Sau, altfel spus, așa.
Etichetă: traian băsescu
Traian Băsescu, 3 decembrie 2012: „Am văzut că se grăbesc să împartă posturi. Să nu vândă pielea ursului din pădure, măcar să nu ia banii înainte, pentru că voi fi extrem de exigent cu privire la cei care au dosare penale. Să nu-şi imagineze că un om, un ministru cu dosar penal, fie el trecut şi prin Parlament, va avea ocazia să depună jurământul în faţa mea” (sursa).
Victor Ponta, premier desemnat de către Traian Băsescu, 17 decembrie 2012: „Da, vom avea miniştri impotriva cărora s-a declanşat procesul de urmărire penală” (sursa).
În cîteva zile, vom vedea cine s-a aruncat și cine a jucat cu cărți în mînă. Mă aștept ca Băsescu să joace, dar știe că nu va putea respinge un ministru decît o dată, a doua oară (conform unei decizii a Curții Constituționale din 2007, parcă, cînd Tăriceanu l-a propus pe Cioroianu la MAE) este obligat să-l accepte. Or, în acest caz, dacă Ponta insistă cu propunerea unui penal, președintele va pierde pe mîna lui. Sigur, va fi demonstrat, în scenariul ăsta, că a încercat să împiedice o numire nepotrivită, dar cîștigător va fi Ponta.
Pentru cine va cîntări mai greu o astfel de numire? Va părea Ponta mai protector de corupți decît pînă acum? Sau, dimpotrivă, va părea Băsescu din ce în ce mai slab, umilit?
Văd politicieni care, de luni de zile, ba chiar de ani, fac spume la gură și atacuri de panică atunci cînd vine vorba de „dictatorul” Traian Băsescu. Tuturor, le spun: idioților, voi l-ați creat pe „dictator”! E numai vina voastră, acum suferiți. Să vă explic, nefericiților:
1. mai întîi, să vă pun la curent cu Constituția României, articolul 103, alineatul 1: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament” (sursa);
2. articolul citat mai sus se referă la „partidul” care „are majoritatea absolută în Parlament”;
3. Constituția din care am citat a fost adoptată (prin modificarea celei anterioare) în 2003; atunci, parlamentul, în înțelepciunea lui nețărmurită, putea alege să modifice cuvîntul „partid” și să-l înlocuiască cu sintagma „alianță politică” sau să mențină „partid”, dar să adauge ȘI sintagma „alianță politică”; în cazul acesta, acum, Traian Băsescu, președintele „dictator”, era obligat de Constituție să numească premierul desemnat de către alianța politică ce ar fi avut „are majoritatea absolută în Parlament”, adică (cel mai probabil) USL, FĂRĂ a mai discuta cu fiecare partid în parte;
4. în aceeași constituție din 2003, însă, s-au făcut și modificări; printre acestea, cea care prevedea că mandatul prezidențial se lungește de la patru la cinci ani; practic, menținînd cuvîntul „partid” (referitor la majoritatea parlamentară), dar prelungind mandatul prezidențial, Constituția din 2003 i-a acordat președintelui puteri aproape discreționare cînd vine vorba de numirea premierului;
5. de ce nu a cîrtit nici un politician în 2003, la modificarea Constituției, că președintele devenea, practic, suveran peste jocul parlamentar și guvernamental? simplu: pentru că era o constituție croită pentru scopurile împăratului Adrian Năstase, care se visa președinte al României pentru două cincinale ceaușiste (am mai scris despre asta aici).
Așadar, fantasmatici politicieni români, vă repet: în subconștientul vostru meschin zace ori un dictator care se vrea președinte de republică parlamentară, ori se ascund niște lachei care se vor conduși de un astfel de președinte, un președinte cu puteri ca cele din constituția din 2003. Acum sînteți în a doua situație, fie că vă place, fie că nu. Trăiți cu asta și mai multă grijă la viitoarea constituție.
