Presa s-a pus de-a curmezișul doamnei ministru Elena Udrea, asta e limpede. Limpede ca diagonala mare a unui televizor scump, de firmă. Atît de evident oblică e atitudinea mass media față de eminenta doamnă, așa de crucișă, că ministrul n-a mai rezistat și a pus punctul pe i-ul diagonalei, cităm: „Lume, lume, voi face un anunț de maximum interes pentru televiziunile în căutare de breaking news cu bandă galbenă şi intermitentă pe diagonala ecranului” (de aici).
Cum, nu știți „banda galbenă şi intermitentă pe diagonala ecranului”? Adică voi nu aveți acasă televizoare tăiate de-a curmezișul, de la colțul din dreapta jos la cel din stînga sus (sau de la cel din stînga jos la cel din dreapta sus), de o bandă galbenă? Pfuuuiii, nu știu ce televizoare aveți voi acasă, dar acasă la doamna ministru Udrea și la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului numai astfel de televizoare sînt. De astea care se uită pieziș la Elena, intermitent.
Dar ne oprim aici cu benzile suprapuse diagonal peste doamna ministru, fără să le menționăm pe cele negre, orizontale și scurte, pe care unii din voi poate și le-ar dori suprapuse peste vreun detaliu anatomic al ministrului. Cum ar fi creierul mic, adică cerebelul.
Totuși, înainte de final, am dori să le transmitem celor care-i scriu blogul ministrei să consulte și un dicționar cînd se războiesc cu diagonalele. Pentru început, îi ajutăm noi cu un link. La restul, sperăm să se descurce singur.
Uncategorized
Călin Constantin Anton divorțează de Ioana Tăriceanu. Sau invers. Oricum ar fi, urmează încheierea unei căsătorii. După care un partaj. Pînă aici, nici o surpriză pentru Călin Constantin Anton, doar e la a patra operațiune de genul ăsta. Nu știu cum de nu a ajuns în sapă de lemn pînă acum, cum de nu se îmbracă din „Dragonul roșu” cînd sînt reduceri, cum de nu și-a pus GPL la Bentley. Dar am o vagă idee. Iată, de exemplu, cazul celei de-a patra viitoare foste neveste, Ioana. În 2008, cînd Constanda se afla în plin scandal cu Primăria București pentru Satul Francez și parcul Bordei, afaceristul a încheiat o afacere imobiliară avînd ca obiect cele două proprietăți. O afacere de niște zeci de milioane euro, pentru care cheltuielile cu notariatul s-au cifrat la cel puțin vreun milion euro. Coincidența face ca, în timp ce consilierii PNL din Consiliul Municipal nu participau la ședințele în care se discuta cazul Constanda (e și ăsta unul din motivele pentru care, acum, Primăria trebuie să-l despăgubească pe Constanda cu 165 milioane euro), nevasta premierului de atunci, Ioana Tăriceanu, încasa (în ultimul an da mandat al lui Tăriceanu la Guvern) taxele notariale ale afacerii lui Constanda. Sau, cum zice revista Kamikaze aici, „Peneliștii din Consiliu, blat pe banii Ioanei Tăriceanu” (alte amănunte despre afacere, aici).
Îmi vine foarte greu să cred că acesta e singurul caz în care influența premierului Tăriceanu s-a revărsat asupra cabinetului notarial al nevestei. De aceea, dragă Ioana, te rog să fii blîndă: Călin Constantin Anton nu are decît 60 de anișori, e om trăit bine, fost manechin în comunism, deci mai poate prinde măcar două mariaje. Gîndește-te, deci, dragă Ioana, și la următoarele. Care, dacă nu vor fi la fel de pragmatice ca tine, cu cabinet notarial, vor trebui să se descurce exclusiv cu ce le rămîne la partaj. Așadar, ai milă, fiară notarială ce ești!
Înainte de a le ura viitorilor proaspăt divorțați toate cele potrivite în astfel de ocazii, să-l amintim și pe un alt mare liberal, bun prieten cu Tăriceanu, cu apucături de priapism financiar de stat. E vorba de craiul Sebastian Vlădescu, cunoscut pentru abilitatea sa de a prelua neveste de la alții, cu datorii pe partea sentimentală, și de a le rentabiliza. Nici Vlădescu nu a rezistat să nu iubească în trei: el, ea și statul. Culmea perversiunii, cu o fostă nevastă. Povestea, aici.
