Unii consideră că Eugen Nicolicea nu este decât o momeală pentru președintele Iohannis și că Liviu Dragnea ar avea mai multe variante la îndemână pentru portofoliul Justiției. De fapt, nimeni nu este dispus să-și sacrifice libertatea pentru șeful PSD.
Cum și-ar sacrifica libertatea un ministru al Justiției? Dând o OUG care să-l scape pe Dragnea de dosarul penal în care e acum judecat. De ce ar reprezenta un risc penal emiterea unei astfel de OUG? În primul rând, pentru că, în mai multe rânduri, Curtea Constituțională a explicat foarte clar că o ordonanță de urgență necesită o, evident, urgență.
Astfel, “Curtea a statuat că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ (vezi pct. 26 din Decizia CCR nr. 361/2016):
– existenţa unei situaţii extraordinare;
– reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi
– urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
Dar ce înțelege CCR prin situații extraordinare?
CCR a arătat că <situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.211 din 8 iunie 1998).>” (sursa)
Iar în cazul unei OUG pentru Dragnea nu există o urgență obiectivă, ci una cât se poatede subiectivă a individului care este inculpatul Dragnea Nicolae Liviu.
Tocmai de aceea, toate avizele care sunt necesare unei astfel de OUG n-ar fi asumate de către funcționarii guvernamentali. Dar, dacă Nicolicea ar aranja ilegal avizele, s-ar ajunge exact în situația de după emiterea OUG 13/2017 de către Florin Iordache, după cum ne spune DNA:
“Având în vedere că, din analiza actelor de urmărire penală, rezultă indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, respectiv:
– Favorizare a făptuitorului
– Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului( prevăzută și sancționată de Legea 115/1999)
– Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri,
– Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
– Fals intelectual“.
Nicolicea, așadar, ar risca un dosar penal complicat.
Atunci, Nicolicea e prost, nebun sau lingău absolut? Puțin din toate dar, mai presus decât astea, parșiv și viclean: ca să fie cercetat de procurori, ar fi nevoie de acordul parlamentarilor. Pare foarte probabil că un astfel de aviz de urmărire penală nu ar fi dat de majoritatea PSD, deci Nicolicea ar scăpa liber după emiterea OUG.
P.S. Există, totuși, o hibă în acest plan: o OUG este asumată de Guvern prin semnătura premierului. Este Dăncilă dispusă să gireze o infracțiune?
Etichetă: oug
Noua sa calitate de atlet al Justiției, pe care Tudorel Toader pare că și-a descoperit-o sămbătă dimineața (nu se poate emite OUG fără urgență, dixit Tudorel pe FB), are mai puțin legătură cu moralitatea și chiar și mai puțin cu jocul politic și mult mai mult cu mersul la pușcărie.
Pentru început, să spunem că, într-adevăr, în mai multe rânduri, Curtea Constituțională a explicat foarte clar că o ordonanță de urgență necesită o, evident, urgență. Astfel, „Curtea a statuat că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ (vezi pct. 26 din Decizia CCR nr. 361/2016):
– existenţa unei situaţii extraordinare;
– reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi
– urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
Dar ce înțelege CCR prin situații extraordinare?
CCR a arătat că <situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.211 din 8 iunie 1998).>” (sursa)
În afară de dorința fierbinte a lui Dragnea de a nu intra la pușcărie (dar și a altora, cărora le place să fure în libertate), nu există nici o urgență pentru OUG care i se cere lui Toader. Prin urmare, ca să poată fi emisă o astfel de ordonanță, ar fi nevoie ca niște oameni din Guvern să-și asume eliberarea unor avize și puncte de vedere (favorabile OUG).
Dar ce s-a întâmplat ultima oară când o OUG a trebuit grăbită ilegal? Ne spune DNA:
„Având în vedere că, din analiza actelor de urmărire penală, rezultă indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, respectiv:
– Favorizare a făptuitorului
– Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului( prevăzută și sancționată de Legea 115/1999)
– Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri,
– Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
– Fals intelectual„.
După ce face un inventar al situației la zi din Parlament și identifică pericolul maxim (să fim scoși din lumea civilizată), Dan Tăpălagă propune și o soluție extremă la situația foarte gravă în care ne aflăm cu toții: o OUG.
