Etichetă: evaziune fiscală

Firma surorii lui Ponta, percheziționată de DNA, are sediu într-o fostă firmă a lui Ponta

DNA Ploiești face percheziții la o firmă înființată de mama (vezi foto mai jos) și sora lui Ponta pentru suspiciuni de evaziune fiscală și fonduri europene fraudate (sursa). Ponta face pe fata mare: „Nu cunosc si oricum ar fi gresit sa comentez eu cercetarile efectuate de procurori fata de cumnatul meu. Legea trebuie sa fie egala pentru toti” (sursa).
Viorele, nu te cred că nu cunoști. Da’ nu te cred deloc, mai ales că firma asta percheziționată de DNA are un sediu exact într-un imobil cumpărat de firma pe care ai administrat-o chiar matale pînă în 2002.

Read More

Lukoil a finanțat campania lui Băsescu în 2009. Lukoil, cercetată pentru evaziune în campania din 2014

Fapte: pe 19 noiembrie 2009, cu cîteva zile înainte de primul tur al prezidențialelor, Lukoil România a donat Partidului Democrat-Liberal 143.250 de lei; pe 2 octombrie 2014, cu numai o zi înainte de începerea campaniei electorale pentru prezidențiale, procurorii anunță că Lukoil este cercetată pentru evaziune fiscală și spălare de bani de 230 milioane de euro.

Read More

Daciana, soția lui Ponta, are un gipan care i-a aparținut unui cărăuș de combustibil din dosarul Blejnar

Cît timp Victor Ponta era în opoziție și Sorin Blejnar era șeful Fiscului, primul l-a numit pe al doilea mafiotul lui Băsescu, iar al doilea l-a reclamat pe primul la ANI și la Parchet. De vreo doi ani, Ponta e la putere și Blejnar stă acasă. Dacă tot stă acasă și are mult timp liber, Blejnar mai merge și pe la instanțe, unde este judecat pentru sprijinirea unui grup infracțional și complicitate la evaziune fiscală cu produse petroliere. Cu totul întîmplător, sau nu, Daciana Sârbu – europarlamentar și nevastă a lui Ponta – și-a cumpărat un Range Rover care i-a aparținut unui nene implicat în dosarul de evaziune fiscală al lui Blejnar.

Read More

De ce nu face nimic Parchetul General de un an în cazul de evaziune fiscală al familiei Dragnea?

„Dosarul la care faceţi referire se află în lucru la procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), fiind în faza actelor premergătoare”. Citatul face parte dintr-un răspuns trimis României libere de către Biroul de presă al PÎCCJ şi se referă la un dosar penal pentru evaziune fiscală în care este cercetată Bombonica Dragnea, soţia vicepremierului PSD Liviu Dragnea. Dosarul, aflat în lucru la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Teleorman din noiembrie 2011, a fost declinat către Parchetul General în decembrie 2012, după ce Dragnea a fost numit vicepremier în cabinetul Victor Ponta 2.

Read More

Nou: acum, evaziune fiscală și cu telefericul! Numai la Copos!

