Etichetă: crin antonescu

Ce știe Crin Antonescu de la Elwis Săftoiu, fost șef al SIE, și nu ne spune?

Teodor Meleșcanu, actualul șef al SIE, a declarat ieri că instituția pe care o conduce a trimis președinților, premierilor și miniștrilor dintre 2002 și 2013 informări referitoare la exploatarea de aur de la Roșia Montană (adică despre Roșia Montană Gold Corporation, desigur). Informările s-ar fi referit, a mai spus Meleșcanu, la „bonitatea și seriozitatea” RMGC, dar și la cei care erau pro sau contra proiectului. O fi mult, o fi puțin?
Niște detalii ar putea oferi un fost șef SIE implicat acum în politică. Vorbim de Claudiu Elwis Săftoiu, membru PNL și director al TVR.

Read More

Crin sau perdantul disperat și mic

Săptămîna trecută, Crin Antonescu îmi devenise aproape simpatic: reușise, peste noapte, să devină din adormitul frustrat și ranchiunos un jucător zîmbitor care-i dădea cu tifla lui Ponta pînă la limita de sus a iritării. Sigur că, pe Roșia Montană, Crin nu făcea decît un exercițiu steril de politicianism, dar măcar mai rupea ceva din monotonia searbădă a rolului de încasator pe care șeful PNL părea că și-l asumase în USL.
După ce, însă, Ponta și Antonescu au pus-o de un armistițiu de fațadă pe subiectul Roșia Montană, Crin își încearcă din nou norocul. Dar de data asta joacă prost, strident și atît de populist încît, cînd va ieși din politică, bruxellezii de la UE vor răsufla ușurați și se vor îmbăta în ziua aia, cît sînt ei de scrobiți și de plicticoși. Ce a făcut Crin, mai exact? Mai întîi s-a dus la TV.

Read More

Băsescu începe (neoficial) coabitarea cu Antonescu pentru a rupe coabitarea oficială cu Ponta

Vineri, cînd invitații mei de la „Butonul de panică” de pe B1 l-au auzit pe președinte spunînd, de la pupitrul de la Cotroceni, că trebuie să se consulte cu Crin Antonescu (în chestiunea numirii lui Ovidiu Silaghi la Transporturi), au izbucnit în rîs. Recunosc, la prima auzire, și mie mi-a părut o ironie pomenirea numelui lui Antonescu de către președinte. Apoi m-am prins: nu numai că nu era o glumă, ci o strategie. Și încă una bine pusă la punct. Ponta interimar la Transporturi e prins în colivia aurită a orgoliului lui de puber care se crede Chuck Norris.

Read More

Iar ne minte Ponta. De data asta, în legătură cu CSAT

Victor Ponta, azi: „In acest moment sunt peste 10 mil de cartele pre pay si nu poate fi aplicata retroactiv. Este o decizie din luna august anul trecut adoptata de CSAT. Nu doar ca o sustin, repet, este decizie CSAT, daca nu ma insel este in perioada interimatului la presedintie al lui Crin Antonescu. A fost luata aceasta decizie imediat dupa atentatul din bulgaria, in care s-au folosit cartele pre-platite” (sursa)
Așadar, premierul nostru spune că a fost ședință CSAT în august 2012. Să cercetăm: conform site-ului CSAT, nu a fost nici o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării în august 2012. A fost una în iulie 2012 și una în septembrie 2012, dar nici una în august. Cea din iulie a fost condusă de președintele interimar Crin Antonescu, cea din septembrie de nedemisul prin referendum Traian Băsescu.

Read More

Crin Antonescu, în Pula pe banii Senatului

Crin nu e în țară: „Președintele Senatului României, Crin Antonescu, va efectua, în perioada 17 – 18 iunie a.c., o vizită oficială în Republica Croaţia, la invitaţia domnului Josip Leko, preşedintele Parlamentului croat. Vizita are loc în contextul intrării în vigoare, de la 1 iulie 2013, a Tratatului de Aderare a Republicii Croaţia la Uniunea Europeană şi vizează întărirea dialogului bilateral în plan parlamentar, precum şi cooperarea în plan politic, în cadrul UE. De asemenea, vor fi discutate aspecte ale cooperării economice bilaterale, inclusiv în cadrul Strategiei Dunării, precum şi ale politicii regionale şi internaţionale.

Read More

Crin + Năstase = love. Antonescu a pus șef la PNL Dîmbovița un afacerist care a luat bani din "Trofeul calității"

În 2012, înainte de alegerile parlamentare, Crin Antonescu l-a impus șef la PNL Dîmbovița pe Mihai Volintiru (sursa). Volintiru este acționar majoritar al tipografiei Amma Print SRL. Amma Print SRL a luat vreo patru miliarde ROL (cam o sută de mii de euro) ca să-i tipărească lui Adrian Năstase pliante cu mesajul „Adrian Năstase Președinte”, pe bani proveniți din „Trofeul calității” (evenimentul organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții în 2004) (sursa). După cum Năstase știe prea bine, Justiția a decis că „Trofeul calității” a fost un mecanism de șpagă pentru campania electorală a lui Năstase, ceea ce l-a trimis pe fostul premier în închisoare pentru doi ani (din care a executat o treime, adică opt luni).