E zgomot mult zilele astea în Justiție: de ce a fost delegat Morar prim-adjunct la PG, de ce a a fost detașată Laura Codruța Kovesi la MAE (pentru un post la Bruxelles), dacă mai participă aceeași Kovesi la concursul organizat de ministrul Pivniceru pentru șefia DNA, de ce nu participă Morar la concurs, de ce Pivniceru nu ia în calcul recomandările UE referitoare la trasparența concursului și tot așa. Dincolo de toate astea, însă există o certitudine: în acest moment, stăpînul absolut al dosarelor penale din România este Daniel Morar. Daniel Morar, adică procurorul general de facto al României. Și, în același timp, omul care ține frîiele la DNA, prin Laura Oprean, procurorul delegat de același Morar să preia șefia Anticorupție.
Nu vă lăsați amăgiți de statutul de interimar al lui Morar la șefia PG. Pentru că, măcar două luni de acum înainte, nimic nu-l va clinti pe Morar de pe scaunu de procuror general. Nu trebuie să mă credeți pe cuvînt, e suficient să consultați calendarul stabilit de ministrul Justiției pentru concursul de ocupare al posturilor de șefi la PG și DNA (aici). Conform acestui calendar, Ministerul Justiției își va definitiva procedura de propunere a șefilor de parchete la 1 noiembrie. După această dată, propunerile vor intra în malaxorul CSM, care le va analiza în vederea avizului (consultativ) legal. Abia apoi, propunerile vor ajunge pe masa președintelui Băsescu, care va trebui să ia o decizie (de acceptare sau de respingere). Termenul maxim în care CSM trebuie să dea avizul pe propuneri este de 60 de zile. Asta înseamnă că propunerile lui Pivniceru ar putea ajunge la Cotroceni, cel mai tîrziu, pe 1 ianuarie 2013. Sau și mai devreme. Dar nu mai devreme de o lună, spun sursele mele. Adică, optimist, pe la începutul lui decembrie. Cel mai probabil, după alegerile parlamentare. Care alegeri parlamentare ar putea aduce un nou guvern, deci și un nou ministru al Justiției. Deci, în funcție de avizul CSM, chiar noi propuneri de șefi la PG și DNA ale unui eventual nou ministru.
Pînă atunci, însă, cele două luni (octombrie și noiembrie) sînt cruciale pentru definitivarea dosarelor fraudării referendumului de demitere a președintelui. Or, cu Morar procuror general, PG și DNA vor lucra. Ceea ce nu le dorim și politicienilor, deși ei își doresc foarte tare.
P.S. Public, prezența lui Morar la PG nu a fost niciodată pe placul lui Victor Ponta. Totuși, după ce Morar a fost delegat prim-adjunct al lui Kovesi, ceea ce i-a permis ca acum să fie procuror general (interimar), Kovesi a fost „pedepsită” cu o funcție la Bruxelles, care-i asigură viitorul chiar și în situația (improbabilă) în care nu va fi propusă și acceptată ca șefă la DNA. Deci, cum joacă Victor Ponta?:)
Aseară, scriam aici, în exclusivitate, că „Încă de vineri, consilierii prezidențiali ai lui Crin Antonescu și-au depus demisiile” și că, în consecință, „mîine (azi – n.m.) în Parlament, se va pecetlui revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni”. Pînă la urmă, după ceva balet parlamentar, s-a săvîrșit întocmai.
De mîine, numirile la Parchetul General, DNA și cele de la serviciile secrete revin în mîna lui Traian Băsescu. Tot de mîine, numirea premierului se va face tot pe mîna aceluiași Traian Băsescu. Revenim, deci, la un pas de deux foarte nefiresc pentru politicianul român obișnuit cu hora, sîrba, călușarul și alte dansuri tradiționale la grămadă, în mijlocul satului.
Deocamdată, însă, pauză de publicitate, pînă cînd Monitorul Oficial va da startul unui nou sezon din „Dansez pentru tine (sau măcar mă prefac). Votează-mă, fraiere!”.
UPDATE Acum vreo oră, Hotnews a confirmat informația pe care v-am oferit-o în exclusivitate încă de aseară.
Încă de vineri, consilierii prezidențiali ai lui Crin Antonescu și-au depus demisiile. Mîine, probabil vor fi și publicate în Monitorul Oficial. Așadar, acum, la Cotroceni nu numai că nu avem președinte, care e în vacanță la Napoli, dar nu mai avem nici consilieri. Ceea ce înseamnă că, mîine în Parlament, se va pecetlui revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni.
În decembrie 2011, cînd actualul președinte suspendat a avut o ieșire publică ciudată împotriva procurorilor, nu am ezitat să-l taxez. Cum ar fi făcut-o orice cetățean rezonabil dintr-o democrație. Argumentele nu le reiau, le găsiți în textul citat.
Azi, cînd Traian Băsescu e suspendat și la Cotroceni avem un președinte interimar, pe Crin Antonescu, constat un derapaj cu mult mai grav. Am văzut un tip cu comportament schizoid care, pe de o parte, admite că acțiunea Parchetului General e legală, dar pe de altă parte insistă că același Parchet General trebuie să-și explice acțiunea. Nici un om cu mințile-n cap nu înțelege de ce niște procurori care acționează legal trebuie să-i explice ceva lui Crin Antonescu, cît de interimar o fi el, în loc să-și urmeze procedurile penale: ancheta, punere sub acuzare, rechizitoriu, instanță (sau neînceperea urmăririi penale, după caz). Crin Antonescu, în caz că nu a aflat încă ce atribuții are la Cotroceni, nu este nici procuror general al României, nici judecător și nici măcar ministru al Justiției. Deci, nu are nici un fel de atribuție asupra activității procurorilor. Declarațiile din seara asta ale interimarului arată că fostul lider liberal trăiește într-o fantezie proprie, asezonată cu spume la gură și întărită schematic de un cult al dictaturii personale. Pentru ce a spus în seara asta de la Cotroceni, Antonescu ar trebui ținut departe de politică pînă la sfîrșitul vieții lui biologice triste.
Mai gravă mi se pare perseverența bolnavă cu care Antonescu încearcă să ne convingă că respectă legile și că-și întemeiază acțiunile pe legi. Iar dacă este criticat, omul se activează brusc precum un electrocutat dezordonat.
Nu mi se pare deloc lipsit de relevanță că, în 1999, pe cînd era ministru al Tineretului și Sportului, același Crin Antonescu îi numea pe Cătălin Tolontan și pe colega lui Mirela Neag „bolnavi psihic”. Doar pentru că aceștia din urmă publicaseră anchete despre o investiție într-un complex sportiv, pe banii ministerului, la Piatra Arsă. Povestea, spusă de Tolontan, poate fi citită aici.
Da, domnule Crin Antonescu, și eu sînt bolnav psihic, numai dumneavoastră, în augusta calitate de interimar la Cotroceni, sînteți sănătos la cap.
* mă refer la o sinucidere politică; dar, la fel de bine, Antonescu s-a sinucis ca cetățean în seara asta, el nu mai există pentru democrație.
Orice parlamentar care oprește o anchetă penală care vizează un alt parlamentar este o canalie. Orice parlamentar care oprește o anchetă penală care vizează un alt parlamentar și-și mai și justifică gestul prin aceea că se apără de un abuz este o canalie ipocrită. Mi se pare o combinație suficient de sordidă încît să nu insist. Dar cu adevărat pervers de sordid se întîmplă să fie atunci cînd canaliile ipocrite iau chipul tocilar-angelic al unei blonde cu ștaif, chipurile, de Europa. Dacă nu știți la cine mă refer, priviți aici.
P.S. Pentru repetacii și postacii decerebrați ai mesajelor de la partid: același reproș i l-am făcut și lui Traian Băsescu, cînd încă își exercita mandatul.
