Felix, un securist votat de poporul democrat și liber

Felix nu a comis fals în declarații atunci cînd a declarat pe propria răspundere, în 2004 și 2008, că nu a colaborat cu Securitatea, spune o știre recentă (sursa). Ceea ce e destul de logic: Felix se lupta în instanță cu CNSAS tocmai ca să scape de calitatea de turnător la Secu, deci pînă la decizia finală a judecătorilor nu era turnător, ci doar acuzat de CNSAS că ar fi fost. La fel de logic, cînd a candidat în 2012 pentru un nou loc de parlamentar, Felix a declarat că a colaborat cu Securitatea, pentru că între timp (10 martie 2011) se decisese în instanță că a turnat.
Procurorii, însă, au alt argument: „falsul în declarații” al lui Felix nu ar fi produs efecte juridice. Din punctul meu de vedere, însă, cînd legea a cerut ca cei care candidează pentru un loc în Parlament să declare dacă au colaborat sau nu cu Securitatea, s-a avut în vedere tocmai efectul pe care-l poate avea această declarație: recunoașterea colaborării ar fi scăzut șansele candidatului (sau așa ar trebui să fie într-o țară care și-a dat jos dictatorul prin vărsare de sînge). Așadar, dacă Felix nu a recunoscut colaborarea cu Secu în 2004 și 2008, s-ar putea spune că acesta este efectul juridic produs: turnătorul Felix a devenit parlamentar tocmai pentru că poporul votant nu a știut (că Felix n-a declarat, nu?) că Dan Voiculescu a fost securist.
În realitate, tot poporu’ – fie că se uită în fiecare seară la Badea și Gâdea, fie că nu – știe că Felix e un securist nenorocit care și-a turnat și rudele la Securitate. Deci, într-adevăr, procurorii au avut dreptate (chit că au avut alte argumente în vedere): „falsul în declarații” al lui Felix nu a produs nici un efect juridic, pentru că poporu’ votează orice securist, după cum s-a văzut MAI ALES la alegerile din 9 decembrie 2012, cînd Voiculescu a recunoscut oficial, pe propria răspundere, că a colaborat cu Secu.
Pe scurt, dosarul ăsta de fals în declarații al lui Felix e cel mult o farsă absurdă dintr-o țară tristă și suprarealistă în care lustrația a fost cel mult o glumă pentru politicieni, care nu și-au urnit cururile (la fel de securiste ca ale lui Felix, în cazul multora) să ne scape de prădătorii educați de Securitate.

You May also Like...

Lovin, un blogăr pe bani publici?
1 iunie 2010
Copii, ce este independența editorială și cu ce se hrănește ea?
25 octombrie 2010
Ministrul Sănătății mă citește: a decis să retragă ordinul lui Arafat care secretiza cheltuielile ministerului
10 octombrie 2013
1 Comment
  • Reply
    claudiu
    27 mai 2013 at 0:07

    trist este ca voiculescu daca se hotareste sa candideze in sectorul patru, din nou, o sa castige DETASAT. poate daca ar candida cu jiji ar pierde… in rest, este „domn profesor”(use you imagination and picture gadea spell those words… domn’ profesor )
    vomit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *