Inclusiv oameni inteligenți și de bună-credință au căzut răpuși sub tristețe și lacrimi, de sare cămeșa de pe ei, în urma exercițiului grețos de manipulare la care îi supune de 24 de ore Antena 3. Lor, dar nu numai lor, vreau să le aduc aminte ce crede despre ei, despre publicul Antenei 3, fiica lui Felix, Voiculescu Camelia – Rodica.
Etichetă: prostie
La România TV, azi, între 09.30 și 10.00, o fătucă reporter povestește de undeva de afară că fiica cea mare a lui Gigi Becali are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă (progenitura becaliană, zice fătuca, a lovit un nene cu mașina). Și, cum povestește ea la televizor, fătuca face o pauză retorică și zice: „Cert este că bărbatul ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice”.
Ultimul intrat pe lista selectă a ‘telectualilor cu portofoliu care se fac de băcănie în public este Teodor Baconschi. Care, sigur știți, a zis așa duminică, înainte să o voteze pe Elena Udrea la șefia PDL București: „Eu, Elena, sunt foarte bucuros sa lucrez cu tine. Trebuie sa faci eforturi monumentale ca sa nu cazi sub farmecul tau, in calitate de coleg. Esti inteligenta, esti frumoasa, esti tenace, ai anduranta la mediul general dezgustator al politicii romanesti si nu te deranjeaza vecinatatea oamenilor de valoare, ceea ce inseamna ca vei putea face cu oricine echipe de valoare si PDL are probabil nevoie de acest lucru.” (de aici)
Pentru un alt coleg ‘telectual al lui Baconschi, fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu, sursa de excitație era alta. Un bărbat, de data asta. Să cităm iarăși: „Este foarte important să ne concentrăm pe munca de definire doctrinară, pentru că avem o problemă din cauza alianţei cu PSD (…) şi pentru că succesul nostru e în mare măsură datorat unei persoane, care e persoana preşedintelui. Tocmai de aceea e o mare provocare pentru noi să fim la înălţimea acestui noroc care a căzut peste noi. E o pleaşcă de care trebuie să fim conştienţi. Lucru acesta nu se mai întoarce aşa uşor, să ai pe un Băsescu care îţi ridică poporul şi te aduce la putere prin charisma lui. (…) Suntem unde suntem, în mare măsură graţie charismei unui lider politic care nu e etern şi căruia nu trebuie să-i tăiem noi craca de sub picioare.” (sursa)
Ceva mai puțin erotizant și erotizat, un alt fost ministru de Externe, liberalul Cioroianu, a făcut carieră cu prostiile pe care le-a spus. De la închisorile pentru mailați în Egipt la un „good point!” bine plasat regelui Juan Carlos al Spaniei și la un subtil „yes, of course!” pentru Condoleeza Rice, Adi Cioroianu a strîns o colecție frumușică (vezi aici).
Ultimii doi, din fericire pentru ei, nu prea mai au ocazia să se exprime oral ca politicieni, deci e de presupus că vor avea suficient timp să se gîndească la ce scriu, ca ‘telectuali. Dar Baconschi e abia la început. Iar Elena strălucește foarte tare ca s-o poată ignora.