Jurnaliști crescuți prin departamentele politice ale unor gazete, aciuați (la un moment dat) pe lîngă miniștri în funcție (sau foști), dar și oengiști politici pe la tot felul de actuali și trecuți membri de partid și-au propus să rupa pisica ideologică a presei în două și să dea extemporal. Lucrare de control. Examen. Oricum, o combinație de subiect între ora de dirigenție și cursurile „Ștefan Gheorghiu” la fără frecvență. Nu se știe de ce au considerat băieții ăștia că tocmai ei sînt potriviți să propună breslei astfel de teme grele, dar asta e altă poveste (deși o explicație ar fi: în pană de idei, ideologia – adică setul de cunoștințe despre natura meseriei, direct de la partid – acoperă, repede, orice sinapsă nealterată; iar de acolo înainte, fandacsia ideologică-i gata).
Dar să revenim: așadar, li se propune jurnaliștilor să se dea prinși. Să spuie, vasăzică, care e de dreapta și care de stînga. Să se mărturisească, deci: în numele căror valori își dau ei cu părerea în fața poporului? În ce cred ei, dom’le? Și de ce?
Eu, unul, n-am înțeles cînd valorile alea perimate și conservatoare ale meseriei (ca adevărul și bunul-simț, ca să dau doar două exemple) au devenit complet inutilizabile de către jurnaliști, de avem nevoie acum, cred niște băieți, să ne tatuăm ideologia pe piept. De ce o fi nevoie să împărțim bagabonții, needucații, interlopii și hoții din politică în două cete: de dreapta și de stînga? De cînd nu se mai poate scrie despre o licitație trucată sau despre un management public idiot altfel decît în termeni ideologici? Dați-ne, măi, băieți, și cursul gros de ideologie pentru jurnaliști, să știm și noi dacă ne țin neuronii să luăm examenul ăsta, să nu ne afundăm și mai tare în mlaștina ignoranței.
Altfel, aș avea și eu niște întrebări pentru băieții ăștia care confundă presa cu lada de plastic din Cișmigiu (că Hyde Park nu avem la București), pe care se urcă să se dea mai înalți și mai deștept-vocali: 1. Nuți Udrea e de dreapta sau de stînga? Că din tăcerea asurzitoare despre afacerile ei și ale consortului Cocoș nu am aflat prea multe în ultimii ani (cu motorul de căutare în față!) de pe site-ul băieților, deci măcar cu ideile ei doctrinare să rămînem; 2. Contractele cu statul ale avocatului Valeriu Stoica ce ideologie respectă? Că despre legile respectate sau nu ar fi o discuție prea lungă și, oricum, neinteresantă pentru băieți.
P.S. Pentru cei interesați să dea bacaloriatul ăsta la dreapta/stînga, tematica de examen și baremul de punctare sînt aici.
P.P.S. Mogulii de presă și păreriștii de TV plătiți gros nu au, măi, băieți, nici o ideologie. Singurele lor valori sînt scatofilia și arghirofilia. Restul e gargară. Și la voi, și la ei.
În pozele deosebit de deosebite de mai jos (calitatea superbă se datorează nopții și lipsei dotărilor tehnice necesare) se văd două BMW-uri nou-nouțe. Care sînt parcate în fața Danco Pro Communications SRL (firmă al cărei nume îl și poartă pe portiere). Firma asta face turism, adică vinde, în special, bilete de avion și sejururi în străinătate. Dacă nu ați fost nicăieri prin firma asta, atunci nu lucrați la stat. Dacă lucrați la stat, mai ales prin instituțiile de apărare, securitate etc., v-ați plimbat des cu bilete de la Danco. Și nu de azi, de ieri, ci de ani de zile. Prin 2004, mă plictisisem deja să scriu de contractele lor multe cu statul. Azi, în 2011, nimic nu s-a schimbat. Dovadă stau pozele deosebite de mai jos, care arată că, chiar și în criză, să cumperi două BMW-uri noi (de cam 50.000 EUR împreună) pentru o firmă care are sediul într-o viluță din București e banal. Un text ceva mai recent despre Danco găsiți aici. Alelalte, mai vechi, despre generălimea care e în spatele firmei, cred că încă mai zburdă pe net.
