Deși liberalilor le displace cu totul să audă de o eventuală nominalizare a Monicăi Macovei pentru postul de judecător CEDO din partea României, Victor Ponta ia în calcul destul de serios opțiunea europarlamentarului PDL. Ce e drept, dacă MM ar ocupa locul pe care-l lăsa vacant Corneliu Bârsan, o colonie de iepuri ar fi împușcată dintr-un foc, atît în relația României cu UE, cît și în relația lui Ponta cu electoratul mai simandicos și nehotărît care nu iese la vot. Mai ales acum, după ce Ponta s-a bătut cu CSM la Curtea Constituțională ca să obțină dreptul de a trimite la CEDO ce nominalizări vrea. Și a și cîștigat.
P.S. Scenariul unei lupte în trei pentru postul de la CEDO nu e nici măcar veridic: Pivniceru și-a dat măsura incompetenței la nivel european cît a fost ministru (iar Ponta mai degrabă ar trimite-o în Apuseni la stînă decît la CEDO) iar Motoc e mai preocupată de latura flower power a vieții.
Etichetă: monica macovei
Procurorii CSM s-au făcut de căcat, cum era de așteptat, cînd l-au spălat pe Nițu ca să-l poată aviza pozitiv pentru șefia Parchetului General (vezi motivarea). Prin comparație, acum vreo cinci ani, cînd s-au limitat la formulele standard ale limbii de lemn cesemiste, a ieșit ceva mai decent (aici e avizul din 2008, mai jos un fragment relevant) și, culmea, nu s-a mai opărit nici un purist că penibilul (că de penibil e penibil în mediocritatea lui, nu e nici o îndoială) Nițu îi devenea adjunct profesionistei fără cusur Kovesi.
P.S. În atenția tuturor întristaților de jalnica prestație a CSM: „Nu, eu îmi menţin punctul de vedere: ministrul Justiţiei propune, CSM face interviuri, dă un aviz, apoi preşedintele decide, potrivit legii pe care am iniţiat-o în 2005. Sunt consecventă şi o susţin în continuare, pentru că este foarte importantă răspunderea individuală. Lumea trebuie să ştie că eu, Monica Macovei, l-am propus pe Daniel Morar şi că dna Pivniceru îl propune pe succesorul acestuia. Ministrul trebuie să-şi asume răspunderea pentru numirea procurorilor-şefi şi pentru ceea ce vor face aceşti oameni. Fiecare partid ar trebui să numească în funcţia de ministru al Justiţiei oameni care chiar să dorească procurori care să-şi facă treaba imparţial. În multe ţări numirile magistraţilor le face ministrul Justiţiei. De exemplu în Germania, ministrul Justiţiei este un om politic şi numeşte şi judecători şi procurori, dar nu se întâmplă ca aceste numiri să fie viciate, iar acei oameni să nu-şi facă treaba. Aş vrea să ne îndreptăm spre aceste reguli democratice, iar una dintre cele mai importante este răspunderea” (Monica Macovei, 1 octombrie 2012 – sursa).
Prin vara lui 2011 am participat la o emisiune pe TVR 1 împreună cu Horațius Dumbravă. Ambii eram invitați. Cînd am intrat în platou, Dumbravă era timorat. Era, dacă nu prima, printre primele lui prezențe la TV. Tocmai fusese ales șef al CSM după ce pătrunsese în Consiliu, ca membru, împreună cu un grup format din judecătorii Cristi Danileț și Toni Neacșu, procurorul Oana Schmidt Hăineală și alții, cu un mesaj reformist, încurajat de multă lume. Înainte de emisiune, am schimbat cîteva vorbe cu Dumbravă, care era însoțit de vreo trei sau patru colegi. Dintre ei, mi-i amintesc bine pe Toni Neacșu și Oana Schmidt Hăineală. Neacșu era cel mai guraliv și părea stăpîn pe situație, Hăineală era tăcută și izolată, Dumbravă copleșit de marele moment. Dumbravă a avut trac toată emisiunea. Din fericire pentru el, a fost un chin scurt, de doar vreo zece minute.
