Pe 21 ianuarie a.c., în ziua în care Anastasie Crișu era votat favorabil de comisiile juridice parlamentare pentru a ocupa locul de Avocat al Poporului (din partea PSD – în locul interimarului Valer Dorneanu), Dorneanu trimitea o sesizare la Curtea Constituțională și reclama neconstituționalitatea articolului de lege care prevedea că, după mandatul la CCR, un judecător primește o pensie lunară 80% din ultimul salariu (tot lunar).
Sesizarea lui Dorneanu zicea așa (conform CCR – sursa): „În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat prevede pentru acordarea pensiei de serviciu două condiţii, şi anume ca, pe de o parte, persoana în cauză „să fi avut un mandat de judecător al instanţei constituţionale”, iar, pe de altă parte, să fi îndeplinit condiţiile de pensionare anterior sau în cursul exercitării mandatului de judecător. Se apreciază că expresia „recalcularea pensiilor anterior stabilite” ar trebui să vizeze şi cazurile în care pensia de judecător al Curţii Constituţionale nu este pensia „iniţial stabilită”, aşadar în procesul de recalculare nu trebuie să se distingă în funcţie de momentul stabilirii pensiei şi nici în funcţie de momentul în care persoana îndreptăţită solicită recalcularea pensiei în plată.
Se consideră că textul legal criticat creează un tratament juridic discriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică-judecători ai Curţii Constituţionale -, întrucât exclude posibilitatea ca, „după o perioadă de la încetarea mandatului”, un judecător al Curţii Constituţionale să dobândească o pensie alta decât cea prevăzută de art.71 alin.(2) din Legeanr.47/1992 şi „apoi solicită recalcularea dreptului său la pensie ca pensie de serviciu cuvenită unui judecător al Curţii Constituţionale”. Aşadar, se apreciază că textul de lege criticat „poate fi constituţional în măsura în care nu exclude posibilitatea recalculării pensiei, indiferent de momentul stabilirii iniţiale a acesteia, după o perioadă de timp de la încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale în condiţiile în care persoana îndreptăţită satisface cele două exigenţe majore, respectiv să fi avut un mandat de judecător al instanţei constituţionale şi existenţa unei pensii anterior stabilite, de un alt tip”.
În continuare, Avocatul Poporului concluzionează şi consideră că „prevederile art.71 alin.(2) din Legea nr.47/1992 sunt constituţionale în măsura în care se înţelege că data stabilirii/recalculării pensiei este ulterioară încetării mandatului de judecător al Curţii Constituţionale, indiferent de data concretă la care judecătorul Curţii Constituţionale solicită stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie prevăzute de acest text de lege, precum şi de data acordării pensiei iniţiale şi de tipul acesteia”.
În consecinţă, Avocatul Poporului apreciază că „motivele invocate justifică solicitarea de a constata neconstituţionalitatea art.71 alin.(2) din Legea nr.47/1992, republicată, în raport de dispoziţiile art.16 din Constituţie”.”
Ce se dispută, de fapt? Iată ce: articolul de lege care spune că „Judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară.”
Vorbim, așadar, de o pensie lunară de 80% din ultimul salariu al unui judecător la CCR. Conform unei declarații de avere a unui judecător CCR, salariul anual e de 152.000 RON, deci salariul lunar al unui judecător CCR este de 12.666 RON. Net. 80% din 12.666 RON înseamnă 10.133 RON. Peste 10.000 de lei noi, deci.
Ce a constatat, însă, CCR? Păi, următoarele: „Curtea constată că din conţinutul normativ al art.71 alin.(2) teza întâi din Legea nr.47/1992 reies următoarele aspecte:
– dacă judecătorul Curţii Constituţionale la data numirii sale deţine calitatea de pensionar, pensia sa se va recalcula odată cu începerea mandatului său. În acest sens, legea este explicită, prevăzând recalcularea pensiilor anterior stabilite;- dacă judecătorul Curţii Constituţionale îndeplineşte condiţiile de pensionare în cursul exercitării mandatului său, va beneficia direct de pensie de serviciu în înţelesul art.71 alin.(2) teza întâi din Legea nr.47/1992;
– dacă un fost judecător al Curţii Constituţionale îndeplineşte condiţiile de pensionare la un moment ulterior încheierii mandatului său, la data pensionării, va beneficia direct de pensie de serviciu în înţelesul art.71 alin.(2) teza întâi din Legea nr.47/1992.
