În 2008, alegerile parlamentare s-au desfășurat după sistemul uninominal (mixt, corcit, cumva) cu redistribuire. Redistribuirea asta a fost o șansă nesperată pentru Crin Antonescu: a prins un fotoliu de senator de pe locul al doilea, cu doar 29,8% din voturi, într-un colegiu din sectorul 1 al Bucureștiului. În 2009, la uninominalul pur de la prezidențiale, Antonescu nu a mai avut norocul redistribuirii, așa că a ieșit al treilea, cu 20,02% din voturi (sursa). Și s-a dus acasă, dar nu înainte de a redistribui el voturile lui, pentru turul al doilea, lui Geoană, cît să ajungă Mircică președintele României pentru o noapte.
Dar pe mine nu eșecul lui Crin din 2009 mă interesează, ci cel din 2008 (nu de alta, dar succesul prin redistribuire e ca și cum ai ajunge președinte doar interimar, fără să te voteze nimeni). În 2008, cînd eu și alți vreo 40 de jurnaliști am lucrat la ceea ce s-a numit „Acțiunea pentru un vot uninominal curat” (vezi detalii). În mare, era vorba de identificarea bubelor de integritate din capetele candidaților la Parlament și publicarea unor liste care să conțină aceste bube. Așa, ca să știe și alegătorul pe cine trimite cu intenție sau din greșeala redistribuirii în Parlament. Pe una din listele cu pricina se afla – vai, nenorocire! – și actualul președinte interimar, Crin Antonescu. Despre care se scria doar atît: „În timpul mandatului său de ministru al Tineretului și Sportului, Antonescu a semnat documente care au permis ca hectare centrale ale Capitalei, pe care se aflau baze sportive aflate în proprietatea ministerului la acea vreme, să ajungă în patrimoniul privat al afaceriștilor imobiliari.” (sursa, vezi pagina 14, jos)
După publicarea listelor cu candidații „pătați”, candidatul Crin Antonescu a reacționat viguros și a trimis ONG-urilor responsabile de proiect o misivă usturătoare. Iată conținutul ei:
„Scrisoare deschisă
Am considerat întotdeauna că societatea civilă trebuie să aibă un rol important în eradicarea corupţiei din societatea românească şi în special a aceleia din clasa politică. Am fost întotdeauna printre cei care au susţinut orice fel de iniţiativă luată în acest sens. Acum, mai mult ca oricând, votul uninominal trebuie să aducă o primenire a clasei politice iar societatea civilă are obligaţia morală de a prezenta corect şi obiectiv realitatea.
Constatat însă cu dezamăgire că o parte a societăţii civile se implică direct şi partizan în campania electorala ignorând cu bună ştiinţă rolul de observator echidistant al vieţii politice şi sociale.
Raportul Ghidul alegatorului uninominal realizat de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie, Asociaţia Pro Democraţia şi Activ Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei este departe de a fi ceea ce şi-a propus: un barometru al corectitudinii clasei politice.
În ceea ce mă priveşte consider că unele informaţii date publicităţii prin acest raport sunt fie interpretări răuvoitoare, fie minciuni. Astfel, afirmaţiile potrivit cărora în perioada mandatului meu de Ministru al Tineretului şi Sportului aş fi semnat “ documente care au permis ca hectare centrale ale Capitalei, pe care se aflau baze sportive aflate în proprietatea ministerului la acea vreme, să ajungă în patrimoniul privat al afaceriștilor imobiliari” sunt lipsite de orice adevăr.
Niciodată în mandatul meu de ministru nu am semnat sau facilitat în vreun fel ca bazele sportive să ajungă afaceri imobiliare. Mai mult, am introdus în Legea Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000 un articol care interzice expres schimbarea destinaţiei bazelor sportive. Nu am înstrăinat în timpul mandatului meu niciun metru pătrat de teren şi niciun obiect din patrimoniul sportului românesc, dimpotrivă prin deciziile pe care le-am luat am sporit acest patrimoniu (exemple în acest sens ar fi Sala Polivalentă şi Tenis Club Bucureşti).
Solicit celor trei ONG-uri să dea publicităţii documentele care fac dovada celor afirmate în acest raport. Consider că aceste afirmaţii calomnioase au exclusiv scop electoral şi atât timp cât cei care le susţin nu vor face cu documente proba veridicităţii lor îmi rezerv dreptul de a-i acţiona în instanţă.
Numele meu nu a fost niciodată în 18 ani măcar asociat cu suspiciuni de corupţie şi nu s-a aflat în niciunul dintre rapoartele date publicităţii, până în prezent, de distinsele ONG-uri.
Consider ca prezenţa numelui meu pe această listă, la ani buni de la finalizarea mandatului, in plina campanie electorala, este jenanta si dezonoranta pentru obiectivitatea presupusa a unui atare demers.
Cu toată consideraţia,
Crin Antonescu”
Pe lîngă bullshit-ul prolix cu care marea speranță a oratoriei românești obișnuiește să-și garnisească truismele și sofismele, să remarcăm amenințarea: „Solicit celor trei ONG-uri să dea publicităţii documentele care fac dovada celor afirmate în acest raport. Consider că aceste afirmaţii calomnioase au exclusiv scop electoral şi atât timp cât cei care le susţin nu vor face cu documente proba veridicităţii lor îmi rezerv dreptul de a-i acţiona în instanţă”.
Amenințarea era trimisă, pe e-mail, pe 27 noiembrie 2008. Azi este 18 iulie 2012. Au trecut, deci, vreo 44 de luni de cînd Crin Antonescu „și-a rezervat dreptul” de a mă „acționa în instanță” pe mine și pe alți 40 de jurnaliști. Desigur, numai în cazul în care nu am fi prezentat „documentele care fac dovada celor afirmate în acest raport”. Dar în cele 44 de luni, nu am primit nici o citație să mă prezint la vreun proces cu Crin Antonescu. Nici eu, nici ceilalți colegi care au lucrat la proiect, nici ONG-urile implicate în „Acțiunea pentru un vot uninominal curat”. Presupun, deci, că Crin Antonescu și-a consultat arhiva cu amintiri ministeriale, între timp, și a înțeles că era spre binele lui ca acele documente să nu fie făcute publice, totuși. Cum tot spre binele lui era (și mai este) să nu dea pe nimeni în judecată. Deși, sînt convins, sacrificiul lui Crin Antonescu pe altarul integrității, onestității și moralității este suprem și președintele interimar ar putea să mă (și să ne) dea în judecată chiar și acum, după 44 de luni de la promisiune.
P.S. Domnule președinte interimar Crin Antonescu, pe tizul meu Cătălin Tolontan vă rog să nu-l dați în judecată, pentru că are de condus o gazetă în vreme de criză și n-are timp de giumbușlucurile dumneavoastră retorice ieftine. Totuși, dacă vreți să-l chemați și pe el în instanță, iată doar două motive: primul și al doilea.
Dacă Băsescu se întoarce, USL nu va mai avea premier pînă în 2014. În situația asta, devine evident că Ponta nu-și va mai putea da demisia din cauza imaginii terci pe care o are, care determină o lipsă de legitimitate vecină cu sinuciderea. Deci, riscul cel mai mare pentru USL, acum, e revenirea lui Băsescu la Cotroceni. Ca să evite riscul ăsta esențial, dar și ca să scape acum de bolovanul de gîtul USL care a devenit Ponta, scenariul de aplicat ar conține doi pași:
1. Ponta își dă demisia;
2. președintele interimar Crin Antonescu numește un alt premier, tot de la USL, care să ducă bătălii cu Băsescu în cazul în care acesta din urmă nu e demis, totuși.
Merge? E de făcut?
DNA ne dă o veste bună: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au extins cercetările față de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, în dosarul în care se efectuează acte de urmările penală pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență și au început, față de acesta, urmărirea penală pentru o nouă infracțiune și anume „folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”.
Din Ordonanța de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 2007 – 2010, învinuitul Severin Adrian a folosit și a prezentat în Parlamentul European, documente, declarații false ori inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 și 09 iulie 2008). Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanță încheiate cu șase societăți comerciale românești, înființate anume cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanță. În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obținerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European.
În aceeași cauză se efectuează acte de urmările penală și față de alte persoane.
Având în vedere stadiul anchetei, nu se pot furniza mai multe detalii, în acest moment” (sursa).
Nu-i nimic că DNA nu poate furniza mai multe detalii, că le avem noi. Încă din 2010 și 2011. Așa se fură, bă, cu pesedeu’: se folosesc ficțiuni. Adică tot un fel de copy & paste. Dar pe banii UE.
„Paşii tactici corecţi ptr. USL , erau 1/ alegeri locale /2 alegeri parlamentare 3. eventuala suspendarea a lui Basescu, în primăvara 2013, cînd aveai guvernul tău, o majoritate parlamentara stabilă pe 4 ani, votul electoratului. Era chiar mai bine pentru a desăvîrşi victoria USL să îl lase pe Băsescu la Cotroceni pînă în 2014, pentru demonstra o altă cultură politică, avînd cultul instituţiilor şi normelor democratice. Respectul formelor echivalează cu respectul pentru fond în acest caz.
Liderii USL au inversat paşii, şi au ales să îl suspende pe Băsescu acum, pentru a profita tactic de momentul bun. A vrut să dea asaltul decisiv asupra redutei duşmanului său. A dorit să facă alegerile parlamentare după cele prezidenţiale anticipate, scontînd pe victoria uşoară a candidatului USL, Crin Antonescu. În mai-iunie au cîştigat, asaltul lor a reuşit. Dar după un asalt victorios, ştie un bun strateg politic sau militar, că se cere un răgaz pentru consolidarea poziţiilor cucerite. USL nu şi-a rezervat timp pentru acest moment obligatoriu. A trecut imediat la asalt- suspendarea lui Băsescu. A vrut să ardă etapele, cum se spune. Asta costa întotdeauna. Lipsa de pregătire, pripeala, scot la iveală propriile slăbiciuni. Dificultăţile de azi ale liderilor USL sunt efectul acestei pripeli.
A fost o eroare de tactică. Dacă Basescu şi PDL erau terminaţi acum o lună, azi lucrurile nu mai stau deloc aşa. Primul efect al acestei erori este reapariţia unui Traian Băsescu ameninţător pe cîmpul de luptă. Şansele sale de a supravieţui sunt mai mari acum. USL este în situaţia de a pierde totul dintr-o mişcare, pe 29 iulie.
În concluzie – paşii corecţi, succesiunea lor, tempoul, ritmul şi cadenţa mutărilor sunt lucruri esenţiale în politică. A ignora aceste învăţăminte vechi, înseamnă a te expune infrîngerilor.”
P.S. Titlul și textul nu sînt întîmplător în ghilimele, ci pentru că nu-mi aparțin. Aflați cine e autorul lor de aici. Apoi mirați-vă.
Ciutacu de la Antene locuiește cu chirie socială de la Primărie, de 30 de euro pe lună, pentru că toți banii lui se duc pe salariul lui Barroso! O zice chiar Ciutacu, aici (mergeți direct la ultimul rînd al textului, nu vă pierdeți vremea cu restul).
Să citim. Din Constituția României.
Afirmația 1:
„În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută” (articolul 95, alineatul 1 – sursa).
Afirmația 2:
„Curtea Constituțională dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României” (articolul 146, litera h – sursa).
Concluzie: chiar Constituția României permite abuzul parlamentar, atunci cînd scrie, negru pe alb, că avizul Curții Constituționale e „consultativ”. Asta înseamnă că doar Parlamentul poate interpreta ce înseamnă săvîrșirea „unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”. De ce are nevoie Parlamentul, potrivit Constituției, ca să suspende un președinte? Doar de majoritate. Altfel, în cererea de suspendare a președintelui poate să apară și cronica unui meci de fotbal: dacă majoritatea parlamentară decide că acea cronică a unui meci de fotbal conține faptele grave ale unui președinte care încalcă Constituția, atunci președintele e suspendat. Dacă nu sînteți convinși, vă reamintesc: avizul Curții Constituționale e „consultativ”.
Totuși, în marea ei înțelepciune, Constituția nu a lăsat doar la mîna majorității parlamentare decizia trimiterii unui președinte acasă, ci a mai implicat și poporul în această operațiune: „Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui” (articolul 95, alineatul 3 – aceeași sursă ca mai sus).
Așadar, în acest moment, singura cenzură a majorității parlamentare e poporul. Doar poporul poate decide dacă majoritatea parlamentară a interpretat corect Constituția atunci cînd a considerat că președintele a săvîrșit fapte grave care încalcă Constituția.
Dar ce sînt acele „fapte grave” care încalcă Constituția? Ei bine, în chestiunea asta, Constituția e mută. Nu ne spune nimic. Nu ne dă o listă, ne lasă în ceață. Curtea Constituțională ar putea să ne scoată un pic din negura ignoranței, dar avizul pe care-l dă Parlamentului e doar consultativ.
Așadar, dacă CC nu ne spune, Constituția nu ne spune și majoritatea parlamentară e în conflict de interese cînd vine vorba de faptele astea grave (adică își dorește trimiterea acasă a președintelui, deci nu putem fi foate siguri că e chiar onestă cînd ne prezintă argumentele ei pentru suspendare), nu ne rămîne decît să gîndim noi cu capetele noastre. Fiecare de capul lui, deci.
Dar cum gîndește un român cu capul lui? Sau, mai exact, ce bagă el la cap înainte de a toca ce a băgat la cap ca să știe ce să bage în urnă? Păi, în primul rînd, bagă presă, nu? Că la școală nu prea se învață cum funcționează o democrație, nici ce scrie în Constituție, nici cum e cu puterile în stat. Nu de alta, dar școala noastră e ocupată cu orele de religie, nu are timp și de cultură civică. Deci, rămînem să ne educe presa, că nu prea văd mulți români care să aibă ca lectură zilnică Monitorul oficial.
Eh, dar care presă? A ălora? Sau a ălorlalți? A useliștilor, a mogulilor? Sau a portocaliilor, a băsiștilor? Din dilema asta nu putem ieși, desigur. Decît dacă ne scremem puțin și ne uităm și la ăia, și la ăilalți. Dacă-i citim și pe unii, și pe ceilalți. O să fie greu la început, o să ne confuzioneze, o să ne doară capul, o să mai lipsim de la bere, de la mici, de la frecat menta la computer. Dar, cu puțin exercițiu, o să ne treacă. Iar după ce ne trece, o să ne enervăm, tot aflînd lucruri. Și, așa enervați cum o să fim, o să ne întrebăm: da’ de ce ne mint ăștia? da’ de ce e Constituția curvă? da’ de ce legile nu conțin sancțiuni? da’ de ce se fură din buzunarele noastre? da’ de ce nu se dau legi mai bune? da’ de ce unii-s corupți și scapă? în ce țară o să ne crească odraslele?
Și cînd o să fim suficient de mulți care să-și pună suficient de multe întrebări, o să-i și luăm pe politicieni de guler. Suficient de tare încît să se sperie nițel și să înceapă să răspundă.
Abia atunci ne vom scutura puțin de prostia noastră națională. Și vom începe să avem o țară. Un proiect. O idee. Un plan. Pînă atunci, cum ziceam, nu există țară pentru proști. Iar România, așa cum e ea acum, nu e țară. E doar țarc de proști. Care sînt loviți peste ceafă cu broșurica aia constituțională, scrisă la mișto, de unii care se cred politicieni.
Nu pentru că s-a pișat pe toți doctoranzii care muncesc cîte trei-patru ani ca să facă o teză de cercetare onestă (și cunosc unii care se spetesc pentru un doctorat de parcă ar merge la serviciu cu normă întreagă) – deși și ăsta e un motiv cît se poate de întemeiat! Ci pentru că, atunci cînd nu-i convine că o lege este neconstituțională, o copy & paste repede în corpul unei ordonanțe de urgență și, gata, a scăpat de problema neconstituționalității. A făcut așa cu legea care interzicea Curții Constituționale să se pronunțe pe hotărîrile Parlamentului, a făcut identic și cu legea referendumului. Ambele legi au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională, dar ambele sînt dublate de ordonanțe de urgență care spun același lucru. Și care, ce coincidență, nu au fost contestate la Curtea Constituțională. Pentru că Avocatul Poporului, singurul care are dreptul legal să le conteste, e puțin ocupat să fie pesedist. Vorbesc de actualul Avocat al Poporului, Valer Dorneanu, că ăla vechi a fost concediat fără drept de apel de USL.
Deci, Victoraș, abia asta e de căcat: nu numai că tu copiezi ca ultima loază penibilă (prin ordonanțe de urgență), dar tocmai i-ai dat un șut în cur și profesorului supraveghetor (Curtea Constituțională), care te putea scoate de urechi afară din sala de examen.
P.S. Dacă nu m-ați crezut pe mine cînd ați citit ce am scris mai sus, poate-l credeți pe pesedistul Dușa: ne doare la bască că o lege e neconstituțională, noi aplicăm prevederile acelei legi cu ajutorul unei ordonanțe de urgență. Și ne doare-n cur de fraierii care ne-au crezut pe cuvînd cînd am spus că noi, pesediștii, nu o să legiferăm prin ordonanțe de urgență, ci o să mergem pe calea cinstită a parlamentarismului.
Zilele acestea, guvernul Victor Ponta și-a luat niște bobîrnace (că așa e în diplomație, nu se dau scatoalce din prima) de prin Europa și de prin SUA. Nemții au fost destul de tranșanți (preluarea și sursa), americanii „doar” fermi. Că o fi mîna lungă a agenturilor malefice ale lui Băsescu, că a fost cîntecul de sirenă al Monicăi Macovei, nici nu mai contează. Ce e relevant acum e cum va face cabinetul Ponta să înlăture suspiciunile cancelariilor occidentale și transatlantice în legătură cu România. Și cum, deci, vor calma potențialii investitori străini, eventual îngrijorați de țara în care și-ar băga banii.
Pînă acum, însă, ministrul român de Externe, Andrei Marga, nu a făcut nici o declarație publică în legătură cu reacțiile germană, respectiv americană. Comunicarea diplomatică românească a fost lăsată pe mîna unor amatori care au acuzat comploturi străine, pe model Ceaușescu, sau au povestit cum diplomații străini sînt niște naivi care își iau informațiile despre ce se întîmplă în România de pe wikipedia.
Dar nu vă îngrijorați, ministrul Marga chiar face ceva. Își face reclamă. Lui însuși. Chiar pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe. După ce s-a întors de la Consiliul European, de exemplu, ministrul român de Externe a trîntit un discurs pe www.mae.ro, intitulat inteligent „Poziții ale României în Uniunea Europeană”. Generalitățile abundă, informațiile vagi sînt regula cînd vine vorba de ce s-a discutat practic la Consiliul European (da, consiliul ăla la care s-a dus Ponta în ciuda Curții Constituționale care a hotărît că era treaba lui Băsescu să conducă delegația României). Atunci, însă, cînd vine vorba de teorie, nimeni nu-l întrece pe Marga. Iată pasajul relevant: „În mod evident, documentul repune în dezbatere tema organizării lăuntrice a Uniunii Europene (sau tema „modelării noii Europe”, cum am numit-o în două cărţi pe care le-am publicat – „Filosofia Unificării Europene„, EFES, Cluj, 2005, 489p., şi „The Destiny of Europe„, Editura Academiei, Bucureşti, 2012, 496p. – ale căror descrieri detaliate nu le mai reiau aici) şi promovează soluţia „mai multă integrare europeană, economică şi politică””.
Așadar, cînd vine vorba de ce ne afectează pe toți pălmașii contributori la bugetul UE, e treaba lui Ponta să ne zică (tot din discurs: „Recent încheiatul Consiliu European (28-29 iunie 2012) a luat decizii în privința unor puncte majore de pe agendă și a lansat dezbaterea asupra „ideii europene” pentru lunile ce vin. Primul Ministru al României urmează să prezinte în mod detaliat deciziile adoptate, în Parlamentul țării”). Dar, cînd vine vorba de nemurirea academică a sufletului european, ministrul de Externe Andrei Marga îl citează pe finul intelectual si profesor Andrei Marga de la Cluj. Ceea ce pînă și premierul care a pontat un doctorat prin metoda copy & paste știe că e la fel de eficient ca un glonț care trece pe lîngă gît cînd vrei să te sinucizi.
P.S. Să sperăm că Marga a scris o carte și despre cum să răspunzi la așa o palmă de la Merkel.
Radiografia rece a siluirii Constituției de către Ponta și USL, făcută pe blogul NY Times al lui Paul Krugman, este semnată de Kim Lane Scheppele. Detalii despre cine este autoarea găsiți aici. Din ce se vede, Schepelle este expertă în ce înseamnă constituțiile în Europa de Est post-sovietizare. Să vorbim, deci, de resovietizare?
Băsescu e un om rău. PDL a furat.
Politic, pot să fiu de acord cu aceste afirmații. Uneori, pot să fiu de acord și personal cu aserțiunile astea.
Cînd discuția se mută, însă, în registru juridic, astfel de ziceri trebuie demonstrate. Iar cînd în discuție este chiar suspendarea unui președinte, demonstrațiile trebuie să fie impecabile. De pe lună, pentru orice cetățean rezonabil și cu bun-simț, se vede că cererea de suspendare a președintelui este o însăilare de delicte de opinie. Care dau foarte bine politic, dar nu fac cît o ceapă degerată dacă vrei să demonstrezi încălcări ale Constituției.
Un punct anume, însă, din cele șapte reținute de USL ca și capete de acuzare este nu doar nerezonabil, ci și de o prostie frenetică. Mă refer la punctul în care se zice așa: „Presedintele a incalcat in mod grav prevederile Constitutiei si principiul fundamental al democratiei reprezentative, atunci cand declara ca nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar daca aceasta formatiune politica va obtine majoritatea absoluta in Parlament” (sursa).
În momentul în care opinia prezidențială a fost identificată de USL ca o încălcare constituțională gravă, este un fapt că premier al țărișoarei este Victor Ponta, președinte PSD, copreședinte USL, care are majoritatea USL în spate și care a fost numit de președintele Traian Băsescu în funcția de premier. Pe fapte, deci, nu pe vorbe, nici o încălcare de Constituție. Sau, altfel spus, milițienii de la Rutiera USL vor să-i ia carnetul loganistului Băsescu pentru că acesta din urmă a spus că va trece pe roșu, deși loganistul prezidențial stă cuminte la semafor și așteaptă să se facă verde.
P.S. Într-o discuție, azi, la România TV, între mine și senatorul PSD Dan Șova, acesta a refuzat să răspundă acuzațiilor mele de fractură logică din cererea de suspendare. Motivul lui: l-aș fi numit „imbecil”, chiar pe acest blog, deci nu poate avea o conversație cu mine. Greșit, domnule Șova: nu „imbecil” era cuvîntul, ci „tîmpițel” (vezi aici). E adevărat, mi-o fi trecut prin cap și „imbecil” sau dumneavoastră considerați că era mai potrivit. Dar nu, eu am folosit doar „tîmpițel”.