Astăzi, la aproape doi ani după, prepubertatea în care păreau blocați atunci reformiștii s-a risipit ca și cum nici n-ar fi existat vreodată. Acum, lupii tineri din CSM sînt acriți de lupte dure intestine și de bătălii crunte cu politicienii. Nici unul din cei de atunci nu mai zîmbește, nimeni nu mai are iluzii, toți par maturizați peste noapte, de parcă ar fi intrat într-un accelerator de bioparticule. Într-un fel, asta și e CSM: un lanț trofic al Justiției esențializat, o machetă a sistemului. Și, cu cît e mai mică macheta față de mărimea naturală a sistemului de Justiție, cu atît mai mari sînt forțele care-l animă.
Azi, lucrurile stau așa: Oana Schmidt Hăineală a trecut prin sfînta autoreevaluare, Toni Neacșu a fost trimis în judecată pentru fals, continuatorul muncii lui Morar a acceptat înțelegerea politică pe șefiile de parchete și Monica Macovei a descoperit că unii magistrați trebuie lăsați fără bani. Iar Cristi Danileț (împreună cu Alina Ghica) așteaptă să vadă dacă va mai fi membru CSM, după ce colegii lui din țară i-au cerut revocarea doar pentru că a votat-o pe Hăineală la șefia CSM.
Cum ziceam și în titlu, a fost o deflorare. Una violentă. Iar sîngele e pe toți pereții. Sîngele vinovaților nu poate fi deosebit de cel al nevinovaților. Tot sînge e.
Eroii de la CSM, ăia din secția de procurori, care mureau săptămîna trecută cu procedurile de selecție a candidaților la șefia parchetelor de gît, au descoperit ieri legea. Cam tîrziu pentru niște magistrați, dar tot e bine. Mă gîndesc că nu or fi găsit-o mai devreme pentru că or fi căutat-o în computerul lui Neacșu, ăla săltat de DNA (computerul, nu Neacșu; sau nu încă Neacșu).
În fine, ca să nu mă lungesc cu introducerea, o să fiu foarte clar: da, aș vrea ca președintele (încă Traian Băsescu) să-i dea o zmetie lui Ponta, să-l pună la colț pe coji de nucă și să-i ceară să dea un ordin de ministru (că legea durează să fie adoptată în Parlament, s-a văzut și pe guvernare PDL, și pe ăia i-a durut într-unul din sfinctere) prin care să stabilească o procedură transparentă și eficientă de selecție a candidaților pentru șefia PG și a DNA. Chiar aș vrea. Apoi, din procedura asta, să iasă la iveală cei mai cei procurori din Univers, pe care eroii de la CSM să-i avizeze pozitiv și președintele (încă Băsescu) să-i numească. Chiar aș vrea să se întîmple așa. Și, da, înțeleg că dacă președintele (încă Băsescu) îi va numi pe unii scoși din pălărie de Ponta, următorul MCV va menționa întîmplarea la „așa nu” și ne va scădea nota la purtare. Chiar înțeleg, deși nu-s oengist.
Dar, din toate datele pe care le avem pînă acum, se pare că președintele (încă Băsescu) îi va numi pe cei aleși de Ponta, deci România va mai lua o notă mică la MCV și va rămîne corigentă la Schengen. Să admitem că așa va fi (ceea ce nu prea e bine, evident). Așadar, președintele (încă Băsescu) e criticabil pe bună dreptate. Pentru că, nu-i așa, e un trădător. Nici mai mult, nici mai puțin.
Ok, atunci să analizăm. Pe de o parte, cine e trădătorul în raport cu ce a făcut pînă acum pentru Justiție. Și, pe de altă parte, cine-l acuză.
Deci, cine e trădătorul? Păi, e singurul președinte din țara asta care a pus la Justiție un ministru venit din oengism. Ministrul e Monica Macovei. Uitați-vă aici să vedeți că înaintea lui Macovei a fost Rodica Stănoiu și după ea Tudor Chiuariu la Justiție. Două catastrofe nucleare. Cătălin Predoiu, după Chiuariu, a mai spălat ceva din imagine, dar nici acela n-a fost lipsit de scandaluri (ba un conflict de interese, ba o pasivitate ministerială), deși trecute cu vederea. Însă nici măcar Predoiu nu a venit din neant, ci era membru de partid (PNL). Trădătorul Băsescu, așadar, și-a început mandatul de președinte cu un ministru la Justiție dintre activiștii civili. Ce-a mai făcut trădătorul? A mers tot pe mîna Monicăi Macovei, activista civilă, care i-a recomandat un șef la PG (Kovesi) și unul la DNA (Morar). Vasăzică, tiranul s-a lăsat dus de nas ca un copil de oengista Macovei și de data asta. După trei ani, același trădător a prelungit mandatele celor doi (Kovesi & Morar). Desigur, astea sînt niște căcaturi pe care le-a făcut și Iliescu și le-ar fi făcut, cert, și Adrian Năstase, dacă devenea președinte, nu?
Dar cine sînt acuzatorii? Deși cu toții talibani, puriști ai onestității și integrității, ei se împart în două categorii: jurnaliști și oengiști. Cei mai cunoscuți din ambele categorii, pură coincidență, au fost în echipa activistei civile Monica Macovei, aia pusă de trădător la Justiție. În echipa ei de la minister, oficial. Unii pentru mai puțină vreme, alții pentru mai multă. Sigur, dacă le amintești acum asta, îți vor spune că ei s-au născut ca Afrodita anticorupției din spuma mării, nicidecum ca Atena activismului din capul lui Zeus (haha, ca să vezi ironie, ăsta e un nickname al trădătorului). Îți vor spune că interviurile advertoriale făcute cu Udrea erau jurnalism pur, că banii din fonduri europene se obțineau pe proceduri transparente (nu pe pile de partid), că miile de euro obținute din granturi și finanțări europene (și de aiurea) nu aveau nici o legătură cu rețeaua de lobby oengistic a Monicăi Macovei (nu că ar fi ceva rău în asta, ci dimpotrivă).
Pe scurt, talibanii purismului justițiar de azi și-au construit cariere și notorietate pe decizia politică a trădătorului de azi, acea decizie care a schimbat (în bine) România în decembrie 2004: numirea Monicăi Macovei la Justiție.
Azi, președintele (încă Traian Băsescu) e criticabil pentru deal-ul cu Ponta, e foarte adevărat. Dar nu de către voi, talibanilor. Sau, dacă vreți, nu cu patetismul apocaliptic cu care ați făcut-o. Mai decent, băieți și fete, mai profi, mai oengistic, că nu sîntem la cursul de arta bocitoriei, nivelul rudimentar. La fel de bine, însă, ca să nu vă risipiți din resursele de pragmatism, voi așteptați-l pe următorul trădător pe care să-l parazitați. Pînă atunci, vă puteți mulțumi cu patrioții care sînt acum la putere.
P.S. Nu l-am întîlnit niciodată pe președinte (încă Traian Băsescu) și nu am păpat nici un bănuț de la stat sau de la UE. Dar ce pot să afirm cu certitudine e că îmi fac greață oportuniștii în numele principiilor.
Aproape toți supărații pe Băsescu din zilele astea l-au întîlnit pe președinte de multe ori în ultimii ani. Unii chiar de foarte multe ori. Unii din supărații cu pricina au întîlnit-o și pe Laura Codruța Kovesi de multe ori, tot în ultimii ani. Nu mai vorbesc de cît de bine o cunosc supărații de mai sus pe Monica Macovei, și ea supărată pe Traian Băsescu.
Ca un proletar neimportant al presei ce mă aflu, mărturisesc: nu l-am întîlnit niciodată pe Traian Băsescu, cu Kovesi am vorbit o singură dată (în biroul ei de procuror general, după o solicitare oficială de informații; și credeți-mă că nu i-am făcut deloc impresie bună, chiar dacă nu mi-a spus-o direct) iar pe Monica Macovei cred că am întîlnit-o de vreo cinci ori, cu totul (ba am invitat-o la TVR Info, la o emisiune pe care o moderam, ba eram ambii invitați în diverse emisiuni).
Lipsit, deci, de șansa intimității cu Băsescu, Kovesi și Macovei (spre deosebire de supărații patetici invocați mai sus), e clar că nu pricep de ce:
1. Daniel Morar nu renunță și la mandatul de la Curtea Constituțională (atenție, însă: eu cred că Morar NU trebuie să renunțe la mandatul la CCR, ci trebuie să meargă acolo și să impună standardele profesionale pe care le-a aplicat și la DNA), ca să-i dea o lecție tiranului;
2. SUA au făcut și ele compromisul toxic și conspiră împotriva DNA (sursa);
3. Marea Britanie a capitulat și ea și complotează împotriva anticorupției (sursa).
Îi rog, deci, pe supărați, pe acei intimi cu personajele de seamă ale patriei și ale Justiției, să mă lămurească. Ei sigur trebuie să știe.
Ieri, președintele Traian Băsescu a tranșat chestiunea: numirea șefilor de parchete e o decizie asumată de ministrul Justiției și președintele țării. Reacțiile nu au întîrziat.
Cristian Câmpeanu: „Nu există nici un motiv pentru care Traian Băsescu şi Victor Ponta să ignore procedura de nominalizare a procurorilor-şefi ai DNA şi Parchetului General convenită şi asumată cu Uniunea Europeană. Mesajul potrivit căruia prin asumarea de către premier a nominalizărilor s-ar debloca dialogul cu Bruxelles-ul s-a dovedit o minciună şi o intoxicare. În realitate, este vorba despre un acord pentru anihilarea DNA” (sursa)
De departe, însă, merită remarcată răzgîndirea Monicăi Macovei.
Monica Macovei, 1 octombrie 2012: „Nu, eu îmi menţin punctul de vedere: ministrul Justiţiei propune, CSM face interviuri, dă un aviz, apoi preşedintele decide, potrivit legii pe care am iniţiat-o în 2005. Sunt consecventă şi o susţin în continuare, pentru că este foarte importantă răspunderea individuală. Lumea trebuie să ştie că eu, Monica Macovei, l-am propus pe Daniel Morar şi că dna Pivniceru îl propune pe succesorul acestuia. Ministrul trebuie să-şi asume răspunderea pentru numirea procurorilor-şefi şi pentru ceea ce vor face aceşti oameni. Fiecare partid ar trebui să numească în funcţia de ministru al Justiţiei oameni care chiar să dorească procurori care să-şi facă treaba imparţial. În multe ţări numirile magistraţilor le face ministrul Justiţiei. De exemplu în Germania, ministrul Justiţiei este un om politic şi numeşte şi judecători şi procurori, dar nu se întâmplă ca aceste numiri să fie viciate, iar acei oameni să nu-şi facă treaba. Aş vrea să ne îndreptăm spre aceste reguli democratice, iar una dintre cele mai importante este răspunderea” (sursa)
Monica Macovei, 3 aprilie 2013: „Ponta nu a aplicat nicio procedura de selectie pentru a ajunge la aceasta lista de propuneri, desi CSM i-a atras atentia public ca aceasta este calea de urmat, fiind cea convenita si cu Comisia Europeana. Ponta arata ca nu da doi bani pe recomandarile Comisiei si pe opiniile CSM” (sursa)
Daniel Morar (care tocmai a renunțat la șefia Parchetului General): „Nu am intentionat sa incalc dreptul premieruli Romaniei de a nominaliza pe cine vrea si nici pe cel al presedintelui de a numi pe cine vrea” (sursa)
Dar jocul nu s-a încheiat, încă.
Frustrare, furie, tristețe, supărare, bucurie, extaz, orgasm, demență, schizoidie. Și multe altele. Cam în aceste registre (da, știu, vast program psihotic) s-au înscris reacțiile de după conferința de presă de azi a lui Traian Băsescu (transcript), în care președintele a anunțat că va numi fără nici o procedură de selecție procurorii propuși de Victor Ponta (premier și interimar la Justiție). Principalul argument al președintelui: spiritul legii cere asumarea propunerilor de către ministrul de Justiție, o procedură de selecție (mai ales dacă e netransparentă) absolvă decidentul politic de orice fel de responsabilitate a propunerilor (despre legea cu pricina am scris și eu aici).
Ca să nu existe dubii, părerea mea este că, atîta timp cît procedura de selecție nu e reglementată de legea românească, șansele ca această procedură să fie aplicată dar, mai ales, aplicată eficientă și transparentă, sînt nule. Chiar dacă, după cum spun unii, oficialii europeni (care au și insistat ca această procedură să fie aplicată) ar veghea la nașterea și viețuirea acestei proceduri.
Acum, să vă spun de ce cred asta. În martie 2007, în nume personal, am depus o plîngere penală la Parchetul General (condus, pe atunci, de Laura Codruța Kovesi). Reclamam că aproape 600 de parlamentari, miniștri și secretari de stat aveau declarațiile de avere completate cu date false, parțiale, în bășcălie etc. Cu toate astea, nu li se întîmpla nimic celor care își băgau picioarele în declarațiile de avere, deși exista și pe atunci o lege (moștenită din anii de glorie ai PSD dintre 2000 și 2004). De ce? Pentru că legea era proastă, întocmită evident la mișto, cît să le ia ochii fraierilor de la Bruxelles, dar să permită îmbogățiri suspecte, conflicte de interese etc. Mi-am zis, însă, că măcar niște falsuri în declarații tot or găsi procurorii Parchetului General prin cele aproape 600 de cazuri pe care le semnalam (documentarea o făcusem, în cîteva săptămîni, împreună cu colegii mei de la Biroul de Investigații al Academiei Cațavencu), la unii era evident că declaraseră mărunțiș în declarațiile de avere, deși dețineau averi impresionante. Cîteva resurse din ce mai păstrează internetul azi despre plîngerea penală din 2007 găsiți aici și aici (dacă vreți să rîdeți despre ce procurori lucrau acum șase ani la Parchetul General, citiți aici).
Plîngerea a primit un NUP rapid, firește, în toamna lui 2007. L-am contestat, NUP-ul a fost infirmat și dosarul a ajuns pe mîna altui procuror (altul decît idiotul cu NUP-ul, de care puteți rîde un pic mai sus). Doi ani mai tîrziu, prin 2009, încă se mai făceau cercetări, cică (prin 2008, mergeam de vreo două ori pe lună la Parchetul General să văd cum mai merge dosarul; procurorul, o doamnă, îmi spunea că se face, că se ajunge în instanță, că ea e procuror de instanță și simte că are un caz, dar că durează, că sînt mulți, că mai are și alte dosare etc). În cele din urmă, probabil s-a închis, cel mai probabil tot cu NUP.
Dar nu despre asta e vorba. Ci despre lege. Iată, de exemplu, ce declarație dădea Monica Macovei în Academia Cațavencu (aia veche, din 2007, nu copia de acum) atunci cînd am depus plîngerea la Parchetul General: „Demersul dvs., care probabil a necesitat un timp indelungat si o atentie deosebita, ar fi putut fi evitat daca proiectul pe care l-am propus, de infiintare a Agentiei Nationale de Integritate, ar fi fost adoptat pina acum si pus in aplicare. (…) Si probabil ca odata aparuta aceasta lege, cind stii ca exista un organism care in mod obligatoriu se uita pe declaratia de avere pe care ai semnat-o si te poate chema la audieri daca nu e bine completata, va creste si gradul de responsabilitate al celor care sint obligati prin lege sa completeze declaratii de avere” (sursa).
Da, doamna Monica Macovei, aveați perfectă dreptate: era vorba de o LEGE. În cazul nostru, proiectul de lege de înființare a Agenției Naționale de Integritate. Era 2007. Acum e 2013. Atunci, ANI era o iluzie. Acum, ANI are un „portofoliu” consistent de parlamentari cu probleme de integritate, miniștri, secretari de stat, primari, președinți de consilii județene etc. Acum, ANI inspiră respect și frică. Acum, ANI există. Și, tocmai pentru că există, nu e nevoie să stăm la mila UE ca să ne facă ordine în ogradă. Totul datorită unei LEGI. A unei legi bune. Pentru care trebuie să-i mulțumim Monicăi Macovei și lui Traian Băsescu. Președintelui în special pentru situația gravă din 2010, cînd legea ANI a fost declarată neconstituțională și președintele a făcut eforturi politice și diplomatice consistente ca o nouă lege să fie votată. Și mai trebuie să le mulțumim și instituțiilor europene care au insistat ca legea ANI să existe. Așa că, azi, există. Și dă rezultate. Vizibile.
