Mircea Badea confirmă: Antenele au probleme cu lichiditățile și plata salariilor

Ieri, vă spuneam că Antenele lui Felix au datorii uriașe la bănci, cauzate de probleme cu lichiditățile (au bani pe hîrtie, nu au bani în conturi – sursa). N-am spus nici că e ilegal să iei credite, nici că alții nu au credite. Am spus doar că, avînd în vedere creditele de milioane de euro către bănci, șantajul de care-l acuză procurorii pe Sorin Alexandrescu (directorul Antena Group) denotă disperare: Felix avea nevoie urgentă de lichidități, pe care intenționa să le obțină de la RCS-RDS prin amenințări cu dezvăluiri la tv.

Aseară, Mircea Badea (soft rău, în paranteză fie spus: m-a numit doar „scelerat”) a confirmat existența acelor credite (nu că ar fi fost nevoie, ieri am publicat documente care probau afirmațiile mele) și le-a și explicat necesitatea: Antenele au probleme mari cu lichiditățile, adică nu prea încasează ce facturează, și sînt de multe ori la limită cu plata salariilor angajaților (înregistrarea emisiunii – la final vorbește de creditele Antenelor – aici), deci au nevoie ca de aer de credite bancare. Sau de lichidități din alte surse, chiar și prin șantaj.
Mda, exact asta am spus și eu. Deci, megaultrahipergalactic, dar iată că se poate ca, uneori, eu și Mircea Badea să spunem același lucru.

You May also Like...

Ca să vezi: Blaga cumpără stații Realitatea TV de la Vîntu, infractorul lui Băsescu
28 septembrie 2010
Prestează o investigație jurnalistică de interes public și primești pînă la 3.500 USD
29 iunie 2011
Caragiale, Caragiale…
16 ianuarie 2012
6 Comments
  • Reply
    ancaioanadragan
    5 iunie 2013 at 11:14

    bine ca atunci cand s-a nascut M.Badea,nu se recoltau celulele stem.

  • Reply
    iulian48
    5 iunie 2013 at 12:03

    poate vom avea o vara linistita,aceste mizerii sa dispara din peisajul media,locul lor este intr-un centru de recuperare psihiarica!!!!

  • Reply
    Adi
    5 iunie 2013 at 13:47

    Din primăvara lui 2011, când chiar erau „soft”, am scos Antenele din memoria tv-ului, fiindcă simțeam că va urma un linșaj mediatic. Așadar, despre derapajele care mi-au confirmat temerile am aflat tangențial. Un asemenea trust trebuie să dispară definitiv, ca OTV-ul. Asta e clar. La fel cum e și faptul că mulți actuali șantajiști se vor împrăștia la alte locuri de muncă. Abia atunci vor trebui să demonstreze dacă au sau nu calitate de jurnaliști. Oricum ar fi, au ștampila aplicată pe veci

  • Reply
    Nea
    5 iunie 2013 at 14:49

    Dragi muncitori cu gura de la antene, v-am zis de peste un an că barca aia e spartă şi v-am sfătuit să sărişi în apă şi să căutaţi alt cur.

  • Reply
    Ivan Zubeldian
    6 iunie 2013 at 8:42

    Ce spune Badea e o prostie care arată că nu au nici o logică economică: dacă nu ești plătit îți execuți datornicii, nu te împrumuți de la bănci. Mi-am amintit însă de asta: http://danvoiculescu.net/blog/2011/02/scapati-ne-de-astia/ , problema e mai veche si e remarcabil cu câtă viteză a răspuns Voiculescu unui personaj de care habar nu avea cine e, doar pentru că se sugera că nu mai are bani.
    Șarlatanii de calibru (Vântu de pildă, dar cred că și Voiculescu) știu că nu au capital mai important decât reputația de „om cu bani”. Ei, de fapt, fac bani din asta, nu pentru că ar vinde vreun produs sau serviciu care se caută. Fac trafic de influență. Dacă asta se spulberă, castelul se prăbușește.
    De asta cred că direcția foarte bună de investigație pe care ai inițiat-o trebuie continuată. Cum stă, de fapt, financiar, Dan Voiculescu?

  • Reply
    JALE: Antena 3 are pierderi de 4,2 milioane RON și datorii de 27,2 milioane RON | prisacariu
    9 iunie 2013 at 21:52

    […] Culmea e că și săracul cu duhul Mircea Badea a confirmat datoriile trustului la care lucrează (sursa). Cu toate astea, cum am zis la început, angajații turnătorului s-au apucat să toarne și ei. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *