UPDATE: Dacă bine am înțeles, Blaga e la TVR și spune niște lucruri. Trec peste zicerea de bun-simț că, pentru a avea un alt premier, fie el și independent, Boc ar trebui să-și dea demisia (ceea ce nu s-a întîmplat), și ajung la ce îmi spune un coleg, pe mail: „am asa o impresie ca blaga si base s-au inteles… ma uit la o emisiune la care e invitat Blaga si desi a avut posib sa-l futa pe base a fost foarte respectuos. pe de alta parte, base a dat-o astazi p-aia cu sindicalistii care iau spaga de la vami si i-a mai si luat apararea lu’ blaga in interviul din RL”. Păi, ori sîntem politicieni ori nu mai sîntem?
Încep cu o întrebarea retorică, care ar trebui să fie și concluzia acestui post: își face cineva iluzii că un Boc rămas fără funcția de premier ar mai conta în PDL într-atît încît să devină și președinte al partidului?
Dacă, totuși, întrebarea asta nu e retorică, și Boc e, de fapt, vorba bancului, un crocodil care arată ca un pudel după operație estetică, atunci da, are sens: Boc se duce să ia 98% din voturile pedeliștilor, în locul lui vine un premier independent care face și ultimele reforme impopulare esențiale pentru ieșirea din criză, Parlamentul (sau măcar pedeliștii din Parlament) îl susține necondiționat pe prim-ministrul independent, România intră în G7 ca urmare a reformelor, nivelul de trai crește pînă la PIB-ul Norvegiei, Traian Băsescu e sanctificat și tripleta BVB se retrage pe muntele Athos.
Cum, ziceți că nu are sens? Mda, așa mă gîndeam și eu. Și, atunci, ce sens are porcăria asta cu premierul independent? Pe cine ajută acest guvern debranșat, la cap, de politică? Și ce șanse are el să existe, întîi de toate?
Etichetă: traian băsescu
Este aceea ca statul să finanțeze campaniile electorale. Vasăzică, degeaba avem Agenție Națională de Integritate (care, din cîte știu, a făcut ceva dosare pe conturi care apăreau taman în campaniile electorale prin declarațiile unor politicieni), futil avem procurori (care, acum o vreme, au și deschis un dosar de cercetare a unor finanțări electorale posibil ilegale), inutil avem Autoritate Electorală (care habar n-am ce freacă), adică tot atîtea instituții ale statului care se ocupă de fondurile din campanie. Nu, nene, acum trebuie ca statul chiar să finanțeze campaniile electorale, ca să nu mai fie nevoite celelalte instituții de stat să-și facă treaba pentru care au bani de la buget. După logica asta, statul ar trebui să meargă cu noi în mașină, că poate facem accident și Poliția nu află, deci nu ne poate cerceta. Și, tot după ideea asta genială, statul ar trebui să meargă cu noi la o bere cu băieții, că poate ne ducem la curve și nu află nevasta, deci nu poate divorța.
Remarcam, într-un post anterior, că Dan Tăpălagă l-a numit pe Băsescu „confuz”. În trecere, mă miram că Băsescu poate fi confuz, tocmai el, căpitanul de navă neînfricat care a condus Biruința pe mările și oceanele furtunoase ale lumii.
Unii comentatori ai acelui post, însă, n-au priceput că referirile mele îi erau adresate strict președintelui, nu lui Dan Tăpălagă. Care, dacă mă întrebați pe mine, a sesizat foarte corect ce PARE acum președintele. Și, da, Băsescu pare confuz. Habar n-am dacă și e sau doar joacă, semi-credibil, cartea confuziei. În orice caz, observațiile mele nu aveau nicidecum intenția – cum s-a înțeles la unii cititori – să transmită, voalat, aluziv, că Dan l-ar fi protejat pe Băsescu. Habar n-am cu cine a votat Tăpălagă și nici nu mă interesează. Dar, la cît îl cunosc, e suficient de inteligent încît: 1. să nu-i facă servicii de imagine lui Băsescu; 2. să nu-și prostească cititorii cu texte partizane.
Altfel, celor care cred că formula „un Președinte confuz” (folosită de Tăpălagă aici) ar fi, din punctul meu de vedere, o încercare a lui Dan de a-l proteja pe Băsescu, le recomand acest text. Și textele de investigație scrise de HotNews.ro, unele în colaborare cu Kamikaze.