Lipsa de transparență din jurul Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN) s-a manifestat inclusiv prin ordonanță de urgență. La finalul lui 2014, printr-o OUG mamut fără nici o legătură declarată cu ASSN, fostul premier Ponta a decis creșterea indemnizațiilor viagere ale membrilor titulari ale Academiei. Mai mult, prin aceeași OUG, Ponta a decis ca indemnizațiile să fie plătite din bugetul Ministerului Educației, deși Academia era controlată de către alte trei instituții: Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și Serviciul Român de Informații.
Noul ministru al Educației se numește Adrian Curaj. Sigur, omul nu are nici o responsabilitate pentru nume, l-a moștenit. Dar are responsabilitatea de a se ridica la înălțimea numelui prin propriile fapte. Iar prima faptă cu care ar trebui să înceapă mandatul la Educație, mai ales că s-a ocupat de cercetare înainte de a deveni ministru, ar trebui să fie anularea ordonanței de urgență prin care Ponta își pregătise exonerarea de plagiat.
Ministrul Educației tocmai a devenit premier interimar. Cu ocazia asta, i-a luat locul celui care a emis celebra ordonanță de urgență referitoare la posibilitatea renunțării la un titlu științific, OUG prin care Ponta voia să scape de titlul de doctor și, pe cale de consecință, de o redeschidere a dosarului său de plagiat. O redeschidere care, dacă se lasă cu verdict oficial de plagiat, duce la complicații teribile pentru Ponta: renunțarea la poziția de conferențiar universitar (deținută în baza doctoratului), anularea calității de avocat (obținută fără concurs, tot în virtutea diplomei de doctorat) și chiar despăgubiri care ar putea fi pretinse de Universitatea Româno – Americană (unde Ponta a predat), de Baroul București și de diverși clienți reprezentați de Ponta ca avocat.
România pare să-și fi terminat și resursele umane sportive, dar și pe cele capabile să „protejeze și să promoveze cultura, civilizația și spiritualitatea românească”. Iar penuria de sportivi și PR-iști cultural-civilizațional-spirituali a dus la adoptarea unei ordonanțe de urgență care să rezolve problema. Cum? Simplu: acordăm cetățenia română mult mai simplu decît în mod normal celor care vor concura pentru România la diverse discipline sportive și celor care fac propagandă românească.
Pe 30 decembrie 2014, Monitorul oficial publica ordonanța de urgență cu numărul 94 prin care se legifera renunțarea de către deținător, la o simplă cerere, la un titlu științific. Evident, acea ordonanță de urgență avea un singur beneficiar: plagiatorul Victor Viorel Ponta, care voia să scape de infamul său titlu de doctor în drept.
Acum doi ani, Valer Dorneanu devenea judecător al Curții Constituționale. Ocazie cu care scriam așa: „Victor Ponta vrea în Europa, nu în URSS. Victor Ponta critică UTC-iștii și stîngiștii care vor să reconstruiască dreapta și o ia la mișto pe procuroarea comunistă Monica Macovei. Victor Ponta vrea depolitizarea Curții Constituționale. Victor Ponta, premier al României, clamează că vrea toate lucrurile astea. Dar îl trimite la Curtea Constituțională a României pe politrucul legilor comuniste Valer Dorneanu. Un om școlit în comunism și care a lucrat cu sîrg pentru PCR din postura de creier al legilor comuniste. Un om care, imediat după 2000, era unul din vîrfurile PSD. Cu acest nomenclaturist pînă-n măduvă vrea Victor Ponta și să depolitizeze CCR, și să o facă europeană, modernă” (sursa).
Motivarea deciziei Curții Constituționale prin care OUG care permitea traseismul aleșilor locali a fost declarată neconstituțională conține cîteva paragrafe care mie mi-au dat frisoane. Nu a fost, spune Curtea Constituțională, vreo gafă sau vreo încălcare minoră a unei legi. Nu, a fost mult mai grav: a fost vorba de rezolvarea unei situații politice absolut democratice și normale (constituirea sau ruperea unei alianțe) prin metode legislative discreționare. Pe scurt, lui Ponta nu i-a convenit jocul democratic și s-a suit cu cizmelele ștanțate „OUG” pe talpă ca să rezolve problema.