie de avizul Parlamentului pentru a-l cerceta penal pe Victor Paul Dobre, fost ministru delegat pentru Administrație, în scandalul renumărării electorilor. În mare, procurorii îi reproșează lui Dobre ce îi reproșau și secretarului de stat Căbulea: că a ordonat trimiterea unei adrese către Curtea Constituțională prin care se relativizau date certe de la Direcția de Evidența Persoanelor de la Interne. Victor Paul Dobre este membru PNL iar Căbulea, așa cum v-am povestit aici, este scula din Alba a lui Teodor Atanasiu, alt membru PNL, fost ministru al Apărării.
Nu întîmplător, Ponta a marșat foarte ușor la demersul liberalilor de a o urca pe judecătoarea Mona Pivniceru pe scaunul de ministru al Justiției, deși părea să știe foarte bine că Pivniceru cam doarme pe acasă pe la liberalul Vlasov. Și, mai mult, Ponta trebuia să știe (doar a fost procuror!) că procedurile prin care un magistrat membru al CSM ajunge ministru sînt destul de complicate și se pot lăsa cu buzele umflate.
Practic, în momentul ăsta, PNL a devenit oaia neagră smoală a USL, partidul care încearcă să trucheze votul la referendum. Totul ca să-l salveze pe Crin, interimarul isteric. Altfel, Ponta rămîne premier bine mersi, chiar dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni. Deci, se joacă după un plan care îi asigură lui Ponta succesul și dacă rămîne Crin la Cotroceni, și dacă revine Băsescu.
La fel de bine, titlul postării putea fi „Năstase l-a făcut mare pe Băsescu” sau chiar „Fără lupul dictator Goliat, iepurașul David n-ar fi ajuns dictatorul de azi”. Mă rog, ați prins ideea. Dar nu e doar atît.
Să ne întoarcem în istoria noastră recentă pînă în 2003. Cînd, un referendum național pus la cale de Năstase, pe atunci premier, schimba Constituția României. Fundamental. Printr-o singură modificare (din mai multele impuse de Năstase): mandatul prezidențial devenea de cinci ani. Vă reamintesc, deci, că eram în toamna lui 2003, mai era un an și un pic pînă cînd PSD urma să rupă regula din politica românească: două mandate succesive de putere în Parlament, la guvernare și la Cotroceni. Pentru că, nu-i așa, cine își închipuia în 2003, la apogeul puterii lui Năstase, că PSD nu va avea majoritatea în Parlamentul 2004-2008? Cine credea atunci – pe vremea cînd ciudatul de Ciuvică era cules de miliție de pe stradă pentru că scria despre Năstase doar pe internet, că numai acolo avea voie – că Năstase nu va fi președintele României în mandatul 2004-2009? Corect: nimeni. Pentru prima oară după ’89, ar fi urmat o ședere la putere de măcar opt ani neîntrerupți pentru același partid (nu, nu-mi dați exemplul lui Iliescu, care a stat la Cotroceni din ’90 pînă în ’96, în zorii cețoși și împuțiți ai pseudodemocrației românești se putea orice, inclusiv ca sulfurosul nea Nelu să aibă două mandate și drept la încă unul), spre deosebire de ce se întîmplase pînă atunci (’92-’96: FSN/PDSR & Iliescu; ’96-’00: CDR & Constantinescu; ’00-’04: PSD & Iliescu): celebra alternanță la guvernare.
Tocmai de aceea, pentru că prevedea zorii unei mici dictaturi personale, Năstase a vrut mandat prezidențial de cinci ani. Iar motivul era simplu: pînă și Năstase știa că, dacă PSD rămînea la putere și după 2004, la parlamentarele din 2008 ar fi avut, după opt ani de guvernare, probleme serioase cu electoratul. Iar voturile PSD, în eventualitatea că social-democrații ar fi guvernat neîntrerupt între 2000 și 2008, nu ar fi atins majoritatea necesară guvernării și după 2008. Doar că, ce coincidență, în 2008 ar fi fost președinte (pînă în toamna lui 2009) Adrian Năstase. Iar în România președintele numește premierul. Cam cît de dificil ar fi fost pentru Năstase să aleagă un premier care să nu fi fost de la PSD? FOARTE dificil. Imposibil de dificil. Atît de dificil, încît ar fi făcut orice și, ca președinte, s-ar fi asigurat că premierul României la finalul lui 2008 ar fi fost de la PSD. Iar cu un guvern PSD, Năstase ar fi cîștigat un nou mandat prezidențial în 2009 și ar fi condus liniștit România pînă în 2014.