Iată un posibil loc de pelerinaj pentru ei. Sînt convins că-l vor aprecia, mai ales că drumul pînă acolo pare a fi circulat numai de mașini de alea care-i plac lui Breivik: mașini-capcană.
Ziceam acum două zile că m-a deturnat o pupăză de la niște rațe. Să revenim la rațe. Să începem cu niște poze.
În prima poză, (nu) se (prea) poate vedea un lac dobrogean, la cîțiva kilometri de Mangalia, înspre Albești. Punctele alea mici și negre de deasupra apei sînt rațe (trebuie să mă credeți pe cuvînt, că o imagine mai bună n-am putut scoate cu telefonul). Balta asta cu rațe se găsește în pădurea Hagieni (comună la cîțiva kilometri de 2 Mai). De specială ce e pădurea asta, a fost declarată rezervație naturală prin anii ’60 (ceva detalii găsiți aici).
În următoarele două poze, se vede aceeași baltă, dar maculată de o barcă. Ce nu vedeți voi în poză e că în barca aia cu motor se aflau patru neanderthalieni dotați cu puști. Din poze nu auziți nici pocnetele de împușcături, amplificate de versanții lacului. Dar, în doar cîteva minute, versanții au răsunat de vreo 15 ori. După una din împușcături, o rață a căzut. A dispărut sub apă. După cîteva secunde, a reapărut, zbătîndu-se. Neanderthalienii plutitori motorizați au trecut pe lîngă, fără ca măcar să o privească. Au lăsat-o acolo. Deci nu pentru hrană vînau. Unul din ei a mai tras două focuri înspre o altă pasare care a trecut la 20 de metri de barcă și la un metru deasupra apei. Nu a nimerit-o. Apoi s-au îndepărtat. Ză end.
P.S. Se întîmpla vineri, 5 august 2011, pe la prînz.
Aveam de gînd să scriu despre rațe azi. Despre rațe împușcate de niște cretini într-o rezervație. Dar m-a distras o pupăză agresivă și țoapă care a mai împușcat o gogomănie. I-auziți aici la această Mama Obida a politicii românești: „În timp ce în alte ţări evoluţia pieţelor financiare şi potenţialul de criză sunt monitorizate continuu, presa din România păstrează o tăcere suspectă, forţată. Televiziunile de ştiri (care în alte împrejurări se pricep la orice subiect) fie nu înţeleg ce se întâmplă, fie nu vor să prezinte ceea ce se petrece în afara ţării, tocmai pentru a da vina pe actuala guvernare, în cazul unor noi dificultăţi” (de aici).
Vasăzică, suspectă nu e frenezia tîmpă a colegilor ei de la PDL care anunță creșteri de salarii și pensii, ci tăcerea presei. Care presă, cucoană? Din cîte știu, mai există niște emisiuni economice pe la TV (una chiar foarte simpatică, a lui Moise Guran, pe TVR2), există chiar o televiziune care numai de economie și afaceri se ocupă, și se mai vînd la tarabe și vreo două săptămînale financiare, bașca un cotidian foarte serios. Că matale plătești publicitate din banii UE doar la presa de partid e cu totul altă ciuguleală, să știi.
Și, apoi, cînd „presa” a tăcut în povestea WikiLeaks (sau, mă rog, a tăcut în chestiunea cadavrelor din dulapul PDL), dar a fost foarte vocală în a-i face de căcat pe Geoană & co, ca să te dai matale dășteaptă, nu ți s-a părut nimic suspect?
Dar cînd „presa” a tăcut în privința rahatului UE pe care l-ai făcut praf la Ministerul Dezvoltării, ca să ieși imaculata concepcion la popor, nu ți s-a părut suspect nici atunci?
Se demolează un stadion vechi și ponosit apoi se construiește un altul în loc (notă: ideal e ca data de finalizare a lucrării să fie cu puțin înainte de candidatura la un al doilea mandat). Urmează, evident, deschiderea pentru public a stadionului. Desigur, moca, cînd încă se montează scaune, se pune gazon și se înșurubează ultimele becuri. Dar se organizează și al doilea pelerinaj, după ce s-au pus gazonul și scaunele. Și, dacă tot nu apare Messi în nocturnă, pui la cale și al treilea pelerinaj, tot gratis. Evident, cu nocturnele aprinse. Asta se întîmplă exact în momentul în care scriu și va dura toată noaptea. Așa că strada pe care se ajunge la stadion, altminteri liniștită și vag circulată, e cam ca de Înviere: mii de oameni de toate vîrstele și toate vestimentațiile, transfigurați, fericiți, într-un du-te-vino înspre și dinspre stadion. Lipsesc lumînările, dar nu m-ar mira ca Învierea de la anul, care va fi cam prin preajma alegerilor locale, PF Daniel să dea un megashow liturgic pe noua arenă, că tot e Oprescu religios nevoie mare.
