Aveam de gînd să scriu despre rațe azi. Despre rațe împușcate de niște cretini într-o rezervație. Dar m-a distras o pupăză agresivă și țoapă care a mai împușcat o gogomănie. I-auziți aici la această Mama Obida a politicii românești: „În timp ce în alte ţări evoluţia pieţelor financiare şi potenţialul de criză sunt monitorizate continuu, presa din România păstrează o tăcere suspectă, forţată. Televiziunile de ştiri (care în alte împrejurări se pricep la orice subiect) fie nu înţeleg ce se întâmplă, fie nu vor să prezinte ceea ce se petrece în afara ţării, tocmai pentru a da vina pe actuala guvernare, în cazul unor noi dificultăţi” (de aici).
Vasăzică, suspectă nu e frenezia tîmpă a colegilor ei de la PDL care anunță creșteri de salarii și pensii, ci tăcerea presei. Care presă, cucoană? Din cîte știu, mai există niște emisiuni economice pe la TV (una chiar foarte simpatică, a lui Moise Guran, pe TVR2), există chiar o televiziune care numai de economie și afaceri se ocupă, și se mai vînd la tarabe și vreo două săptămînale financiare, bașca un cotidian foarte serios. Că matale plătești publicitate din banii UE doar la presa de partid e cu totul altă ciuguleală, să știi.
Și, apoi, cînd „presa” a tăcut în povestea WikiLeaks (sau, mă rog, a tăcut în chestiunea cadavrelor din dulapul PDL), dar a fost foarte vocală în a-i face de căcat pe Geoană & co, ca să te dai matale dășteaptă, nu ți s-a părut nimic suspect?
Dar cînd „presa” a tăcut în privința rahatului UE pe care l-ai făcut praf la Ministerul Dezvoltării, ca să ieși imaculata concepcion la popor, nu ți s-a părut suspect nici atunci?
Se demolează un stadion vechi și ponosit apoi se construiește un altul în loc (notă: ideal e ca data de finalizare a lucrării să fie cu puțin înainte de candidatura la un al doilea mandat). Urmează, evident, deschiderea pentru public a stadionului. Desigur, moca, cînd încă se montează scaune, se pune gazon și se înșurubează ultimele becuri. Dar se organizează și al doilea pelerinaj, după ce s-au pus gazonul și scaunele. Și, dacă tot nu apare Messi în nocturnă, pui la cale și al treilea pelerinaj, tot gratis. Evident, cu nocturnele aprinse. Asta se întîmplă exact în momentul în care scriu și va dura toată noaptea. Așa că strada pe care se ajunge la stadion, altminteri liniștită și vag circulată, e cam ca de Înviere: mii de oameni de toate vîrstele și toate vestimentațiile, transfigurați, fericiți, într-un du-te-vino înspre și dinspre stadion. Lipsesc lumînările, dar nu m-ar mira ca Învierea de la anul, care va fi cam prin preajma alegerilor locale, PF Daniel să dea un megashow liturgic pe noua arenă, că tot e Oprescu religios nevoie mare.
Firește, dacă pe lîngă stadion mai termini și un pasaj rutier suspendat început de un primar de acum două mandate și-l inaugurezi și pe ăla cu public pietonal din greu într-o duminică de vară, șansele să cîștigi ca Mubarak Primăria Bucureștiului cresc considerabil.
Dacă n-ați fost la stadion, nu o să înțelegeți nimic. Nici măcar dacă vă uitați la pozele de mai jos.
Și un film, ca să vă faceți o idee despre atmosferă.
P.S. Despre gropile din asfaltul lui Oprescu nu are sens să vorbim în contextul ăsta, sînt prea ieftine ca să le ia în calcul pentru campania electorală.
Kovesi s-a prins, după peste un cincinal în funcție, că Vîntu are oareșce legătură cu fraierii care au pierdut, împreună, niște sute de milioane de euro la FNI. Și s-a mai prins Lăurica că subordonații ei, procurorii de la Parchetul General, nu și-au făcut bine treaba și au închis fără argumente dosarele lui SOV. Mișto e că vorbim de procurori cu care Kovesi a lucrat bine mersi pînă acum, fără să aibă vreo remușcare că ar fi fost mînjiți de Vîntu. Și mai mișto e că, deși acum patru ani întocmea un document prin care admitea că cercetarea lui Vîntu fusese o glumă, procuroarea generală și-a pus sub fese acel document, ca să fie mai înaltă pe scaun, în loc să dea de pereți cu umoriștii responsabili de glumă. Dar acum e timpul, toți nervii mă dor, vorba poetului. Nu, nu a poetului Mircea Dinescu, plătit de la FNI, ci a poetului de pe Mircea. Bricul Mircea.