Rezultă că în ultimele două cazuri nu este vorba de nicio obligaţie a autorităţilor publice competente să recalculeze o pensie anterior stabilită, ci textul de lege impune obligaţia acestora de a stabili, în mod direct, în persoana judecătorului Curţii Constituţionale, independent de existenţa unui mandat în cure sau încheiat, a unei pensii de serviciu”.
Așadar, cine are mandat la CCR ia pensie de CCR, indiferent cînd se pensionează, pe unde a mai lucrat și alte asemenea. O pensie de peste 10.000 RON lunar.
Uncategorized
În numai o săptămînă, USL a demonstrat că merge brici, într-o armonie fără cusur, atunci cînd vine vorba de protejat corupți și destructurat instituții ale statului român. Degeaba s-au ciondănit Ponta și Antonescu pe numirea procurorilor, prin spatele lor lucrează excelent rețele parlamentare experte în făcut zob statul de drept.
Primul a lovit pesedistul Florin Iordache, teroristul de la Comisia de muncă a Camerei Deputaților, care vrea ca interceptările SRI pe corupție să fie aruncate la coș.
Azi a venit rîndul PNL, prin magnificul turnător la Securitate Sorin Roșca Stănescu. Cel care a inițiat demersurile ca în Senat să fie votată o hotărîre care permite înființarea „Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interceptat în baza unui mandat de siguranţă naţională”. Într-o fraternitate demnă de mafioții care luptă cu procurorii, peneliștii, pesediștii și pepedediștii au votat (103 „pentru”, 15 „împotrivă” și 9 abțineri) înființarea comisiei de anchetă. Nu e foarte clar ce ar trebui să facă această comisie de anchetă, dar e evident că ar trebui să chestioneze interceptările telefonice ale judecătorului CEDO Bârsan, ar trebui să cheme la ordine procurorii de caz (de la DNA), ar trebui să-i ia la întrebări pe judecătorii (de la Înalta Curte de Casație și Justiție) care au acordat mandatele de interceptare. Cu alte cuvinte, puterea legislativă (reprezentată de turnătorul penal SRS) ar lua la rost puterea judecătorească (reprezentată de procurorii DNA și judecătorii ÎCCJ). Pentru uzul lui Crin Antonescu: asta e încălcarea separației democratice a puterilor în stat și constituie un caz grav de neconstituționalitate.
În mod cît se poate de ironic, unul din puținii care s-au opus a fost senatorul PPDD Tudor Barbu (în nume personal, pentru că grupul PPDD din Senat a fost de acord cu înființarea comisiei de anchetă!), un tip devenit celebru prin jurnalismul practicat la OTV. Ei bine, paradoxal sau nu, Tudor Barbu a devenit vocea rațiunii într-un Senat condus de Crin Antonescu și dominat de PSD și PNL.
P.S. Victor Ponta trebuie să ia urgent poziție și față de amendamentul depus de colegul său Florin Iordache, de la PSD, cît și față de comisia de anchetă inițiată de SRS, dar sprijinită de PSD. Desigur, dacă vrea să convingă pe cineva că ține la Justiție și statul de drept.
Acum exact o săptămînă, pe 1 aprilie, cînd încă Ponta nu mersese la CSM, nu se răzgîndise (cel puțin aparent) preț de jumătate de zi și nu propusese încă dubletul exploziv Kovesi – Nițu la DNA & PG, scriam că premierul român este obligat (de UE!) să rezolve problema numirilor de șefi în parchete repede și eficient (pentru condițiile date, nu pentru o situație ideală în care principiile sînt imuabile). Scriam atunci un text intitulat „Ponta nu mai are timp de scenete”. Și argumentam în cîteva puncte.
