O mare adversară a Uniunii Europene, pe care a criticat-o pe unde a prins-o, Norica Nicolai a încasat peste 181.000 de euro în 2018 de la Parlamentul European, în deconturi. În plus, a luat și un salariu anual net de peste 81.000 de euro.
Etichetă: salariu
Ca și cum nu era suficient de dubios că și-a luat apartamente de 200.000 de euro fără venituri la vedere (sursa) și a încasat, prin nevastă, bani de la un fost securist trimis în judecată de DNA pentru trucat licitații la centrala de la Cernavodă (sursa), Ionuț Mișa a mai făcut una cu cifre: și-a pus tot salariul de anul ăsta la bancă.
Ieri a apărut o știre conform căreia secretarul general al Senatului ar fi mai bine plătit decât președintele României. O agenție de presă, de exemplu, a spus că „Secretarul general al Senatului are un salariu lunar brut de 19.055 lei, mai mare decât al preşedintelui Senatului şi chiar decât al preşedintelui României, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul acestei Camere. Mai mult, baza legală indicată pentru salariul secretarului general al Senatului este OUG 14/2015, act normativ care însă nu face nicio referire la salarizarea respectivei funcţii.”
Adrian Năstase spune că premierul Ponta e în „țara Marelui Licurici”, Traian Băsescu particularizează: Ponta e la Miami. În orice caz, dacă nu-l credem pe președinte, musai că e nevoie să-l credem pe fostul premier: premierul actual se află peste ocean. Un dus-întors în SUA costă, la clasa economic, peste o mie de euro. O zi de cazare acolo trebuie să fie, la minimum, vreo sută de dolari. Una peste alta, numai pentru o săptămînă, Ponta trebuie să plătească, doar pentru el însuși, vreo două mii de euro (presupunem că mai și mănîncă ceva în săptămîna asta). Ca bugetarul care abia cîștigă peste o mie de euro pe lună, Ponta nu și-ar permite o astfel de vacanță. Decît dacă ar fi strîns o sută-două de euro pe lună vreun an și ceva.
După ce a luat cam un milion de euro de la Fondul Proprietate, pe care l-a condus cu sprijin PNL, Daniela Lulache mai vrea un sfert de milion de euro pe an și de la Nuclearelectrica (sursa). Companie tot de stat, firește. Ceea ce am putea înțelege dacă, pe de o parte, Nuclearelectrica ar fi privată și noi, cetățenii, nu am avea nimic de zis. Și, pe de altă parte, ar duce-o minunat financiar. La o primă vedere, Nuclearelectrica stă bine: are peste 95 milioane RON (peste 20 milioane EUR) profit în 2011 (pe 2012 nu sînt disponibile datele financiare), cum se vede și în bilanțul companiei (public pe site-ul Ministerului de Finanțe).
Numai că, dacă vă uitați mai cu atenție, veți vedea că Nuclearelectrica are și datorii. Și nu mici, ci de 2,57 miliarde RON, adică de vreo 600 milioane EUR. Pentru comparație, veniturile anuale ale Nuclearelectrica sînt de doar 1,88 miliarde RON, deci de abia puțin peste 400 milioane EUR. Așadar, acum, Nuclearelectrica are datorii cu cam 50% mai mult decît cîștigă anual. E, cum mai pare acum salariul de peste 200.000 EUR anual pe care-l vrea Lulache, susținută politic la șefia companiei de stat?