Toată afacerea Șova – Turceni – Rovinari a fost concepută și orchestrată, de la bun început, de către Ponta. Șova nu a avut decît un rol de executant, de fraier băgat la înaintare, al cărui singur rol era acela de cărăuș de bani: de la Turceni și Rovinari la el și la Ponta.
Iată, mai jos, probele.
Etichetă: DIICOT
Februarie 2015: senatorul PNL Varujan scapă de începerea urmăririi penale (cerută de DIICOT) cu largul sprijin al președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și, degur, cu voturile majorității PSD, ba chiar și cu ceva voturi de la PNL.
Iunie 2015: senatorul PSD Dan Șova scapă de un eventual arest (cerut de DNA) cu largul sprijin al președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și, degur, cu voturile majorității PSD.
Nimic, dar absolut nimic întîmplător în cele două evenimente: patrulaterul Tăriceanu – Vosganian – Șova – Ponta lucrează cu mult succes la furat milioane de euro de la stat încă din 2007.
Președintele Iohannis a spus, la un moment dat, că va colabora instituțional și constituțional cu Ponta pînă în decembrie 2016, dacă PNL nu va închega o majoritate care să dea un nou premier. După ce azi, însă, Iohannis l-a numit la șefia DIICOT pe Daniel Horodniceanu, președintele ar trebui să se mai gîndească dacă e chiar dispus să-și asume un premier ca Ponta încă un an și jumătate de acum înainte.
Procurorii DNA zic că Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, a furat statul de l-a rupt prin retrocedări imobiliare trucate. Ce nu mai zic procurorii DNA este că Bica folosea ministerul Justiției, cînd era secretar de stat, ca pe propria ogradă. Pe care o popula cu prieteni care, mai tîrziu, intermediau noi șpăgi pentru noi infracțiuni.
Cinstitul vicepremier al României, pesedistul Liviu Dragnea, a negat azi doar că ar fi promis să o sprijine pe Alina Bica să devină procuror general. Dar nu a negat că ar fi intervenit pe lîngă Bica în dosarul lui Ioan Niculae. De aceea, e nevoie să citim cu atenție ce au scris procurorii DNA în documentul făcut azi public pe turcescu.ro (sursa).
Peste o știre interesantă de ieri s-a trecut fără prea multe comentarii. E știrea care spune că Traian Băsescu s-a întîlnit cu cei propuși de Ponta & Cazanciuc (și avizați pozitiv in corpore de CSM) pentru șefiile de parchete (PG, DIICOT, DNA). Întîlnirile, mai zice știrea cu pricina, ar fi avut rol evaluator: președintele a dorit să facă o analiză personală a procurorilor pe care urmează să-i numească sau nu ca șefi de parchete (sursa).
Mă miră că nu am văzut critici la adresa președintelui, pe următorul raționament: păi, dacă i-a evaluat și avizat deja CSM, de ce mai face asta și președintele? Desigur, aceste critici, chiar dacă nu au fost făcute publice, există. Dar chiar și dacă nu ar fi un proces de intenție, întrebarea rămîne și e legitimă: de ce a ales Traian Băsescu să-i evalueze și personal pe procurori? Răspunsul e unul simplu: președintele nu are încredere în CSM. Nu în chestiunea numirii șefilor de parchete, cel puțin.
De ce nu are președintele încredere în CSM? A spus-o tot Traian Băsescu, pe 4 aprilie, atunci cînd a explicat de ce a refuzat propunerile făcute de Mona Pivniceru (printre refuzuri, același mediocru Tiberiu Nițu, propus din nou de Ponta). Iată ce a spus atunci Băsescu: „Legea stabileste clar raspunderea unor politicieni: ministrul Justitiei si presedintele. Tocmai de aceea avizul CSM e consultativ, nu e obligatoriu, pentru ca in momentul in care a semnat decretul de numire pe functie presedintele isi asuma raspunderea pentru desemnare si nu are scuza „nu merge cu lupta impotriva coruptiei, dar daca asa a iesit din concurs….”. (…) Stia (Mona Pivniceru – n.m.) ca indiferent de avizul CSM voi respinge cei doi procurori, nu indeplineau un criteriu fundamental, asumarea raspunderii de catre ministru„. (sursa)
Așadar, Traian Băsescu e consecvent cu ce a spus acum o lună: PENTRU CĂ numirea procurorilor TREBUIE (conform legii) asumată de ministrul de Justiție și de președinte, președintele NU poate ține cont de evaluarea CSM (care, conform legii, nu-și asumă nimic, ci lucrează cu marfa clientului – iar cleintul e ministrul Justiției). Or, pe cale de consecință, dacă evaluarea CSM nu contează, președintele trebuie să-și facă propria evaluare, tocmai pentru că își asumă numirile.
