Ieri, ambasadorul român în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ion Jinga, a dat un mini-interviu la CNN (vezi aici). Jinga s-a scremut, a icnit, a făcut dezacorduri, a transpirat. Totul, în numai doua minute (care, ce-i drept, pentru el au părut o veșnicie). Ce mai, a etalat o splendidă engleză de cel mult clasa a patra de la o școală sătească.
Ei bine, de cînd credeți că e omul ambasador în UK? Din… 2008! De cinci ani, deci. Cinci ani în care, din cîte se vede și aude, Jinga a stat pitit prin ambasadă, în loc să se acomodeze cu obiceiurile locale (printre care și limba, desigur). Cu toate astea, în CV-ul bravului nostru ambasador se menționează că limbile străine cunoscute sînt engleza și franceza, ambele „foarte bine”. Mda, e evident, Shakespeare se răsucește în mormînt de invidie cînd îl aude pe magnificul român pocindu-i limba. Dar să nu credeți că Jinga nu s-a remarcat pînă acum în funcția asta de la Londra. Dimpotrivă: anul trecut, ministrul de Externe Corlățean i-a oferit o distincție, „pentru abilităţile în promovarea relaţiilor bilaterale în plan politic, economic, cultural cu principalii parteneri externi ai României, precum şi a intereselor comunităţilor româneşti din străinătate. „Putem spune azi, dincolo de situaţiile conjuncturale şi chiar în condiţiile dificile ale crizei economico-financiare prin care trece Europa, că niciodată în istoria comună a relaţiilor bilaterale, România şi Marea Britanie nu au avut relaţii mai bune. Astăzi este de evidenţiat calitatea dialogului politic, convergenţa în problemele securităţii internaţionale, dinamica schimburilor economice, dar şi culturale şi inter-umane”, a declarat ministrul Titus Corlăţean în prezentarea ambasadorului Ion Jinga.” (sursa). Păi, se îndoiește cineva de „calitatea dialogului” pe care e Jinga în stare să-l poarte în limba briților?!
Eu nu mă îndoiesc. Ba chiar, la rîndul meu, aș vrea să-i acord o distincție lui Jinga: distinția Jigna, pentru jigniri aduse tuturor fraierilor de români care-i plătesc salariul de ambasador să ne facă de căcat la CNN.
P.S. Totuși, l-a evaluat cineva pe Jinga în 2008, în guvernarea Tăriceanu, înainte să-l trimită la post în UK?
P.P.S. Cum își face treaba un ambasador (al UK în România, ce-i drept) cu adevărat: citește impecabil o poezie de Eminescu și dialoghează absolut natural în limba română.
Uncategorized
Că ministrul Mircea Dușa e o glumă mediocră știm (e ăla care, acum vreo săptămînă, era fericit că se află în județul Craiova), dar habar n-aveam că și certificatul lui de naștere menționează asta (omul chiar e născut pe 1 aprilie). Nu doar nașterea lui Dușa a fost o farsă a destinului, ci și tot traseul care l-a făcut ministru de Interne și, apoi, al Apărării. Din CV-ul omului aflăm că a început o facultate („Științe Economice București”) în 1984, la doar 10 anișori după ce a terminat liceul. Asta nu l-a împiedicat, însă, ca doar cu studiile liceale să fie șef de serviciu la Consiliul Popular Toplița (presupun că era vorba de serviciul forestier, dacă exista așa ceva, că tot era tînărul Dușa absolvent de liceu silvic) și, apoi, fără diplomă de studii superioare, să fie chiar vicepreședinte al aceluiași Consiliu Popular (’86-’90). Adică un soi de viceprimar, uitat pe funcție pînă în ’96, cînd a devenit primar. Guvernarea Năstase l-a făcut, la 45 de ani, prefect de Harghita, iar din 2004 își face veacul prin Parlament. Între timp, cică a prestat niște studii postuniversitare (nu se știe în ce) la Sibiu. Vorbește franceză și maghiară (conform CV-ului, cel puțin, dar pentru franceză n-aș băga mîna-n foc).
Mediocritate de funcționăraș provincial, pe scurt, ca să nu ne încurcăm în analize prea complicate. Curiozitatea mea, însă, e cum a studiat Dușa la „Științe Economice București” între 1984 și 1988, cînd era ba șef serviciu la Consiliul Popular Toplița (pînă-n ’86), ba vicepreședinte tot acolo (’86-’90). O fi fost FF-ist, nu? Da’ PCR-ist o fi fost?
“Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie” (de către președinte). Am citat din articolul 109 al Constituției, cel referitor la “răspunderea membrilor Guvernului”. Singurul beneficiar, acum (nu garantăm pentru viitorul apropiat), al acestui generos articol constituțional este vicepremierul PSD Liviu Dragnea. Acel Dragnea care s-a aflat la întîlnirea tainică unde s-a semnat acordul de coabitare Ponta – Băsescu.
Liviu Dragnea este urmărit penal de DNA. Conform unui comunicat emis de procurori, “În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al unui partid politic, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu și-a folosit influența și autoritatea funcției în vederea obținerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29.07.2012, care să garanteze validarea acestuia. Astfel, acesta a inițiat o asociere formată din numeroase persoane (președinți și membri ai secțiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.”
Liviu Dragnea este și membru al cabinetului (ministru al Dezvoltării și vicepremier). În această calitate, Liviu Dragnea așteaptă trimiterea în judecată. Situație în care, cum destul de fără echivoc spune Constituția, va trebui trimis acasă. Sau, mă rog, la Parlament, că e și deputat.
Dacă Dragnea nu va fi scos de sub urmărire penală, procurorii vor întocmi un rechizitoriu și-l vor trimite în judecată. Caz în care Constituția nu-i dă nici o posibilitate președintelui Băsescu în afara suspendării. Ceea ce, evident, știau de la bun început și Dragnea, și Ponta, și Băsescu.
Mai mult decît atît, unii din pionii din lotul Dragnea au fost deja trimiși în judecată. Deci, vicepremierul PSD n-ar trebui să fie departe de același verdict. Așteptat și de Dragnea, și de Ponta, și de Băsescu.
Sau ne scapă nouă ceva? Cum ar fi o scoatere de sub urmărire penală? Sau, în cazul trimiterii în judecată, o “amnezie” a președintelui, care să uite să-l suspende pe vicepremier? Sau dorința premierului de a se descotorosi de adjunctul lui de la Guvern?
Mîine, pe 6 februarie, se vor împlini cinci luni de la începerea urmăriri penale. Cam cîte estimați că vor mai trece pînă cînd coabitarea ne va da soluția la problema asta complexă?
Sau, altfel spus, așa.
Din inima putredă a imperiului media, industrial și financiar Intact-Grivco, turnătorul Felix mimează umorul destins și ironia fină. Într-un post, pe propriul blog, intitulat „Curat neconstituțional, dar umflați-l!”, Felix se plînge că e hărțuit de instituțiile Justiției abuzive ale lui Traian Băsescu și enumeră cîteva cazuri în apărarea lui. Printre ele, și cazul unui judecător: „Tot o coincidenta a declansat o ancheta ANI impotriva unui judecator imediat ce acesta a indraznit sa conteste o procedura in cadrul CSM” (sursa). Nu-mi e foarte clar cum anume îl ajută la argumentație pe Felix cazul judecătorului Horațius Dumbravă (căci, da, despre acesta este vorba iar povestea este asta). Sau, altfel spus, de ce ne zice Felix atît de transparent că se află de aceeași parte a baricadei cu Dumbravă? Ca să-l facă de căcat pe Dumbravă? Ca să-l laude? Ei, bine, în oricare din variante, Horațius D. ar trebui să reacționeze public, să se desolidarizeze de empatia lui Felix, să ceară reparații morale de la CSM că l-a lăudat un inculpat și un turnător dovedit al Securității. Cu care, nu-i așa, Dumbravă nu are nici o legătură, nu-i așa?
Totuși, nu știu de ce, am o vagă bănuială că Dumbravă nu va fi deloc deranjat de compasiunea lui Felix.
Traian Băsescu, 3 decembrie 2012: „Am văzut că se grăbesc să împartă posturi. Să nu vândă pielea ursului din pădure, măcar să nu ia banii înainte, pentru că voi fi extrem de exigent cu privire la cei care au dosare penale. Să nu-şi imagineze că un om, un ministru cu dosar penal, fie el trecut şi prin Parlament, va avea ocazia să depună jurământul în faţa mea” (sursa).
Victor Ponta, premier desemnat de către Traian Băsescu, 17 decembrie 2012: „Da, vom avea miniştri impotriva cărora s-a declanşat procesul de urmărire penală” (sursa).
În cîteva zile, vom vedea cine s-a aruncat și cine a jucat cu cărți în mînă. Mă aștept ca Băsescu să joace, dar știe că nu va putea respinge un ministru decît o dată, a doua oară (conform unei decizii a Curții Constituționale din 2007, parcă, cînd Tăriceanu l-a propus pe Cioroianu la MAE) este obligat să-l accepte. Or, în acest caz, dacă Ponta insistă cu propunerea unui penal, președintele va pierde pe mîna lui. Sigur, va fi demonstrat, în scenariul ăsta, că a încercat să împiedice o numire nepotrivită, dar cîștigător va fi Ponta.
Pentru cine va cîntări mai greu o astfel de numire? Va părea Ponta mai protector de corupți decît pînă acum? Sau, dimpotrivă, va părea Băsescu din ce în ce mai slab, umilit?
Dan Diaconescu s-a înscris în PPDD înainte să-și depună candidatura pentru un loc de deputat. După ce a pierdut, și-a dat demisia din PPDD. Motivul, simplu: legea audiovizualului nu-i permite să fie realizator tv și membru de partid. Pe durata campaniei electorale, DD a fost doar invitat la OTV (!). Acum, însă, fără loc de parlamentar, revine (nu că ar fi plecat, de fapt, vreodată) ca realizator tv, deci renunță la calitatea de membru de partid. Totuși, se va afla mîine în delegația PPDD care merge la consultări la Cotroceni, după cum mi-a confirmat Daniel Fenechiu, din care citez: „Legea prevede că la consultările cu președintele merge o delegație alcătuită din reprezentanți ai partidului, nu din membri de partid. DD va fi la Cotroceni în calitate de expert sau de consilier politic, nu e nici o problemă. Nu cred că va fi împiedicat să participe la consultări. Și nici membru de partid nu mai poate rămîne, trebuie să cîștige și el o pîine în următorii patru ani”.
Senzațional, firește.
Așadar, dacă vreți să știți cum au decurs consultările cu partidele la Cotroceni, urmăriți-l mîine pe DD pe OTV.
Ponta s-a lăudat ieri că PSD are 220 de mandate în Parlament și că e partidul cu cele mai multe mandate. Partidul, nu s-a referit la alianța USL. Tot Ponta curtează UDMR și a anunțat fuziunea cu UNPR. În cifre, asta înseamnă 220 (PSD) + 17 (UNPR) + 27 (UDMR) = 264 de mandate parlamentare.
Noul parlament are 588 de mandate, deci majoritatea simplă este de 295 de mandate. Iar PSD + UNPR + UDMR = 264. Deci, lui Ponta îi lipsesc acum, ca PSD să aibă majoritate simplă, 31 de mandate. De unde să le ia? Cel mai simplu este să-i convingă pe deputații minorităților naționale, care au 18 mandate. Iar ăștia merg cu cine are puterea, deci putem să-i bifăm lejer la PSD. Așadar, se fac 264 + 18 = 282. Pînă la majoritatea simplă, PSD ar mai avea nevoie de 13 mandate. De unde? Păi, cel mai la îndemînă e PPDD, care are 68 de mandate. O lua premierul Ponta măcar 13 din ele? Hahahaha, ce glumă.
Așadar, pe abacul mandatelor, PSD poate guverna lejer singur. Hai, Năstase, libertatea e aproape!
Aud azi, pe seară, că Niels Schnecker, spînu’ de la Antena 3, ar fi devenit (tot azi) membru în Consiliul de Administrație al CFR Infrastructură, cunoscută ca și Compania Națională CFR. Pînă acum, nu am apucat să verific informația, dar pare a fi dintr-o sursă credibilă. E adevărat, am aruncat un mesaj înspre Schnecker, dar nu am primit încă nici un răspuns.
În februarie 2010, cu o lună înainte să părăsesc (împreună cu vreo 20 de colegi) Academia Cațavencu, revista publica o anchetă intitulată „Ministrul Blaga, „luptator remarcat” al revolutiei la care a dormit acasa”. Mai jos, textul integral al acelei anchete. Ca să înțelegem de ce a luat ARD scorul ăla penibil de 17%.
„Au fost teroristi pe care nu i-a gasit nimeni, niciodata. Au existat vinovati care n-au fost condamnati nici pina acum. Si a avut loc o „revolutie” ale carei dedesubturi sint confuze. Avem, insa, revolutionari. Cu acte-n regula. Unii dintre ei au primit statutul asta la ani distanta si fara vreo tangenta cu evenimentele din ’89. Vasile Blaga este un asemenea revolutionar. Buldogul Blaga este ministrul Administratiei si Internelor, la al doilea mandat. A fost ministru al Dezvoltarii Regionale si vicepremier. A fost prefect, sef peste Vami si deputat, ba chiar era sa ajunga primarul Bucurestilor. Este secretarul general al PD-L si unul dintre cei mai importanti politicieni ai neamului. Dar, mai presus de toate, este un erou. Si nu un simplu participant la ce-a fost in ’89, ci un revolutionar sadea, cu parafa si stampila. Un adevarat „luptator remarcat prin fapte deosebite”, conform documentului pe care-l detine. Desi singura lupta pe care a dus-o in ultimele zece zile ale lui decembrie ’89 a fost cea cu somnul. intr-un apartament din Stei, judetul Bihor, un oras in care revolutia s-a vazut foarte bine. Numai la televizor.
Vasile Blaga, revolutionar din ’99
Povestea revolutionarului Vasile Blaga nu incepe, asa cum v-ati fi inchipuit, odata cu evenimentele din decembrie 1989, ci mult mai tirziu. Numele lui apare, pentru prima data, in lista revolutionarilor publicata in Monitorul Oficial din 22 noiembrie 1999, la pagina 8, pozitia 615, avind titlul de „luptator remarcat”. Asta inseamna ca Blaga a depus cererea de eliberare a unui asemenea certificat cindva intre 1997 si 1999, perioada in care era senator, membru in Comisia de aparare si devenise secretar general al Partidului Democrat. Cu alte cuvinte, ministrul Blaga a facut parte din celebrul lot de 17.000 de revolutionari facuti la norma. Din toti cei 17.000, doar pentru 7.000 a existat avizul Comisiei Parlamentare pentru Studierea Problemelor Revolutionarilor. Cum, insa, 1999 era anul in care se implineau zece ani de la revolutie, a fost si anul in care s-au eliberat cele mai multe certificate. Multe dintre ele au fost celebrele patalamale de „participant” eliberate de Bebe Ivanovici cu trei ani inainte si care, in timp, au fost preschimbate din hirtii ce ofereau un simplu titlu onorific in hirtii ce aduceau beneficii posesorilor.
Buldogul, reconfirmat la cel de-al treilea mandat
Aventura ministrului Blaga in lumea revolutionarilor nu s-a oprit la primul certificat. Cum s-a intimplat cu multi alti stabi de partid si de stat care au aflat, dupa ani de zile, ca au pus umarul la caderea comunismului. in 2004 a aparut o noua lege, 341, initiata de un alt mare revolutionar, Sergiu Nicolaescu. Legea 341/2004 isi propunea sa faca putina curatenie in multimea de certificate de revolutionar. in fapt, asa cum am scris in urma cu doua saptamini, a facut ca numarul posesorilor de certificat sa creasca si mai mult. Pe scurt: legea presupunea preschimbarea certificatelor de revolutionar, iar cei care solicitau preschimbarea – si drepturile ce decurgeau din lege – trebuiau sa aduca dovezi ale calitatii de revolutionar. Mai mult, in lege se precizeaza ca se preschimba doar certificatele obtinute pina in 1997. Or, surpriza, in 8 octombrie 2004, la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR) este inscrisa solicitarea cu numarul 1.535 pentru preschimbarea certificatului de revolutionar al lui Vasile Blaga. Cu toate ca acesta avea un certificat eliberat in 1999, nicidecum unul emis pina in 1997. Dar asta n-a fost o problema. Dosarul a trecut cu bine de SSPR si a ajuns la Comisia pentru revolutionari din Parlament. Aici, surpriza: in urma sedintelor din 23-25 ianuarie, comisia constata ca in listele transmise „se regasesc persoane care sint contestate si asupra carora planeaza suspiciuni sau indoieli in legatura cu calitatea de revolutionar”, iar printre numele enumerate se gasea si Vasile Blaga. Comisia a votat in unanimitate, iar dosarele persoanelor „cu probleme”, inclusiv al lui Vasile Blaga, au fost retinute pentru verificari suplimentare. Mai apoi, in 25 noiembrie 2006, fara publicarea vreunui rezultat al verificarilor suplimentare, dosarul lui Vasile Blaga apare ca avizat. Iar ministrul de Interne (si atunci, si acum) a intrat in posesia certificatului de revolutionar preschimbat.
Falsii revolutionari ne costa 400.000.000 de euro
Asa cum am scris intr-unul din numerele trecute, statul roman se pregateste sa scoata din buzunar aproape 400 de milioane de euroi pentru a plati, retroactiv, pensii reparatorii pentru toti posesorii de certificate de revolutionar care au un venit mai mic decit salariul mediu brut pe economie. Adica pentru cea mai mare parte dintre cei aproape 17.000 de posesori de astfel de certificate. O nimica toata de aproximativ 1.800 de lei lunar, platiti retroactiv din 2004 si pina acum. Ca sa nu mai vorbim de cheltuiala permanenta de aproape zece milioane de euro lunar de acum inainte ori de faptul ca acestia beneficiaza si de o serie de gratuitati si terenuri moca de la stat. Si asta pentru ca, desi prin legea din 2004 ar fi trebuit sa existe un proces de triere a revolutionarilor, s-a ajuns in situatia paradoxala ca acum sa avem chiar mai multi posesori de carnete decit numarul celor ce trebuiau triati. Si adevarul e ca am fi putut avea si mai multi. Asa cum ne-a declarat un fost primar al Capitalei, Crin Halaicu, aceste certificate se obtineau chiar usor daca erai cineva: „Nu, eu nu am si nu am avut niciodata certificat de revolutionar. Mi-au oferit niste organizatii de revolutionari, dar am refuzat. Mi s-a parut o prostie”.
