Conform legii, Consiliul Economic și Social „este organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României în domeniile de specialitate stabilite prin prezenta lege” care „este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaţilor ori senatorilor. Rezultatul acestei consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative” (sursa).
Din CES făcea parte, pînă ieri, și Marius Marinescu, protectorul maidanezilor, omul care a încheiat un parteneriat cu USL pentru interzicerea eutanasierii cîinilor fără stăpîn (sursa).
Ieri, baronul sindical de la Metrorex, membrul PSD (partid din partea căruia a și avut două mandate de parlamentar) Ion Rădoi, i-a făcut lui Ponta bucuria de a-i plimba prin București vreo 2-3.000 de protestatari care să-l huiduie pe premier. Ponta a răspuns în stilul lui, cu bîta: „nu se mai pot face toate afacerile metroului prin firma sindicatului. Asta nu se mai poate. Dacă asta e supărarea, pe asta nu o putem îndrepta. Orice altă supărare o putem îndrepta, dar firma sindicatului care intermediază toate activităţile metroului nu mai poate fi tolerată. Eu le-am spus direct, s-au supărat pe mine” (sursa).
Am primit un e-mail acum vreo săptămînă de la Biroul de presă al Ministerului Apărării. Știți, ministerul ăla condus de Mircea Dușa, ministrul școlit la „Ștefan Gheorghiu”, ăla care visează avioane neidentificate care ne violează noaptea spațiul aerian. Textul e-mail-ului, scurt, dar cu un început fulminant: „Domnule colonel”. Hopa, adică eu! Adică eu, domnul colonel! Ca să vezi, și eu care știam că am fost doar șef de detașament sau așa ceva, pe la clasa a III-a (aveam șnur de ăla roșu; stai, că am avut și de ăla galben). Tocmai cînd mă întrebam ce îndatoriri am dacă pornește războiul în Siria sau dacă, Doamne ferește!, duc Ponta și Crin țărișoara în război civil, am început să mă prind. Iaca, uitați-vă și voi la e-mail, mai jos.
Se duce în Elveția. Acolo, aurul stă prin bănci, nu în pămînt.
Ponta nu mai e doctor în CV, asta știm deja (sursa). Dar a rămas cu sechele după ce s-a demonstrat că doctoratul luat la Universitatea București nu era decît o însăilare de fragmente luate de prin alte studii. Plagiat, acesta a fost verdictul.
Săptămîna trecută, un ordin ministerial i-a legat pe conducătorii de doctorat de glie: „Dreptul de a desfășura activitatea de conducere de doctorat se poate realiza (…) într-o singură IOSUD (Instituție organizatoare de studii universitare de doctorat)/Instituție organizatoare de doctorat (IOD)” (conform articolului 1, alineatul 2, al ordinului Ministerului Educației, prezentat mai jos).
Cunosc niște oengiști. Unii sînt simpatici, chiar respectabili. Unii dintre ei sînt chiar foarte buni profesioniști: care pe justiție, care pe politici publice etc. Cu vreo cîțiva dintre ei am încercat, în ultimii ani, să pun la cale proiecte jurnalistice finanțate din alte surse decît ale „mogulilor”. Cu foarte puține excepții, cazuri izolate, am eșuat. De ce? Pentru că, mi-au spus oengiștii, ba UE nu finanțează jurnalism, ba America are alte priorități, ba nu prea sînt bani nicăieri, ba proiectul nu poate fi susținut decît pe termen foarte scurt, ba aia, ba ailaltă.
Săptămîna trecută, imediat ce Crin Antonescu s-a dezis de exploatarea de la Roșia Montană, l-am întrebat (la tv) pe ministrul PNL al Culturii, Daniel Barbu, ce părere are despre proiectul de la RM din punct de vedere al avizului de mediu. Intervenția lui Barbu, mai jos:
Se vorbește zilele acestea că, dacă nu va începe cît mai curînd exploatarea de aur la Roșia Montană, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) SA va cere despăgubiri statului român de la 2 (două) miliarde USD (conform premierului Ponta) la 4 (patru) miliarde USD (conform altor surse).
Deocamdată, însă, RMGC SA are următoarea situație financiară pe 2012 (conform datelor publice ale Ministerului de Finanțe): o pierdere anuală de peste 111 milioane RON (echivalentul a cam 25 milioane EUR) și datorii totale de peste 1,36 miliarde RON (peste 303 milioane EUR).
10 iunie 1999. Guvernul României decidea, prin HG 458, să acorde licență de exploatare a aurului și argintului la Roșia Montană companiei de stat Minvest. Semnau: Radu Vasile (atunci premier, actualmente decedat), Mihail Ianăș (atunci șeful Agenției pentru Resurse Minerale, acum grangur în privat), Radu Berceanu (atunci ministrul Industriilor, în prezent pensionar la Craiova) și Decebal Traian Remeș (pe atunci ministrul Finanțelor, acum la închisoare pentru corupție). Iaca mai jos HG 458/1999:
Un an și patru luni mai tîrziu, pe 9 octombrie 2000, licența de exploatare ajungea de la stat, adică de la Minvest, la RMGC, adică la privat. Simplu, printr-un ordin al lui Mihail Ianăș, directorul de atunci al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. Simplu și sec. Era vorba de ordinul 310/2000 al președintelui ANRM, cu aprobarea ministrului Industriilor, același Radu Berceanu. Iată ordinul:
Azi, 8 septembrie 2013, licența de exploatare de la Roșia Montană împlinește 14 ani și trei luni (fără două zile). Poate, deci, primi carte de identitate. Și o tot primește, de o săptămînă, de la cîteva mii de oameni care în București, Cluj și prin alte părți protestează față de mizeria denumită generic RMGC. De ce mizerie? Pentru că, pe scurt: 1. nu a existat nici măcar un simulacru de licitație pentru acea licență de exploatare, care a ajuns la o companie privată dubioasă pur și simplu pe sub masă, mafiot; 2. nici unul din premierii de la Radu Vasile încoace (Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta) nu a îndreptat actul de evidentă corupție; 3. toți politicienii care au avut drept de decizie s-au folosit, electoral (și financiar), de RMGC.
Despre asta e vorba la protestele împotriva exploatării de aur de la Roșia Montană: despre aroganța unor politicieni care și-au pasat furtul de la unii la alții, timp de 14 ani. Ca să ia taxă de protecție, nu ca să ne protejeze pe noi, cetățenii.
Pentru lacrimile butaforice de curvă bătrînă, de codoașă centuristă care vrea un mandat la un bordel mai central, primarul Sorin Oprescu ar trebui scos cu șuturi în cur din Primărie și din viața publică. Cu șuturi în cur, îndesate, și cu palme peste cap, apăsat, acompaniat de înjurături grele. Cum, mă, nenorocitule, să piși ipocrit ochii ăia de șmecheraș ieftin, de fiu de securist crescut în hailaiful putred al politrucilor bucureșteni, pentru un copil pe care nu l-ai cunoscut niciodată, pentru care nu ai făcut nimic, de care nu te-a durut nicăieri? Cum e, mă, hahalero, posibil? Iaca e: primarul Oprescu, chintesența miștocărelii de băiat de centru, de leneș care o freacă în pat pînă la amiază, s-a dat cu poporul. Pe cadavrul făcut terci de colții unui maidanez, care maidanez lui Oprescu i-a sugerat doar o nouă idee de supt niște bani de la buget. Atît a făcut Oprescu în cinci ani de Primărie în chestiunea maidanezilor: l-a întrebat pe fi-su dacă nu are niște prieteni pe numele cărora să treacă niște bugete pentru, sanchi, „dogtown”. În timpul ăsta, pînă și legiștii care văd cadavre zilnic au avut ocazia să se cutremure autopsiind bucureșteni vînați de maidanezi sălbăticiți.
Dar matroana tuturor curvelor mai mici sau mai mari care au de luat cîte o halcă din stîrvul de un miliard de euro anual al PMB nu s-a oprit aici. Ci, ca orice curvă politică fără nici o urmă de discernămînt a decis să pluseze: să hotărască bucureștenii prin referendum dacă el, marele primar, poate rezolva problema maidanezilor au ba. Ce idee simplă, dar genială, nu? Da, da, așa este, acum toți ne rotim în padocul referendumului lui Oprescu, întocmai ca niște maidanezi hămesiți și ne mușcăm de cur unii pe alții, fiecare în funcție de convingerea personală: cum votezi, bă, la referendum?
Ce a făcut, de fapt, Oprescu cu ideea referendumului? S-a ferit de orice responsabilitate care i-a revenit după ce a primit votul bucureștenilor: e primar cu puteri depline, dar se poartă ca un maidanez sterilizat care nu poate decît să muște, cu dinții ăia noi puși în Portugalia acum cîțiva ani (cu care a fonfăit ca un măgar cîteva luni), dar nu poate să procreeze nimic pentru capitala țărișoarei. Că nu poate, el doar dirijează bugetele Primăriei, nu administrează pentru cetățeni.
Dar a mai făcut ceva Oprescu prin acest prezumtiv referendum: ne-a dat ocazia să ne exprimăm ura, neputința, frustrarea. Ura că ne mănîncă maidanezii copiii, ura că sîntem prost administrați și bine furați, neputința de a schimba ceva, frustrarea că sîntem închiși într-un dogtown condus de miserupiști.
Și ne-a mai dat ocazia Oprescu să ne exprimăm durerea și frica. Teama că, poate, mîine sau chiar azi, în seara asta, un maidanez sau mai mulți ne vor alerga pe stradă. Pe noi sau pe niște oameni care ne sînt apropiați. Și durerea pentru copilul ucis care putea fi al oricui. Cu cinism feroce, mai dur decît al maidanezului ucigaș, Oprescu se joacă cu noi, cu ce simțim. Dar e altruist: ne dă șansa să decidem, nu-i așa?
Oprescule, tu însuți ești un maidanez. Unul din specia cea mai rea, aia politică. Din păcate, noi nu am găsit referendumul eficient să te eutanasiem politic. Așa e, bă, e vina noastră, că te hrănim cu voturile noastre (nu, eu nu te-am votat) cînd cerșești de foame și faci, în campania electorală, figurile alea ieftine de cîine fără stăpîn (independent, ce dracu’!) drăgălaș, bătrîior și simpatic. Dar tu, de fapt, ți-ai pus dinți noi, cu care să hărtănești Primăria încă patru ani, după ce te ghiftuim cu voturi.