Spuneam, printre altele, că „Ponta nu a jucat o scenetă atunci cînd a spus că nu exclude varianta propunerii Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA, care are atît susținere europeană, cît și americană”. Patru zile mai tîrziu, pe 5 aprilie, atît ambasada americană la București (aici) cît și cea britanică (aici) au confirmat susținerea la care mă refeream. Pînă în acest moment, nici unul din supărații-indignații pe mutarea lui Ponta & Băsescu nu s-au luat la harță cu americanii & britanicii (dar despre tăcerea asta, poate cu altă ocazie).
Mai scriam și că Ponta nu-și mai permite nici o zi de întîrziere în numirea de șefi la parchete pentru că „România este țară cu drepturi depline a Uniunii Europene. Da, e adevărat, România are un MCV legat de picior, dar chiar și așa este de neconceput ca o țară UE să aibă, de cîteva luni bune, interimari la șefia celor mai importante parchete (Parchetul general și DNA). Tocmai de aceea, nu numai că e ultraurgent ca șefii de parchete să fie numiți, dar e mai mult decît necesar ca procurorii propuși de Ponta și acceptați de Băsescu să reprezinte așteptările de integritate cerute de UE. Este ultranecesar. Iar Ponta știe asta. Și știe foarte bine”. Dar și pentru că „după raportul MCV dezastruos de la începutul anului și interdicția pe Schengen, România nu-și permite pași greșiți. Sancțiuni cuantificabile în bani (suspendarea unor fonduri europene, de exemplu) sînt destul de probabile în cazul prelungirii crizei numirilor în parchete. Iar asta ar transforma guvernul Ponta II într-unul de subzistență și l-ar duce pe Ponta în postura de perdant politic și electoral pe termen lung”.
Așadar, Ponta a jucat atît cartea politică personală, cît și cartea interesului național (oricît de ipocrit ar suna). Azi, unul din criticii lui Ponta, remarcă același lucru: „Dl. Ponta a adus, de curînd, în discuţie, două principii care mi se par esenţiale: 1. A fi atent la valorile şi recomandările Uniunii Europene nu e a fi obedient, nedemn, „căzut în genunchi”, ci a fi realist: a înţelege că nu poţi rămîne într-un club, practicînd o juvenilă disidenţă faţă de regulile clubului, că am vrut cu tot dinandinsul şi am făcut sacrificii ca să intrăm (de bună voie) în acest club şi, mai ales, că buna noastră funcţionare politică şi economică e condiţionată de ceea ce cerem şi aşteptăm de la Bruxelles: ba Schengen, ba investiţii, ba împrumuturi etc. Or dacă ceri, trebuie să şi dai. E o negociere echitabilă. Şi, încă odată, liber consimţită. Cine vrea să devenim „independenţi” trebuie, mai întîi, să ne propună un plan concret de supravieţuire în condiţii de izolare. Coreea de Nord ar putea fi, în această privinţă, un model. 2. Confruntarea politică internă e una din feţele inevitabile ale democraţiei, dar ea nu trebuie să devină un război permanent şi total. E ridicol, dacă nu direct nevrotic, să reduci problematica unei ţări întregi (aflate, totuşi, în criză) la o răfuială personală. România nu e Băsescu, iar guvernarea nu poate avea drept singură ţintă, drept obiectiv prioritar, lichidarea unui singur om. Sunt uimit să văd ce lipsă de imaginaţie – şi, îndrăznesc să spun, de patriotism – dovedesc o sumedenie de politicieni şi gazetari, al căror unic orizont de gîndire, a căror unică sursă de emotivitate, a căror unică „idee” de campanie este Palatul Cotroceni şi nevoia halucinatorie de a realiza un radical cap în gură la adresa locuitorului lui temporar” (sursa). E vorba de Andrei Pleșu. Dacă e o voce credibilă au ba, judecați voi.
P.S. Pentru supărați-indignați: principiile voastre sînt corecte și eu sînt de acord cu aceste principii. Numai că favoriții voștri au frecat-o niște ani de zile și au uitat de principiile pe care le invocați acum, adică nu au schimbat legea de numire a șefilor de parchete. Aveați ocazia să scrieți rîuri de texte în care să cereți ca principiile alea să fie aplicate în vremuri mai liniștite, aveați ocazia să impuneți (că doar stăteați la masă cu „ăia mari”) ca legea de numire a șefilor de parchete să conțină și o procedură de selecție a candidaturilor. Dar n-ați făcut-o.