Aflăm că Parchetul General are nevoie de avizul Parlamentului pentru a-l cerceta penal pe Victor Paul Dobre, fost ministru delegat pentru Administrație, în scandalul renumărării electorilor. În mare, procurorii îi reproșează lui Dobre ce îi reproșau și secretarului de stat Căbulea: că a ordonat trimiterea unei adrese către Curtea Constituțională prin care se relativizau date certe de la Direcția de Evidența Persoanelor de la Interne. Victor Paul Dobre este membru PNL iar Căbulea, așa cum v-am povestit aici, este scula din Alba a lui Teodor Atanasiu, alt membru PNL, fost ministru al Apărării.
Nu întîmplător, Ponta a marșat foarte ușor la demersul liberalilor de a o urca pe judecătoarea Mona Pivniceru pe scaunul de ministru al Justiției, deși părea să știe foarte bine că Pivniceru cam doarme pe acasă pe la liberalul Vlasov. Și, mai mult, Ponta trebuia să știe (doar a fost procuror!) că procedurile prin care un magistrat membru al CSM ajunge ministru sînt destul de complicate și se pot lăsa cu buzele umflate.
Practic, în momentul ăsta, PNL a devenit oaia neagră smoală a USL, partidul care încearcă să trucheze votul la referendum. Totul ca să-l salveze pe Crin, interimarul isteric. Altfel, Ponta rămîne premier bine mersi, chiar dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni. Deci, se joacă după un plan care îi asigură lui Ponta succesul și dacă rămîne Crin la Cotroceni, și dacă revine Băsescu.
La fel de bine, titlul postării putea fi „Năstase l-a făcut mare pe Băsescu” sau chiar „Fără lupul dictator Goliat, iepurașul David n-ar fi ajuns dictatorul de azi”. Mă rog, ați prins ideea. Dar nu e doar atît.
Să ne întoarcem în istoria noastră recentă pînă în 2003. Cînd, un referendum național pus la cale de Năstase, pe atunci premier, schimba Constituția României. Fundamental. Printr-o singură modificare (din mai multele impuse de Năstase): mandatul prezidențial devenea de cinci ani. Vă reamintesc, deci, că eram în toamna lui 2003, mai era un an și un pic pînă cînd PSD urma să rupă regula din politica românească: două mandate succesive de putere în Parlament, la guvernare și la Cotroceni. Pentru că, nu-i așa, cine își închipuia în 2003, la apogeul puterii lui Năstase, că PSD nu va avea majoritatea în Parlamentul 2004-2008? Cine credea atunci – pe vremea cînd ciudatul de Ciuvică era cules de miliție de pe stradă pentru că scria despre Năstase doar pe internet, că numai acolo avea voie – că Năstase nu va fi președintele României în mandatul 2004-2009? Corect: nimeni. Pentru prima oară după ’89, ar fi urmat o ședere la putere de măcar opt ani neîntrerupți pentru același partid (nu, nu-mi dați exemplul lui Iliescu, care a stat la Cotroceni din ’90 pînă în ’96, în zorii cețoși și împuțiți ai pseudodemocrației românești se putea orice, inclusiv ca sulfurosul nea Nelu să aibă două mandate și drept la încă unul), spre deosebire de ce se întîmplase pînă atunci (’92-’96: FSN/PDSR & Iliescu; ’96-’00: CDR & Constantinescu; ’00-’04: PSD & Iliescu): celebra alternanță la guvernare.
