Luni, 6 ianuarie 2014, Adrian Năstase află dacă va reveni în cantonamentul pușcăriei. A doua zi, marți, 7 ianuarie 2014, medicul Șerban Brădișteanu va fi și el informat de instanță dacă va opera în închisoare pentru următorii zece ani (cît au cerut procurorii) (sursa).
Consecutivitatea deciziilor judecătorești pentru cei doi este cum nu se poate mai potrivită: carierele de furt ale celor doi au fost îngemănate.
Etichetă: adrian năstase
Acum șase luni, cînd începea ultimul congres al PSD, scriam că „Practic, pas cu pas, Ponta își numește cei mai loiali oameni în cele mai importante funcții din guvern și din partid. Spre deosebire de Adrian Năstase, care avea adversari de calibru atît în Executiv, cît și în PSD (Miron Mitrea și Dan Ioan Popescu, ca să nu îl mai pomenesc pe Ion Iliescu), Ponta nu se bate, în propriul partid, decît cu baronii locali. Care baroni locali, însă, devin din ce în ce mai slabi sau mai cumpărați (vezi cazul lui Marian Oprișan).” (sursa)
Din aprilie și pînă acum, însă, niște lucruri s-au schimbat: economic, România se apropie accelerat de sărăcie, apar taxe noi, absorbția fondurilor europene – în ciuda declarațiilor triumfalist-găunoase – e la cote mici, scandalurile împotriva lui Ponta se înmulțesc săptămînal (Roșia Montană, presiuni pe procurorii DNA, discriminarea presei printr-o nouă lege a insolvenței, trimiterea în judecată a lui Liviu Dragnea), lupta politică cu PNL e din ce în ce mai dură. Practic, în ultimele două-trei luni, Ponta și-a pierdut aplombul festivist de la congresul PSD și începe să piardă și procente de popularitate.
Prin 2003, cînd Ponta nici nu cred că se bărbierea, dar era grangur în guvernul tătucului Năstase, actualul premier controla un radio de mare succes. Prin intermediul unei fundații la vîrful căreia care fusese montat de aparatul extrem de eficient al lui Adrian Năstase. Cît de ciudat era ca un ministru să controleze OFICIAL majoritatea acțiunilor unei instituții de presă? Pentru regimul Năstase, nu era nimic ciudat în legătură cu asta. Mai nasol e că, tot prin intermediul acelei fundații (Secolul XXI), guvernul Năstase (și Ponta implicit) se afla în conflict de interese: cu o mînă dădea bani publici la EADS, cu alta lua (prin asocierile prezentate aici, într-o investigație foarte detaliată).
Despre implicarea lui Ponta în conducerea Fundației „Secolul XXI” și deținerea de acțiuni la Radio 21 a scris și săptămînalul Capital, în 2004.
Nu așa vi se pare și vouă?
(sursa foto)
Miercuri, 24 iulie, mă întrebam eu la televizor (ediția asta a Butonului de panică de pe B1 TV, de la minutul 46 încolo) dacă Victoraș Viorel Ponta, ca șef al Corpului de Control al Guvernului Năstase Adrian (actualmente condamnat definitiv pentru furt cu campania electorală – Năstase, zic, nu Guvernul), l-a informat pe N0049 (numărul de pîrnăiaș al lui Năstase) despre furăciunile prin privatizări ale lui Omar Hayssam. Evident, nu am și un răspuns la întrebarea asta. Dar am speranțe: azi, în România liberă, președintele Băsescu și-a pus aceeași problemă.
Claudiu Lucaci este o mizerie. O mizerie pe care o plătesc din banii mei și tu, care citești acest text, o plătești din banii tăi. Eu plătesc mizeria numită Lucaci și tu plătești mizeria numită Lucaci ca să polueze și mai tare aerul și așa greu de respirat al TVR. Din care aer mizeria Lucaci este extrasă din cînd în cînd și trimisă de statul deținut temporar de politruci îmbîcsiți de comunism în diverse oficine diplomatice din lume. Pe vremea pușcăriașului Năstase Adrian, mizeria Lucaci a împuțit Palatul Victoria din postura de purtător de cuvînt, apoi duhoarea a fost mutată tocmai peste ocean, pe poziția de consul al României la Los Angeles. După repatriere, jegul a fost reinstalat în TVR, de parcă presa asta a noastră de căcat fix de un lingău al lui Năstase mai avea nevoie. Culmea, natura de lingău a lui Lucaci l-a împins pe acesta să se ocupe inclusiv de comunicarea furangioacei de Monica Iacob-Ridzi, o ilustră parlamentară a PPDD în acest mandat legislativ. După ce plagiatorul Ponta a devenit premier, murdăria Lucaci a fost încoțopenit la șefia știrilor TVR, unde s-a purtat ca un stăpîn de sclavi (dar doar cu jurnaliștii din TVR care au avut decența să-și facă meseria, cu obedienții a fost chiar drăguț), împreună cu altă fană a lui Năstase, Monica Ghiurco. La nici un an de atunci, rahatul Lucaci a început să pută prea tare în televiziunea publică, așa că este exportat din nou: de data asta, va fi numit consul la New York (sursa).