P.P.S. Andrei Pleșu nu e doar un tip care scrie despre îngeri, Andrei Pleșu a avut ocazia să stea destul de mult printre dracii din diplomația română și de afară, printre diavolii din politica românească și printre îngerii căzuți de la Cotroceni. Așa că, atunci cînd emite judecăți despre acțiunile unui premier, puteți fi siguri că nu o face din postura de amator.
E duminică și plouă, dar noi n-avem procedură de selecție de procurori nouă, deci bifăm și ziua asta. Cum nu avem material, apelăm la ultima zi lucrătoare a săptămînii, cînd ambasada americană de la București și ambasadorul britanic din scumpa noastră patrie s-au exprimat pe subiect.
Ambasada americană: „The U.S. Embassy has maintained consistently that it is critically important to nominate independent and qualified prosecutors. We are pleased that nominations have been made and the consultative process can now move forward” (sursa)
Ambasadorul britanic: „Cred că este foarte bine că nominalizările au fost făcute de ministrul interimar al Justiţiei şi acum avem un proces în care deciziile pot fi luate. Sigur, este acum atribuţia CSM de a organiza audierea candidaţilor propuşi şi să îşi exprime opinia, iar apoi preşedintele să decidă. Cred că acest proces poate duce mai departe reforma justiţiei şi atingerea obiectivelor prevăzute în MCV. Acestea au fost foarte importante pentru noi şi este nevoie urgentă ca aceste funcţii să fie ocupate” (sursa)
P.S. Supărații pe Traian Băsescu nu au atacat încă ambasada americană, respectiv pe cea britanică. Pentru imaginea lor, sper să nu o facă. Altfel, vor ajunge personaje de calibrul (mic spre penibil de mic) lui Calimente, Crin sau Eugen Nicolăescu (sau chiar Ponta, astă-vară).
Florin Iordache este deputat PSD și președinte al Comisiei de muncă din Camera Deputaților. În calitatea asta a lui de șef cu munca la deputați, Iordache s-a gîndit să-i lase fără muncă pe interceptacii SRI și a depus un amendament la legea 51/1991. Care amendament spune că dacă-l asculți pe unul pe mandat de siguranță națională și ăla vorbește despre cum fură, nu poți, ca procuror, să folosești interceptările alea în dosare de corupție, că mandatul de ascultare era pe siguranță națională! (sursa)
Azi m-am întîlnit, întîmplător, cu Florin Iordache la un eveniment public. L-am întrebat ce i-a trecut prin cap cînd a depus amendamentul ăla și mi-a spus că a fost în Germania acum vreo trei săptămîni și a aflat că țara condusă de Merkel dă de vreo trei ori mai puține mandate de interceptare pe siguranță națională decît România, deci că trebuie să ne lămurim dacă în România există vreun risc de terorism major sau nu. Că, mai zicea Iordache, dacă nu există, atunci mandatele alea de interceptare sînt pentru alte scopuri. Și nu e bine. Ok, am zis eu, da’ dacă-l cauți pe om de terorism și descoperi că fură, ce faci, te faci că nu auzi că fură? A, nu, zice Iordache, îi faci un dosar nou, pe corupție, și-l asculți cu mandat de interceptare pe corupție. Bun, bun, am revenit eu, da’ dacă tot ai interceptările relevante pe mandatul de siguranță națională, nu le poți folosi în dosarul de corupție? Nu, a spus Iordache.
Păi, vedeți? Exact asta e problema: e ca și cum polițiștul care te oprește că ai trecut pe roșu, dar descoperă că ai și droguri în mașină, îți dă amendă pentru roșu dar te lasă să pleci și anunță el la secție să vină alți polițiști să te caute de droguri, eventual a doua zi, ca să ai tot timpul din lume să scapi de drogurile alea.
În cazul ăsta, poate chiar Iordache ar trebui interceptat pe siguranță națională pentru că omul e terorist de-a binelea.