Sună a ceva ce Năstase ar fi făcut? Eu zic că sună și încă sună foarte clar, a cristal Lalique (de care îi vînduse mătușa Tamara lui Bittner) de clar. Din nefericire, dacă nu chiar din tragedie, Năstase a pierdut prezidențialele în 2008. Iar PSD, deși a luat peste o treime din voturile la parlamentare, a intrat în opoziție. Cît se poate de practic, de sec și de ironic, planul croit cu atîta cinism de Năstase pentru el însuși devenea cea mai performantă sculă a dușmanului său de moarte, Traian Băsescu.
Așa se face că, în 2008, Traian Băsescu a numit premierul. Iar președintele Băsescu, în ciuda poziției delicate a PDL, după doi ani și ceva de guvernare (decembrie 2004 – aprilie 2007), a numit premier de la PDL (Emil Boc, pe numele lui), exact cum ar fi făcut și Năstase (care, cum am zis mai sus, ar fi numit premier de la PSD, dacă ar fi fost președinte, oricum ar fi stat PSD cu voturile după parlamentarele din 2008).
Dar ce s-a întîmplat în 2009? Exact așa cum Năstase ar fi cîștigat alegerile pentru un al doilea mandat, cum ziceam mai sus, pe propria guvernare, Băsescu a cîștigat alegerile pe propria guvernare. Greu, cu o diferență minimă față de Geoană (70.000 de voturi), dar le-a cîștigat. Exact cum i s-ar fi întîmplat și lui Năstase.
De ce am ajuns azi în situația politică în care sîntem? Extrem de simplu: Băsescu mai are doi ani de mandat. Spre deosebire de ce se întîmpla pînă în 2004, cînd mandatul prezidențial se suprapunea cu cel parlamentar și, deci, președintele juca de aceeași parte cu majoritatea parlamentară și cu Guvernul, din 2008 încoace suprapunerea asta nu mai există. Iar nepotrivirea asta de mandate (parlamentar și prezidențial) a virusat definitiv fragila noastră democrație de doi lei (vechi) și a trimis la balamuc întreaga clasă politică.
Ce se întîmpla, deci, dacă Năstase nu modifica nenorocita de Constituție în 2003? Azi am fi fost în situația în care, la toamnă, Băsescu și-ar fi încheiat al doilea și ultimul mandat prezidențial, Crin ar fi candidat și și-ar fi văzut visul vieții cu ochii ăia bulbucați cu care zilele astea se isterizează la Antena 3, Ponta ar fi fost premier pînă prin 2016. Dar n-a fost să fie. Pentru că, acum nouă ani, Năstase se visa dictator timp de două cincinale ceaușiste. Și a schimbat Constituția, ce ironic, prin referendum. Pe care atunci nu l-a contestat nimeni.
P.S. Evident, dacă lui Năstase îi ieșea joculețul cu prezidențialele, azi am fi fost condamnați la moarte dacă am fi spus, fie și în glumă, că Bombo poate să ajungă la Rahova sau Jilava.
P.P.S. Sau, altfel spus, ce-și face omul cu mîna lui de premier se cheamă concediu carceral fără plată și cu interzicerea unor drepturi civile.
„Brațul armat al lui Traian Băsescu” (cum califică interimarul Crin Antonescu Parchetul General) a anunțat azi că șefului de la Evidența Persoanelor i s-a ordonat să bulibășească mințile Curții Constituționale de către secretarul de stat de la Interne Ioan Nicolae Căbulea (sursa). Căbulea, fost milițian și actual polițist, este un apropiat al PNL, filiala Alba. Mai precis, Căbulea este nașul de cununie al lui Cosmin Covaciu, fost prefect de Alba și partener de afaceri penale cu Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării și membru al PNL.
Nimic întîmplător, aș zice, la cît de mult și-a dorit PNL suspendarea lui Băsescu, în ciuda poziției destul de nuanțate a PSD (pînă la un punct, cel puțin). Iar judecînd și după atacurile dure de aseară de la Antena 3, ale lui Crin Antonescu la adresa lui Victor Ponta, aș zice că USL nu mai e.