Etichetă: ministerul justiției

Tăriceanu face jocurile pentru șefia DNA și a Parchetului General

Cu mai puțin de patru luni înainte de expirarea mandatelor procurorilor-șefi de parchete (cele mai grele fiind DNA și Parchetului General), s-au conturat două tabere care-și dispută atribuția de a face propuneri de persoane pentru un nou mandat. Într-una din aceste tabere se află ministrul Justiției, Raluca Prună, care are legea de partea sa. În cealaltă, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ajutat discret, dar eficient, de către șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Miza taberei CSM-Tăriceanu este schimbarea peste noapte a legii de numire a procurorilor, astfel încât propunerile să fie făcute de către CSM, și nu de către ministrul Justiției.

Read More

Politrucul Cazanciuc a anchetat, din 2013 pînă azi, cîte un magistrat pe zi. În secret

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, are la dispoziție o armă teribilă cu care să pună presiune pe magistrați: ancheta disciplinară. În premieră în România, Cazanciuc a înființat o comisie specială care să vîneze magistrații considerați indisciplinați. La 20 de luni de la înființarea acestei comisii, bilanțul este șocant: cîinii de vînătoare ai lui Cazanciuc au dat pe mîna Inspecției Judiciare 419 magistrați (o medie de 21 lunar!).

Read More

Tupeu și nesimțire la Ministerul Justiției: ia 18.000 lei lunar ca să ascundă date publice

De cînd am citit declarația de avere a Anei I. Mihăilă de la Ministerul Justiției, depusă acum o lună, sînt în șoc. Atît de stupefiat sînt încît îmi doresc ca România să fie în locul Greciei, să falimentăm dracului țara asta condusă de unii care ne iau pe toți de sclavi și idioți. Astfel, măcar, nu i-am mai plăti pe tupeiștii ăștia nesimțiți.

Read More

Ponta, Cazanciuc, Oprea și fascinanta poveste a unei știri Agerpres dictate de "interesul național"

Azi, la 14.28, o știre publicată de agenția de presă de stat Agerpres punea toată presa (dar și politicienii) pe jar. Titlul spunea așa: „UNPR preia Ministerul Justiției și ministrul în funcție (surse)„. Textul, însoțit de o fotografie a ministrului Cazanciuc, foarte scurt: „Uniunea Națională pentru Progresul României va prelua Ministerul Justiției și pe ministrul în funcție, Robert Cazanciuc, au declarat pentru AGERPRES surse politice.
Potrivit acestora, vicepremierul Gabriel Oprea, președintele UNPR, are încredere în Robert Cazanciuc, îl cunoaște, îl consideră competent și profesionist.

Read More

Ministrul Cazanciuc trebuie să-și dea demisia. Urgent

Faptele seci:
– DNA: „Duicu Ioan-Adrian (președintele PSD al Consiliului Județean Mehedinți – n.m.) i-a promis lui Ponea Constantin Ștefan (șeful Poliției Mehedinți – n.m.) că își va folosi această influență, pentru a-i determina pe funcționarii publici să facă acte care intră în atribuțiilor lor de serviciu (…): (…) să numească o persoană din familia acestuia într-o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public” (sursa).
– B1 TV a lămurit, în exclusivitate, cine e „persoana din familia” șefului Poliției Mehedinți (aici, de la minutul 02.00): Elisabeta Ponea (fostă Drăguț), procuror DNA, care urma să fie propusă de ministrul Justiției (acum PSD), Robert Cazanciuc, în funcția de șefă a Direcției Juridice a DNA, structura centrală;

Read More

OFICIAL – Ponta a declanșat grațierea generală eșalonată: reguli mult mai lejere pentru ieșirea temporară din închisoare

Ești violent și un pericol pentru siguranța celor din jur, chiar și în penitenciar? Poți fugi din țară, deși nu ți-ai ispășit pedeapsa? Nu accepți condamnarea, chiar dacă te afli deja în penitenciar? Ai fost condamnat și ești cercetat și/sau judecat și în alte dosare penale? Ești în prima zi de pîrnaie? Nu face nimic, guvernul Ponta te consideră un cetățean model și e gata să te recompenseze cu ieșirea temporară din închisoare. Nu, nu e nici o glumă, e cît se poate de pe bune. Totul, conform unei decizii a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), instituție aflată în directa subordine a ministrului Justiției, adică a lui Robert Cazanciuc, finul premierului Victor Ponta.

Read More

Cazanciuc, finul lui Ponta, începe hărțuirea magistraților prin anchete disciplinare

Robert Cazanciuc, ministru al Justiţiei, a decis înfiinţarea unei comisii care să ancheteze magistraţi. Deşi legea permite din 2011 ca ministrul Justiţiei să sesizeze Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul unor eventuale abateri disciplinare ale magistraţilor, nici unul din miniştrii Justiţiei de pînă acum nu a apelat la acest instrument. Robert Cazanciuc, însă, este pus pe fapte mari: prin ordin de ministru a decis înfiinţarea unei comisii care să vîneze magistraţi.

Read More