Firește, dacă pe lîngă stadion mai termini și un pasaj rutier suspendat început de un primar de acum două mandate și-l inaugurezi și pe ăla cu public pietonal din greu într-o duminică de vară, șansele să cîștigi ca Mubarak Primăria Bucureștiului cresc considerabil.
Dacă n-ați fost la stadion, nu o să înțelegeți nimic. Nici măcar dacă vă uitați la pozele de mai jos.
Și un film, ca să vă faceți o idee despre atmosferă.
P.S. Despre gropile din asfaltul lui Oprescu nu are sens să vorbim în contextul ăsta, sînt prea ieftine ca să le ia în calcul pentru campania electorală.
Kovesi s-a prins, după peste un cincinal în funcție, că Vîntu are oareșce legătură cu fraierii care au pierdut, împreună, niște sute de milioane de euro la FNI. Și s-a mai prins Lăurica că subordonații ei, procurorii de la Parchetul General, nu și-au făcut bine treaba și au închis fără argumente dosarele lui SOV. Mișto e că vorbim de procurori cu care Kovesi a lucrat bine mersi pînă acum, fără să aibă vreo remușcare că ar fi fost mînjiți de Vîntu. Și mai mișto e că, deși acum patru ani întocmea un document prin care admitea că cercetarea lui Vîntu fusese o glumă, procuroarea generală și-a pus sub fese acel document, ca să fie mai înaltă pe scaun, în loc să dea de pereți cu umoriștii responsabili de glumă. Dar acum e timpul, toți nervii mă dor, vorba poetului. Nu, nu a poetului Mircea Dinescu, plătit de la FNI, ci a poetului de pe Mircea. Bricul Mircea.
Deci, Vîntu din pupa, doamna procuror!
Se fac aproape doi ani de cînd, din somptuosul lui living în care se afla un întreg car de reportaj al Realitatea TV, Dinu Patriciu transmitea națiunii că Traian Băsescu, președintele candidat la al doilea mandat, ar fi lovit un băiat cu pumnul în față. A doua zi, pe site-ul defunctului Gardianul apărea și filmul care proba agresiunea. Ceva zile mai încolo, Băsescu rostea celebrele vorbe „Un pas mic pentru om…”. Nu, nu astea, ci alelalte: „Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”. Cu, desigur, lacrimi abia ținute în frîul pleoapelor, una mai căzută ca ailaltă.
Acum, vede orice chior, chiar și Traian Băsescu, că lui Patriciu i-a fost rușine. Atît de rușine, încît Adevărul e, de luni bune, un fel de EvZ ceva mai spălat, mai gros și mai cu carte (cînd nu e cu Rahan). Dar portocaliu cu acte în regulă. Iar episoade jurnalistice de mare respirație etică, de tipul „Crin e un chiulangiu, hai să-i facem poze cînd nu se duce la serviciu, iar nevastă-sa face bani dubioși și apără Roșia Montană, după ce a înfierat-o, mai demult, hai să o dăm la gazetă și să-i facem pe amîndoi de căcat”, sînt doar vîrfurile cele mai vizibile ale acestui iceberg.
Deci: ce dracu’ vrea Dinu Patriciu și de ce? Cine răspunde rezonabil și veridic la întrebările astea primește un croissant de la mic.ro. Nu cu rahat, că n-au. Ci cu Rahan, că și așa au returul mare.
P.S. Off topic: v-am zis că, acum cîteva seri, la un mic.ro de lîngă casa mea, mi-au dat o pîine gratuit? Cică era „discount”. La ce, maică? La țigările, apa și dulciurile pe care le luasem? Poate „bonus”? În fine, v-am povestit asta ca să nu mai ziceți că nu e adevărat ce se zice. Despre mușcatul mîinii care te hrănește, desigur.