Cătăline, mai întîi chapeau! pentru ancheta intra muros (dintre zidurile presei, adicătelea) referitoare la intrarea stenogramelor soviene pe fluxurile de știri. Doar că am niscaiva îndoieli referitoare la pericolul care pîndește ante portas (porțile alea care permit intrarea între zidurile presei). Nu sînt foarte convins, adicătelea, că, așa cum spui, cineva „are interesul de a prezenta toată presa din România drept un pericol naţional din cauza faptului că şi-a pierdut în integralitatea sa şi în fiecare moment libertatea”. Vorba folclorului recent urban: ori sîntem jurnaliști ori nu mai sîntem? Dacă sîntem, hai să identificăm personajul. Cine, deci, are interesul ăsta? Și pe ce ne bazăm cînd spunem asta? Pe ce probe? Pe stenograme care au apărut trunchiat, în primă fază, apoi integral? Care stenograme trunchiate ce spun? Exact, că un mogul impune (sau încearcă să impună) formula editorială mai ceva decît Gigi la Steaua, peste capul antrenorului. Care stenograme integrale ce spun? Aha: că, cu mici excepții, șefii de redacții și-au cam însușit indicațiile patronale. Eu nu prea văd, deci, mega-manipularea stenogramelor și pericolul iminent pentru presa noastră virginală (în ciuda faptului că, așa cum ai arătat, ele au apărut în presă în două faze). Dar văd un mare cîștig în publicarea acestor stenograme: s-a risipit îndoiala. Îndoiala că pe moguli nu i-ar interesa linia editorială, că ei nu sînt decît niște Mecena rafinați, că unii din cei pe care-i plătesc răspund la comenzi.
Altfel, abia aștept să văd ce părere are și CTP despre toată această poveste.
Uncategorized
Se știe: dacă în Kamikaze se publică un text cu referințe mai puțin encomiastice (mă scuzați, sînt într-o dispoziție lexicală snoabă în dimineața asta! da’ mă tratez!) despre Elena Udrea, musai că sîntem lacheii lui Blaga; dacă, din contra, apare un articol despre niște contracte subtilizate pe vremea buldogului, e clar că ne-a subjugat blonda malefică din Buzău. Și nouă ne place, desigur! Schema funcționează cu orice alt binom vă vine (sau nu) în minte: scrii că Băsescu e urît, așadar îți place de frumosu’ de Ponta; publici ceva despre lenea lui Crin, deci devii, brusc, pasionat de harnicul marinar de la Cotroceni.
Ok, ați priceput algoritmul de receptare. De aceea, vin și vă întreb: cum e presa ideală? Hai, nu presa, ci revista Kamikaze, poftim. Cum să fie ea? Cît la sută să fie Băse, cît la sută BVB, cîte procente cu Udrea, cîte cu Crin sau Ponta? Și cum să fie aranjate? Pe personaje? Adică treișpe număr cu erotism la adresa președintelui, treiș’patru cu sex la adresa PDL și doișpe cu iubire sado-maso la adresa PSD și PNL? Sau, în fiecare număr, fiecare politician/partid să aibă „timp de antenă”, ca în alegeri, în funcție de procentele din sondajele privind intenția de vot?
Întreb. Ziceți și voi.
Pe vremea cînd, poate, Biju nu visa la consulate color.
Culturistul cultural al Academiei Cațavencu, o distinsă personalitate excepțională numită consul la Marsilia, opinează pe propriul blog că „E normal ca o redacţie să aibă şi nişte interese ce ţin de persoanele redactorilor”. Iar ITM știe bine ce înseamnă asta. În ianuarie, acest an, de exemplu, cînd încă lucram la Academia Cațavencu, ITM s-a înființat personal înaintea umilei și neînsemnatei mele persoane ca să-mi comunice că ministrul de Externe (și de atunci, și de acum), Teodor Baconschi, este „prietenul nostru” (am încuviințat închizînd ochii, ca și cum aș fi făcut în aceeași oliță la grădiniță cu Baconschi, deși nu am vorbit cu iescelența sa nici măcar la telefon) și că nu are sens să publicăm o bîrfă despre un trecut episod erotico-spiritual al ministrului, dar cu efecte în prezent. Că, dacă nu știam, în familia ministrului fusese o situație destul de tensionată în urma acelor dezvăluiri din trecut și că apele abia se liniștiseră. Am acceptat să las acel text în afara acelui număr din revistă. Dacă nu aș fi acceptat eu, oricum itemeul ar fi apelat la Bușcu. Așa cum a făcut după ce, prin 2008 (sau 2009?…), nu i-am acceptat în revistă zvonurile pe care le publica la rubrica „Fincă”, niște turnătorii pe care le trimitea spre publicare așa cum le primea de la „sursele” lui, fără să verifice nimic. Am plătit scump (în miliarde de neuroni uciși): itemeul mi-a ținut o lungă prelegere, într-o noapte de luni, despre cum îl las fără pîine și îl umilesc (cam ăsta era profesionalismul lui ITM: se simțea umilit dacă îi cereai să respecte regulile gazetăriei), apoi și-a regăsit demnitatea la Bușcu, care i-a permis să publice orice căcat.
Chiar nu voiam să-mi amintesc senzația de greață pe care am avut-o cu ocazia întîmplării de mai sus. Dar m-a forțat noul nostru consul la Marsilia, cu ultima lui producție. Bijule, sper, pentru noul tău statul (diplomatic!), să nu vrei să vii să mă bați pentru textul ăsta (știu că ai făcut-o, în trecut, dar atunci nu erai decît un lingău civil, nu te plătea statul). Dacă, totuși, vrei să vii să-ți arăți mușchii făcuți prin scris la comanda surselor tale (a propos, vrei să le numesc? vrei să-ți trimit niște poze cu locul pe care-l vizitează Hrebenciuc aproape zilnic?), anunță-mă din timp. Nu de alta, dar noi, la Kamikaze, obișnuim să ne facem meseria ca la carte, deci nu avem timp oricînd s-o frecăm, ca tine, culturistul copy & paste de pe mail. Ok?
P.S. Dacă tot o ții gaia-mațu cu textele care nu au fost publicate în Cațavencu, o să-ți fac eu o listă și o să o public aici, începînd de săptămîna viitoare.
P.P.S. O recunoști pe doamna din poza de mai jos? La cea puțin mai înaltă mă refer. Salut-o, dacă vă vedeți la vreo recepție la MAE, din partea ministrului Baconschi, el nu o să-și permită.
(sursa foto)
Am accesat azi site-ul Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro), după vreo două-trei săptămîni de la precedenta accesare. Am descoperit un layout cu totul nou. Mai mișto, ce e drept, mai colorat, mai viu. În contradicție cu coloristica optimistă a noului site, logo-ul (ca să zic așa) lui MAE sare în ochi, prin sobrietate. Iată-l (în colțul din stînga, sus):
Se vede, deci, destul de rigid, în alb și albastru, printre tonicele galben, roșu și albastru de pe steag. Sub acvila heraldică, și o deviză: Semper fidelis patriae.
Ziceam, însă, că acum cam două săptămîni, cînd am intrat ultima oară pe mae.ro, layout-ul era tot cel vechi. Și nu țin minte să fi fost, pe frontispiciu, vreo acvilă alb-albastră, nicidecum vreo deviză în latină. De curiozitate, am accesat vechea versiune a site-ului, adică http://old.mae.ro, așa cum mă direcționează actualul site al MAE. Surpraiz, pe vechea versiune de site, aceeași acvilă:
Totuși, sînt absolut sigur, pe vechea versiune de site nu era nici o acvilă alb-albastră și nici o deviză în latină. Iată și proba, așa cum a reținut www.archive.org (un site foarte util, care arhivează mii de site-uri din întreaga lume, așa cum erau ele în trecut, în diferite momente). În februarie 2008, de exemplu, cînd ministru de Externe era Adrian Cioroianu, nici urmă de acvila din prezent:
Se vede, da? E doar o acvilă galbenă, ceva mai colorată, dar nici urmă de deviză latinească (aici găsiți ultima versiune a mae.ro indexată de www.archive.org și aici toate versiunile).
Putem deduce, deci, după această căutare titanică, cu un efort intelectual profund, că ministrul Baconschi își dorește sobrietate și patrotism latinizat. Așa cum au, de exemplu, și băieții veseli de la SPP:
Deci, să remarcăm orientarea viitorului candidat la președinția patriei: fidelitate militară față de mămuca țărișoară, cu accente de lucrări, bunuri și servicii.
Am citit ce a scris ieri Cătălin Tolontan despre cum generalizarea e periculoasă. Un truism, desigur, însă unul util. Și, ca orice truism, extrem de adevărat. Așadar, îl citez pe Tolo: „Da, unii patroni incearca sa intervina in editorial. Si, chiar daca nu o fac, ei au alte valori decit jurnalistii, e o lege de fier, dar asta nu inseamna ceea ce spune Elena Udrea, ca “jurnalistii” sint toti comandati doar pentru ca lucreaza undeva! E o judecata generica si gresita.”
Ok, așa e. Dar ce aș vrea eu de la tine, Cătăline, ar fi să nu uiți că printre oamenii ăștia – pe care a început să-i dea abia acum sinceritatea afară din casă – se află mai ales cei care au ridicat lunar, în ultimii ani, multe mii de euro lunar de la mogulii ăștia răi. Sigur, ei trebuiau plătiți pentru munca lor, cu niște sume mai mici sau mai mari. Dar te rog, Cătăline, să nu-i confundăm pe pălmașii presei, pe acei zilieri hărțuiți de toată lumea (de la editor care urlă după știre și prietena/prietenul care țipă că e neglijat(ă) și pînă la colegii de la concurență) și plătiți așa și așa cu șefii care nu erau hărțuiți decît de cum să-și gestioneze cardurile, conturile firmelor și relația cu mogulul. Sînt două categorii atît de distincte încît a le suprapune acum e o indecență. Să admitem, măcar între noi, că marafeții ăia din titlu (și care, știi bine, au fost uneori nesimțit de mulți pentru cît de profitabilă nu e presa română) au ținut, uneori, loc și de deontologie, și de profesionalism.
