Nu-s vreun fan al lui Victor Ciutacu, dar nici nu i-aș zgîria mașina sau amenința familia pentru asta. Iar cei care au făcut-o trebuie găsiți și pedepsiți. În primul rînd, pentru că ce au făcut este o barbarie. Și, în al doilea rînd, pentru că mîine s-ar putea simți unii datori să-i repereze onoarea lui Ciutacu și să vandalizeze mașinile altora. Mă rog, nu insist, toată lumea a priceput mesajul.
Tocmai de aceea, nu mi se pare din cale afară de inteligentă nici reacția lui Ciutacu, de pe facebook: „Imbecilii băsişti care mi-au dat în fiţuica lor falimentară adresa şi poza maşinii se bucură că ne-au vandalizat-o. Vine ea ziua judecăţii”. Rețin, în mod special, finalul, ăla cu „ziua judecății”, că dulcegăriile cu imbecili și băsiști nu mă mai impresionează de mult. Nu știu ce înțelege Ciutacu prin „ziua judecății”, dar mie-mi sună al dracului de tare a amenințare. Sau, te pomenești, s-o fi referit la vreun termen de proces? Proces de conștiință, desigur.
În fine, una peste alta, zic să nu ne supărăm ca vandalul pe sat.
Uncategorized
Pînă să se instaleze la Palatul Victoria, nu am scris nici un rînd despre Victor Ponta. I-am urmărit cariera politică și cea de avocat, am analizat acuzațiile pe care i le aducea Blejnar, am discutat cu prieteni și colegi. Dar i-am respectat statutul de opozant al PDL și al lui Băsescu. După o logică simplă: nu are acces la guvernare, deci nu poate decide, așadar tunurile trebuie să stea pe putere. Culmea, i-am mai și luat apărarea cînd unii au scris fără probe despre cum ar fi beneficiat de sex cu minore.
Crin Antonescu a beneficiat de același tratament. Singura critică pe care i-am adus-o a fost că s-a asociat cu Dan Voiculescu. Altfel, nici un rînd despre pozițiile nevestei Vălean în chestiunea Roșia Montană sau despre apartamentul de cîteva sute de mii de euro cumpărat pe malul lacului Herăstrău (deși, fie vorba între noi, e destul de greu să găsești niște sute de mii de euro sub pat cînd trăiești din salariul de parlamentar).
Pînă cînd Ponta și, mai nou, Antonescu, s-au instalat la putere, țintele mele au fost PDL și Băsescu. Nu e nevoie nici măcar să vă duceți pe site-ul revistei Kamikaze, secțiunea de investigații (deși e util), e suficient să citiți acest blog. Și o să vă lămuriți cu vîrf și îndesat. Există un post despre Traian Băsescu, de exemplu, care arată destul de clar cam cît de băsist sînt. Dar acuzațiile mele la adresa lui Traian Băsescu din acel post nu sînt niciodată pomenite de Ponta & Antonescu, pentru simplul (și ironicul) motiv că președintele suspendat le lua apărarea lui Adrian Năstase și altor useliști, în defavoarea DNA.
Și mai mișto este că, după un articol (de data asta din revista Kamikaze) despre legături de corupție dintre șefii ANAF și grupul Apostu de la Cluj, ANAF a blocat conturile revistei Kamikaze. Era ANAF-ul condus de Blejnar, sub guvern MRU și președinte Băsescu (nesuspendat). Conturile revistei nu sînt nici acum deblocate (n-avem bani, aia e), salariile (mă rog, ăia trei lei) se dau trimestrial, dar numai dacă avem noroc, cheltuielile revistei se susțin foarte greu. Ai dracu’ băsiști și portocalii care sîntem!
Totuși, în ultimii trei-patru ani, nu am primit nici un comentariu (nici aici, pe blog, nici pe site-ul revistei) în care să fiu acuzat de către pedeliști sau băsiști că atentez la stabilitatea democrației, că sînt uselist, vîndut lui Ponta & Crin etc. În ultimele zile, însă, după numai cîteva texte critice, dar anemice (nici măcar cu cine știe ce dezvăluiri!), despre premier și președintele interimar, am descoperit despre mine că sînt o rușine, un jeg, pleavă, antidemocrat și altele.
Dragi partizani, e mult mai simplu: puterea trebuie criticată. Oricare ar fi ea. Acum, o dețin Ponta & Crin. Mîine vor fi alții. Dar regula nu se schimbă.
În timp ce poporul și presa se încîlcesc din ce în ce mai tare în plagiatul lui Ponta și suspendarea lui Băsescu, băieții deștepți lucrează. Destul de relaxați. În septembrie 2011, mă întrebam ce se întîmplă cu conexiunea penală dintre Grivco-ul lui Felix și Energy Holding, în contextul trimiterii în judecată a lui Codruț Șereș, fost ministru al Economiei, în dosarul Hidroelectrica. Acum ceva mai puțină vreme, am aflat că s-ar pregăti o preluare la preț mic a Hidroelectrica. Iar zilele astea, o știre aproape neobservată ne spune că oamenii lui Rușanu, Felix și Tăriceanu au preluat conducerea Ministerului Economiei, cît ministrul Chițoiu se joacă de-a președintele PNL. Nimic mai normal, cîtă vreme vechii parteneri de dosare penale ai lui Șereș fac ONG-uri la Viena cu proaspătul consilier al lui Ponta, generalul Clark.
Ce se va întîmpla, în condițiile astea, cu anchetele despre contractele cu băieții deștepți încheiate de Hidroelectrica? Și nu-mi spuneți de contractele deja reziliate de administratorul judiciar al Hidroelectrica, acelea sînt cele mai mici contracte, ale unor băieți destul de puțin conectați la filiera corectă.
Azi, USL a făcut o plîngere penală prin care îi acuză pe ceilalți (Băsescu & co) că au sabotat România, au mințit oficialii UE, ne-au distrus leul. O fi, nu știu. La fel de stupid cum sunau acuzațiile PDL – cînd se afla la putere, că opoziția sabotează România – arată și plîngerea asta penală. Dar demersul mi-a amintit de un post de pe blogul lui Victor Ponta, publicat pe 2 martie 2012.
Citez un paragraf din opera lui Ponta:
„Nu cred ca poti invoca ceva rau facut de un partener daca si tu procedezi la fel. Iar consecintele pe termen lung pentru tara noastra cred ca sunt negative. Daca citesti Financial Times si The Economist poti intelege asta.”
Așadar, pe 2 martie, Financial Times și The Economist nu erau niște fițuici băsiste care publică articole scrise la București, ci surse de încredere care arătau ce nenorocit e regimul Băsescu – Boc – MRU. Între timp, însă, ambele publicații au intrat în raza de acțiune malefică și manipulatoare a lui Băsescu și nu mai poți decît să te ștergi cu ele la cur, dar în nici un caz nu trebuie să le citești sau, și mai rău, să iei de bun ce scrie acolo.
Mai citez un paragraf din aceeași operă a lui Ponta:
„Traian Basescu este deja un personaj politic considerat nefrecventabil de liderii europeni (cum era Berlusconi inainte de demisie)”
Deci, pe 2 martie 2012, acum patru luni și jumătate, Băsescu era „considerat nefrecventabil de liderii europeni„. Azi, însă, același Băsescu îi manipulează pe liderii europeni așa cum manipulează și fițuicile mai sus invocate. Iar liderii europeni, care în martie îl considerau nefrecventabil, acum îi sorb cuvintele (pardon, minciunile), îl cred pînă la ultima silabă și decid să facă rău țărișoarei noastre cu mecanismele lor europene imperialiste.
Al treilea citat, tot din Ponta:
„ar trebui sa fim naivi sa credem ca circul regizat in Romania la inceputul anului 2011 a pacalit pe cineva din Europa. Partenerii europeni stiu foarte bine ca, din cei 231 politisti de frontiera si vamesi cercetati si arestati in direct, azi se mai afla in inchisoare fix – ati ghicit! – ZERO. Si ca de fapt totul este la fel ca inainte”.
Aha, vasăzică atunci cînd venea vorba de dosare penale, în care amănuntele sînt (prin natura cercetării penale) confidențiale, Uniunea Europeană știa ea mai bine că totul nu e decît un circ, deci avea niște surse de informare beton, care treceau dincolo de ce transmiteau autoritățile. Acum, însă, aceeași Uniune Europeană stă ca proasta să-i spună de-alde Băsescu și pedeliștii ce se întîmplă în România. Brusc, practic, imediat ce Ponta a venit la putere, maleficul suspendat a instituit un scut energetic, presupun, care nu lasă nici o informație adevărată să mai ajungă la UE. Așadar, ce să facă și tîmpita și naiva de UE? E nevoită să se bazeze numai pe ce-i spune nefrecventabilul de Băsescu.
Și al patrulea citat din premierul Ponta:
„Sigur ca e usor sa dai vina pe Europa.
Eu insa cred ca viitorul guvern USL trebuie sa abandoneze strategiile acestea perdante, sa fim realisti si pragmatici, iar rezultatele nu o sa intarzie sa apara”.
Da, domnule Ponta, e ușor să dai vina pe Europa. Atît de ușor, încît ați făcut-o ca la balamuc, cu tot USL-ul, în grup. Să mai amintesc că distinsul Chiuariu de la PNL l-a numit pe Barroso „politruc”?
Nici nu mai contează că ați plagiat, domnule Ponta. Contează doar că sînteți un bun român. Și, ca la orice bun român, gura bate curul. Gura aia care vă ia pe dinainte de nu mai contează nici mintea aia de pe urmă.
Că tot a fost atentat terorist la Burgas: americanii știu din interiorul comunității turce din România că extremiștii islamiști „cumpără” copii și imami. Copii și imami din comunitatea turcă din România, țară vecină cu Bulgaria (sursa).
Da, nu vă dați ochii peste cap: Victor Ponta chiar e cel mai ratat om politic de după ’89! Din România, desigur. Nu-mi vorbiți de Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Năstase, Vadim, Boc, Tăriceanu, Văcăroiu și alții. Toți la un loc au și fiecare în parte are bubele lor/lui. Și de caracter, și de educație, și de politică. Dar fiecare, în felul lui, a performat politic într-un fel sau altul. Iliescu, de exemplu, a fost idolul nostalgicilor comuniști; Constantinescu a fost speranța penibilă a societății civile; Băsescu a rupt cu charisma lui de vaporean fără scrupule; Năstase a fost un dictator de fier, dar educat, chit că de o lăcomie fără seamăn, care a jucat pe picior mare; Vadim l-a întruchipat pe mesia tralalicilor la cap; pînă și Boc a cîștigat, iată, al doilea mandat de primar la Cluj; și chiar Tăriceanu și Văcăroiu sînt convins că au avut succesurile lor, dar nu-mi vin acum în minte:D.
În orice caz, fiecare din cei pomeniți mai sus (dar și alții, lista e deschisă) a îndeplinit, pentru un timp mai scurt sau mai lung, o așteptare a unui grup mare de oameni. Fiecare din cei din lista de mai sus a primit voturi (mai puțin Tăriceanu și Văcăroiu, care nu au rupt gura tîrgului cu împlinirile lor electorale), a contat într-un joc. Poftim, pînă și gonflatul narcisist de Crin Antonescu a reprezentat pe cineva în 2009, cînd a luat, la prezidențiale, mai mult decît ar fi sperat PNL vreodată.
Așadar, succesul în politică ține măcar de două lucruri: ce așteptări ale celor care te susțin împlinești și cît de mulți au așteptări de la tine. Deci, dacă 1) mulți au așteptări de la tine și 2) reușești, pentru o perioadă nu foarte scurtă de timp, să împlinești așteptările, se cheamă că ești un politician de succes. Desigur, ar mai fi o condiție, minoră: 3) să nu te faci de căcat la capitolul integritate morală în fix prima lună de mandat.
În cazul lui Ponta, mizele erau uriașe. Nu numai că este cel mai tînăr premier al României, dar este primul politician cu adevărat relevant din România care nu are un trecut comunist: nici pecerist și nici măcar utecist. În al doilea rînd, este un premier de la PSD, fără trecut comunist, care putea să dea semnalul ruperii de doi comuniști de forță din propriul partid: Iliescu și Năstase. În al treilea rînd, Ponta promitea inteligența unei alte politici economice, mai profesioniste (dădea impresia, cel puțin). În al patrulea rînd, tocmai pentru că a fost procuror odată, dădea speranțe că pricepe mai bine decît alții cum vine treaba asta complicată cu Justiția care trebuie lăsată să zburde independentă într-o țară democratică. Și, în al cincilea (dar nu ultimul) rînd, Victoraș, deși șmecheraș și arogănțel, nu părea să fie un hoț ordinar.
Ce condiție din cele trei a bifat Victor Ponta? Pe prima sigur: mulți oameni au avut așteptări foarte mari de la el. Așa, practic, a și ajuns premier, chiar dacă pentru asta a trebuit să-și calce pe orgoliu dictatorul Băsescu, nu să cîștige Ponta vreo bătălie electorală. Pe scurt, a îndeplinit doar jumătate de condiție: orizont de așteptare popular generos, dar mandat primit pe negocieri politice, nu pe vot.
Să vedem a doua condiție: a împlinit Victor Ponta așteptările celor mulți? Pe ale useliștilor, poate că da (deși tare mă îndoiesc și de asta, în ultimele săptămîni). Dar pe ale celorlalți? A relansat Ponta economia? A făcut Justiția mai bună decît în mandatul tiranului Băsescu? A dus România pe noi culmi de progres și civilizație în Europa și-n lume? A scăpat de dinozaurii Iliescu și Năstase din partid? La toate astea, răspunsul nu e doar „nu”, ci „nu, dimpotrivă!”. Iar așteptările, poate mă repet, erau uriașe. În concluzie: la a doua condiție, Ponta a picat cu brio.
Despre a treia condiție, cea cu integritatea morală, nu are sens să vorbim: Ponta a furat grosolan la doctorat, o știe orice mic copiator de școală generală care fură referate de pe net.
Iar toate astea s-au întîmplat în nici două luni. Cum ziceam mai sus: să îndeplinească așteptările celor mulți pentru o perioadă nu chiar scurtă de timp? Mda, mă tem că nici pe asta nu a bifat-o.
Pentru toate cele tocmai enumerate, Victor Ponta este cel mai ratat om politic din România de după ’89. Fără nici o îndoială.
P.S. Mă amuză să constat că sînt niște „puriști” (și aici, la comentarii, și pe contul de facebook al revistei Kamikaze) care 1) nu au priceput că „succesurile” pe care le pomenesc în text sînt o ironie la adresa Elenei Băsescu și 2) tratează ratarea unui om (fie el și politic) ca pe ratarea unui gol: ori intră în poartă, ori nu, deci n-ar exista grad de comparație, vasăzică. Dar sînt îngăduitor azi.
În 2008, alegerile parlamentare s-au desfășurat după sistemul uninominal (mixt, corcit, cumva) cu redistribuire. Redistribuirea asta a fost o șansă nesperată pentru Crin Antonescu: a prins un fotoliu de senator de pe locul al doilea, cu doar 29,8% din voturi, într-un colegiu din sectorul 1 al Bucureștiului. În 2009, la uninominalul pur de la prezidențiale, Antonescu nu a mai avut norocul redistribuirii, așa că a ieșit al treilea, cu 20,02% din voturi (sursa). Și s-a dus acasă, dar nu înainte de a redistribui el voturile lui, pentru turul al doilea, lui Geoană, cît să ajungă Mircică președintele României pentru o noapte.
Dar pe mine nu eșecul lui Crin din 2009 mă interesează, ci cel din 2008 (nu de alta, dar succesul prin redistribuire e ca și cum ai ajunge președinte doar interimar, fără să te voteze nimeni). În 2008, cînd eu și alți vreo 40 de jurnaliști am lucrat la ceea ce s-a numit „Acțiunea pentru un vot uninominal curat” (vezi detalii). În mare, era vorba de identificarea bubelor de integritate din capetele candidaților la Parlament și publicarea unor liste care să conțină aceste bube. Așa, ca să știe și alegătorul pe cine trimite cu intenție sau din greșeala redistribuirii în Parlament. Pe una din listele cu pricina se afla – vai, nenorocire! – și actualul președinte interimar, Crin Antonescu. Despre care se scria doar atît: „În timpul mandatului său de ministru al Tineretului și Sportului, Antonescu a semnat documente care au permis ca hectare centrale ale Capitalei, pe care se aflau baze sportive aflate în proprietatea ministerului la acea vreme, să ajungă în patrimoniul privat al afaceriștilor imobiliari.” (sursa, vezi pagina 14, jos)
După publicarea listelor cu candidații „pătați”, candidatul Crin Antonescu a reacționat viguros și a trimis ONG-urilor responsabile de proiect o misivă usturătoare. Iată conținutul ei:
„Scrisoare deschisă
Am considerat întotdeauna că societatea civilă trebuie să aibă un rol important în eradicarea corupţiei din societatea românească şi în special a aceleia din clasa politică. Am fost întotdeauna printre cei care au susţinut orice fel de iniţiativă luată în acest sens. Acum, mai mult ca oricând, votul uninominal trebuie să aducă o primenire a clasei politice iar societatea civilă are obligaţia morală de a prezenta corect şi obiectiv realitatea.
Constatat însă cu dezamăgire că o parte a societăţii civile se implică direct şi partizan în campania electorala ignorând cu bună ştiinţă rolul de observator echidistant al vieţii politice şi sociale.
Raportul Ghidul alegatorului uninominal realizat de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie, Asociaţia Pro Democraţia şi Activ Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei este departe de a fi ceea ce şi-a propus: un barometru al corectitudinii clasei politice.
În ceea ce mă priveşte consider că unele informaţii date publicităţii prin acest raport sunt fie interpretări răuvoitoare, fie minciuni. Astfel, afirmaţiile potrivit cărora în perioada mandatului meu de Ministru al Tineretului şi Sportului aş fi semnat “ documente care au permis ca hectare centrale ale Capitalei, pe care se aflau baze sportive aflate în proprietatea ministerului la acea vreme, să ajungă în patrimoniul privat al afaceriștilor imobiliari” sunt lipsite de orice adevăr.
Niciodată în mandatul meu de ministru nu am semnat sau facilitat în vreun fel ca bazele sportive să ajungă afaceri imobiliare. Mai mult, am introdus în Legea Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000 un articol care interzice expres schimbarea destinaţiei bazelor sportive. Nu am înstrăinat în timpul mandatului meu niciun metru pătrat de teren şi niciun obiect din patrimoniul sportului românesc, dimpotrivă prin deciziile pe care le-am luat am sporit acest patrimoniu (exemple în acest sens ar fi Sala Polivalentă şi Tenis Club Bucureşti).
Solicit celor trei ONG-uri să dea publicităţii documentele care fac dovada celor afirmate în acest raport. Consider că aceste afirmaţii calomnioase au exclusiv scop electoral şi atât timp cât cei care le susţin nu vor face cu documente proba veridicităţii lor îmi rezerv dreptul de a-i acţiona în instanţă.
Numele meu nu a fost niciodată în 18 ani măcar asociat cu suspiciuni de corupţie şi nu s-a aflat în niciunul dintre rapoartele date publicităţii, până în prezent, de distinsele ONG-uri.
Consider ca prezenţa numelui meu pe această listă, la ani buni de la finalizarea mandatului, in plina campanie electorala, este jenanta si dezonoranta pentru obiectivitatea presupusa a unui atare demers.
Cu toată consideraţia,
Crin Antonescu”
Pe lîngă bullshit-ul prolix cu care marea speranță a oratoriei românești obișnuiește să-și garnisească truismele și sofismele, să remarcăm amenințarea: „Solicit celor trei ONG-uri să dea publicităţii documentele care fac dovada celor afirmate în acest raport. Consider că aceste afirmaţii calomnioase au exclusiv scop electoral şi atât timp cât cei care le susţin nu vor face cu documente proba veridicităţii lor îmi rezerv dreptul de a-i acţiona în instanţă”.
Amenințarea era trimisă, pe e-mail, pe 27 noiembrie 2008. Azi este 18 iulie 2012. Au trecut, deci, vreo 44 de luni de cînd Crin Antonescu „și-a rezervat dreptul” de a mă „acționa în instanță” pe mine și pe alți 40 de jurnaliști. Desigur, numai în cazul în care nu am fi prezentat „documentele care fac dovada celor afirmate în acest raport”. Dar în cele 44 de luni, nu am primit nici o citație să mă prezint la vreun proces cu Crin Antonescu. Nici eu, nici ceilalți colegi care au lucrat la proiect, nici ONG-urile implicate în „Acțiunea pentru un vot uninominal curat”. Presupun, deci, că Crin Antonescu și-a consultat arhiva cu amintiri ministeriale, între timp, și a înțeles că era spre binele lui ca acele documente să nu fie făcute publice, totuși. Cum tot spre binele lui era (și mai este) să nu dea pe nimeni în judecată. Deși, sînt convins, sacrificiul lui Crin Antonescu pe altarul integrității, onestității și moralității este suprem și președintele interimar ar putea să mă (și să ne) dea în judecată chiar și acum, după 44 de luni de la promisiune.
P.S. Domnule președinte interimar Crin Antonescu, pe tizul meu Cătălin Tolontan vă rog să nu-l dați în judecată, pentru că are de condus o gazetă în vreme de criză și n-are timp de giumbușlucurile dumneavoastră retorice ieftine. Totuși, dacă vreți să-l chemați și pe el în instanță, iată doar două motive: primul și al doilea.
Dacă Băsescu se întoarce, USL nu va mai avea premier pînă în 2014. În situația asta, devine evident că Ponta nu-și va mai putea da demisia din cauza imaginii terci pe care o are, care determină o lipsă de legitimitate vecină cu sinuciderea. Deci, riscul cel mai mare pentru USL, acum, e revenirea lui Băsescu la Cotroceni. Ca să evite riscul ăsta esențial, dar și ca să scape acum de bolovanul de gîtul USL care a devenit Ponta, scenariul de aplicat ar conține doi pași:
1. Ponta își dă demisia;
2. președintele interimar Crin Antonescu numește un alt premier, tot de la USL, care să ducă bătălii cu Băsescu în cazul în care acesta din urmă nu e demis, totuși.
Merge? E de făcut?
DNA ne dă o veste bună: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au extins cercetările față de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, în dosarul în care se efectuează acte de urmările penală pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență și au început, față de acesta, urmărirea penală pentru o nouă infracțiune și anume „folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”.
Din Ordonanța de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 2007 – 2010, învinuitul Severin Adrian a folosit și a prezentat în Parlamentul European, documente, declarații false ori inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 și 09 iulie 2008). Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanță încheiate cu șase societăți comerciale românești, înființate anume cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanță. În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obținerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European.
În aceeași cauză se efectuează acte de urmările penală și față de alte persoane.
Având în vedere stadiul anchetei, nu se pot furniza mai multe detalii, în acest moment” (sursa).
Nu-i nimic că DNA nu poate furniza mai multe detalii, că le avem noi. Încă din 2010 și 2011. Așa se fură, bă, cu pesedeu’: se folosesc ficțiuni. Adică tot un fel de copy & paste. Dar pe banii UE.
„Paşii tactici corecţi ptr. USL , erau 1/ alegeri locale /2 alegeri parlamentare 3. eventuala suspendarea a lui Basescu, în primăvara 2013, cînd aveai guvernul tău, o majoritate parlamentara stabilă pe 4 ani, votul electoratului. Era chiar mai bine pentru a desăvîrşi victoria USL să îl lase pe Băsescu la Cotroceni pînă în 2014, pentru demonstra o altă cultură politică, avînd cultul instituţiilor şi normelor democratice. Respectul formelor echivalează cu respectul pentru fond în acest caz.
Liderii USL au inversat paşii, şi au ales să îl suspende pe Băsescu acum, pentru a profita tactic de momentul bun. A vrut să dea asaltul decisiv asupra redutei duşmanului său. A dorit să facă alegerile parlamentare după cele prezidenţiale anticipate, scontînd pe victoria uşoară a candidatului USL, Crin Antonescu. În mai-iunie au cîştigat, asaltul lor a reuşit. Dar după un asalt victorios, ştie un bun strateg politic sau militar, că se cere un răgaz pentru consolidarea poziţiilor cucerite. USL nu şi-a rezervat timp pentru acest moment obligatoriu. A trecut imediat la asalt- suspendarea lui Băsescu. A vrut să ardă etapele, cum se spune. Asta costa întotdeauna. Lipsa de pregătire, pripeala, scot la iveală propriile slăbiciuni. Dificultăţile de azi ale liderilor USL sunt efectul acestei pripeli.
A fost o eroare de tactică. Dacă Basescu şi PDL erau terminaţi acum o lună, azi lucrurile nu mai stau deloc aşa. Primul efect al acestei erori este reapariţia unui Traian Băsescu ameninţător pe cîmpul de luptă. Şansele sale de a supravieţui sunt mai mari acum. USL este în situaţia de a pierde totul dintr-o mişcare, pe 29 iulie.
În concluzie – paşii corecţi, succesiunea lor, tempoul, ritmul şi cadenţa mutărilor sunt lucruri esenţiale în politică. A ignora aceste învăţăminte vechi, înseamnă a te expune infrîngerilor.”
P.S. Titlul și textul nu sînt întîmplător în ghilimele, ci pentru că nu-mi aparțin. Aflați cine e autorul lor de aici. Apoi mirați-vă.