Așa cum am promis, continuu să monitorizez, zilnic, stadiul procedurii transparente de selecție a procurorilor care să preia funcțiile de conducere din parchete. Azi, firește, nu e nimic de consemnat (mai e și sîmbătă, pe deasupra).
Ar fi, totuși, de menționat că Ponta a vorbit ieri, pentru Agerpres, din nou despre procurori: „Cred ca va fi un punct pozitiv foarte important pe relatiile noastre cu partenerii internationali solutionarea cu bine a acestei probleme, care trena de un an de zile, si cred ca, dincolo de controverse si de criticile pe care le-am primit, prin propunerea dnei Kovesi la DNA am distrus practic, printr-o singura miscare, un an si mai bine de propaganda, care spunea ca USL si eu, si Crin Antonescu venim sa punem la DNA un procuror al Uniunii Social Liberale, care sa inchida dosare. Practic, dna Kovesi, bucurandu-se de credibilitate si in fata partenerilor europeni, este o garantie ca tot ce s-a spus pe aceasta tema a fost doar o propaganda si atat” (sursa)
P.S. Comisia Europeană a intrat în silenzio stampa.
Aproape toți supărații pe Băsescu din zilele astea l-au întîlnit pe președinte de multe ori în ultimii ani. Unii chiar de foarte multe ori. Unii din supărații cu pricina au întîlnit-o și pe Laura Codruța Kovesi de multe ori, tot în ultimii ani. Nu mai vorbesc de cît de bine o cunosc supărații de mai sus pe Monica Macovei, și ea supărată pe Traian Băsescu.
Ca un proletar neimportant al presei ce mă aflu, mărturisesc: nu l-am întîlnit niciodată pe Traian Băsescu, cu Kovesi am vorbit o singură dată (în biroul ei de procuror general, după o solicitare oficială de informații; și credeți-mă că nu i-am făcut deloc impresie bună, chiar dacă nu mi-a spus-o direct) iar pe Monica Macovei cred că am întîlnit-o de vreo cinci ori, cu totul (ba am invitat-o la TVR Info, la o emisiune pe care o moderam, ba eram ambii invitați în diverse emisiuni).
Lipsit, deci, de șansa intimității cu Băsescu, Kovesi și Macovei (spre deosebire de supărații patetici invocați mai sus), e clar că nu pricep de ce:
1. Daniel Morar nu renunță și la mandatul de la Curtea Constituțională (atenție, însă: eu cred că Morar NU trebuie să renunțe la mandatul la CCR, ci trebuie să meargă acolo și să impună standardele profesionale pe care le-a aplicat și la DNA), ca să-i dea o lecție tiranului;
2. SUA au făcut și ele compromisul toxic și conspiră împotriva DNA (sursa);
3. Marea Britanie a capitulat și ea și complotează împotriva anticorupției (sursa).
Îi rog, deci, pe supărați, pe acei intimi cu personajele de seamă ale patriei și ale Justiției, să mă lămurească. Ei sigur trebuie să știe.
Faptele sînt următoarele:
– premierul și președintele s-au înțeles pe numiri de șefi în parchete fără procedură de selecție;
– CSM a contestat decizia, dar nu are pîrghii să organizeze procedura de selecție; totuși, a cerut două luni ca să analizeze propunerile premierului; pînă la acordarea avizului de către CSM, președintele nu poate numi nici un șef la nici un parchet;
– Daniel Morar a cerut să fie eliberat (de către CSM) din funcția de interimar la Parchetul General;
– interimar la DNA este, în acest moment, Călin Nistor, un loial al lui Daniel Morar, care a refuzat propunerea lui Ponta de a fi numit adjunct cu mandat la DNA.
Ce se poate întîmpla din acest moment?
Un scenariu este că CSM va analiza candidaturile propuse și le va califica, la începutul lunii iunie (pozitiv/negativ). Avizul CSM, însă, nu doar că este consultativ, dar este irelevant pentru președinte, care a spus aseară că este pentru asumarea propunerilor de către ministrul Justiției. Așadar, în acest scenariu, în luna iunie, Parchetul General și DNA vor avea șefi pentru următorii trei ani, cu mandat.