Și mai e o declarație a lui Traian Băsescu, care tranșează definitiv problema: „In motivatie (cea de respingere a lui Irimie & Nițu – n.m.) am tinut cont de acest punct de vedere (netransparența procedurii și neasumarea de către Pivniceru – n.m.), nu de avizul CSM” (sursa)
Ceea ce, pe scurt, înseamnă două lucruri:
1. avizele date de CSM nu fac nici cît o ceapă degerată pentru președinte;
2. președintele poate să nu țină cont de unele avize pozitive ale CSM si să NU numească un procuror (Nițu, de exemplu, cel mai bizar dintre cei avizați pozitiv), dacă în urma evaluării personale reiese că omul nu poate fi „asumat”.
Cuvîntul zilelor acestora este „procedură”. Procedura de selecție a candidaților pentru postul de procuror general, respectiv pentru postul de procuror șef al DNA, desigur (cerută inclusiv și mai ales de UE). Cum, conform legii, propunerile sînt făcute de către ministrul Justiției, oricare ar fi acela/aceea, rezultă că ministrul Justiției trebuie să întocmească acea procedură. Cu sau fără ajutorul/colaborarea CSM, dar să întocmească procedura și aceasta să fie transparentă, clară, eficientă, adică să scoată în față candidați bine pregătiți, integri, credibili.
Pînă acum, a mai existat doar o singură astfel de procedură, cea inițiată de fostul ministru al Justiției, Mona Pivniceru. Unul din susținătorii procedurii, Daniel Morar, a catalogat procedura Monei Pivniceru ca fiind „o farsă”. Deci, eșec. Actualul ministru al Justiției, interimar, premierul Victor Ponta, a făcut propuneri de șefi la PG și DNA (plus DIICOT) fără nici o procedură, deci iar eșec. Însă, cel mai probabil, cît de curînd vom avea un nou ministru la Justiție, din partea PNL. Acestuia/acesteia îi va reveni sarcina întocmirii unei proceduri bune.
Începînd de astăzi, voi ține un jurnal al procedurii, intitulat „Votez tevatura cu procedura!”. Zilnic, voi nota ce se mai întîmplă cu procedura asta, dacă se face, de către cine, cum și cu ce efecte. Astfel, în timp, vom putea observa multe lucruri interesante, sînt convins.
P.S. Procedura asta blestemată putea să fie introdusă în legislația românească și, astfel, nu am mai fi depins acum de hachițele vreunui ministru de Justiție sau de muștruluielile UE. Așa cum, de exemplu, s-a întîmplat cu legea ANI: pentru că există, legea asta funcționează, în ciuda atacurilor dese ale politicienilor. Astfel, ANI a ajuns una din cele mai temute și respectate instituții din România și din UE. Da, firește, legea ANI a fost întocmită și votată tot la presiunile UE, dar iată că există. Și, repet, funcționează, ba încă foarte bine. Dacă ar fi existat voință politică și mai puțină ipocrizie inclusiv din partea unora care acum urlă că vor procedură, am fi avut o lege mai bună. Dar n-avem.
Ați auzit de turtă cu julfă? Cel mai probabil, nu. E un desert, tradițional în Moldova de Crăciun. Rețeta e simplă: se coc turte (subțiri, pe plită) și între ele se adaugă o pastă din nuci și semințe de cînepă (printre altele – pentru rețeta completă, aici). Ați reținut, da? Deci, conține semințe de cînepă. În Moldova (de partea asta a Prutului, dar poate și de cealaltă), cînepa se cultivă mai în fiecare gospodărie. E adevărat, nu e indiană, ci o rudă europeană, cu mult mai puțin THC. Regional, bețelor de cînepă (crește destul de înaltă, între doi și trei metri) li se spune „haldani”. Haldanii se folosesc (mai ales verzi) pentru a lega snopii de porumb, toamna, dar și pentru foc (cînd sînt uscați).
Nu v-am scris cele de mai sus pentru că sîntem aproape de Crăciun, ci pentru că, dacă bunica mea ar fi citit, în timpul vieții ei, știrea asta, ar fi rîs (însă i-o trimit eu cumva și cred că o să rîdă și acolo de unde e), dar ar fi cultivat în continuare „haldani” și ar fi făcut o turtă cu julfă al dracului de bună (cu turtele puțin arse pe plită) în continuare.
Altfel, dacă vreți să încercați, cică acum se găsește și prin patiserii. Dar aveți grijă, DIICOT veghează, dacă nu aveți autorizație.