Acum șase ani, în ianuarie 2012, de câteva ori mai puțini protestatari decât acum – dar violenți până la a incendia magazine și provoca cu arme albe jandarmii – erau pe placul PSD. Ce e drept, nimic mai firesc: la două luni de la declanșarea protestelor, premierul Boc își dădea demisia iar alte două luni mai târziu, prin moțiune de cenzură, se instala Ponta la Palatul Victoria.
Etichetă: proteste
Cum recunoști o slugă nu loială, ci foarte loială? Ei bine, este acea slugă care, atunci când ai mai mare nevoie, este acolo ca să facă orice îi ceri. Azi, în acest rol, l-am distribuit pe Ionel-Florin Lixandru, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Pesediști la vedere sau unii care se cred deosebit de inteligenți – și, deci, sunt sub acoperire (dar, de fapt, sunt atât de proști când preiau din mesajele din punctajul de la partid încât e un deliciu să-i vezi cum mimează autonomia) – încearcă să ne convingă că habar n-avem pentru ce ieșim în stradă, că nu am citit legile lui Tudorel, că vor unii să ne facă bine dar noi nu înțelegem etc.
Ponta are o problemă: niște români protestează (legitim sau nu, manipulat au ba – asta e cu totul altă discuție) împotriva explorării gazelor de șist. Asta era, desigur, foarte bine în 2011 și 2012, cînd Ponta era în opoziție, dar e cam nasol acum, cînd Ponta e premier. Pe scurt, Ponta e supărat pe popor. Așa că i-o zice de la obraz: poporul e cam rupt în cur, mănîncă de pe jos, face sex cu membrii propriei familii, apoi (sau înainte) se îmbată și se bate (la domiciliu sau aiurea).
10 iunie 1999. Guvernul României decidea, prin HG 458, să acorde licență de exploatare a aurului și argintului la Roșia Montană companiei de stat Minvest. Semnau: Radu Vasile (atunci premier, actualmente decedat), Mihail Ianăș (atunci șeful Agenției pentru Resurse Minerale, acum grangur în privat), Radu Berceanu (atunci ministrul Industriilor, în prezent pensionar la Craiova) și Decebal Traian Remeș (pe atunci ministrul Finanțelor, acum la închisoare pentru corupție). Iaca mai jos HG 458/1999:
Un an și patru luni mai tîrziu, pe 9 octombrie 2000, licența de exploatare ajungea de la stat, adică de la Minvest, la RMGC, adică la privat. Simplu, printr-un ordin al lui Mihail Ianăș, directorul de atunci al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. Simplu și sec. Era vorba de ordinul 310/2000 al președintelui ANRM, cu aprobarea ministrului Industriilor, același Radu Berceanu. Iată ordinul:
Azi, 8 septembrie 2013, licența de exploatare de la Roșia Montană împlinește 14 ani și trei luni (fără două zile). Poate, deci, primi carte de identitate. Și o tot primește, de o săptămînă, de la cîteva mii de oameni care în București, Cluj și prin alte părți protestează față de mizeria denumită generic RMGC. De ce mizerie? Pentru că, pe scurt: 1. nu a existat nici măcar un simulacru de licitație pentru acea licență de exploatare, care a ajuns la o companie privată dubioasă pur și simplu pe sub masă, mafiot; 2. nici unul din premierii de la Radu Vasile încoace (Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta) nu a îndreptat actul de evidentă corupție; 3. toți politicienii care au avut drept de decizie s-au folosit, electoral (și financiar), de RMGC.
Despre asta e vorba la protestele împotriva exploatării de aur de la Roșia Montană: despre aroganța unor politicieni care și-au pasat furtul de la unii la alții, timp de 14 ani. Ca să ia taxă de protecție, nu ca să ne protejeze pe noi, cetățenii.
La protestele din Piața Universității din ianuarie 2012 au participat, în zilele glorioase, 2-3.000 de oameni. Dintre aceștia, vreo 500 înțelegeau de ce se află acolo: pentru că țara era guvernată prost nu din 2009 încoace, ci din ’90 încoace, pentru că politicienii sînt aroganți, pentru că se fură constant, dar prin rotație guvernamentală, pentru că nu există, de fapt, o cultură a protestului la români.
500 am zis? Poate mă înșel, nu cred că erau mai mult de 300, dar fie, las de la mine: au fost 500 de oameni cu discernămînt. Și asta în zilele glorioase, cele cu 2-3.000 de oameni cu totul în piață. În aceleași zile glorioase, restul de 1.500-2.500 de oameni erau ba tineri care să se mai laude la prieteni că s-au luat la harță cu jandarmii, ba huligani de galerie, ba săraci care ar fi manifestat și dacă se organiza undeva un miting de protecție a marțienilor verzi cu dungi roșii de la vulcanii noroioși, ba tot felul de dubioși care luau 50 de lei pe zi de la partide ca să îngroașe rîndurile rivuluției, mon cher, mă-nțelegi, să dea jos tiranu’.
Am zis asta și în zilele acelea. Desigur, useliștii de online m-au umplut de rahat instantaneu. Acum, la un an și jumătate distanță, vă întreb: unde sînt măcar cei 500 de protestatari responsabili din ianuarie 2012? Nu zic 2.000, nu zic 3.000, nu zic 10.000, nu zic „7,4 milioane de români”. Zic doar „500”. Atît: cinci sute de oameni. Pe ăia cinci sute vreau să-i văd acum în piață, recuperîndu-și locul simbolic din care au luptat cu tiranul și, din greșeală, au scăpat doar de Boc, dar au dat de ta-su, adică de Ponta.
P.S. Pe ceilalți 1.500-2.500 mă aștept să-i văd, pe bani, din nou în Piața Universității.
Friend-ul de facebook Laurențiu Ionescu a postat azi pe wall-ul lui următoarea povestioară: „astăzi, pe la ora 5, am avut o întâlnire lângă palatul cotroceni. am parcat mașina pe geniului, pe la numărul 10 și am așteptat. deodată au început să parcheze lângă mine, înspre răzoare, o grămadă de mașini de lux. un volvo s60, un mercedes ml, o toiotă etc. iar din ele au început să coboare, ghici cine? protestatarii lui băsescu! cu portavocili în sacoșă, cu pancartele înfășurate. după care a apărut o femeie cu un caiet care părea că face prezența și le dădea niște foi. erau lozincile ce urma să fie strigate. am aflat asta pentru ca cei de la mașini stăteau și repetau în surdină acele lozinici. am făcut și poze cu telefonul. deci protestatarii sunt săraci și spontani. ei bine, să-ți fut morții mă-ti oana stănciulescu, diana tușa, tuturor anteniștilor 3 și tuturor celor care mințiți lumea la televizor. și a, era să uit, și ție ioan ghișe!”.
Pozele le puteți vedea aici și aici (și, în general, pe contul de fb al lui Laurențiu). Recunosc că mie mi-a plăcut cel mai mult partea logistică din culisele „spontaneității” și, în special, prezența acelui Mercedes ML. Ceea ce denotă o perseverență nemțească, dom’le, aproape că-ți vine să crezi că data viitoare le va ieși suspendarea pînă la capăt.
… dacă nu erai matale, rămîneam tot Haimanale! Sau nu?
Altfel, ce ziceți de proteste?