Se sculă Laurica procuroarea!

Ieri a fost ceas de aniversar bilanț la Parchetul General iar azi e ziua femeii. Și asumarea răspunderii pe Codul Muncii. Deci, tot atîtea prilejuri de sărbătoare sufletească, de erecție spirituală. Apropo de ridicări, femeia Laura Codruța Kovesi s-a sculat ieri și a ținut un discurs despre starea națiunii în dosare penale. Și, printre realizărili din ultimul an, și-a exprimat și un gînd cald pentru viitor: cică „averile persoanelor condamnate, care nu le pot justifica, ar trebui confiscate” (de aici).
Ioi, tulai Domne! Da’ cum așa? Să fie aceeași Laurica ce credea sincer că e suficient, ca să fie curate, dacă averile din furat se pun pe numele bunicuței? Sau să nu fie aceeași? Sau să nu știe Laurica, de exemplu, că pentru a exista condamnări, e nevoie, înainte de toate, de niște urmăriri penale? Mda, e posibil să nu știe, mai ales că în mandatul Lauricii s-a inventat NUP-ul pe „lipsă de intenție” pe bandă rulantă: da, ai făcut aia și ailaltă, da’ n-ai vrut, mă-nțelegi, n-ai avut intenția să, universul a conspirat la nefericirea ta penală.

You May also Like...

Abțibildu' de dragoste de țară al lui SOV
16 septembrie 2010
Băsescu, în fața primei umilințe în războiul cu Ponta
18 decembrie 2012
Dacă au negociat, ce și cu cine au făcut-o Sever Voinescu și Cristian Preda?
13 august 2010
3 Comments
  • Reply
    John DOE
    8 martie 2011 at 12:46

    Bravos, monşer! Bine le zici! Dă în ciocoi! Asta cu Laura e aşa, în bonton cu 8 martie şi cu articolele despre nuduri şi alte goliciuni de până acum. Câtă consecvenţă, monşer! 😀

    • Reply
      prisacariu
      8 martie 2011 at 15:14

      să știi că nu te înșeli deloc

  • Reply
    baby jane
    8 martie 2011 at 16:52

    asta e continuarea la „se scula mai’an badita Traian”? 🙂
    NUPuneti si voi la suflet toate nimicurile…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *