Președintele Klaus Iohannis ne-a asigurat pe toți că ANAF nu e un bau-bau rău care vrea să ne ia bănuții munciți cu greu din „banale motive administrative”, ci e o instituție care are „deschidere” către contribuabili pentru a se găsi „soluții convenabile”.
Etichetă: klaus iohannis
Mai există încă în nemărginirea internetului programul electoral al prezidențiabilului Klaus Iohannis (aici). La pagina 26, stă scrisă o promisiune pe care, ieri, președintele Iohannis a micționat sănătos, nemțește, fără rest.
Președintele Senatului a produs o explicație pentru aducerea la București, deci pe teritoriul UE, a unui oficial rus de rang înalt, Serghei Narîșkin (președintele Dumei de Stat), căruia îi este interzis accesul în UE. Conform unui comunicat de presă postat pe site-ul Senatului României, „Decizia Senatului României de a adresa invitația de participare preşedintelui Dumei de Stat a avut în vedere faptul că România are o obligaţie de drept internaţional de a permite intrarea pe teritoriul său a celor care, în temeiul unui acord multilateral, se bucură de privilegii și imunități.” (sursa)
Încă dinainte să știu de desemnarea lui Cioloș și de lista prezumtivă de miniștri, am îndrăznit să spun că avem de-a face cu două capcane care ni se întind, ambele girate de Iohannis și orchestrate, în comun, de președinte, partide și servicii.
Nu mă surprinde că sîntem mințiți din nou de politicieni. Nu mă surprinde că asistăm la un blat generalizat între PSD, PNL, UNPR, ăilalți de prin Parlament, președinte și servicii pentru a se monta un guvern tehnocrat-fantomă astfel încît partidele să se pregătească de alegeri fără să se reformeze. Nu mă surprinde că guvernul Cioloș va fi o struțocămilă și în componență, și în acțiune. Nu mă surprinde nici că, o vreme, manipularea asta va funcționa, cumva, și strada nu va mai cere demisii.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, e premier interimar. Multe surse îl indică și ministru în viitorul guvern Cioloș. Totuși, acest Cîmpeanu e ministrul care, de cînd a preluat mandatul, le-a pelungit, arogant artificial, viețile politice celor mai grei piloni ai guvernării PSD, Victor Ponta și Gabriel Oprea, tolerîndu-le plagiatele. Deci?
Și a fost bifată și consultarea poporului, prin reprezentanții lui din societatea civilă, de către prezidentu’ Klaus Iohannis. Bun, să vedem cu ce ne-am ales: ceva de bun-simț, pe de o parte (propuneri ca: jos avocatul poporului, premier credibil – cum era să fi fost cerut unul incredibil?, control civil pe servicii și altele asemenea), dar și ceva de-a dreptul șmecheresc, pe de altă parte.
Acum exact un an, pe 29 septembrie 2014, candidatul Klaus Iohannis dădea un interviu pentru Adevărul. Îl puteți citi aici. E lung și plicticos, plin de generalități călduțe și inofensive. Nu mult s-a schimbat de atunci, deși candidatul a devenit președinte. Aproape nimic, de fapt: Iohannis a rămas același împăciuitor autist și absent. O schimbare ar fi, totuși: cînd a avut de-a face cu capcane politice și teme importante, Iohannis a greșit ca un ageamiu. Doar trei exemple: a fost de acord cu un nou Cod Fiscal pe care, ulterior, l-a contestat; a acceptat voios triplarea salariului său, apoi s-a sucit cînd l-a înjurat poporul; a fost dur și radical cînd a refuzat cotele obligatorii de refugiați dar a pierdut lamentabil bătălia la Bruxelles.
Mai întîi, ca de obicei, au fost știrile. Știri timide, pe ici, pe colea. Apoi au fost mai multe știri. Apoi, ca de obicei, au fost șezătorile TV și orice pafarist din politică sau din afara ei și-a dat cu părerea. Apoi Iohannis l-a chemat pe generalul cu patru stele verzi pe pereții goi ai capului lui Oprea la Cotroceni. Și știrile spun că întîlnirea a durat 15 minute. Apoi Băsescu a spus ceva, tot la TV. Iar a doua zi Ponta a spus că Băsescu e populist și că nu ăsta e spiritul european. Iar în tot timpul ăsta, șezătorile TV au continuat și au devenit panicarde, patetice, penibile și aiuritoare.
Gabriel Oprea nu doar se crede, dar azi chiar e pe cai mari, călărește o întreagă herghelie. O herghelie de mîrțoage uneperiste destul de răpciugoase, dar suficient de numeroase pentru a destabiliza hipodromul PSD al puterii. Asta e cert.