Spre deosebire de legea ANI, legea care reglementează numirile de șefi în parchete e proastă. E proastă pentru că lasă totul la mîna politicienilor (ministrul de Justiție propune, președintele numește, CSM dă doar un aviz consultativ). Legea asta e în vigoare din 2005. În 2004 era altă lege în vigoare, care prevedea că CSM face propunerile. În ultimii opt ani, NIMENI nu a făcut eforturi politice ca în lege să fie introdus un paragraf (sau mai multe) care să reglementeze o PROCEDURĂ de selecție a procurorilor. Dacă acea procedură ar fi existat în lege, azi nu ne-am fi lamentat că Ponta și Băsescu au făcut blat pe numirile de procurori. Dar legea e aceeași din 2005 și spune numai cît spune: că politicienii au monopol pe numirile de șefi în parchete.
P.S. Cel mai ironic este că primele dosare penale pe fals în declarații pentru completarea deficitară a declarațiilor de avere au apărut la Parchetul General ABIA în mandatul (interimar) de procuror general al lui Daniel Morar, din toamna lui 2012 încoace. Asta deși plîngerile penale ale ANI fuseseră depuse la Parchetul General cu multă vreme înainte, dar procurorii din mandatul lui Kovesi au dat NUP-uri pe bandă rulantă, pentru motive de multe ori delirante.
P.P.S. Nu, nu-mi plac propunerile lui Ponta. Și nu mi-a plăcut niciodată Laura Codruța Kovesi (un motiv, aici). Dar avem legea pe care TOATE partidele o consideră perfectă (că de aia nu au schimbat-o, nu?) și, conform acelei legi, jocul e politic. Chiar dacă e de căcat.
P.P.P.S. Alte cîteva observații:
1. nu vă obosiți să mă acuzați de băsism în materie de justiție, nu e cazul: cînd Traian Băsescu a făcut, în opinia mea, greșeli majore, am avut grijă să o spun răspicat;
2. în 2009, cînd PDL a făcut alianță cu PSD pentru cîteva luni, Ministerul Justiției a rămas la PDL, ceea ce a făcut posibilă menținerea lui Kovesi la PG și a lui Daniel Morar la DNA (asta a propos de „tîrguielile” lui Băsescu pe Justiție);
3. că vorbeam de lege: azi, legea i-a salvat pe Ghica și Danileț de la o revocare absurdă din CSM;
4. în concluzie – celor care au așteptat minuni extralegale de la președinte azi, un mic sfat, dacă îmi e permis: cereți-le favoriților voștri politici să voteze legi bune cînd sînt la putere, nu să ia decizii magice pe baza unor legi tîmpite (tîmpite inclusiv din cauza lor) cînd sînt în opoziție.
Nimic nou pe frontul procedurii. Nimic politic, cel puțin. Dar au apărut cîteva păreri interesante în presă.
