Tatăl care și-a folosit copiii într-un clip pro-PSD la europarlamentare a fost amendat pentru încălcarea legii electorale, a precizat, pentru Newsweek România, IPJ Maramureș. Potrivit legii, amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.500 de lei.
Etichetă: campanie electorală
O fotografie cu Arcul de Triumf cu drapel tricolor și, deasupra, planând anemic, păsăroiul ăla care e simbol al ALDE, într-un cerc de steluțe. Nu, nu verzi, cum ar fi meritat, ci galbene. Adicătelea europene, mă-nțelegi. Iar ca mesajul să fie evident, cu majuscule de neam prost, un ditamai „ALDE”.
Fapte: pe 19 noiembrie 2009, cu cîteva zile înainte de primul tur al prezidențialelor, Lukoil România a donat Partidului Democrat-Liberal 143.250 de lei; pe 2 octombrie 2014, cu numai o zi înainte de începerea campaniei electorale pentru prezidențiale, procurorii anunță că Lukoil este cercetată pentru evaziune fiscală și spălare de bani de 230 milioane de euro.
Luni, 19 mai 2014, România. Cu doar o zi înainte de venirea la București a vicepreședintelui american Joe Biden, premierul țării mai are la dispoziție doar cinci zile pentru campania electorală la europarlamentare. Totuși, cum ar zice măscăriciul Mazăre, nici nu știm care sînt candidații PSD pentru Parlamentul European. Dar nici nu contează: campania pentru europarlamentare nu este decît un jalnic camuflaj pentru altă campanie, a prezidențialelor din toamnă. Iar premierul care se visează președinte face tot pentru a ne băga bine asta în cap. Iar timpul se scurge.
Așa că luni, pe 19 mai 2014, Viorel a scos artileria grea, emoțională: copiii. În doar o zi, Ponta s-a pozat cu patru grupuri de copii.
Este aceea ca statul să finanțeze campaniile electorale. Vasăzică, degeaba avem Agenție Națională de Integritate (care, din cîte știu, a făcut ceva dosare pe conturi care apăreau taman în campaniile electorale prin declarațiile unor politicieni), futil avem procurori (care, acum o vreme, au și deschis un dosar de cercetare a unor finanțări electorale posibil ilegale), inutil avem Autoritate Electorală (care habar n-am ce freacă), adică tot atîtea instituții ale statului care se ocupă de fondurile din campanie. Nu, nene, acum trebuie ca statul chiar să finanțeze campaniile electorale, ca să nu mai fie nevoite celelalte instituții de stat să-și facă treaba pentru care au bani de la buget. După logica asta, statul ar trebui să meargă cu noi în mașină, că poate facem accident și Poliția nu află, deci nu ne poate cerceta. Și, tot după ideea asta genială, statul ar trebui să meargă cu noi la o bere cu băieții, că poate ne ducem la curve și nu află nevasta, deci nu poate divorța.