Un răspuns ar avea Moise Guran. De la minutul 42.40 încolo.
Și bucata relevantă:
Etichetă: doru bușcu
În august anul trecut, cînd încă falimentul era departe și mic.ro abia se punea pe picioarele pline de bătături ale cartierelor cu blocuri comuniste, Academia Cațavencu îl bușcula puțin pe Dinuțu, într-un text care începea cam așa: „Dinu Patriciu și-a conceput averea cu o mamă-eroină, celebra FPS, care a dat naștere mai multor mii de averi nelegitime, cu tați din florile Securității. Apoi, Dinu și-a dorit să-și crească averea în țară, pe banii statului, și s-o educe într-un offshore, ceea ce a și făcut” (restul, aici). În alte zeci de articole, numai în ultimul an, bușcularzii l-au tras pe Dinu ba de bretele, ba de barbă, ba de burtă, ba de PNL, ba de nu știu ce mall, ba de petrol, ba de dosare penale. Arhiva acestor duioșii e, încă, publică.
Acum, bușcularzii s-au cazat la Dinu în ogradă, unde și-au desfăcut iar cortul lor de nomazi mogularzi ai print-ului. Presupun că, de data asta, cocoșeii lor de aur coclit vor avea profilul lui Dinu. Și, poate, și un abdomen supradezvoltat, din tinichelele rămase de la mustața lui SOV.
După cum scriu niște oameni pe net (realitatea.net, paginademedia. ro și, probabil, și alții), Bușcu și echipa lui nu vor lucra pentru Adamescu, cel care a cumpărat marca „Academia Cațavencu”. Aha. Și? Că nu prea înțeleg ce anume e interesant acolo și care-i miza. Ce-i drept, pînă la vînzarea mărcii, am avut un oareșcare interes în povestea cu încercarea fentării Fiscului de către Adunarea Creditorilor de la Cațavencu, cea în care majoritari erau băieții simpatici de la Realitatea. Dar cam atît.
Comentariu preluat integral din subsolul unui post anterior:
„Nu stiam ca a cumparat Buscu brand-ul si sincer eu speram sa dispara … gen demisia de onoare dupa patru ani
Pentru mine cititul AC a fost mostenire de familie Mama l-a citit inca de la infiintare si am preluat si eu microbul cand a inceput sa ma intereseze presa scrisa. Am continuat sa cumpar fiecare numar si cand am plecat la facultate. Cred ca am ratat foarte putine. Aveam stiva uriasa de ziare acasa cand inca mai pastram un pic de sindrom de hoarding traditie de neam )
Pentru mine chiar nu conteaza informatiile “de interior” si sa ma chinui sa am nu stiu ce imagine profunda a problemei ca sa pot judeca. A fost chiar foarte simplu.
In momentul cand am auzit la stiri ca au vandut biznisul lui Vantu eu nu am mai putut sa cumpar ziarul. Punct. Nu m-a interesat nici o asigurare de independenta editoriala pentru ca nu ma incalzea cu nimic. L-am mai luat ulterior sporadic mai mult din reflex si ma mai uitam pe site.
In momentul stenogramelor asteptam o reactie de minima decenta din partea lor fata de niste cititori care au crezut in revista si au cumparat-o o gramada de ani. O minima explicatie. In schimb am primit o laba trista facuta cu aere de mega superioritate si atitudine de Isus pe cruce neinteles.
In momentul ala eu i-am pus ziarului cruce – groapa era sapata de la vanzare.
Eu i-am inteles perfect pe cei de la kamikaze cand au plecat. Prin treaba cu vanzarea facuta pe la spate si anuntata la televizor au primit cel mai mare bocanc in bot ca ziarist. Dintr-o miscare le-a fost data naibii credibilitatea fara sa aibe ceva de zis. Pe un profit foaaarte frumos al “fondatorilor”.
Ce e asa de greu de inteles ca sunt inversunati ??”
P.S. Eu n-am prea multe de zis, poate voi.