Tocmai de aceea, pentru că prevedea zorii unei mici dictaturi personale, Năstase a vrut mandat prezidențial de cinci ani. Iar motivul era simplu: pînă și Năstase știa că, dacă PSD rămînea la putere și după 2004, la parlamentarele din 2008 ar fi avut, după opt ani de guvernare, probleme serioase cu electoratul. Iar voturile PSD, în eventualitatea că social-democrații ar fi guvernat neîntrerupt între 2000 și 2008, nu ar fi atins majoritatea necesară guvernării și după 2008. Doar că, ce coincidență, în 2008 ar fi fost președinte (pînă în toamna lui 2009) Adrian Năstase. Iar în România președintele numește premierul. Cam cît de dificil ar fi fost pentru Năstase să aleagă un premier care să nu fi fost de la PSD? FOARTE dificil. Imposibil de dificil. Atît de dificil, încît ar fi făcut orice și, ca președinte, s-ar fi asigurat că premierul României la finalul lui 2008 ar fi fost de la PSD. Iar cu un guvern PSD, Năstase ar fi cîștigat un nou mandat prezidențial în 2009 și ar fi condus liniștit România pînă în 2014.
Sună a ceva ce Năstase ar fi făcut? Eu zic că sună și încă sună foarte clar, a cristal Lalique (de care îi vînduse mătușa Tamara lui Bittner) de clar. Din nefericire, dacă nu chiar din tragedie, Năstase a pierdut prezidențialele în 2008. Iar PSD, deși a luat peste o treime din voturile la parlamentare, a intrat în opoziție. Cît se poate de practic, de sec și de ironic, planul croit cu atîta cinism de Năstase pentru el însuși devenea cea mai performantă sculă a dușmanului său de moarte, Traian Băsescu.
Așa se face că, în 2008, Traian Băsescu a numit premierul. Iar președintele Băsescu, în ciuda poziției delicate a PDL, după doi ani și ceva de guvernare (decembrie 2004 – aprilie 2007), a numit premier de la PDL (Emil Boc, pe numele lui), exact cum ar fi făcut și Năstase (care, cum am zis mai sus, ar fi numit premier de la PSD, dacă ar fi fost președinte, oricum ar fi stat PSD cu voturile după parlamentarele din 2008).
Dar ce s-a întîmplat în 2009? Exact așa cum Năstase ar fi cîștigat alegerile pentru un al doilea mandat, cum ziceam mai sus, pe propria guvernare, Băsescu a cîștigat alegerile pe propria guvernare. Greu, cu o diferență minimă față de Geoană (70.000 de voturi), dar le-a cîștigat. Exact cum i s-ar fi întîmplat și lui Năstase.
De ce am ajuns azi în situația politică în care sîntem? Extrem de simplu: Băsescu mai are doi ani de mandat. Spre deosebire de ce se întîmpla pînă în 2004, cînd mandatul prezidențial se suprapunea cu cel parlamentar și, deci, președintele juca de aceeași parte cu majoritatea parlamentară și cu Guvernul, din 2008 încoace suprapunerea asta nu mai există. Iar nepotrivirea asta de mandate (parlamentar și prezidențial) a virusat definitiv fragila noastră democrație de doi lei (vechi) și a trimis la balamuc întreaga clasă politică.
Ce se întîmpla, deci, dacă Năstase nu modifica nenorocita de Constituție în 2003? Azi am fi fost în situația în care, la toamnă, Băsescu și-ar fi încheiat al doilea și ultimul mandat prezidențial, Crin ar fi candidat și și-ar fi văzut visul vieții cu ochii ăia bulbucați cu care zilele astea se isterizează la Antena 3, Ponta ar fi fost premier pînă prin 2016. Dar n-a fost să fie. Pentru că, acum nouă ani, Năstase se visa dictator timp de două cincinale ceaușiste. Și a schimbat Constituția, ce ironic, prin referendum. Pe care atunci nu l-a contestat nimeni.
P.S. Evident, dacă lui Năstase îi ieșea joculețul cu prezidențialele, azi am fi fost condamnați la moarte dacă am fi spus, fie și în glumă, că Bombo poate să ajungă la Rahova sau Jilava.
P.P.S. Sau, altfel spus, ce-și face omul cu mîna lui de premier se cheamă concediu carceral fără plată și cu interzicerea unor drepturi civile.