Atît înțeleg Ponta și Corlățean că trebuie să facă ei în Guvern: să se asigure că jegul dospit de Năstase trebuie conservat și, de ce nu, dezvoltat. Pe banii mei și ai tăi.
P.S. Din momentul în care a acceptat să fie purtătorul de cuvînt al lui Năstase, adică al unui politician, Lucaci trebuia să-și dea demisia din TVR. Și să nu se mai întoarcă acolo, nicidecum să i se păstreze un post călduț, la care să revină de fiecare dată cînd stăpînii lui cu funcții în stat intră în opoziție. Pentru că nu a făcut-o, Lucaci este o mizerie. Care ia bani ca jurnalist, dar nu mai e de mult așa (și nici nu-s convins că a fost vreodată). Cel mai de rahat este că ia bani de la mine și de la tine. Mulțumesc, Ponta! Iată, cu ajutorul tău neprețuit, o să ajungem numărul 1 în lume la cantitatea de căcat exportată. Prin intermediul MAE.
În 2012, înainte de alegerile parlamentare, Crin Antonescu l-a impus șef la PNL Dîmbovița pe Mihai Volintiru (sursa). Volintiru este acționar majoritar al tipografiei Amma Print SRL. Amma Print SRL a luat vreo patru miliarde ROL (cam o sută de mii de euro) ca să-i tipărească lui Adrian Năstase pliante cu mesajul „Adrian Năstase Președinte”, pe bani proveniți din „Trofeul calității” (evenimentul organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții în 2004) (sursa). După cum Năstase știe prea bine, Justiția a decis că „Trofeul calității” a fost un mecanism de șpagă pentru campania electorală a lui Năstase, ceea ce l-a trimis pe fostul premier în închisoare pentru doi ani (din care a executat o treime, adică opt luni).
După ce a plătit 760.000 euro către Inspectoratul de Stat în Construcții, Adrian Năstase vrea să-și repereze onoarea: a dat în judecată ISC (sursa). Acum cîteva luni, avocatul lui Năstase, Ion Cazacu, a spus pentru B1 TV că Năstase a luat banii cu împrumut, pe baza unor contracte încheiate la notariat. Și am o curiozitate: cine or fi fost altruiștii care l-au creditat pe Năstase? Și pe ce perioadă? Dar dobînda, cît e dobînda?
Conform CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaților, în 2000 și 2001 Ponta a ocupat funcția de „coordonator” al Biroului de Combatere a Spălării Banilor din Parchetul General (sursa).
Din poziția asta, Victor Ponta lucra îndeaproape cu Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Foarte îndeaproape. Acest ONPCSB, de altfel, este cel care a descoperit, în 2000, că în contul Danei Năstase intrau niște sute de mii de dolari de la o bătrînă fără venituri. Bătrîna se numea Tamara Cernîșov, mult mai cunoscută acum ca „mătușa Tamara”. Tot în 2000, procurorii DNA spun că „Melinescu (membru în conducerea ONPCSB în 2000, numit ulterior șef al instituției de premierul Adrian Năstase) si Nastase s-au intalnit in noiembrie 2000, primul (pe atunci membru al conducerii ONPCSB) informandu-l pe politician (pe atunci deputat) ca in cadrul ONPCSB exista in lucru un dosar privind depunerea de catre Dana Nastase a sumei de 400.000 de dolari intr-un cont deschis la banca Creditanstalt (devenita mai tarziu HVB Bank). Melinescu i-ar fi promis lui Nastase ca va bloca dosarul pana dupa alegeri, iar dupa numirea in functia de presedinte al ONPCSB ar fi sustras lucrarea respectiva, pe care i-ar fi inamnat-o lui Ristea Priboi, la acea data consilier al lui Adrian Nastase. De fata s-ar fi aflat si controversatul om de afaceri Genica Boerica, care apare ca martor al acuzarii” (sursa).
Dacă mă întrebați pe mine, e destul de puțin probabil ca ditamai dosarul de 400.000 USD să nu-i fi atras atenția procurorului din Parchetul General care se ocupa îndeaproape de ONPCSB. Judecînd, însă, după ce carieră în Guvern a avut Ponta după 2001, pot să înțeleg perfect de ce actualul premier a omis să se ocupe de dosarul fostului premier. Și pot să pricep și de ce actualul premier spunea, prin 2011, că e convins că Năstase e nevinovat în dosarul „mătușa Tamara” (sursa).
P.S. Mai sînt convins de un lucru: departamentul de monitorizare de știri al PSD va citi acest text și-l va informa pe Ponta că mă întreb dacă știa de dosarul „mătușa Tamara”; dar nu sînt deloc convins că Ponta va avea și o reacție (sau una care să nu fie la mișto).