Sînt puțin surprins că prostul la care mă refer azi nu știe cu goagălul mai mult decît știu Vanghelie sau nea Traian, de exemplu (cel din urmă e promotorul modelului de învățămînt susținut de chelneri și tinichigii), îl credeam ceva mai rafinat. Dar nu, m-am înșelat. Ultima oară cînd a folosit goagălul, prostul a tastat numele meu. După ce apăsat, furibund, ENTER, o nouă lume i s-a deschis în față. Și a aflat, astfel, că m-am născut. Asta cred că l-a năucit. După ce și-a revenit, cu un pet de bere de cinci litri adăpostit la umbra unor damigene de boască, a mers mai departe. A doua informație care i-a zdruncinat existența a fost că m-am născut la Pașcani. Asta a fost cît pe ce să-l doboare, nu a mai fost în stare nici să-și toarne bere în recipientul lui favorit de plastic în care fusese odată iaurt și, mai apoi, mîncare pentru pisici. Așa că a băut direct din petul burduhănos, împroșcînd cu spumă tastatura. A rîgîit prelung, apoi și-a încleiat degetele pe claviatura trăsnind a sucuri gastrice și și-a spus: „Acum e momentul, acum!”. Și s-a pus pe scris. În intervalul scurt pe care-l mai avea la dispoziție pînă să spargă masa cu capul din ce în ce mai greu, a produs un text pe blog. A strecurat, la cîteva fraze, cîte un orășel vecin cu Pașcaniul (pe ăsta deja îl pusese în titlu), ca argumente irefutabile pentru nimicnicia mea. A revenit, din cînd în cînd, la goagăl, de unde a aflat că, prin liceu și puțin după, am colaborat la o gazetă locală (Orizont) și am fost redactor-șef la un lunar (Acces). A juisat colosal, bălind pe singurul maiou curat (cel cu care mergea de obicei la bibliotecă să consulte cataloage de blazoane și heraldică, singurul lucru care-l mai scotea din depresie după ce nu mai primea bere nici pe datorie la colțul din chioșc), apoi a tranșat problema: mi-am ascuns trecutul! Nu am menționat în CV că am scris pentru publicațiile invocate! Ahaaaa, deci mi-e jenă, mi-e rușine! Sînt un prefăcut și un impostor!
Nu pot să nu-i dau dreptate! Trec, totuși, peste fantezia prostului care își închipuie că ar fi vreodată în situația să aibă acces la CV-ul meu și repet: da, are dreptate! Mi-am ascuns trecutul rușinos. Dar fac completările de rigoare acum, cuprins de remușcări:
– prin școala primară, mi-a fost publicat un text despre copii și reguli de circulație, premiat la un concurs care nu mai știu cum se chema; vă implor să mă iertați, dar nu-mi mai aduc aminte numele publicației (totuși, îi cumpăr o săniuță la șip prostului dacă face cercetări și află);
– în gimnaziu și liceu am fost colaborator al revistei școlare Zenit, unde publicam versuri și traduceri;
– tot în liceu am dat niște interviuri pentru TVR Iași (da, prostule, au venit oamenii ăia cu o cameră de luat vederi pînă la Pașcani, dacă vrei amănunte, cred că era prin clasa a IX-a; dar nu mai țin minte pentru ce emisiune);
– în facultate (Filosofie la Iași), am scris pentru revista Contrast (sper că ăsta e numele); îmi amintesc de un singur text care se referea la „kairos” (search it on google, you stupid! but try „kai(e)ros”, then press ENTER);
– tot în facultate (prin 2000, cred), am inventat revista lunară Acces; a trăit cam cinci numere, apoi nu m-am mai ocupat eu de ea; conținea interviuri cu scriitori, critici literari, artiști plastici, profi de pe la Filosofie;
– după 2005 am colaborat cu Financial Times, Deutsche Welle, ARD, TSR, diverse organizații internaționale de jurnalism (search it on google, you stupid!).
Prostule, ce ai citit mai sus e în afara CV-ului meu, ăla pe care l-ai cules tu de pe goagăl. Îți promit că, din cînd în cînd, o să încerc să-mi amintesc dacă nu am ratat ceva. Dacă da, o să fac completări. De toate cele de mai sus mă rușinez și admit că, în meschinăria mea, n-am avut chef să rămîn la Pașcani doar ca să te bășești tu fericit că nu ești nevoit să mă cauți pe goagăl.
P.S. Prostia, dragă prostule, te-ar fi înnobilat dacă te-ai fi rezumat la ea. Dar tu ești genul ăla de mîncător de căcat care mai și regurgitează, apoi înghite din nou. După cum îți spuneam acum o vreme.
P.P.S. Am scris un text și în Dilemateca, acum mi-am amintit. Rămîne cum am stabilit.
Combinația de ridicol, manipulare de doi lei și prostie pură nu încetează să mă surprindă. Prin consecvența cu care se manifestă public. Cît de idiot să fii încît să încerci să spui că nu sînt bani pentru scutece din cauză că Guvernul cumpără caiete dictando? Cît de ridicol poți fi cînd publici un articol încropit din datele publice ale unei achiziții de birotică de cîteva sute de lei la categoria „dezvăluiri”? Prostia e atît de groasă încît nu se califică nici măcar ca umor involuntar.