Priviți imaginile de mai jos. Sînt crude. Sînt abominabile. Dar sînt necesare ca să înțelegem. Acum. Pînă nu e totul pierdut.
Zvîrcolindu-se pe trotuarul parizian nu era doar un om. Acolo era mai mult decît atît: era libertatea noastră de exprimare. Acolo, pe jos, căzut, rănit, era dreptul nostru de a vorbi, de a scrie, de a polemiza, de a caricaturiza, de a dialoga. De a comunica, în cele din urmă, chiar și cînd nu sîntem de acord eu cu tine, eu cu voi, ei cu noi, ei cu tine etc. Iar doi dezaxați spălați pe creier, cu mitraliere, au venit în fugă și i-au tras acestui drept un glonț în cap. Sau măcar au încercat. Au răspuns cu gloanțe unor idei. Cu forță brută, sadică, unor libertăți fundamentale pașnice.
Dezaxații sînt asasini. Niște ucigași mecanici. O eroare biologică a speciei umane. Dar atrocitatea pe care cei doi asasini au comis-o azi la Paris, în redacția Charlie Hebdo, nu e doar un masacru. E mult mai mult decît atît. Este acel punct din care, dacă o iei înapoi, te vei prăbuși fără combustibil. E acel point of no return de la care nu mergi decît înainte dacă vrei să supraviețuiești. Nu ne mai putem întoarce. Nu putem uita și nu trebuie să uităm. Dacă acceptăm că jurnaliștii uciși au greșit cînd și-au exprimat părerile și ideile, asasinii au cîștigat. Și ne-au condamnat pe toți la frica fetidă, insinuantă, umilitoare.
Checkpoint Charlie era punctul de trecere de pe linia care separa, în Berlin, Estul de Vest. Teroarea de libertate. Sclavia comunistă de dreptul de a alege. Azi, la Paris, în redacția unei publicații de satiră și investigații în care doisprezece oameni au fost asasinați, s-a ridicat Checkpoint Charlie Hebdo. Checkpoint Charlie Hebdo e un punct de trecere pe linia care separă extremismul de dialog, fundamentalismul de rațiune, frica de bucurie. Dar e un punct de trecere care trebuie să aibă un singur sens: dinspre extremism spre dialog, dinspre fundamentalism spre rațiune, dinspre frică de bucurie. Și nu invers. Niciodată invers.
P.S. CTP, ești un imbecil. De asta.
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a reformat (!) și reorganizat în mandatul USL la guvernare. Sau așa susține Ponta, încă premier al României. Iată două efecte ale reformării ANAF.
În deja ultracomentatul discurs al președintelui Klaus Iohannis de ieri de la CSM, se spune textual: „este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare” (sursa).
Așadar, președintele Klaus Iohannis este foarte atent la (sau poate îngrijorat de?) acele „scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare”.
Am asistat azi la un moment trist, aproape jalnic, al funcționării statului român: titularul funcției prezidențiale a citit papagalicește un text care, dacă ar fi fost rostit în campania electorală pentru prezidențiale, ar fi ținut acasă pe 16 noiembrie cîteva sute de mii, dacă nu peste un milion de români care au votat ca Iohannis să ajungă președinte.
Nu am nici un dubiu că acel text nu a fost scris de președintele Klaus Iohannis. Dar am o grămadă de dubii că președintele Iohannis înțelege de ce NU trebuia să citească acel text.
6 ianuarie. 08.32. M-a sunat ăla micu’ cu noaptea-n cap. Nu, nu ăla micu cu capu’ mare cu ștampila penețe, ălălalt, ăla micu’ care a fugit cu ștampila lu’ Felix. „Hai, să trăiești, Dănuțe, ești pregătit să te duci azi să-l iei pe dom’ profesor de la facultate? Dacă ai nevoie, îți dau eu un Duster bun de la Guvern, cu geamuri negre, că i s-o fi luat și lui de loganu’ ăla cu geamuri transparente în care l-au dus”, am zis eu, ca să destind atmosfera.
Nenorocitul de verdict al Comisiei Naționale de Etică prin care Ponta a scăpat de plagiat trebuie să fie contestat și anulat pentru conflict vădit de interese. Principalul expert al Comisiei Naționale de Etică în cazul doctoratului lui Ponta a fost avocatul Gheorghiță Mateuț. Mateuț, însă, nu prezenta nici o garanție de imparțialitate: a lucrat în aceeași echipă cu Ponta (cel al cărui doctorat l-a „cercetat”) pentru a-l apăra pe Ovidiu Tender.
Am explicat deja de ce renunțarea la doctorat nu este, pentru Ponta, o simplă miză de imagine: actualul premier poate pierde și cariera universitară (sursa), dar și pe cea în avocatură (sursa), cu tot cu avantajele materiale (peste 700.000 de euro) care au venit la pachet. Dar numai dacă sînt îndeplinite două condiții (în această ordine): 1. nu renunță (sau este împiedicat să renunțe) la titlul de doctorat; 2. analizarea doctoratului este reluată și un verdict oficial de plagiat este emis.
Cu un doctorat plagiat, Ponta Victor Viorel a fost, timp de șapte ani, universitar (doi ani lector și alți cinci ani conferențiar). Activitate de pe urma căreia a cîștigat 200.000 RON (sursa). Același doctorat plagiat i-a mai adus lui Ponta Victor Viorel o calitate: cea de avocat. Din care actualul premier a cîștigat 1.560.000 RON (vezi aici sumele pe fiecare am în parte) și, în 2012, cînd a lichidat cabinetul de avocatură, s-a ales cu două apartamente (de minimum 150.000 de euro fiecare) și un Fiat (aici se găsește declarația de avere a lui Ponta în care sînt menționate apartamentele obținute prin lichidarea cabinetului de avocatură).
Între anii 2004 și 2010, inclusiv, Victor Viorel Ponta a fost, pe rînd, lector universitar (doi ani, 2004 și 2005) și conferențiar universitar (cinci ani, între 2006 și 2010, inclusiv) la Universitatea Româno-Americană (URA). În 2004, venitul de lector universitar al lui Ponta a fost modest: doar 16.000 RON (sursa). Dar, la un moment dat, s-a triplat.
Dacă ați văzut știrea asta a NPR (National Public Radio), preluată de Mediafax, probabil ați trecut foarte repede peste ea. Pentru mulți, NPR este doar un acronim fără relevanță. Dacă cercetăm un pic, însă, și aflăm ce e NPR-ul ăsta și ce vrea de la noi, vom avea motive de mirare. Unii mai multe, alții mai puține.