Deci, Vîntu din pupa, doamna procuror!
Se fac aproape doi ani de cînd, din somptuosul lui living în care se afla un întreg car de reportaj al Realitatea TV, Dinu Patriciu transmitea națiunii că Traian Băsescu, președintele candidat la al doilea mandat, ar fi lovit un băiat cu pumnul în față. A doua zi, pe site-ul defunctului Gardianul apărea și filmul care proba agresiunea. Ceva zile mai încolo, Băsescu rostea celebrele vorbe „Un pas mic pentru om…”. Nu, nu astea, ci alelalte: „Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”. Cu, desigur, lacrimi abia ținute în frîul pleoapelor, una mai căzută ca ailaltă.
Acum, vede orice chior, chiar și Traian Băsescu, că lui Patriciu i-a fost rușine. Atît de rușine, încît Adevărul e, de luni bune, un fel de EvZ ceva mai spălat, mai gros și mai cu carte (cînd nu e cu Rahan). Dar portocaliu cu acte în regulă. Iar episoade jurnalistice de mare respirație etică, de tipul „Crin e un chiulangiu, hai să-i facem poze cînd nu se duce la serviciu, iar nevastă-sa face bani dubioși și apără Roșia Montană, după ce a înfierat-o, mai demult, hai să o dăm la gazetă și să-i facem pe amîndoi de căcat”, sînt doar vîrfurile cele mai vizibile ale acestui iceberg.
Deci: ce dracu’ vrea Dinu Patriciu și de ce? Cine răspunde rezonabil și veridic la întrebările astea primește un croissant de la mic.ro. Nu cu rahat, că n-au. Ci cu Rahan, că și așa au returul mare.
P.S. Off topic: v-am zis că, acum cîteva seri, la un mic.ro de lîngă casa mea, mi-au dat o pîine gratuit? Cică era „discount”. La ce, maică? La țigările, apa și dulciurile pe care le luasem? Poate „bonus”? În fine, v-am povestit asta ca să nu mai ziceți că nu e adevărat ce se zice. Despre mușcatul mîinii care te hrănește, desigur.
Vasăzică, Patriarhia Română nu consideră ca Catedrala Mînuirii Neamului e în concurență cu școlile, deși prima se construiește și ultimele se închid/dărîmă.
Tocmai de aia, eu propun ca noul edificiu să se marcheteze după sloganul „Dați o școală pentru catedrală!”. Care slogan e sigur mai eficient decît „Dați un leu pentru Ateneu!”, pentru că o școală face mai mulți lei, evident. Și, apoi, la ce dracu’ avem noi nevoie de edificii laice de educație în statul nostru, cînd ni se construiește ditamai hardughia religioasă? N-avem, așa e.
În altă ordine de idei, Catedrala Mînuirii Neamului deja există. Virtual. Adică are website, băi, enoriașilor. Din care eu vă recomand secțiunea „opinii”, foarte relevantă.
Acum un an, nimerit pe la Constanța, pozam deplorabilul casino al orașului și vă întristam cu niște instantanee. Azi, Mazăre s-a prins că arheologia nu mai rentează și s-a făcut altruist: cică dă casino-ul, pe un leu, miniștrilor Udrea și Hunor. Nici că se putea idee mai bună, sugerez și legalizarea ruletei rusești în stabiliment iar la partida inaugurală să participe cei deja nominalizați, plus niște colegi de-ai lor din Guvern și administrație.
Ieri, la 12.33, revista Kamikaze a scris despre Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu care vrea să-și cumpere o limuzină de 105.000 EUR. După nici jumătate de oră, la 12.57, realitatea.net a preluat știrea și a citat, cinstit. Vreo nouă ore mai tîrziu, Adevărul și-a băgat plua și a rescris știrea fără să citeze pe nimeni. Iar azi, Realitatea TV a dat știrea și la TV, dar a citat Adevărul. Rîdeți.
21 iulie 2011: TVR anunță că CSM o cercetează pe Elena Burlan, judecătoarea care i-a luat dosarul lui SOV colegei ei, judecătoarea Camelia Bogdan.
6 aprilie 2011: revista Kamikaze scrie că judecătoarea Burlan face bani de pe urma cercului de apropiați ai lui SOV.
Între cele două date au trecut trei luni și jumătate. În care CSM s-a ocupat de alte lucruri, mult mai importante, cum ar fi revenirea României la comunism. Acum, că e vară, lejer, de șpriț, CSM și-a găsit timp să o cerceteze pe Burlan. Desigur, după ce dosarul i-a fost luat judecătoarei Bogdan, după ce SOV a fost eliberat din arest, după ce nici măcar știri despre dosarele lui SOV nu mai apar.
Azi, toată lumea discută de ce se mai întîmplă cu MCV-ul (mecanismul de verificare și cooperare, adică monitorizarea impusă de Bruxelles pe Justiția din România) și cum a mai evoluat/involuat acesta conform ultimului raport de țară.
Ca să nu ne mai pierdem vremea, să spunem că MCV-ul ăsta bruxellez e cam ca MCV-ul românesc făcut de Dacia: nu e urît, dar nici vreo frumusețe nu e; e încăpător, adică poți căra niște români înghesuiți în el pînă în inima Europei; e ieftin, deci nu dă nimeni doi bani pe el; se strică repede dacă-l folosești mult (și, iaca, să tot fie vreo patru ani de cînd se tot cară recomandări); în cele din urmă, trebuie să renunți și să-ți iei o mașină serioasă, chiar dacă mai scumpă (sau să devii pieton).
Iar dacă nu ați înțeles din prima, iaca și o poză care face cît o mie de recomandări ale CE (powered by colegu’ Goace, cum se zice la noi, la țară):
Adevărul, ambalajul ăla din ce în ce mai gros în care Patriciu învelește rahanul cu apă rece și cărțile pentru midălclasul care cumpără de la mic.ro, are pretenții de profesionalism. Deci, acum nu doar că are sute de pagini pe zi, dar are și conținut prin și printre ele. Nu credeți? Păi, o atestă ditamai organizația profesională de breaslă, prestigioasa organizație anonimă de bîrfit și lins pișcoturi care răspunde la numele de Clubul Român de Presă (CRP). Care CRP a decis că cea mai tare anchetă din presa scrisă a anului 2010 ar fi a unui băiat de la Adevărul căruia îi cad dosare în cap de pe birourile șefilor, Alex Nedea. Probabil că e vorba de acest text, care în ediția online a Adevărului nu poartă titlul pentru care a primit premiul (sau te pomenești că o fi introdus Patriciu plata pe conținutul site-urilor din holding, cum bălmăjea mai an?).
În fine, să trecem la lucruri serioase. Mai întîi: compunerea lui Nedea nu face decît să redea ceea ce colegii lui mai fraieri de la ziarul local Unirea din Alba Iulia deja scriseseră cu niște luni înainte. Deci, eticheta „EXCLUSIV” se potrivește cam ca etica-n perete la Adevărul. În al doilea rînd, cuplul care a decis, din partea CRP, să-l premieze pe Nedea, îl conține pe Ovidiu Nahoi. Iar Ovidiu Nahoi lucrează și el pentru Adevărul. Ceea ce, după toate regulile de bun-simț, trebuia să-l facă pe Nahoi să se abțină de la a-și premia colegul. Nu s-a întamplat, după cum ne spune chiar CRP aici.
În al treilea rînd, e foarte de căcat acest concurs la care se iau în calcul doar textele înscrise, nicidecum să se facă vreo monitorizare generală a producțiilor jurnalistice. Nu că ar conta, dar dacă tot veni vorba:).
P.S. Nu am participat niciodată la vreun concurs CRP și nici nu o voi face vreodată. Aș înșira foarte multe motive pentru decizia asta, dar e tîrziu și mi-e silă. Oricum, pe scurt, e simplu: CRP e de căcat și concursurile organizate de CRP sînt și mai de căcat.