Nu l-ați crezut pe Boc cînd a zis că am ieșit din recesiune, nu? E, rău ați făcut: azi, Doruleț-batistă de la Academia Cațavencu a cumpărat marca scoasă la vînzare de lichidator cu peste 1,6 mil EUR. În nume propriu. Ceea ce înseamnă că, la un profit mediu de 10.000 EUR lunar, își va scoate banii investiți pe achiziția asta în vreo 14 ani. Sau în șapte, dacă profitul mediu lunar e dublu, adică 20.000 EUR. Iar asta presupune ca încasările lunare ale săptămînalului, din vînzare și publicitate, să fie de 70-80.000 EUR. În fiecare lună, fără excepție. Dacă nici asta nu înseamnă ieșire din recesiune, atunci nu știu ce mai e. Sau, mă rog, ar mai putea fi o economie care duduie, vorba lui Tăriceanu.
Privită din alt unghi, povestea e așa: de banii ăștia se plătesc niște salarii restante (mărunțiș) și aproape jumătate din datoria de cam trei milioane euro către ANAF. Restul de 1,5 milioane EUR la Fisc rămîne paguba statului, iar de alte trei milioane euro niște creditori privați se vor linge pe bot. Definitiv. Așa că, după calculul ăsta, batistuță a făcut o afacere foarte bună: avea datorii de peste șase milioane, dar a scăpat cu plata a doar 25% și acum este curată și uscată, numai bună de o nouă muie (conform stenogramelor SOV – Doruleț). Talent, aș zice. Nu chiar har, ca la Vîntu, dar o tehnică bună, în orice caz.
Pe 13 octombrie 2010, miercuri cu noroc, premierul Boc a semnat Hotărîrea de Guvern prin care personalitatea excepțională a lui Ioan T. Morar a fost numită consul general la Marseille, France. Firește, odată cu personalitatea se va transfera în Franța și corporalitatea aceluiași Morar. Mă refer la corporalitatea aia care lunea, la bule, la Cațavencu, strîmba din nas la glume cu Băsescu sau Udrea, se tăvălea pe jos doar-doar le-ar fi întors din pagină și îi aplica lui Bușcu un masaj salivar la coarda sensibilă. Merita să încerce, nu?
Ei bine, despre chipul cioplit al lui Morar, el presidente Băsescu, șeful lui Biju a opinat recent că s-ar fi dedat la perversiuni auriculare cu ziariștii lui SOV: „Războiul dintre Băsescu şi Vântu nu are nimic din clarificările de început ale capitalismului. E o trîntă golănească în care doar unul poate fi golan, fiindcă celălalt e şeful statului. Un stat curios, care trage cu urechea la convorbirile private, un stat publicist-comentator, care publică şi editează aceste convorbiri, un stat abuziv, care calcă peste drepturile omului, în fine, un stat care îşi ascultă şeful şi pocneşte din călcîie la ordinele lui.”.
Ceea ce mă face să cred că următoarea stenogramă a unei discuții SOV – Bușcu va arăta așa:
„SOV: Doruletu’, e in firescul lor povestea asta, dar nu mai vreau de acuma sa-mi spui ca nu ai putut sa strunesti organizatia, ca nu stii cine ce a zis, ca nu ai putut sa-l tii pe ala sa nu faca scandal. Ma doare in p…a, il dai afara. In momentul in care unul isi permite sa incalce strategia grupului de presa Realitatea Catavencu, ala pleaca acasa fara niciun fel de alta dispensa, de interventii, de rugaminti, de stai, domnule, ca se potoleste… mi se rupe p…a! Aia cand isi lanseaza consulul la Marsilia?
DB: Acuma ies cu el.
SOV: Vezi tu, la astia care au plecat la PDL, trebuia sa le atasezi si un om de incredere al nostru, sa fim si noi inauntru, acolo.
DB: Este, dar este si unul de-al lor aici, il stiu. Abia a asteptat sa plece Biju, repeta aport-uri si gudurari de cînd a aparut zvonul in presa cu consulatul.
SOV: Da.
DB: Mie imi displac chestiile astea.
SOV: Dupa cum ai vazut, nu trebuie sa-ti displaca, trebuie sa fii foarte atent la chestiile astea.”
Exclusiv! Pe bune! Deocamdată, cu cagulă! Și melon!
Spionul în acțiune, aici.
N-am mai scris de Bușcu de ceva vreme. Și nu intenționam s-o fac nici azi. Pînă la urmă, n-are nici un haz. E vorba doar despre un tip care, în anii ’90, a fost așa de fericit că poate să spună orice, liber, încît a ajuns să spună orice a vrut Vîntu. Diferența au făcut-o banii.