Pe 13 octombrie 2010, miercuri cu noroc, premierul Boc a semnat Hotărîrea de Guvern prin care personalitatea excepțională a lui Ioan T. Morar a fost numită consul general la Marseille, France. Firește, odată cu personalitatea se va transfera în Franța și corporalitatea aceluiași Morar. Mă refer la corporalitatea aia care lunea, la bule, la Cațavencu, strîmba din nas la glume cu Băsescu sau Udrea, se tăvălea pe jos doar-doar le-ar fi întors din pagină și îi aplica lui Bușcu un masaj salivar la coarda sensibilă. Merita să încerce, nu?
Ei bine, despre chipul cioplit al lui Morar, el presidente Băsescu, șeful lui Biju a opinat recent că s-ar fi dedat la perversiuni auriculare cu ziariștii lui SOV: „Războiul dintre Băsescu şi Vântu nu are nimic din clarificările de început ale capitalismului. E o trîntă golănească în care doar unul poate fi golan, fiindcă celălalt e şeful statului. Un stat curios, care trage cu urechea la convorbirile private, un stat publicist-comentator, care publică şi editează aceste convorbiri, un stat abuziv, care calcă peste drepturile omului, în fine, un stat care îşi ascultă şeful şi pocneşte din călcîie la ordinele lui.”.
Ceea ce mă face să cred că următoarea stenogramă a unei discuții SOV – Bușcu va arăta așa:
„SOV: Doruletu’, e in firescul lor povestea asta, dar nu mai vreau de acuma sa-mi spui ca nu ai putut sa strunesti organizatia, ca nu stii cine ce a zis, ca nu ai putut sa-l tii pe ala sa nu faca scandal. Ma doare in p…a, il dai afara. In momentul in care unul isi permite sa incalce strategia grupului de presa Realitatea Catavencu, ala pleaca acasa fara niciun fel de alta dispensa, de interventii, de rugaminti, de stai, domnule, ca se potoleste… mi se rupe p…a! Aia cand isi lanseaza consulul la Marsilia?
DB: Acuma ies cu el.
SOV: Vezi tu, la astia care au plecat la PDL, trebuia sa le atasezi si un om de incredere al nostru, sa fim si noi inauntru, acolo.
DB: Este, dar este si unul de-al lor aici, il stiu. Abia a asteptat sa plece Biju, repeta aport-uri si gudurari de cînd a aparut zvonul in presa cu consulatul.
SOV: Da.
DB: Mie imi displac chestiile astea.
SOV: Dupa cum ai vazut, nu trebuie sa-ti displaca, trebuie sa fii foarte atent la chestiile astea.”
Așa cum se vede și în aceasta înregistrare dată publicității în premieră intergalactică. Deci eu sînt! Eu! Da’ care din eu-ri? Asta-i întrebarea.
Exclusiv! Pe bune! Deocamdată, cu cagulă! Și melon!
Spionul în acțiune, aici.
Un cititor al blogului (mulțam, Mihai!) m-a tras de mînecă, ieri, și m-a trimis la un text al crucișătorului pleșuv. În care acesta a opinat: „N-am auzit de vreo demisie din trustul Realitatea-Caţavencu pe motive de nerespectare a deontologiei de către patron, ceea ce e trist pentru breasla noastră.” Și zic că a opinat (sau și-a dat cu părerea, ca să fiu popular, așa, ca crucișătorul), pentru că în asta e specialist pleșuvul: în părelnicii. Dacă și-ar respecta măcar la nivelul minim meseria, CTP și-ar fi citit propria gazetă (mă rog, nu mai e chiar a lui, că a vîndut-o, dar scrie în ea). În care gazetă se scria așa, acum vreo șapte luni: „Întrebat dacă ştie motivele celor circa 20 de persoane care au decis să părăsească Academia Caţavencu, Sorin Ovidiu Vântu a spus că acuzaţiile de cenzură <îl mâhnesc>.”
Așadar, cetepeule, să-ți explic: în citatul de mai sus se vorbește de cei care „au decis să părăsească Academia Caţavencu” (asta e deținută de Vîntu, să știi), acuzînd cenzura patronatului. Iar patronatul (tocmai ce ți-am spus că ăsta e SOV) s-a declarat „mîhnit”. Nu mînjit, ci mîhnit. Panimaieși?
Vasăzică există niște unii care și-au dat demisia invocînd nerespectarea deontologiei de către patron. Ceea ce face ca matale să fii un trist pentru breasla noastră. În ce mă privește, nu consider că fac parte din breasla matale.
Altfel, părerea mea despre CTP e cam asta. Și asta. Și chiar și asta.
Despre relația cetepeului cu SOV, doar o întrebare.
P.S. Cel mai umoristic episod din povestea asta e că CTP ne-a dat un interviu, chiar pentru primul număr al revistei, în care vorbește despre cenzură, plecări de la patron de presă și deontologie.