Am fost la Brașov în week end-ul trecut. Apoi în Poiana Brașov. După aia, cu telefericul lui Copos, din Poiană pînă pe Postăvaru. Am cumpărat, regulamentar, patru cartele magnetice dus-întors. Fiecare costă 30 de lei, deci am dat, în total, 120 de lei. La urcat, cînd să trecem prin porțile de acces, un nene (însoțitorul de cabină, aveam să constat) s-a proptit în mecanismul ăla cu bare care lasă doar cîte un om să treacă, l-a ținut deschis pînă am trecut toți (fără să ne folosim cartelele, evident), apoi l-a blocat și a dat drumul la măgăoaie în sus, după ce a urcat toată lumea la bord. La coborît, pe stația de pe Postăvaru, nici vorbă de vreun mecanism de acces (cu bare, stîlpi, porți sau ce vreți voi), deci iar n-am folosit cartelele magnetice. Cînd am ajuns în Poiană, cerberul ne-a făcut iar loc să ieșim prin mecanismul cu bare, ba a mai și cules cartelele magnetice de la cetățenii care beneficiaseră de minunatele servicii ale Ana Teleferic. Da, adică le-a cerut și, mai de la toată lumea, le-a și primit. Eu, din motive mai degrabă estetice (mi-a plăcut cartela aia – pe care o puteți vedea la finalul textului – , na!), nu i-am dat-o. După ce m-am dezozonizat, însă, post-călătorie, și mi s-au mai întremat și neuronii în niște sinapse cît de cît rezonabile, m-am prins că frumusețea nu va mîntui doar lumea (ăia cu lecturile la zi pot să indice și autorul acestei ziceri, eu am uitat), ci și bugetul țărișoarei. Pentru că, dacă și alți oameni de bine, amatori (și chiar profesioniști, de ce nu?) de estetica magneticelor cartele de teleferic, ar păstra dreptunghiurile de carton, atunci evaziunea s-ar reduce semnificativ. În cabina cu care am urcat eu, de exemplu, erau vreo 15 oameni. 14 din ei au lăsat cartelele acolo. Asta înseamnă că, în contabilitatea Ana Teleferic, 30 RON X 14 cartele = 420 RON nu s-au impozitat de către stat. Dacă operațiunea se repetă de cel puțin zece ori pe zi, statul pierde taxe și impozite din peste 4.000 RON. La 30 de zile, asta înseamnă venituri nefiscalizate de 120.000 RON. Numai din telefericul lui Copos, la un calcul grosier.
Bun Copos ăsta: a pornit de la un televizor color în ’89, pe care l-a vîndut ca să intre în afaceri (cum a povestit singur; ei, sanchi!), și a ajuns, acum, la un teleferic incolor, insipid și inodor pentru buget. Hai, Rapidul!

Read More

Cum să fie plătiți jurnaliștii?

Am observat că: 1) nu chiar toată lumea e la mare (sau, dacă e, are acolo internet, între o baie și-o bere) și 2) povestea asta a suscitat dezbateri aprinse (nu numai la Kamikaze, ci și pe HotNews.ro și EvZ). Ceea ce mă face să mă și să vă întreb: cum ar trebui plătiți jurnaliștii? În natură (carne, lapte, ouă, pene)? În șpagă? Pe drepturi de autor? Pe salariu integral pe cartea de muncă? Ar trebui ei să aibă mai multe drepturi decît majoritatea angajaților? Sau, dimpotrivă, mai puține?
P.S. S-au exprimat pe subiect Anne-Marie Blajan și Tolo.

Read More

Da' consultanța de un milion de euro trimiși în Cipru de Realitatea e tot comandă politică?

La vreo două luni după ce Kamikaze a scris despre evaziunea fiscală dirijată de sindicaliști la Realitatea TV, ANAF a emis un comunicat de presă în care confirmă povestea. Desigur, Realitatea TV s-a tăvălit pe jos că totul se face la comandă politică. Posibil, în țara în care și portarii de instituții sînt angajați dacă au carnet de membri de partid. Dar mai adevărată decît posibilitatea asta e realitatea contabilă de la Realitatea: milioane de lei noi s-au dus pe cheltuieli reprezentînd consultanță plătite unor firme din Cipru (ce-mi place asta cu consultanța, mor după consultanță! Oare în legătură cu ce o fi fost consultanța asta? Dacă a fost consultanță fiscală, mai bine-și plăteau impozitele, decît să le eludeze prin cheltuieli cipriote, că se vede că au fost inutile), inclusiv pentru achiziția unui avion care nu a mai fost, pînă la urmă, cumpărat. Deci, încă o cheltuială nejustificată, dar care mănîncă din taxe și impozite. Să le fie de bine.
P.S. Acum vreun an, poate chiar doi, un ștab din board-ul RC îmi povestea că nu mai semnează nici un act de administrare a afacerii RC, pentru că nu are deloc încredere în încrengătura de hîrtii manipulate printre off shore-urile cipriote. Și atunci nu era nici o comandă politică la mijloc, era pur și simplu îngrijorarea unui om care simțea răsuflarea penală a trustului, în ceafă.

Read More