Un alt scenariu este că, în intervalul de două luni în care CSM trebuie să analizeze propunerile făcute de Ponta, DNA va trimite în judecată niște dosare de politicieni la care procurorii DNA lucrează de ceva vreme. Dosarele ar putea privi atît politicieni de la putere, cît și politicieni de opoziție. Este foarte posibil ca un astfel de dosar, trimis în judecată, să provoace chiar o criză guvernamentală și politică, cu impact asupra actualei majorități parlamentare. Impact măsurat în ieșirea PNL de la guvernare și constituirea unei alte majorități (cu PDL, cel mai probabil) care să ducă la răsturnarea guvernului Ponta. Deși pare puțin probabil ca toate aceste lucruri să se întîmple în doar luni, e suficient ca măcar primele faze ale scenariului să se realizeze pentru a-l stimula pe premier să-și schimbe propunerile. La pachet cu o eventuală instabilitate guvernamentală și politică, semnalele Comisiei Europene ar deveni suficient de puternice încît să determine o schimbare de optică atît a premierului, cît și a președintelui, în chestiunea desemnării șefilor de parchete.
Al doilea scenariu, însă, deși realizabil din punct de vedere practic, are puține șanse de reușită. Mai întîi, pentru că la DNA nu se țin dosare în sertar pentru momente strategice. Și în al doilea rînd pentru că, și dacă ar exista dosare sensibile în lucru în această perioadă, probabil interimarii de la DNA nu ar risca să le trimită acum în judecată, tocmai pentru a nu da prilej unor interpretări de tipul celor de mai sus.
În fine, există și un al treilea scenariu care spune că oficialii de la Bruxelles își vor intensifica cererile de selecție a procurorilor prin procedură transparentă, ceea ce va duce la o regîndire a întregului mecanism de către Victor Ponta.
Ieri, președintele Traian Băsescu a tranșat chestiunea: numirea șefilor de parchete e o decizie asumată de ministrul Justiției și președintele țării. Reacțiile nu au întîrziat.
Cristian Câmpeanu: „Nu există nici un motiv pentru care Traian Băsescu şi Victor Ponta să ignore procedura de nominalizare a procurorilor-şefi ai DNA şi Parchetului General convenită şi asumată cu Uniunea Europeană. Mesajul potrivit căruia prin asumarea de către premier a nominalizărilor s-ar debloca dialogul cu Bruxelles-ul s-a dovedit o minciună şi o intoxicare. În realitate, este vorba despre un acord pentru anihilarea DNA” (sursa)
De departe, însă, merită remarcată răzgîndirea Monicăi Macovei.
Monica Macovei, 1 octombrie 2012: „Nu, eu îmi menţin punctul de vedere: ministrul Justiţiei propune, CSM face interviuri, dă un aviz, apoi preşedintele decide, potrivit legii pe care am iniţiat-o în 2005. Sunt consecventă şi o susţin în continuare, pentru că este foarte importantă răspunderea individuală. Lumea trebuie să ştie că eu, Monica Macovei, l-am propus pe Daniel Morar şi că dna Pivniceru îl propune pe succesorul acestuia. Ministrul trebuie să-şi asume răspunderea pentru numirea procurorilor-şefi şi pentru ceea ce vor face aceşti oameni. Fiecare partid ar trebui să numească în funcţia de ministru al Justiţiei oameni care chiar să dorească procurori care să-şi facă treaba imparţial. În multe ţări numirile magistraţilor le face ministrul Justiţiei. De exemplu în Germania, ministrul Justiţiei este un om politic şi numeşte şi judecători şi procurori, dar nu se întâmplă ca aceste numiri să fie viciate, iar acei oameni să nu-şi facă treaba. Aş vrea să ne îndreptăm spre aceste reguli democratice, iar una dintre cele mai importante este răspunderea” (sursa)
Monica Macovei, 3 aprilie 2013: „Ponta nu a aplicat nicio procedura de selectie pentru a ajunge la aceasta lista de propuneri, desi CSM i-a atras atentia public ca aceasta este calea de urmat, fiind cea convenita si cu Comisia Europeana. Ponta arata ca nu da doi bani pe recomandarile Comisiei si pe opiniile CSM” (sursa)
Daniel Morar (care tocmai a renunțat la șefia Parchetului General): „Nu am intentionat sa incalc dreptul premieruli Romaniei de a nominaliza pe cine vrea si nici pe cel al presedintelui de a numi pe cine vrea” (sursa)
Dar jocul nu s-a încheiat, încă.
