Legea partidelor politice (14/2003) prevede ce rigori de constituționalitate trebuie să respecte partidele, dar și în ce condiții pot fi partidele desființate, dacă nu le respectă.
Etichetă: constituție
„Maine dimineata voi trimite Presedintelui Romaniei solicitarea ca, in baza art. 107 din Constitututie, sa-l desemneze pe Vicepremierul Gabriel Oprea sa exercite toate atributele functiei de Prim Ministru (inclusiv conducerea sedintelor de Guvern)„, a scris azi Ponta pe facebook.
Izolat la Cornu, printre găini și copaci, Năstase se bate cu lumea pe blog. Ultima lui bătălie este cu propria sa Constituție. Pe care, în încercarea de a-l apăra pe Ponta, fostul său protejat, o reneagă.
Președintele Klaus Iohannis a recuperat azi cam 1% din speranțele care au fost învestite în el de către cei care l-au votat. Făcînd ce ar trebui să facă orice președinte responsabil: să sancționeze (măcar) public derapajele unui premier. Dar moale, totuși.
# Mediocrul Nițu, procurorul general al României, a îngropat dosare de fraudă la referendumul de demitere a lui Băsescu din 2012.
# Liviu Dragnea, un Ceaușescu cu mustață, fascinat de China comunistă.
# Noua constituție, o imbecilitate.
# Ponta a inaugurat austostrăzi care nu există.
# Șova, bolnav de boala șefului lui de partid și de Guvern: mitomanie. De asfalt.
# Crin Antonescu habar n-are ce sistem de guvernămînt are România în noua constituție, cea pe care a construit-o ca șef al comisiei de revizuire a legii fundamentale.
# Ponta a inaugurat o șosea care se termină, brusc și tîmpit, în cîmp.
# Dragnea este, din punctul de vedere al lui Ponta, noua Udrea. Cu mustață. Dar dacă astea sînt gusturile premierului… Iar Șova e tras pe linia moartă a CFR pentru că autostrăzile ajung la A. Năstase.
# Mircea Diaconu poate transforma sute de politicieni care nu mai au dreptul la funcții publice în cetățeni cinstiți, pe banii noștri.
# Guvernul primește jumătate din informările SRI, Cotroceniul doar o treime.
“Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie” (de către președinte). Am citat din articolul 109 al Constituției, cel referitor la “răspunderea membrilor Guvernului”. Singurul beneficiar, acum (nu garantăm pentru viitorul apropiat), al acestui generos articol constituțional este vicepremierul PSD Liviu Dragnea. Acel Dragnea care s-a aflat la întîlnirea tainică unde s-a semnat acordul de coabitare Ponta – Băsescu.
Liviu Dragnea este urmărit penal de DNA. Conform unui comunicat emis de procurori, “În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al unui partid politic, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu și-a folosit influența și autoritatea funcției în vederea obținerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29.07.2012, care să garanteze validarea acestuia. Astfel, acesta a inițiat o asociere formată din numeroase persoane (președinți și membri ai secțiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.”
Liviu Dragnea este și membru al cabinetului (ministru al Dezvoltării și vicepremier). În această calitate, Liviu Dragnea așteaptă trimiterea în judecată. Situație în care, cum destul de fără echivoc spune Constituția, va trebui trimis acasă. Sau, mă rog, la Parlament, că e și deputat.
Dacă Dragnea nu va fi scos de sub urmărire penală, procurorii vor întocmi un rechizitoriu și-l vor trimite în judecată. Caz în care Constituția nu-i dă nici o posibilitate președintelui Băsescu în afara suspendării. Ceea ce, evident, știau de la bun început și Dragnea, și Ponta, și Băsescu.
Mai mult decît atît, unii din pionii din lotul Dragnea au fost deja trimiși în judecată. Deci, vicepremierul PSD n-ar trebui să fie departe de același verdict. Așteptat și de Dragnea, și de Ponta, și de Băsescu.
Sau ne scapă nouă ceva? Cum ar fi o scoatere de sub urmărire penală? Sau, în cazul trimiterii în judecată, o “amnezie” a președintelui, care să uite să-l suspende pe vicepremier? Sau dorința premierului de a se descotorosi de adjunctul lui de la Guvern?
Mîine, pe 6 februarie, se vor împlini cinci luni de la începerea urmăriri penale. Cam cîte estimați că vor mai trece pînă cînd coabitarea ne va da soluția la problema asta complexă?
Văd politicieni care, de luni de zile, ba chiar de ani, fac spume la gură și atacuri de panică atunci cînd vine vorba de „dictatorul” Traian Băsescu. Tuturor, le spun: idioților, voi l-ați creat pe „dictator”! E numai vina voastră, acum suferiți. Să vă explic, nefericiților:
1. mai întîi, să vă pun la curent cu Constituția României, articolul 103, alineatul 1: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament” (sursa);
2. articolul citat mai sus se referă la „partidul” care „are majoritatea absolută în Parlament”;
3. Constituția din care am citat a fost adoptată (prin modificarea celei anterioare) în 2003; atunci, parlamentul, în înțelepciunea lui nețărmurită, putea alege să modifice cuvîntul „partid” și să-l înlocuiască cu sintagma „alianță politică” sau să mențină „partid”, dar să adauge ȘI sintagma „alianță politică”; în cazul acesta, acum, Traian Băsescu, președintele „dictator”, era obligat de Constituție să numească premierul desemnat de către alianța politică ce ar fi avut „are majoritatea absolută în Parlament”, adică (cel mai probabil) USL, FĂRĂ a mai discuta cu fiecare partid în parte;
4. în aceeași constituție din 2003, însă, s-au făcut și modificări; printre acestea, cea care prevedea că mandatul prezidențial se lungește de la patru la cinci ani; practic, menținînd cuvîntul „partid” (referitor la majoritatea parlamentară), dar prelungind mandatul prezidențial, Constituția din 2003 i-a acordat președintelui puteri aproape discreționare cînd vine vorba de numirea premierului;
5. de ce nu a cîrtit nici un politician în 2003, la modificarea Constituției, că președintele devenea, practic, suveran peste jocul parlamentar și guvernamental? simplu: pentru că era o constituție croită pentru scopurile împăratului Adrian Năstase, care se visa președinte al României pentru două cincinale ceaușiste (am mai scris despre asta aici).
Așadar, fantasmatici politicieni români, vă repet: în subconștientul vostru meschin zace ori un dictator care se vrea președinte de republică parlamentară, ori se ascund niște lachei care se vor conduși de un astfel de președinte, un președinte cu puteri ca cele din constituția din 2003. Acum sînteți în a doua situație, fie că vă place, fie că nu. Trăiți cu asta și mai multă grijă la viitoarea constituție.
Premierul Ponta a fost aseară la televizor și a spus niște lucruri. Două declarații mă interesează în special. Prima: „Trebuie de asemenea sa stabilim in Constitutie – pentru ca altfel n-o sa respectam, o sa facem si noi ce a facut PDL – faptul ca la Curtea Constitutionala poti sa pui oameni cu o anumita pregatire, minim 18 ani judecator sau magistrat”.
A doua: „deciziile luate de Curtea Constitutionala pot fi in Parlament cu doua treimi schimbate. Doua treimi fiind o majoritate constitutionala”. (sursa ambelor declarații)
Totuși, care e rolul Curții Constituționale? Acela de a garanta că orice lege respectă Constituția, legea supremă, fundamentul oricărei reglementări legale naționale. Cum Constituția asta e ca Dumnezeu (adică e minunată, bună, frumoasă, de dorit etc., dar are nevoie de o instituție care să se ocupe și cu aplicarea prevederilor ei), are nevoie de o instituție pămînteană. Dumnezeu are Biserica, Constituția are (în România, cel puțin) Curtea Constituțională, brațul instituțional al teoriei constituționale. Nimic mai firesc, deci, decît să-ți dorești ca această instituție, Curtea Constituțională, să fie populată cu mintoși brici, instruiți draconic și integri peste orice dubiu. Vasăzică, ce-și dorește premierul Ponta (vezi prima lui declarație) este perfect legitim.
Iar în situația în care această cerință este îndeplinită, deciziile Curții Constituționale trebuie respectate fără crîcnire și fără nuanțare. Pentru că, iată, există toate condițiile necesare: un text constituțional (FUNDAMENTAL, repet, pentru orice legislație), o instituție care aplică prevederile constituționale (Curtea Constituțională) și un corp de judecători constituționali hiperprofesioniști și megaintegri (care garantează aplicarea dincolo de orice îndoială a prevederilor constituționale).
Atunci, ce sens mai are a doua declarație a lui Ponta (cea care spune că deciziile Curții Constituționale pot fi amendate de două treimi parlamentare)? Logic, nici un sens. Aici avem de-a face cu o evidență (principiul clasic tertium non datur): ori CC e infailibilă, deci nimeni nu mai poate amenda deciziile CC, ori CC nu e infailibilă, deci deciziile CC pot fi amendate, a treia posibilitate nu există. Ponta, însă, vine senin și ne spune că cele două variante pot coexista bine mersi, sfidînd orice brumă de logică sănătoasă.
Deci, dacă nu logica îl interesează pe premier, care e ținta lui? Simplu: perpetuarea unei imbecilități politice. Aceea care spune că parlamentul este voința poporului și că orice rahat face parlamentul trebuie respectat, chiar dacă parlamentul decide mîine că trebuie atacată cu pietre planeta Marte. Dacă nu am ști care sînt competențele multora dintre parlamentari, mai că am fi de acord. Dar cînd în parlament se pregătește să intre o pițipoancă de pe moșia lui Dragnea care abia a împlinit 24 de ani (iar Ponta cere minimum 18 ani de experiență în magistratură pentru judecătorii CC), nu poți lăsa legislativul să se joace cu constituția în funcție de erecțiile lui Dragnea.
La fel de bine, titlul postării putea fi „Năstase l-a făcut mare pe Băsescu” sau chiar „Fără lupul dictator Goliat, iepurașul David n-ar fi ajuns dictatorul de azi”. Mă rog, ați prins ideea. Dar nu e doar atît.
Să ne întoarcem în istoria noastră recentă pînă în 2003. Cînd, un referendum național pus la cale de Năstase, pe atunci premier, schimba Constituția României. Fundamental. Printr-o singură modificare (din mai multele impuse de Năstase): mandatul prezidențial devenea de cinci ani. Vă reamintesc, deci, că eram în toamna lui 2003, mai era un an și un pic pînă cînd PSD urma să rupă regula din politica românească: două mandate succesive de putere în Parlament, la guvernare și la Cotroceni. Pentru că, nu-i așa, cine își închipuia în 2003, la apogeul puterii lui Năstase, că PSD nu va avea majoritatea în Parlamentul 2004-2008? Cine credea atunci – pe vremea cînd ciudatul de Ciuvică era cules de miliție de pe stradă pentru că scria despre Năstase doar pe internet, că numai acolo avea voie – că Năstase nu va fi președintele României în mandatul 2004-2009? Corect: nimeni. Pentru prima oară după ’89, ar fi urmat o ședere la putere de măcar opt ani neîntrerupți pentru același partid (nu, nu-mi dați exemplul lui Iliescu, care a stat la Cotroceni din ’90 pînă în ’96, în zorii cețoși și împuțiți ai pseudodemocrației românești se putea orice, inclusiv ca sulfurosul nea Nelu să aibă două mandate și drept la încă unul), spre deosebire de ce se întîmplase pînă atunci (’92-’96: FSN/PDSR & Iliescu; ’96-’00: CDR & Constantinescu; ’00-’04: PSD & Iliescu): celebra alternanță la guvernare.
Tocmai de aceea, pentru că prevedea zorii unei mici dictaturi personale, Năstase a vrut mandat prezidențial de cinci ani. Iar motivul era simplu: pînă și Năstase știa că, dacă PSD rămînea la putere și după 2004, la parlamentarele din 2008 ar fi avut, după opt ani de guvernare, probleme serioase cu electoratul. Iar voturile PSD, în eventualitatea că social-democrații ar fi guvernat neîntrerupt între 2000 și 2008, nu ar fi atins majoritatea necesară guvernării și după 2008. Doar că, ce coincidență, în 2008 ar fi fost președinte (pînă în toamna lui 2009) Adrian Năstase. Iar în România președintele numește premierul. Cam cît de dificil ar fi fost pentru Năstase să aleagă un premier care să nu fi fost de la PSD? FOARTE dificil. Imposibil de dificil. Atît de dificil, încît ar fi făcut orice și, ca președinte, s-ar fi asigurat că premierul României la finalul lui 2008 ar fi fost de la PSD. Iar cu un guvern PSD, Năstase ar fi cîștigat un nou mandat prezidențial în 2009 și ar fi condus liniștit România pînă în 2014.
Sună a ceva ce Năstase ar fi făcut? Eu zic că sună și încă sună foarte clar, a cristal Lalique (de care îi vînduse mătușa Tamara lui Bittner) de clar. Din nefericire, dacă nu chiar din tragedie, Năstase a pierdut prezidențialele în 2008. Iar PSD, deși a luat peste o treime din voturile la parlamentare, a intrat în opoziție. Cît se poate de practic, de sec și de ironic, planul croit cu atîta cinism de Năstase pentru el însuși devenea cea mai performantă sculă a dușmanului său de moarte, Traian Băsescu.
Așa se face că, în 2008, Traian Băsescu a numit premierul. Iar președintele Băsescu, în ciuda poziției delicate a PDL, după doi ani și ceva de guvernare (decembrie 2004 – aprilie 2007), a numit premier de la PDL (Emil Boc, pe numele lui), exact cum ar fi făcut și Năstase (care, cum am zis mai sus, ar fi numit premier de la PSD, dacă ar fi fost președinte, oricum ar fi stat PSD cu voturile după parlamentarele din 2008).
Dar ce s-a întîmplat în 2009? Exact așa cum Năstase ar fi cîștigat alegerile pentru un al doilea mandat, cum ziceam mai sus, pe propria guvernare, Băsescu a cîștigat alegerile pe propria guvernare. Greu, cu o diferență minimă față de Geoană (70.000 de voturi), dar le-a cîștigat. Exact cum i s-ar fi întîmplat și lui Năstase.
De ce am ajuns azi în situația politică în care sîntem? Extrem de simplu: Băsescu mai are doi ani de mandat. Spre deosebire de ce se întîmpla pînă în 2004, cînd mandatul prezidențial se suprapunea cu cel parlamentar și, deci, președintele juca de aceeași parte cu majoritatea parlamentară și cu Guvernul, din 2008 încoace suprapunerea asta nu mai există. Iar nepotrivirea asta de mandate (parlamentar și prezidențial) a virusat definitiv fragila noastră democrație de doi lei (vechi) și a trimis la balamuc întreaga clasă politică.
Ce se întîmpla, deci, dacă Năstase nu modifica nenorocita de Constituție în 2003? Azi am fi fost în situația în care, la toamnă, Băsescu și-ar fi încheiat al doilea și ultimul mandat prezidențial, Crin ar fi candidat și și-ar fi văzut visul vieții cu ochii ăia bulbucați cu care zilele astea se isterizează la Antena 3, Ponta ar fi fost premier pînă prin 2016. Dar n-a fost să fie. Pentru că, acum nouă ani, Năstase se visa dictator timp de două cincinale ceaușiste. Și a schimbat Constituția, ce ironic, prin referendum. Pe care atunci nu l-a contestat nimeni.
P.S. Evident, dacă lui Năstase îi ieșea joculețul cu prezidențialele, azi am fi fost condamnați la moarte dacă am fi spus, fie și în glumă, că Bombo poate să ajungă la Rahova sau Jilava.
P.P.S. Sau, altfel spus, ce-și face omul cu mîna lui de premier se cheamă concediu carceral fără plată și cu interzicerea unor drepturi civile.