Liviu Avram: „Daniel Morar speră ca în cadrul procedurii publice de audiere a candidaţilor, atât în faţa ministrului Justiţiei, cât şi în faţa CSM, să se înscrie procurori suficient de mulţi şi suficient de buni, astfel încât să excludă numiri pe coterii politice. El supraestimează, cu o oarecare naivitate, bunul simţ al politicianului român. (…) Totodată, Daniel Morar nu sesizează un alt risc: orice procedură publică de selecţie, oricât de transparentă, poate măsura competenţa candidaţilor, dar nu şi cinstea lor. Or competenţa şi necinstea nu se exclud câtuşi de puţin” (sursa)
Sabina Fati: „Ce este însă mai periculos: să respecţi proceduriile ştiind că ele aduc în fruntea parchetelor preferaţii lui Dan Voiculescu (cel care prin Antena 3 l-a ameninţat direct pe primul ministru pentru a-l convinge să nu o accepte pe Kovesi) sau să scurtezi procedura printr-un compromis? Preşedintele a ales pragmatismul în detrimentul procedurilor democratice, pentru a salva într-o oarecare măsură ceea ce a construit în ultimii ani Daniel Morar. E adevărat, pe de altă parte, că ceea ce este util pe termen scurt nu este întotdeauna moral şi avantajos pe termen lung” (sursa)
Monica Macovei: „Ponta nu a aplicat nicio procedura de selectie pentru a ajunge la aceasta lista de propuneri, desi CSM i-a atras atentia public ca aceasta este calea de urmat, fiind cea convenita si cu Comisia Europeana. Ponta arata ca nu da doi bani pe recomandarile Comisiei si pe opiniile CSM” (sursa)
Gândul: „Pentru ca numirile procurorilor să fie depolitizată total trebuie modificată legea 303/2004 care la articolul 54 spune că procurorul general şi şeful DNA „sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Astfel, acest articol ar trebui să fie modificat, readus la forma lui iniţială, înainte ca fostul ministru al Justiţiei să-l modifice. Iniţial legea prevedea la fel ca în cazul preşedintelui Curţii Supreme că procurorul general şi şeful DNA să fie numiţi de CSM” (sursa)
Procedurile, însă, au susținerea majorității procurorilor DNA. Oficial.
P.S. Traian Băsescu: „O procedura care ar da impresia unei selectii pe baza unui concurs nu ar face decat sa creeze demnitarilor si institutiilor implicate posibilitatea sa spuna pai merge prost, dar daca ei au castigat concursul? Acesta e spiritul legii, cei care fac desemnarile sa-si asume raspunderea pentru deciziile pe care le iau si sa raspunda de modul cum in exercitarea mandatului lor procurorii isi exercita mandatul. Legea stabileste clar raspunderea unor politicieni: ministrul Justitiei si presedintele” (sursa)
Acum vreo lună, scriam așa într-un text din Kamikaze: „Macovei ar trebui să cîștige competiția prin simpla prezentare la start. Nu pentru că ar fi un mare om politic, ci pentru că, dacă Blaga și Udrea nu ar face parte dintr-un partid cu standarde africane, nu li s-ar permite nici măcar intrarea în stadion, darămite pe pistă. Asta e, de fapt, și problema: în țara în care în partide se cucerește puterea prin războaie civile (cu victime nevinovate printre fraierii de membri simpli), duse cu kalașnikoave de contrabandă (cumpărate pe bani negri din afaceri cu statul), Macovei vine cu principii de transparență și fairplay bruxelleze care sînt cel mult mofturi (dar asta numai atunci cînd nu sînt de-a dreptul iritante, agasante sau direct enervante pentru băieții cu kalașnikoavele).” (integral, aici). Azi, în zi de alegeri la PDL, aveți altă impresie?
Să crezi că ultima invenție în materie de integritate de la PDL va scăpa partidul de la guvernare de corupți este o beție orgiastică cu cea mai pură, cristalină și rece apă de izvor. Vorbim, firește, de codul de etică, impus de Monica Macovei după lupte seculare. De departe, prevederea mea favorită din acest cod este cea referitoare la sancționarea colaboratorilor fostei Securități. Colaboratori, deci. Despre ofițeri, numai de bine. A propos, Silvian Ionescu o fi votat și el codul ăsta? Și cam cîți colaboratori o cunoaște el, simpaticul? Oare o să-i dea în gît la partid, ca să fie ostracizați în conformitate cu codul etic? Sau, dacă am înțeles eu bine, e vorba doar de fraierii care au turnat din teamă/convingere/etc, nu de pragmaticii care au luat și salariu pentru o frumoasă carieră, nu?
Și, că veni vorba de bani: e bun codul ăsta de etică, nimic de zis, dă bine la televizor. Dar nu înainte de alegeri. Care costă. Mult. Iar banii pentru partid nu-i produc nici incoruptibilii, nici intelectualii puși în geamul PDL să dea impresia de primăvară etică. Ci ăia care intră pe ușa din spate și nu papă cod, chiar dacă au fețe de pești.