Frustrare, furie, tristețe, supărare, bucurie, extaz, orgasm, demență, schizoidie. Și multe altele. Cam în aceste registre (da, știu, vast program psihotic) s-au înscris reacțiile de după conferința de presă de azi a lui Traian Băsescu (transcript), în care președintele a anunțat că va numi fără nici o procedură de selecție procurorii propuși de Victor Ponta (premier și interimar la Justiție). Principalul argument al președintelui: spiritul legii cere asumarea propunerilor de către ministrul de Justiție, o procedură de selecție (mai ales dacă e netransparentă) absolvă decidentul politic de orice fel de responsabilitate a propunerilor (despre legea cu pricina am scris și eu aici).
Ca să nu existe dubii, părerea mea este că, atîta timp cît procedura de selecție nu e reglementată de legea românească, șansele ca această procedură să fie aplicată dar, mai ales, aplicată eficientă și transparentă, sînt nule. Chiar dacă, după cum spun unii, oficialii europeni (care au și insistat ca această procedură să fie aplicată) ar veghea la nașterea și viețuirea acestei proceduri.
Acum, să vă spun de ce cred asta. În martie 2007, în nume personal, am depus o plîngere penală la Parchetul General (condus, pe atunci, de Laura Codruța Kovesi). Reclamam că aproape 600 de parlamentari, miniștri și secretari de stat aveau declarațiile de avere completate cu date false, parțiale, în bășcălie etc. Cu toate astea, nu li se întîmpla nimic celor care își băgau picioarele în declarațiile de avere, deși exista și pe atunci o lege (moștenită din anii de glorie ai PSD dintre 2000 și 2004). De ce? Pentru că legea era proastă, întocmită evident la mișto, cît să le ia ochii fraierilor de la Bruxelles, dar să permită îmbogățiri suspecte, conflicte de interese etc. Mi-am zis, însă, că măcar niște falsuri în declarații tot or găsi procurorii Parchetului General prin cele aproape 600 de cazuri pe care le semnalam (documentarea o făcusem, în cîteva săptămîni, împreună cu colegii mei de la Biroul de Investigații al Academiei Cațavencu), la unii era evident că declaraseră mărunțiș în declarațiile de avere, deși dețineau averi impresionante. Cîteva resurse din ce mai păstrează internetul azi despre plîngerea penală din 2007 găsiți aici și aici (dacă vreți să rîdeți despre ce procurori lucrau acum șase ani la Parchetul General, citiți aici).
Plîngerea a primit un NUP rapid, firește, în toamna lui 2007. L-am contestat, NUP-ul a fost infirmat și dosarul a ajuns pe mîna altui procuror (altul decît idiotul cu NUP-ul, de care puteți rîde un pic mai sus). Doi ani mai tîrziu, prin 2009, încă se mai făceau cercetări, cică (prin 2008, mergeam de vreo două ori pe lună la Parchetul General să văd cum mai merge dosarul; procurorul, o doamnă, îmi spunea că se face, că se ajunge în instanță, că ea e procuror de instanță și simte că are un caz, dar că durează, că sînt mulți, că mai are și alte dosare etc). În cele din urmă, probabil s-a închis, cel mai probabil tot cu NUP.
Dar nu despre asta e vorba. Ci despre lege. Iată, de exemplu, ce declarație dădea Monica Macovei în Academia Cațavencu (aia veche, din 2007, nu copia de acum) atunci cînd am depus plîngerea la Parchetul General: „Demersul dvs., care probabil a necesitat un timp indelungat si o atentie deosebita, ar fi putut fi evitat daca proiectul pe care l-am propus, de infiintare a Agentiei Nationale de Integritate, ar fi fost adoptat pina acum si pus in aplicare. (…) Si probabil ca odata aparuta aceasta lege, cind stii ca exista un organism care in mod obligatoriu se uita pe declaratia de avere pe care ai semnat-o si te poate chema la audieri daca nu e bine completata, va creste si gradul de responsabilitate al celor care sint obligati prin lege sa completeze declaratii de avere” (sursa).
