Traiane, ne-am uitat cu toții aseară, împietriți, la luxul imobiliar orbitor în care te scalzi (da, da, știm că tu zici că nu e pentru tine, da’ nouă poți să ne spui, sîntem între noi). Șșșttt, să nu aud un cuvînt! Da, ne-ai auzit bine: împietriți! În primul rînd, pentru că oricăruia dintre noi i-ar fi fost jenă pînă și să-și cazeze cîinele acolo. Ce dracu’, Traiane, noi avem niște standarde! În al doilea rînd, încă nu ne vine să credem că imaginile astea s-au dat la televizor, să le vadă tot poporul. Ne-ai făcut de căcat, o spunem cu toții, am și făcut un mic consiliu aici, aseară: păi, palatul lui Gigi de lîngă Modrogan abia se apropie, cît de cît, de ștacheta pe care noi ne-am chinuit ani, decade să o înălțăm, iar tu îi dai populației vila Dante? Ce mai încoace și-ncolo, e rău: ne gîndim serios să facem o adunare, cu toții, vii și morți, și să discutăm serios problema ta. Noi te-am crezut sincer că ești un dictator de carieră, cu CV serios, cu perspective; că, după ce unii din noi s-au lăsat linșați pe străzi, de mulțimi furioase, tu vei reuși să supraviețuiești și să duci mai departe flacăra dictaturii chiar în condițiile vitrege ale unei democrații europene; că nu e totul pierdut, că ne putem uita de aici, de jos, la tine și la regimul tău, și să ne mai alinăm, astfel, dorul de un discurs de opt ore, de o raționalizare a păpicii pentru popor, de un cult al personalității ca pe vremuri. Dar ne-ai dezamăgit, mai că ne vine să spunem precum Crin Antonescu: ești o epavă! Totuși, noi încă mai credem în tine, să știi. Ne-am hotărît să-ți mai dăm o șansă: reinstalează-ți, dracului, telefonul ăla STS, să putem vorbi ca înainte, doar știi bine că de aici, de Jos (ne referim acum la noi, ăia care ne-am dus la loc cu pucioasă), nu putem să ajungem la tine decît prin telecomunicații foarte speciale.
Hai, te pupăm cu drag și semnăm:
Grupul Dictatorilor din Toată Lumea, Vii sau Morți
P.S. Dacă, totuși, vei fi o dezamăgire pînă la final, îți cerem părerea: crezi că putem să-l convingem pe Gigi să fie primul dictator creștin din Europa? Că palat deja are.
Etichetă: traian băsescu
Pînă să se instaleze la Palatul Victoria, nu am scris nici un rînd despre Victor Ponta. I-am urmărit cariera politică și cea de avocat, am analizat acuzațiile pe care i le aducea Blejnar, am discutat cu prieteni și colegi. Dar i-am respectat statutul de opozant al PDL și al lui Băsescu. După o logică simplă: nu are acces la guvernare, deci nu poate decide, așadar tunurile trebuie să stea pe putere. Culmea, i-am mai și luat apărarea cînd unii au scris fără probe despre cum ar fi beneficiat de sex cu minore.
Crin Antonescu a beneficiat de același tratament. Singura critică pe care i-am adus-o a fost că s-a asociat cu Dan Voiculescu. Altfel, nici un rînd despre pozițiile nevestei Vălean în chestiunea Roșia Montană sau despre apartamentul de cîteva sute de mii de euro cumpărat pe malul lacului Herăstrău (deși, fie vorba între noi, e destul de greu să găsești niște sute de mii de euro sub pat cînd trăiești din salariul de parlamentar).
Pînă cînd Ponta și, mai nou, Antonescu, s-au instalat la putere, țintele mele au fost PDL și Băsescu. Nu e nevoie nici măcar să vă duceți pe site-ul revistei Kamikaze, secțiunea de investigații (deși e util), e suficient să citiți acest blog. Și o să vă lămuriți cu vîrf și îndesat. Există un post despre Traian Băsescu, de exemplu, care arată destul de clar cam cît de băsist sînt. Dar acuzațiile mele la adresa lui Traian Băsescu din acel post nu sînt niciodată pomenite de Ponta & Antonescu, pentru simplul (și ironicul) motiv că președintele suspendat le lua apărarea lui Adrian Năstase și altor useliști, în defavoarea DNA.
Și mai mișto este că, după un articol (de data asta din revista Kamikaze) despre legături de corupție dintre șefii ANAF și grupul Apostu de la Cluj, ANAF a blocat conturile revistei Kamikaze. Era ANAF-ul condus de Blejnar, sub guvern MRU și președinte Băsescu (nesuspendat). Conturile revistei nu sînt nici acum deblocate (n-avem bani, aia e), salariile (mă rog, ăia trei lei) se dau trimestrial, dar numai dacă avem noroc, cheltuielile revistei se susțin foarte greu. Ai dracu’ băsiști și portocalii care sîntem!
Totuși, în ultimii trei-patru ani, nu am primit nici un comentariu (nici aici, pe blog, nici pe site-ul revistei) în care să fiu acuzat de către pedeliști sau băsiști că atentez la stabilitatea democrației, că sînt uselist, vîndut lui Ponta & Crin etc. În ultimele zile, însă, după numai cîteva texte critice, dar anemice (nici măcar cu cine știe ce dezvăluiri!), despre premier și președintele interimar, am descoperit despre mine că sînt o rușine, un jeg, pleavă, antidemocrat și altele.
Dragi partizani, e mult mai simplu: puterea trebuie criticată. Oricare ar fi ea. Acum, o dețin Ponta & Crin. Mîine vor fi alții. Dar regula nu se schimbă.
Dacă Băsescu se întoarce, USL nu va mai avea premier pînă în 2014. În situația asta, devine evident că Ponta nu-și va mai putea da demisia din cauza imaginii terci pe care o are, care determină o lipsă de legitimitate vecină cu sinuciderea. Deci, riscul cel mai mare pentru USL, acum, e revenirea lui Băsescu la Cotroceni. Ca să evite riscul ăsta esențial, dar și ca să scape acum de bolovanul de gîtul USL care a devenit Ponta, scenariul de aplicat ar conține doi pași:
1. Ponta își dă demisia;
2. președintele interimar Crin Antonescu numește un alt premier, tot de la USL, care să ducă bătălii cu Băsescu în cazul în care acesta din urmă nu e demis, totuși.
Merge? E de făcut?
„Paşii tactici corecţi ptr. USL , erau 1/ alegeri locale /2 alegeri parlamentare 3. eventuala suspendarea a lui Basescu, în primăvara 2013, cînd aveai guvernul tău, o majoritate parlamentara stabilă pe 4 ani, votul electoratului. Era chiar mai bine pentru a desăvîrşi victoria USL să îl lase pe Băsescu la Cotroceni pînă în 2014, pentru demonstra o altă cultură politică, avînd cultul instituţiilor şi normelor democratice. Respectul formelor echivalează cu respectul pentru fond în acest caz.
Liderii USL au inversat paşii, şi au ales să îl suspende pe Băsescu acum, pentru a profita tactic de momentul bun. A vrut să dea asaltul decisiv asupra redutei duşmanului său. A dorit să facă alegerile parlamentare după cele prezidenţiale anticipate, scontînd pe victoria uşoară a candidatului USL, Crin Antonescu. În mai-iunie au cîştigat, asaltul lor a reuşit. Dar după un asalt victorios, ştie un bun strateg politic sau militar, că se cere un răgaz pentru consolidarea poziţiilor cucerite. USL nu şi-a rezervat timp pentru acest moment obligatoriu. A trecut imediat la asalt- suspendarea lui Băsescu. A vrut să ardă etapele, cum se spune. Asta costa întotdeauna. Lipsa de pregătire, pripeala, scot la iveală propriile slăbiciuni. Dificultăţile de azi ale liderilor USL sunt efectul acestei pripeli.
A fost o eroare de tactică. Dacă Basescu şi PDL erau terminaţi acum o lună, azi lucrurile nu mai stau deloc aşa. Primul efect al acestei erori este reapariţia unui Traian Băsescu ameninţător pe cîmpul de luptă. Şansele sale de a supravieţui sunt mai mari acum. USL este în situaţia de a pierde totul dintr-o mişcare, pe 29 iulie.
În concluzie – paşii corecţi, succesiunea lor, tempoul, ritmul şi cadenţa mutărilor sunt lucruri esenţiale în politică. A ignora aceste învăţăminte vechi, înseamnă a te expune infrîngerilor.”
P.S. Titlul și textul nu sînt întîmplător în ghilimele, ci pentru că nu-mi aparțin. Aflați cine e autorul lor de aici. Apoi mirați-vă.
Băsescu e un om rău. PDL a furat.
Politic, pot să fiu de acord cu aceste afirmații. Uneori, pot să fiu de acord și personal cu aserțiunile astea.
Cînd discuția se mută, însă, în registru juridic, astfel de ziceri trebuie demonstrate. Iar cînd în discuție este chiar suspendarea unui președinte, demonstrațiile trebuie să fie impecabile. De pe lună, pentru orice cetățean rezonabil și cu bun-simț, se vede că cererea de suspendare a președintelui este o însăilare de delicte de opinie. Care dau foarte bine politic, dar nu fac cît o ceapă degerată dacă vrei să demonstrezi încălcări ale Constituției.
Un punct anume, însă, din cele șapte reținute de USL ca și capete de acuzare este nu doar nerezonabil, ci și de o prostie frenetică. Mă refer la punctul în care se zice așa: „Presedintele a incalcat in mod grav prevederile Constitutiei si principiul fundamental al democratiei reprezentative, atunci cand declara ca nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar daca aceasta formatiune politica va obtine majoritatea absoluta in Parlament” (sursa).
În momentul în care opinia prezidențială a fost identificată de USL ca o încălcare constituțională gravă, este un fapt că premier al țărișoarei este Victor Ponta, președinte PSD, copreședinte USL, care are majoritatea USL în spate și care a fost numit de președintele Traian Băsescu în funcția de premier. Pe fapte, deci, nu pe vorbe, nici o încălcare de Constituție. Sau, altfel spus, milițienii de la Rutiera USL vor să-i ia carnetul loganistului Băsescu pentru că acesta din urmă a spus că va trece pe roșu, deși loganistul prezidențial stă cuminte la semafor și așteaptă să se facă verde.
P.S. Într-o discuție, azi, la România TV, între mine și senatorul PSD Dan Șova, acesta a refuzat să răspundă acuzațiilor mele de fractură logică din cererea de suspendare. Motivul lui: l-aș fi numit „imbecil”, chiar pe acest blog, deci nu poate avea o conversație cu mine. Greșit, domnule Șova: nu „imbecil” era cuvîntul, ci „tîmpițel” (vezi aici). E adevărat, mi-o fi trecut prin cap și „imbecil” sau dumneavoastră considerați că era mai potrivit. Dar nu, eu am folosit doar „tîmpițel”.
Deci, să urmărim cu atenție cum își va asuma Ponta rolul de reprezentant al României la Consiliul European și, mai ales, cum și-l vor asuma ceilalți lideri europeni pe Victor Ponta. Dar să ne uităm cu atenție, să nu ne scape ceva important.
P.S. Din motive tehnice pe care nu le înțeleg, o grămadă de comentarii la postul anterior au dispărut. Așadar, nu le-am șters eu.
Cînd ia pulsul națiunii rutiere, președintelui i se comunică diverse. Direct în ureche. Dar ce? Și de către cine?
Dan Tăpălagă s-a săturat. De Udrea. Sau de Băsescu care o alege mereu pe Udrea în defavoarea țării. E de înțeles, era nefiresc să fie altfel. Totuși, Dane, amical îți spun: e cam tîrziu. Ai avut multe ocazii să descoperi că Elena Udrea e un fel de coana Leana, dar capitalistă. Însă le-ai ratat pe aproape toate, cu brio. Acum vreo jumătate de an ți-am și spus-o (vezi ultimul paragraf). Dar tu ai avut motivele tale să o ignori. Așa că nu te mira că acum ai puseuri vomitive, ți le-ai provocat singur. Refularea are efectele ei secundare, sînt sigur că știi.
P.S. Mărturisesc, Dane, că încerc insistent să-ți găsesc o scuză pentru artificiul tău retoric inutil de a nu nominaliza „punctul negru”. Și nu reușesc să găsesc nici una.
Senatorul PDL Mircea Banias a demisionat din partid și s-a înscris în PC. Banias este cercetat într-un dosar al DNA, dar procurorii nu au început, încă, urmărirea penală. Pentru care ar avea nevoie de un vot favorabil al Parlamentului. Necerut de DNA pînă în acest moment. E, desigur, interesant de văzut ce decizie se va lua în parlamentul în care nu mai lucrează deputații și senatorii USL cînd procurorii DNA vor cere avizul pentru urmărirea penală a lui Banias. Dar și mai interesant este ce știe Banias despre Mircea Băsescu și, indirect, despre Traian Băsescu. Același Mircea Băsescu care i-a fost coleg lui Banias într-o fundație în care procurorii au făcut percheziții și de unde au ridicat documente.
Ce va face Banias cu informațiile pe care le are? Ajung acestea pînă la Cotroceni? Și cît de greu vor cîntări în procesul de suspendare al președintelui, cînd USL își va dori asta foarte tare?
P.S. Niscaiva resurse despre relația Banias – Băsescu, aici.