L-am citit pe Dan Tăpălagă (excelent în „Onoarea familiei Ridzi”) și am reținut, dintr-un pasaj, formularea „un Președinte confuz”. Ăsta e pasajul: „De remarcat suspansul din final, dar si tehnica aruncarii copilului in calea procurorilor. Primul care a utilizat-o a fost Adrian Nastase. Cele doua cazuri – Nastase si Ridzi – seamana ca doua picaturi de apa. Si fostul premier s-a aparat, in februarie 2006, tot cu argumente de ordin sentimental de o cerere – bizara coincidenta – tot de perchezitie: „S-au pus sigiliile la apartamentul fiului meu cel mare si in el erau lucruri ale fiului meu cel mic, care trebuia sa mearga la scoala” – se plangea atunci Nastase, adaugand ca familia sa este supusa „unei presiuni extraordinare”. E adevarat ca melodrama de apartament imaginata de Nastase nu se compara cu tragedia antica proiectata in cazul Ridzi: o mama suferinda alaturi de pruncul ei, un Parlament emotionat si un Presedinte confuz.”
Iar președintele e Băsescu.
Deci, formula corectă ar fi „un Băsescu confuz”. Cacofonia, inerentă în formularea asta, nu ține doar de fonetică. Ci de semantica formulei. Pe mine, unul, mă confuzionează. Cînd, pînă acum, a mai fost Băsescu „confuz”? Cînd, vreodată, nu a știut marinarul cu instinct de vînător ce țintă să atace și cum? Cînd, în trecut, talentul omului spîn de a aranja machiavelic lucrurile nu a funcționat la parametri maximi?
Avem, deci, de-a face, cu un paradox. Cu o antinomie. Păi, confuzia e prima fază a înfrîngerii, apoi fandaxia-i gata! Nu se poate așa ceva!
P.S. Totuși, dacă Băsescu e confuz, de ce e el confuz?
Lui Stelian Tănase i-a interzis Securitatea publicarea a două romane, înainte de ’89. Un motiv complet insignifiant, de-a dreptul derizoriu, pentru ca Stelian Tănase să refuze, acum, postul de director general al Realității TV (post deținut de informatorul Securității cunoscut drept „Nuș”. Același Nuș care și-a clădit, mai apoi, schemele financiare piramidale cu ofițeri ai Securității). Așa că nu-l refuză, îl acceptă. Iar discuțiile pe care deja le-a avut cu Nuș vor constitui, probabil, nucleul unei viitoare cărți de istorie recentă.
Despre relația lui Andrei Pleșu cu Securitatea a apărut un interviu-fluviu în EvZ. Vîndut de editori, firește, cu un titlu referitor la o notă dată de Băsescu la Securitate pe cînd era căpitan de vas. Foarte bine: editorii EvZ au ales ce era vandabil iar Băsescu o fi scris note, că altfel nu se putea. Ca și în cazul lui Stelian Tănase, însă, lovit de amnezie taman cînd preia de la Nuș cîrma Realității TV, și Andrei Pleșu a fost lovit de ataraxie. Nu acum, ci pînă acum. Aș fi apreciat dezvăluirea despre nota lui Băsescu atunci cînd Pleșu a văzut documentul. Îndrăznesc să opinez că o devoalare publică a informatorului (sau ce o fi fost Băsescu), cu tot cu nota asta ca argument, ar fi fost indicată ceva mai devreme. Cu, desigur, tot arsenalul conex de rigoare: cererea unei anchete la CNSAS pentru reconstituirea dosarului, lapidarea în piață etc. După ce, însă, Andrei Pleșu a oploșit informația asta ceva vreme undeva printre ciornele textelor din Dilema veche iar acum o scoate ca trufanda, mă aștept să-și mai ia o colaborare și la Jurnalul Național, deținut de Felix, omul care a castrat CNSAS-ul în care a activat și Andrei Pleșu. Iar din partea lui Felix mă aștept să folosească interviul lui Pleșu din EvZ ca (încă) un motiv pentru demersul legitim de suspendare a lui Băsescu. Dar nu spun că așa se va întîmpla, desigur.