Cine sint revolutionarii si de ce
Exista, conform legii, mai multe titluri acordate participantilor la evenimentele din 1989. Pe linga cele de simplu participant, care au un caracter onorific, exista doua care aduc diferite beneficii posesorilor sau urmasilor lor, cum e cazul „eroilor martiri”. Cei mai multi revolutionari au certificate de „luptator pentru victoria revolutiei”. Teoretic, fiecare beneficiar a trebuit sa solicite acordarea titlului numai dupa prezentarea unor dovezi. Categoria cuprinde mai multe titluri: „luptator ranit”, „luptator retinut” si „luptator remarcat”. Daca, in cazul primelor doua categorii (de „ranit” si „retinut”), dovezile pe care se intemeiaza acordarea acestui titlu nu prea pot face subiectul interpretarilor, nu la fel se poate spune despre categoria „luptator remarcat”. Motiv pentru care aceasta categorie de revolutionari are si cei mai multi membri, numarul lor crescind exponential in anii de dupa Revolutie: de la aproximativ 3.000 in 1992, la 10.000 in 1997 si, mai apoi, la 27.000 in anul 2000. Conform textului de lege, „luptatorul remarcat” este acela care a actionat impotriva regimului in primele zile ale revoltei, inainte de 22 decembrie si care, prin actiunile sale, a riscat eventuale represalii din partea organelor comuniste, in cazul in care revolutia ar fi esuat.
Blaga e revolutionar pentru ca a fost membru FSN!
Timp de citeva saptamini am incercat sa-l gasim pe ministrul Blaga, sa auzim si explicatiile acestuia. Am incercat cu telefoane, cu mesaje, cu e-mail-uri. Era chiar sa inchiriem un porumbel calator. in final, am reusit sa vorbim cu un consilier de la Interne, care a dat niste telefoane. in cele din urma, ne-a sunat insusi consilierul personal al ministrului, Mihai Somfelean. De la acesta am aflat ca ministrul Blaga are carnetul de revolutionar pentru ca „a fost responsabil in Stei din partea Consiliului Frontului Salvarii Nationale”. Adica, trecind peste ridicolul explicatiei, se pare ca Vasile Blaga a ajuns la putere pentru a deveni revolutionar, si nu a participat la revolutie pentru a ajunge la putere si a schimba lucrurile. E drept, consilierul si-a continuat explicatia cu „Stiti si dumneavoastra cum erau vremurile si cum e treaba cu aceste certificate”.
Revolutionar ilegal, Blaga a primit si-un teren. Tot ilegal
Ca buldogul PD-L-ului a vrut neaparat sa se laude ca e erou am mai putea intelege. Ca s-a si folosit de statutul asta inventat pentru un teren, deja ni se pare meschinarie. Dar asa s-a intimplat: Blaga a si beneficiat de drepturile de revolutionar, ca doar nu solicitase certificatul asa, pentru a-l inrama si atirna in sufrageria apartamentului, acest kilometru 0 al revolutiei din Stei. Mai exact, asa cum ne-a explicat consilierul sau personal, Vasile Blaga a solicitat o parcela de teren intravilan in Oradea, in 2002, in baza certificatului de revolutionar. Pe care teren, a mai zis Somfelean, Blaga l-ar fi donat unei familii nevoiase din localitate, sa-si construiasca amarastenii casa. Ba chiar a platit el intabularea terenului. Autoritatile oradene nu au confirmat inca donatia.
Insa, daca a fost intr-adevar asa, Blaga a incalcat legea de doua ori. in primul rind, pentru ca, asa cum scrie in lege, terenul intravilan poate fi solicitat numai in cazul in care revolutionarul nu detine sau nu a detinut vreodata un imobil proprietate personala. Ceea ce nu e cazul lui Vasile Blaga, care detinea un apartament in 2002. in al doilea rind, tot in lege se specifica negru pe alb ca terenul primit nu poate fi instrainat (deci nici donat) timp de zece ani de la dobindire.”
* conform votului de pe 9 decembrie