Etichetă: elena udrea

Udrea a primit bani din afacerea penală ANRP – Bica

Elena Udrea, kaput! Un document al DNA spune textual: Elena Udrea a luat bani din afacerea penală a retrocedărilor ANRP. Documentul a fost publicat de Robert Turcescu, care scrie: „In paginile urmatoare ale documentului se vorbeste despre deja “celebra” afacere de la ANRP (Dorin Cocos- Gheorghe “Stelu”Stelian- Crinuta Dumitrean s.a) unde Alina Bica era membru al Comisiei pentru Stabilirea Despagubirilor, ca reprezentant al Ministerului Justitiei. O parte din actiunile obtinute la Fondul Proprietatea in urma acestei afaceri, noteaza procurorii, “au fost tranzactionate, iar o parte din din bani au fost directionati catre membrii familiei Cocos (Cocos Dorin, Cocos Alin si Udrea Elena Gabriela)”.

Read More

FOTO Întîlnire între Gheorghe Stelian, beneficiarul terenului retrocedat pe semnătura Alinei Bica, și Dorin Cocoș

18 iulie 2012: în Herăstrău are loc o întîlnire între Gheorghe Stelian, beneficiarul retrocedării girate de Alina Bica, și Dorin Cocoș. În aceeași perioadă, Bica primea prin interpuși un teren la Snagov. Pe care, ulterior, l-a vîndut iar o parte din bani au ajuns și la Dorin Cocoș (sursa).

Read More

Blog in, blog out: ministra Petrescu ne calculează acciza în pula botswaneză

Ponta, obligat să scadă acciza la carburanți – „Aşa ajunsărăm noi românii să plătim în anul de graţie 2014, acciza în euro la un curs care n-a existat niciodată de la Burebista şi până la Victor Ponta – 4,73 de lei pentru un euro. Şi de aici încep problemele… anul ăsta euro a fost atât de stabil, iar leul atât de semeţ, încât poţi să iei ce curs vrei din ultimii doi ani, poţi să-i aplici ce inflaţie vrei dar, pe actualul Cod Fiscal, acciza trebuie să scadă de la 1 ianuarie. (…) V-aţi prins acum de ce n-are habar acum doamna ministru cum va recalcula acciza pe anul viitor? Nu m-aş mira să o treacă în yeni japonezi şi să-i aplice inflaţia din Botswana, ca să-i dea cu plus la buget…”. (biziday)

Read More

Udrea, politică tot sub acoperișul lui Cocoș

Elena Udrea și Dorin Cocoș au divorțat. Ceea ce nu o împiedică pe ea să-și ducă negocierile politice tot la unul din cele două hoteluri Eurohotels International din București, ambele deținute de deja fostul soț. Cu vreo săptămînă înainte de divorț, cel puțin, Udrea a înșirat niște parlamentari la unul din hotelurile lui Cocoș, ca și cum nici nu se pregătea de divorț, nici Cocoș nu cînta fals în această relație (vezi aici și aici).

Read More

Paleologu + Udrea = politică

paleo

Amenințat de maidanezul politic Blaga cu excluderea din PDL, rafinatul profesor universitar Teodor Paleologu își negociază viitorul politic cu o intelectuală sadea, cunoscută și ca o cititoare avidă. De cărți. De credit.

Este, după cum se poate vedea și din poza de mai sus (sursa), Elena Udrea. Fiți sinceri: ce ați da ca să aflați despre ce au discutat cei doi? Și, mai ales, în ce termeni?

Read More

Udrea negociază cu PPDD prin Gelu Vișan

visan udrea

Actualul analist politic de renume doljean și interjudețean Gelu Vișan a fost deputat al PDL și candidat fără succes al PPDD la un nou mandat de parlamentar în decembrie 2012. Acum, Vișan mai apare pe la TV și se ocupă cu te miri ce și mai nimic. Printre activitățile lui inexistente se numără și socializarea cu fosta colegă Elena Udrea (sursa). Socializare de lucru, desigur, după cum se vede mai jos (Vișan cară cu el o agendă).

Cum nici în PPDD nu mai e, Vișan trebuie că negociază pentru el. Dar prin pepedediștii cu care s-a împrietenit. Așadar, zvonurile referitoare la un Partid Popular întremat cu oameni de la PPDD și condus de Udrea s-ar cam adeveri. Deh, ca de la populari la poporeni. Pe scurt, penibil.
P.S. Evident, popularii la care mă refer sînt Partidul Popular de care se vorbește de ceva vreme, nu Mișcare Populară. În care Mișcare Populară, din fericire, Elena Udrea nu există.

Read More

Elena Udrea: adio, îți pică frunza! Aia veștejită de impostură din start

Grapini de la Turism ar vrea, dacă înțeleg bine, să schimbe mizeria aia de frunză care e brand de țară. Ideea nu mi se pare nici bună, nici proastă, totul depinde de ce va pune în loc, pe cîți bani și cu cine va lucra. Udrea, fostă la Turism, zice că e o idee proastă, a unor diletanți lipsiți de viziune. Cocoș nu zice, încă, nimic. Iar CSOP mai așteaptă pînă să facă un sondaj (vedeți voi mai încolo de ce pomenesc CSOP-ul aici) ca să testeze opinia poporului. Pînă atunci, însă, poate ați uitat, vă amintesc eu: compania care a lucrat pentru brand-ul de țară a făcut o furăciune penibilă de pe internet cu frunza aia.
Și asta nu e tot: compania lu’ pește spaniolă care a luat banii pentru frunză nici măcar nu era specializată în brand-uri. Ceea ce știau și greii din domeniu, excluși de la licitație de Udrea în 2009. Iată ce scriam atunci: „încă din timpul licitației au existat participanți care au contestat calificările THR în domeniul branding-ului. Cităm din contestația depusă de Landor Associates & Millward Brown (care au ratat calificarea în faza finală): „Asocierea THR, Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion S.A. – Taylor Nelson Sofres nu este o companie de branding, ci o companie de consultanță în turism și activități hoteliere“. Cine este Landor Associates și cum își permit ei să spună așa ceva despre firma aleasă de Ministerul Turismului din România să facă brand-ul țării noastre? Iaca, niște unii care nu sînt decît printre cele mai bune companii de branding din lume. Printre clienții lor se numără Alfa Romeo, Austrian Airlines, British Petroleum, Citi, LG Electronics, New York Stock Exchange, Volvo, Wrigley și multe altele” (restul dezvăluirilor despre impostura Udrei, aici).
Așadar, doamna fostă la Turism, eu zic să o lăsăm mai moale cu diletantismul și lipsa de viziune, că nu degeaba ați fost trasă pe linie moartă, politic vorbind, inclusiv de Traian Băsescu.
P.S. Acum aproape trei ani, scriam că Udrea e doar brand, dar nimeni nu cumpără. Mi-am păstrat opiniile.

Read More

Elena Udrea? Care Elena Udrea?

O majoritate covîrșitoare a jurnaliștilor, analiștilor, facebook-iștilor etc a interpretat mesajul lui Traian Băsescu („Adio, PD! Adio, PDL!”) ca pe o gafă, ca pe o reacție emoțională impulsivă. Nu credeam și nu cred asta. Dimpotrivă, sub aparența unui impuls de comandant de navă rănit că echipajul l-a abandonat, Traian Băsescu a calculat foarte rece și foarte pragmatic: PDL chiar este un bolovan de moară. Or, dacă echipajul te-a abandonat și nava se scufundă, ești nevoit să înoți. Și cine dracu’ a văzut marinar atît de idiot încît să-și lege de picior un bolovan cînd vrea să supraviețuiască în apele oceanului, de unul singur? Așadar, mesaj țintit al președintelui către electoratul propriu, către acel electorat care vota, în trecut, PDL doar prin asociere cu Băsescu. Cînd, însă, ai un scor mai mare în sondaje, de unul singur, decît are un partid pe care l-ai dus la guvernare, e logic că trebuie să scapi de acel partid. Pe scurt: rațiune, nu simțire. Paranteză: exact asta a confirmat președintele aseară, pe B1, cînd nu și-a îndulcit deloc tonul critic la adresa PDL (așa cum se așteptau unii), ci dimpotrivă.
Dar Udrea, e unde e? Mă întrebam asta și după convenția PDL (aici): „Dar ce rol joacă în această strategie Elena Udrea? La puține momente după mesajul de aseară al președintelui, figura ei exprima stupefacție. Părea luată prin surprindere, confuză. Nici pînă acum, de altfel, nu există o reacție a Elenei Udrea la mesajul lui Traian Băsescu. Iar motivul nu este acela că Elena Udrea nu ar ști cum să se poziționeze, opțiunea ei pentru Traian Băsescu este indubitabilă. Problema Elenei Udrea e alta acum: dacă președintele nu vrea alături de el “vreo bucățică din PDL”, atunci ea nu are decît opțiunea de a demisiona din PDL. Acum. Nu mîine, nu poimîine, nu luna viitoare, ci acum. Iar după ce demisionează, Udrea nu are voie să scoată pe piața politică alt partid, o altă grupare, orice agregare din foști membri PDL, ci trebuie să aștepte mutarea lui Băsescu”.
Ei bine, Udrea nu a demisionat din PDL, ci l-a legitimat pe Blaga la șefia partidului atunci cînd a renunțat la contestații. În acest moment, Udrea s-a scos singură din jocul lui Traian Băsescu. Din voință proprie? La cererea președintelui țării? Cel mai probabil, a doua variantă e cea corectă. Pînă la urmă, din același motiv din care Băsescu se dispensează de PDL trebuie să se dispenseze și de Elena Udrea: blonda e tot un bolovan pentru președinte, chiar dacă e un bolovan estetic, strunjit și sulemenit. Cel puțin formal, aparent, Udrea trebuie să dispară. Fie și în PDL. În orice caz, să nu apară în preajma Mișcării Populare.
Pînă acum, Udrea a înțeles și joacă bine rolul. Cel puțin la prima vedere, s-a plasat (pentru că nu a părăsit PDL și a acceptat șefia lui Blaga) în tabăra de care Băsescu s-a despărțit. Dar pentru cîtă vreme? Răspunsul corect ar fi „pentru totdeauna”. Însă, cel mai probabil, ea va fi doar o iapă troiană, care va necheza, fornăi și da din copite cînd Blaga va avea garda jos.
 