C-așa e-n capitalism. Vorba stenogramei: cînd SOV i-a zis „Iubitul meu, hai sa prezumam ca aceasta coincidenta este un fapt real, acest tip de fapte reale nu trebuie sa se petreaca. Nu mai trebuie sa se petreaca de acum. Ea trebuie sa raspunda intereselor lui Sorin Ovidiu Vintu. Punct ! Intamplarea fericita pentru voi face ca interesele lui Sorin Ovidiu Vintu sunt doar interese de business. Nu mai am alte afaceri in Romania. Singurul meu interes de business in Romania este presa. Deci daca eu spun ca am un interes, inseamna ca trustul acesta de presa are acest interes. Deci orice urma de dizidenta sa stii ca se sanctioneaza cu desfacerea contractului de munca. Are toata lumea libertatea de pe lume: poate pleca cand vrea daca nu-i convine. Noi nu tinem pe nimeni legat cu funia, cu catusele de scaun sau de coltul mesei. Dar nici nu mai concep de-acuma, nu mai concep un alt tip de abordare a acestui trust de presa. In totalitatea lui. Cu Sergiu am vorbit, cand a venit inapoi acuma i-am spus ce tip de organizatie vreau sa produca, si nu in sapte ani, ci in cateva saptamani. Sa discute foarte clar cu oamenii, ca n-am chef sa stau sa negociez cu oamenii mei interesele mele. Ce, am innebunit!”, Doruleț i-a răspuns: „Da, inteleg asta, e absolut OK”.
Asta e, deci, atitudinea lui Doruleț față cu reacțiunea lui Vîntu: „e absolut OK”. E „absolut OK” să cenzurezi (pardon, să conduci o gazetă care „trebuie sa raspunda intereselor lui Sorin Ovidiu Vintu. Punct!”) și să ai o armată de tîmpiți care să scrie la comandă (sau, în nemuritoarele vorbe ale vîntului, „orice urma de dizidenta sa stii ca se sanctioneaza cu desfacerea contractului de munca”). Și asta la o revistă care se crede încă „de moravuri grele” și care se gudură pe lîngă (acum puținii) cititori „mai inteligenți decît ai lor”. Deci, să reținem, toată povestea asta „e absolut OK”.
Dar chiar și așa, tot nu aș fi scris azi de Bușcu (doar știam cum gîndește Doruleț, altfel nu aș fi plecat de la Academia Cațavencu). O fac, însă, ca să demontez minciunile unui impostor:
1. una dintre reacțiile lui Bușcu la plecarea noastră de la Cațavencu, citată de Mediafax, a fost meschină.
Citez din știrea Mediafax: „Întrebat dacă ştie motivele celor care au decis să părăsească Academia Caţavencu, Buşcu a spus că plecările ar putea avea legătură cu faptul că, recent, a anunţat reduceri de salarii la Academia Caţavencu. <În urmă cu câteva zile i-am anunţat pe şefii departamentelor că urmează o reducere cu 15% a salariilor şi că revista reintră într-un regim de austeritate. Reducerea cu 15% a salariilor urma să fie aplicată în orizontul câtorva luni, două-trei luni”, a explicat Doru Buşcu.>„
În aceeași perioadă, însă, adică la începutul lunii martie, într-o discuție cu SOV, Bușcu zice așa: „Le-am interceptat si corespondenta, printr-o greseala pe care au facut-o ei, am pus mana pe corespondenta lor pe mail, adica nu a sapat cineva in mod special, dar… si am vazut ca povestea era discutata de 7-8 luni, adica era ha, ha, era o chestie pusa bine la punct.”
Aha: public, deci, Bușcu ne acuza că plecăm din cauza unor reduceri de salarii de 15% abia anunțate, dar recunoștea, în fața „mogulului luminat”, că intenția noastră data de cel puțin 7-8 luni (interval în care, tot el admitea, lucrurile fuseseră bine puse la punct).
2. o altă reacție a lui Dorulețu’, de ieri, citată de HotNews, ne arată deplorabili și disperați: „Eu nu am interceptat nici un mail. A fost vorba despre un grup de redactori care planuiau sa plece de la Academia Catavencu. Multi regreta acum pentru ca sunt la pamant”.
Păi, sîntem (cu nervii) la pămînt: dacă fără bugete de promovare și marketing, în șapte luni de funcționare, am reușit să fim citați pînă și de Realitatea TV (aici, aici, aici, aici – și astea nu-s toate exemplele), ca să nu mai zic de rivalii lor de la Antena 3, de TVR, de B1, de Adevărul, de România Liberă, de EvZ, HotNews.ro și multe alte publicații online și bloguri, atunci ne speriem de ce am putea face dacă am avea bani și pentru alte cheltuieli decît cele de personal, utilități, senvișuri și cafea. Îl rog pe Doruleț să scrie un editorial în care să povestească despre cuceririle jurnalistice ale Academiei Cațavencu din ultima jumătate de an (dar atenție: basmele semnate de Ivanciuc nu se iau în calcul, solicităm trimiterea lor la Uniunea Scriitorilor ȘF – Șpagă și Futilități).
3. în fine, a treia idioțenie ipocrită pe care Bușcu a scos-o ieri (citez tot din HotNews) este că el e disident. Iată cum: „Academia Catavencu nu a tinut cont de indicatiile lui Vantu si independenta editoriala s-a vazut si se vede cu fiecare editie.”
Aici o să fiu sec: Doruleț, aveai dreptate cînd ai zis în martie că planul nostru, al celor care facem acum Kamikaze, se cocea de 7-8 luni. Adică de prin vara lui 2009. Adică de cînd tu, personal, ai venit cu o listă de la Vîntu. Lista aia, îți amintești, pe care se aflau vreo cinci nume de politicieni (de la toate cele trei partide parlamentare, mai puțin UDMR). Politicieni care trebuiau protejați pentru că, așa cum explicit ai spus-o, plăteau milioane de euro la Realitatea TV pentru campania electorală. La început, am crezut că o să-ți tragem țeapă și o să scriem ce vrem. Ne-ai demonstrat contrariul: ai urmărit atent fiecare număr din revistă, înainte de publicare, să fii sigur că nu scapă vreun text care să nu fie în acord cu interesele patronului.
Te înțeleg, Doruleț, doar te fripsesei deja, cu puțin timp înainte. Cînd o anchetă despre un asfaltator (foarte la modă atunci, dar și foarte sponsor al RTV – ca și acum) a supărat așa de tare, încat ai fost somat de Vîntu să te duci să-l împaci pe asfaltator, să faci frumos la el, să-i pupi mîna și să promiți că nu mai faci. Nu de alta, dar omul amenințase cu rezilierea contractului cu RTV.
Cum ziceam: nu voiam să scriu azi de Doru Bușcu. Și, de fapt, nici nu am făcut-o. Am scris doar despre Doruleț, un băiat pe care îl sună Vîntu din cînd în cînd să-i testeze obediența. Și testul e întotdeauna pozitiv, „e absolut OK”.
P.S. Doruleț admite că e jenat că e Doruleț. Dar mistifică, iarăși, un episod de istorie foarte recentă, cînd spune: „Sîntem în martie 2010 şi, în stenogramă, Vântu e furios. E furios căAcademia Caţavencu îşi face de cap şi e independentă.”
Rîd, rîd, rîd și iarăși rîd, Doruleț își merită diminutivul, ba poate ar merita să fie numit Dorulețuș sau Dorulețel ori poate Dorulețică. Oricum, și-a cîștigat dreptul să fie cel puțin un dublu diminutiv.
Nu, Dorulețu’, Vîntu nu era furios că erai tu independent, ci că plecaserăm noi, ăia 14. Uite, citat din stenogramă, poate ai uitat: „Doruletu’, e in firescul lor povestea asta, dar nu mai vreau de acuma sa-mi spui ca nu ai putut sa strunesti organizatia, ca nu stii cine ce a zis, ca nu ai putut sa-l tii pe ala sa nu faca scandal. Ma doare in p…a, il dai afara. In momentul in care unul isi permite sa incalce strategia grupului de presa Realitatea Catavencu, ala pleaca acasa fara niciun fel de alta dispensa, de interventii, de rugaminti, de stai, domnule, ca se potoleste… mi se rupe p…a! Aia cand isi lanseaza ziarul?
D. BUSCU: Acuma ies cu el.
S. O. VINTU: Vezi tu, la astia 14 care au plecat, trebuia sa le atasezi si un om de incredere al nostru, sa fim si noi inauntru, acolo.„
Deci, Dorulețu’, puțintică atenție mai sus: de aia era Vîntu furios, din cauza plecării noastre, din cauza ălora pe care nu puteai tu să-i strunești, deși încercai. Sigur, și după ce am plecat, Vîntu a mai fost furios. Dar nu-l mai ajuta cu nimic să apeleze diminutivul „Doruleț” din agenda lui telefonică.
Ce citiți mai jos e o discuție de pe 7 martie, anul curent, între SOV și Doru Bușcu. V-o dau seacă, comentarii mai tîrziu.
„Sorin Ovidiu Vintu il contacteaza pe Doru Buscu, redactor sef Academia Catavencu, discutia referidu-se la jurnalistii care au plecat de la publicatie pentru a lansa Kamikaze:
„S. O. VINTU: -Bun, si Doru, inca o chestiune, tati : sa nu avem discutii : Academia Catavencu a devenit din momentul preluarii mele, eu am lasat-o linistit in pace, sa o las sa-mi calce chiar propriile mele interese, dar in momentul in care a trecut pe finantarea mea, Academia Catavencu este o organizatie patronala. Ea trebuie sa raspunda intereselor patronatului. Intereselor de business ale patronatului. Acest lucru trebuie vorbit cu oamenii. Rabdare! E momentul delicat chiar in acest moment : vreau sa-mi angajez o trupa de copii de 19, 20, 21 de ani, care sa nu aiba niciun fel de prejudecata sau rahat la creier, oameni care inteleg exact ce timpuri strabatem.
D. BUSCU: – Astia se formeaza in ani, Sorin.
S. O. VINTU:: -Da, se formeaza in ani, sunt de acord cu tine, dar eu nu mai concep niciun fel de dizident in Academia Catavencu. Academia Catavencu, ca orice institutie de presa din trustul meu, raspunde intereselor patronatului. Punct! De data asta am vorbit cu Sergiu, va veni, vom discuta pe fata cu toti oamenii. Cui ii place ramane, cui nu-i place pleaca. S-a terminat cu glumele de genul independenta editoriala, sa imi pot face eu smenurile.
S. O. VINTU: – Dar stai putin: socul a trecut, de-acuma esti in organizare. Organizeaz-o, te rog frumos, ca pe o institutie patronala. Este totusi un business facut pe banii mei, si nu putini, sunt cateva zeci de milioane de euro.
D. BUSCU: – Institutia patronala o organizeaza patronul. Eu nu mai sunt patron, eu ma ocup de continutul acestei publicatii.
S. O. VINTU: – Tocmai de aceea, ce-ti spun, dragul mei prieten, ea trebuie sa raspunda intereselor patronatului. Punct ! Organizatia trebuie sa fie pregatita sa raspunsa intereselor patronatului. Eu nu cer altceva.
S. O. VINTU: – Iubitul meu, hai sa prezumam ca aceasta coincidenta este un fapt real, acest tip de fapte reale nu trebuie sa se petreaca. Nu mai trebuie sa se petreaca de acum. Ea trebuie sa raspunda intereselor lui Sorin Ovidiu Vintu. Punct ! Intamplarea fericita pentru voi face ca interesele lui Sorin Ovidiu Vintu sunt doar interese de business. Nu mai am alte afaceri in Romania. Singurul meu interes de business in Romania este presa. Deci daca eu spun ca am un interes, inseamna ca trustul acesta de presa are acest interes. Deci orice urma de dizidenta sa stii ca se sanctioneaza cu desfacerea contractului de munca. Are toata lumea libertatea de pe lume: poate pleca cand vrea daca nu-i convine. Noi nu tinem pe nimeni legat cu funia, cu catusele de scaun sau de coltul mesei. Dar nici nu mai concep de-acuma, nu mai concep un alt tip de abordare a acestui trust de presa. In totalitatea lui. Cu Sergiu am vorbit, cand a venit inapoi acuma i-am spus ce tip de organizatie vreau sa produca, si nu in sapte ani, ci in cateva saptamani. Sa discute foarte clar cu oamenii, ca n-am chef sa stau sa negociez cu oamenii mei interesele mele. Ce, am innebunit!
D. BUSCU: Da, inteleg asta, e absolut OK.
S. O. VINTU: – Bai, tati, normal, nu sunt un cretin, nu ma amestec pe chestiile de…dar in interiorul unei strategii editoriale nu mai misca nimeni. Daca decidem, de exemplu, maine suntem tovarasi cu Basescu. Pai de maine toata lumea il las pe Basescu in pace. E ca exemplu. Sau maine agresam, criticam cu supra de masura, institutia f…ut- ului din Romania. Toata lumea incepe sa injure Institutia f…ut-ului din Romania.
S. O. VINTU: – Nu, n-ai inteles : ei sunt agresati in functie de interesele mele. Atat ! Eu asta incerc sa-ti spun. Ca, daca fixam ca strategie ca de maine sustinem actele guvernului, de maine, trustul asta de presa, inclusiv Academia Catavencu, sustine actul de guvernare. Asta incerc sa-ti spun.
D. BUSCU: – Cu conditia ca actul de guvernare sa merite sa fie sustinut. Pentru ca daca…
S. O. VINTU: – Nu, nu m-ai inteles : singura conditie care este aici este decizia lui Vintu. Asta incerc sa-ti explic, Dorulet.
S. O. VINTU:: Iubitul meu amic, da, dar din momentul asta, eu asta incerc, din momentul asta, de pe 7 decembrie, deciziile mele sunt litera de lege. Iti convin, nu-ti convin, ai libertatea sa-ti dai demisia, sa pleci acasa. Nu mai maschez nimic, nu mai manipulez nimic, nu mai negociez cu salariatii mei.
D. BUSCU: Un adevarat patron de presa.
S. O. VINTU: Da, tati, da, e un business patronal. Punct, si cu asta, basta, am incheiat subiectul.
D. BUSCU: Vrei sa te incadrezi in statura de mogul, in definitia de mogul.
S. O. VINTU: Nu, mama, nu, ma, Dorulet ! Dar cum sa lucreze salariatii, carora le dau sa manance, impotriva intereselor mele ? Asta-i noaptea mintii ! Pe banii mei ! Asta este noaptea mintii ! Ei luandu-si o spaga de doi bani sau aranjandu-si vreun post in viitorul guvern. Nu se poate asa ceva. Si daca am fost cu menajamente, cu manusi, cu aia, cu aia, de-acuma nu mai sunt, de-acuma e pe fata totul. Si asa e normal in toata lumea asta. Ce, am fost eu putin legat la ochi, dar lucrurile s-au terminat. Deci construieste organizatia in acest sens, batrane !Nu mai exista de-acuma cand discutam: Domnule. Vasile Ionescu este atacat la noi. Pai din momentul ala, Vasile Ionescu s-a terminat cu el ! El nu mai exista in paginile Academiei Catavencu.
S. O. VINTU: Ma, nu ne…, dar nu sunt un cretin, nu sunt tampit la cap, stiu regulile acestui joc, slava Domnului! Nu ma apuc acuma sa…. Eu nu sunt Mihai Iacob sa pornesc… sa incep sa-mi f…t dusmanii. Ce, am innebunit?! Ceea ce iti spun eu tie, batrane, este faptul ca aceasta autorizatie trebuie, de la tine, Academia Catavencu, care este singura expresie in print pe care am pastrat-o, trebuie sa inteleaga ca este acolo pentru doua lucruri: sa raspunda intereselor cetatenilor si in primul rand interesele patronatului. Pentru ca, daca patronatul are castig, au si ei servicii castig. Daca patronatul nu are castig, isi ia o spaga marunta astazi si maine raman fara paine. Oamenii trebuie sa stie ca ei sunt acolo angajati la patron. Ca au sansa sa fie angajati la un patron luminat, asta e bafta lor, daca nu o inteleg nici pe asta, da-i dracului! Scuza-mi lipsa de modestie.
D. BUSCU: Nu, am remarcat-o pe asta cu patronul minunat din urma cu cativa ani. E stiuta, a facut turul organizatiei asta. E ok, adica e…
S. O. VINTU: Doruletu’, e in firescul lor povestea asta, dar nu mai vreau de acuma sa-mi spui ca nu ai putut sa strunesti organizatia, ca nu stii cine ce a zis, ca nu ai putut sa-l tii pe ala sa nu faca scandal. Ma doare in p…a, il dai afara. In momentul in care unul isi permite sa incalce strategia grupului de presa Realitatea Catavencu, ala pleaca acasa fara niciun fel de alta dispensa, de interventii, de rugaminti, de stai, domnule, ca se potoleste… mi se rupe p…a! Aia cand isi lanseaza ziarul?
D. BUSCU: Acuma ies cu el.
S. O. VINTU: Vezi tu, la astia 14 care au plecat, trebuia sa le atasezi si un om de incredere al nostru, sa fim si noi inauntru, acolo.
D. BUSCU: Este, dar este si unul de-al lor aici, il stiu.
S. O. VINTU: Da.
D. BUSCU: Mie imi displac chestiile astea.
S. O. VINTU: Dupa cum ai vazut, nu trebuie sa-ti displaca, trebuie sa fii foarte atent la chestiile astea.
D. BUSCU: Da, eu sunt alt gen. Le-am interceptat si corespondenta, printr-o greseala pe care au facut-o ei, am pus mana pe corespondenta lor pe mail, adica nu a sapat cineva in mod special, dar… si am vazut ca povestea era discutata de 7-8 luni, adica era ha, ha, era o chestie pusa bine la punct. Dar in fine, nu vreau sa mai aud de ei si nici nu vreau sa mai am de-a face cu ei. Desi sunt vreo 2-3 acolo care au fost luati cu forta, stii, dintr-un entuziasm din asta, baietesc, la bere si de solidaritate soldateasca.
S. O. VINTU: Aia nu mai au ce cauta inapoi, indiferent de situatie”.
(sursa: HotNews)
P.S. Mi se pare mie sau SOV confirmă ce ziceam eu aici?
P.P.S. Ce ați citit mai sus explică de ce eram, pentru SOV, „discutabil”.
Printre alții, Bușcu s-a plimbat și el pe banii investitorilor (vedeți ce politicos sînt?) în aur de la Roșia Montană pînă în Noua Zeelandă și înapoi. Dacă aș fi fost atît de subinginer la cap ca Bușcu, aș fi zis că excursia lui și a colegilor lui seamănă cu vizitele de lucru ale tovarășului suprem de pe vremuri. Vizite în care împușcatul era însoțit de presa de partid de la Scînteia și Agerpres, care să spună poporului despre mărețele realizări și neprecupețitele eforturi ale liderului maxim. Firește, în poza asta, Bușcu & co ar fi fost jurnaliștii (fie vorba între noi, IT Morar ar fi putut juca cu succes rolul ăsta, doar are experiență în domeniu). Sigur, pe vremea aia ziariștii nu erau plătiți cash, ca acum, ci în Pepsi, portocale și carne peste rînd. Dar recompensa era, în fond, aceeași.
Însă, pentru că joaca meschină de-a „mă-ta-i curvă care a făcut avort în ciuda decretului și tac-tu’ activist comunist” nu mă pasionează, nu am performat în acest sens. Bușcu, însă, da. În vila lui din Dorobanți luată ieftin de la RAAPPS, el se și vede în arest la domiciliu și acuză comuniștii că l-ar trage ideologic pe roată pentru un gest de normalitate democratică, pînă la urmă: nu a făcut decît să ia niște bani de la capitaliști ca să le ia cianura-n gură, fără să pățească nimic, parampaaammmpaaaam!!!
Captiv încă în ’88, în căminul de Politehnică în care visa la o repartiție mai acătării, Bușcu delirează (na, că-mi luă vorba din tastă) „anacronic”: „Violenţa cu care aceşti iacobini de maidan s-au năpustit să înnegrească pagini şi să condamne în contumacie un grup rezonabil de jurnalişti voiajori are ceva din zelul anilor ‘50. Pe vremea aia, cînd chiaburii erau trimişi la Canal şi profesorii erau alungaţi din universităţi cu un simplu denunţ, un mare scriitor, dat jos de la catedra de Litere, a fost oprit de un student proletar. „Tovarăşe“, i-a zis studentul, „eu vă apreciez ca scriitor, să ştiţi, dar ca om vă consider anacronic.“ „Băiete“, i-a răspuns bătrînul, „eu ca scriitor nu te cunosc, iar ca om, te bag în pizda mă-tii!“” (de aici)
Nu am înțeles exact din pasajul de mai sus dacă Bușcu se consideră chiabur trimis la Canal sau un mare scriitor. Dar are dreptate în oricare variantă: chiabur a ajuns tocmai pentru că e mare scriitor. Adică scriitor cu un tarif foarte mare, în special la advertoriale nemarcate și dosare servite.
Altfel, nu am pomenit încă nimic de IT Morar pe subiectul RMGC – NZ, pentru că el e un scriitor mic. Și la operă, și la tarif. Însă și el dă cu basca comunistă* de pămînt cînd vine vorba de cianuri.
* cacofonie (pentru Arletty)