Da, doamna Monica Macovei, aveați perfectă dreptate: era vorba de o LEGE. În cazul nostru, proiectul de lege de înființare a Agenției Naționale de Integritate. Era 2007. Acum e 2013. Atunci, ANI era o iluzie. Acum, ANI are un „portofoliu” consistent de parlamentari cu probleme de integritate, miniștri, secretari de stat, primari, președinți de consilii județene etc. Acum, ANI inspiră respect și frică. Acum, ANI există. Și, tocmai pentru că există, nu e nevoie să stăm la mila UE ca să ne facă ordine în ogradă. Totul datorită unei LEGI. A unei legi bune. Pentru care trebuie să-i mulțumim Monicăi Macovei și lui Traian Băsescu. Președintelui în special pentru situația gravă din 2010, cînd legea ANI a fost declarată neconstituțională și președintele a făcut eforturi politice și diplomatice consistente ca o nouă lege să fie votată. Și mai trebuie să le mulțumim și instituțiilor europene care au insistat ca legea ANI să existe. Așa că, azi, există. Și dă rezultate. Vizibile.
Spre deosebire de legea ANI, legea care reglementează numirile de șefi în parchete e proastă. E proastă pentru că lasă totul la mîna politicienilor (ministrul de Justiție propune, președintele numește, CSM dă doar un aviz consultativ). Legea asta e în vigoare din 2005. În 2004 era altă lege în vigoare, care prevedea că CSM face propunerile. În ultimii opt ani, NIMENI nu a făcut eforturi politice ca în lege să fie introdus un paragraf (sau mai multe) care să reglementeze o PROCEDURĂ de selecție a procurorilor. Dacă acea procedură ar fi existat în lege, azi nu ne-am fi lamentat că Ponta și Băsescu au făcut blat pe numirile de procurori. Dar legea e aceeași din 2005 și spune numai cît spune: că politicienii au monopol pe numirile de șefi în parchete.
P.S. Cel mai ironic este că primele dosare penale pe fals în declarații pentru completarea deficitară a declarațiilor de avere au apărut la Parchetul General ABIA în mandatul (interimar) de procuror general al lui Daniel Morar, din toamna lui 2012 încoace. Asta deși plîngerile penale ale ANI fuseseră depuse la Parchetul General cu multă vreme înainte, dar procurorii din mandatul lui Kovesi au dat NUP-uri pe bandă rulantă, pentru motive de multe ori delirante.
P.P.S. Nu, nu-mi plac propunerile lui Ponta. Și nu mi-a plăcut niciodată Laura Codruța Kovesi (un motiv, aici). Dar avem legea pe care TOATE partidele o consideră perfectă (că de aia nu au schimbat-o, nu?) și, conform acelei legi, jocul e politic. Chiar dacă e de căcat.
P.P.P.S. Alte cîteva observații:
1. nu vă obosiți să mă acuzați de băsism în materie de justiție, nu e cazul: cînd Traian Băsescu a făcut, în opinia mea, greșeli majore, am avut grijă să o spun răspicat;
2. în 2009, cînd PDL a făcut alianță cu PSD pentru cîteva luni, Ministerul Justiției a rămas la PDL, ceea ce a făcut posibilă menținerea lui Kovesi la PG și a lui Daniel Morar la DNA (asta a propos de „tîrguielile” lui Băsescu pe Justiție);
3. că vorbeam de lege: azi, legea i-a salvat pe Ghica și Danileț de la o revocare absurdă din CSM;
4. în concluzie – celor care au așteptat minuni extralegale de la președinte azi, un mic sfat, dacă îmi e permis: cereți-le favoriților voștri politici să voteze legi bune cînd sînt la putere, nu să ia decizii magice pe baza unor legi tîmpite (tîmpite inclusiv din cauza lor) cînd sînt în opoziție.