Read More

Mesajul comun al lui Ponta, Crin, Blaga pentru UDMR: vi l-am salvat pe penalul Borbely, ne sînteți datori!

Ponta, Antonescu și Blaga, cei trei crai politici de la București, s-au deplasat azi în secuime, la Miercurea Ciuc, ca să le amintească maghiarilor din UDMR că soarta unuia dintre cei mai influenți politicieni maghiari din România, Laszlo Borbely, a fost în mîinile lor. Iar mîinile lor au fost moi și tandre cu Borbely, care a scăpat de dosarul penal de la DNA. Prin votul deputaților de la toate cele trei mari partide: PSD, PNL și PDL. Votul, dat pe 11 septembrie 2012, a fost covîrșitor: 181 de voturi împotriva urmăririi penale, doar 53 „pentru” (sursa). La pachet, în aceeași zi, a scăpat de dosar penal (tot prin vot) și Victor Paul Dobre, liberalul responsabil cu administrația în guvernul Victor Ponta I.
Așadar, de asta au fost azi premierul, șeful Senatului și șeful PDL la Miercurea Ciuc: ca nu cumva să uite udemeriștii cît de empatici sînt politicienii români cu soarta penală a politicienilor români de etnie maghiară.

Read More

Demență autoritaristă: Crin Antonescu vrea să scape de Agenția Națională de Integritate prin ordonanță de urgență!

Crin Antonescu nu are nici o șansă, niciodată, să fie mai mult decît șef de scară. Sau de stînă, hai, avînd în vedere dragostea lui nețărmurită față de Gigi Becali, dar nicidecum președinte de țară. Ar fi o apocalipsă. O declarație a șefului Senatului de săptămîna trecută arată cît de autoritar și cît de puțin democratic gîndește președintele PNL atunci cînd vine vorba de instituții ale statului care nu le plac liberalilor. Iată declarația (despre Agenția Națională de Integritate): „Las la o parte faptul, nu are rost… vedem cu toţii cum continuă în formă nouă povestea coincidenţelor. Eu vă reamintesc că în zona politică de vârf activitatea ANI este monocoloră de o bună bucată de vreme: Hellvig, Mihalache, Silaghi şi aţi mai fost dumneavoastră, Iohannis şi probabil că vor mai fi.
Am discutat lucrul ăsta şi cu partenerii din PSD şi domnul Dragnea a spus că într-adevăr are o anumită iniţiativă. Rămâne să vedem şi să revedem dacă va fi vorba de o OUG sau de un proiect de lege pe care să îl aprobăm în Guvern, dar în orice caz va fi un demers retroactiv care sigur nu poate opera retroactiv, dar care va clarifica nişte criterii care eventual să poată ajuta judecătorii dacă e vorba de judecată” (sursa).
Voi înțelegeți ce a spus aici, de fapt, Crin Antonescu? Că, nici mai mult, nici mai puțin, vicepremierul Liviu Dragnea are „o anumită inițiativă„. Ce inițiativă? Păi, „Rămâne să vedem şi să revedem dacă va fi vorba de o OUG sau de un proiect de lege pe care să îl aprobăm în Guvern”. Deci, ordonanță de urgență! În orice caz, ceva repede, că doar e ultraurgență, ne decimează ANI cu metodele ei europene, pe care tocmai a anunțat și Franța că le va aplica.
Dar care să fie scopul acestei „inițiative”? Să-l cităm iar pe Crin: „să poată ajuta judecătorii„. Să poată ajuta judecătorii să ce?! Există legi, judecătorii judecă pe baza lor, nu par deloc neajutorați. Deci, Crin Antonescu, să-i ajute „inițiativa” asta pe judecători să ce?
Da’ nu mai bine, Crinuțe, institui direct legea marțială ca să faci ce-ți trece prin capul ăla numai bun de bustul unui dictator? Ce zici?

Read More

Gigi Becali a donat de 27 de ori mai mulți bani la USL decît la PNL

becali pnl 3a

După ce a fost încarcerat pentru furtișagul cu terenurile Armatei, Gigi Becali a fost bocit ca la groapă de primii oameni în stat: premierul Ponta, șeful Senatului, Crin Antonescu, șeful Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Doi de la PSD și unul de la PNL, deci, deși Becali era membru PNL pînă de curînd. O explicație pentru mărinimia pontaco-zgoniană ar fi că Becali a băgat mîna mai adînc în buzunar pentru USL (deci PSD + PNL), decît doar pentru PNL. Conform Monitorului Oficial, Gigi a donat numai 8.000 de lei la PNL



 
Tot în 2012, însă, același Becali a donat 214.000 lei la USL. De 27 de ori mai mult.

 

Vorbim, desigur, de bani la vedere. Ce s-a dat la sacoșă, la valiză sau direct în buzunar ori pe frunte, numai Ponta și Antonescu știu. A, și Becali, aflat acum la pîrnaie. Și poate și vorbește despre asta, dacă se supără într-o zi că nu i se permite să aibă plasmă în celulă.

Read More