Read More

Cine este Elena Udrea pentru Traian Băsescu?

Aseară, la puțină vreme după realegerea lui Vasile Blaga la șefia PDL, Traian Băsescu, președinte al României, a difuzat un mesaj video în care anunța ruptura de PDL. O frază anume din declarația președintelui cred că ar trebui să atragă atenția: „Ma voi dedica constructiei unei alte solutii de drepta, cu oameni cinstiti, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care accepta dreptul democratic al contestatiei si vreau sa stiti ca nu voi face nimic pentru a aduce alaturi de mine vreo bucatica din PDL”. Din această frază, un fragment este încă și mai interesant: „vreau sa stiti ca nu voi face nimic pentru a aduce alaturi de mine vreo bucatica din PDL„.
Așadar, textual, Traian Băsescu a spus că nu va face nimic pentru a aduce alături de el „vreo bucățică din PDL”. Ce înseamnă, mai exact, „vreo bucățică din PDL”? Înseamnă un alt partid, rupt din PDL? Înseamnă doar membri, fără identitate instituțională, plecați din PDL-ul lui Vasile Blaga? Înseamnă orice pedelist? Lămurirea acestei fraze prezidențiale atîrnă foarte greu. La prima vedere, pare că președintele s-a referit la o eventuală facțiune pedelistă, fie încă în partid, fie ruptă din PDL. Altfel, Băsescu ar fi spus că nu va aduce alături de el nici un pedelist. Dar nu a spus că nu va aduce alături de el nici un pedelist, ci nici o „bucățică din PDL”. Logic, deci, Traian Băsescu nu-și dorește să se alieze cu vreun partid, platformă, facțiune etc ruptă din PDL. Din motivul evident că nu vrea să culeagă criticile că ar fi rupt PDL.
E la fel de evident, însă, că fără nici un om din PDL, susținerea pe care ar avea-o Traian Băsescu ar fi foarte subțire. E destul de probabil, deci, că președintele mizează pe membri PDL. Membri demisionari. Mizează că va fi susținut de x, y, z, de Ionel, Georgel și Maricica, nu de grupul lor, un grup cu identitate proprie, instituțională.
Deci, primul mesaj transmis de Băsescu pedeliștilor care nu l-au votat pe Vasile Blaga este să nu construiască o altă formațiune politică. Al doilea mesaj este că îi va aduce în preajma lui pe toți cei care vor vrea asta, dar individual. Nu e de mirare: Traian Băsescu a construit întotdeauna în jurul lui, nu în structuri date de-a gata.
Dar ce rol joacă în această strategie Elena Udrea? La puține momente după mesajul de aseară al președintelui, figura ei exprima stupefacție. Părea luată prin surprindere, confuză. Nici pînă acum, de altfel, nu există o reacție a Elenei Udrea la mesajul lui Traian Băsescu. Iar motivul nu este acela că Elena Udrea nu ar ști cum să se poziționeze, opțiunea ei pentru Traian Băsescu este indubitabilă. Problema Elenei Udrea e alta acum: dacă președintele nu vrea alături de el „vreo bucățică din PDL”, atunci ea nu are decît opțiunea de a demisiona din PDL. Acum. Nu mîine, nu poimîine, nu luna viitoare, ci acum. Iar după ce demisionează, Udrea nu are voie să scoată pe piața politică alt partid, o altă grupare, orice agregare din foști membri PDL, ci trebuie să aștepte mutarea lui Băsescu.
Dar cînd va muta Traian Băsescu. Și cum? Iar răspunsul e al dracului de greu de dat: Traian Băsescu este președintele României. Deci, constituțional, nu poate juca politic. Nu ca membru al unei mișcări politice. Da, e adevărat, președintele a spus: „Ma voi dedica constructiei unei alte solutii de drepta”. Dar cum se va dedica? Din postura de președinte? Nu prea se poate, chiar l-ar cam strînge un pic Constituția. Prin intermediari pe care să-i sprijine de la Cotroceni? Nici asta n-ar fi tocmai cușer din punct de vedere constituțional. Dar, dacă ar fi așa, care sînt acei intermediari? E Elena Udrea unul din ei? Sau își va da președintele demisia și se va arunca în politică precum înainte de 2005? Ori va aștepta o nouă suspendare?
Dar acestea sînt îngrijorările Elenei Udrea. Ale lui Traian Băsescu, însă, care sînt? Și ce rol îi rezervă Elenei Udrea? Eu sper că nici unul. Din multe motive, prea multe. Din cele prea multe, doar un exemplu.

Read More