Teodor Meleșcanu, actualul șef al SIE, a declarat ieri că instituția pe care o conduce a trimis președinților, premierilor și miniștrilor dintre 2002 și 2013 informări referitoare la exploatarea de aur de la Roșia Montană (adică despre Roșia Montană Gold Corporation, desigur). Informările s-ar fi referit, a mai spus Meleșcanu, la „bonitatea și seriozitatea” RMGC, dar și la cei care erau pro sau contra proiectului. O fi mult, o fi puțin?
Niște detalii ar putea oferi un fost șef SIE implicat acum în politică. Vorbim de Claudiu Elwis Săftoiu, membru PNL și director al TVR.
Etichetă: rmgc
Săptămîna trecută, imediat ce Crin Antonescu s-a dezis de exploatarea de la Roșia Montană, l-am întrebat (la tv) pe ministrul PNL al Culturii, Daniel Barbu, ce părere are despre proiectul de la RM din punct de vedere al avizului de mediu. Intervenția lui Barbu, mai jos:
Se vorbește zilele acestea că, dacă nu va începe cît mai curînd exploatarea de aur la Roșia Montană, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) SA va cere despăgubiri statului român de la 2 (două) miliarde USD (conform premierului Ponta) la 4 (patru) miliarde USD (conform altor surse).
Deocamdată, însă, RMGC SA are următoarea situație financiară pe 2012 (conform datelor publice ale Ministerului de Finanțe): o pierdere anuală de peste 111 milioane RON (echivalentul a cam 25 milioane EUR) și datorii totale de peste 1,36 miliarde RON (peste 303 milioane EUR).
După cum vă ziceam ieri, m-am întîlnit cu Radu Berceanu la „Plus unu” pe TVR Info. Pe lîngă niște prostii politice pe care le-a spus, a și mințit, cu lejeritate.
Prima oară, cînd a susținut că n-ar fi fost de acord, în mandatul lui de la Ministerul Industriilor, cu primirea de către Roșia Montană Gold Corporation a licenței de exploatare de la Roșia Montană, ci doar a celei de explorare. Fals, există documente oficiale care-l contrazic pe Berceanu.
A doua oară, cînd a negat că s-ar fi întîlnit cu deșteptul de Bogdan Buzăianu în 2009. Asta în ciuda pozelor publicate atunci de Academia Cațavencu, unde prestam și eu. Pe care poze le-a expediat, scurt, ca fiind un „colaj”. Haios este că Berceanu a introdus și un alt greu în poveste: Adriean Videanu. Cu care, a zis Berceanu la „Plus unu”, se afla în limuzina ministerială.
Dar există și o veste bună: Berceanu se retrage din politică și nu va mai candida la un scaun de parlamentar în toamna acestui an.
Victor Ponta, în iulie 2010, despre Roșia Montană: „Orice fel de proiect care creează locuri de muncă este sprijinit de noi, dar cu respectarea şi cu un preţ acceptabil. Orice fel de proiect care respectă cele mai înalte standarde de protecţia mediului, de protecţie socială pe termen mediu şi lung, nu pe un an sau doi e normal să fie sprijinit. Dar atunci când există garanţii absolute vis-a-vis de protecţia mediului, de protecţia socială şi de tot ceea ce înseamnă viitorul nostru. Vreau să cred că nu o să ne gândim cum s-a gândit Ceauşescu numai la el şi nu s-a mai gândit şi la noi, ăştia care venim după el” (sursa).
Traian Băsescu, în august 2011, tot despre Roșia Montană: „În orice caz, un asemenea proiect nu poate fi început fără un aviz al Comisiei Europene. Problema este ca Guvernul să aibă curaj să spună, în primul rând românilor, că acest proiect trebuie început şi dus la bun sfârşit – cu protecţia mediului, cu obligaţia celor care exploatează să refacă mediul şi reîmpărţire a drepturilor din exploatarea zăcământului de aur, argint şi alte metale” (sursa).
O deosebită comuniune de idei, am zice, între cei doi, chiar la un an distanță: să se facă, primesc, dar cu garanții de protecția mediului și protecție socială.
Dar iată-l și pe Victor Ponta, din nou, imediat după declarațiile lui Băsescu din august 2011: „Ca şi în 2004, Traian Băsescu îşi protejează sponsorii din campanie, împotriva intereselor României. Cred că mai întâi trebuie să discutăm despre transparenţa fondurilor Gold Corporation pentru a sponsoriza persoane politice şi mass-media. Gold Corporation ar trebui să facă publice toate persoanele politice, fie că sunt de la PSD, PNL sau PDL, pe care le-a sponsorizat, pentru că la Băsescu ştim sigur că a fost, probabil şi la Roberta Anastase. Altminteri, riscăm să avem în România cel mai grav caz de lobby şi corupţie politică” (sursa).
Așadar, acum un an, Ponta nu era împotriva proiectului. E adevărat că nici pentru exploatarea aurului. În orice caz, își permitea o poziție nuanțată, care nu excludea deloc funcționarea minei. Și, oricum, acum un an Ponta nu descoperise încă, la RMGC, sponsorii băsescieni. Deși ei erau tot acolo.
Așa că, dragi oengiști care v-ați grăbit să tămîiați cu „like” pe facebook declarațiile lui Ponta, gîndiți-vă că șeful PSD s-ar putea să devină iar nuanțat dacă va cîștiga alegerile și să redescopere avantajele locurilor de muncă de la Roșia Montană, bașca beneficiile unei exploatări corecte, în folosul statului român, desigur. Pe care, sînt sigur, le veți putea descoperi și voi, dacă vi se va explica frumos, cu litere și, mai ales, cifre. Sau nu?
P.S. Precizare: nu am avut, nu am nici și nici nu intenționez să am vreun beneficiu de pe urma prezenței RMGC în România, nu am fost în excursii peste mări și țări și nici la recepții pe banii RMGC. Dar nici nu sînt activist pro sau contra proiectului.
În America, țara aia de unde tocmai s-a întors Vanghelie, există o lege a lobby-ului. Care transformă traficul de influență în ceva mai ușor de digerat. Dar, ca să fie mai ușor de digerat, traficul ăsta de influență trebuie să fie transparent. Să știi, adică, cine pe cine influențează și pe cîți bani.
Iată și un exemplu foarte concret: în 2010, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a presta ceva trafic de influență lobby la presa americană, prin intermediul unei companii specializate în așa ceva. Au fost contactați vreo 20 de ziariști de la instituții de presă prestigioase și influente, totul pentru „numai” aproape 200.000 de dolari. Cum ar veni, ca să dea un telefon, un mail și o cafea fiecărui ziarist din cei 20, firma de lobby a cheltuit, în medie, cam 10.000 de dolari. Evident, nu? Mai departe, efectele au fost spectaculoase: una din instituțiile de presă lobbyzate, Bloomberg, i-a făcut praf pe opozanții proiectului aurifer al RMGC de la Roșia Montană.
Eu numesc asta prostituție de presă. Dar RMGC și firma de lobby o numesc, probabil, persuadare. Convingere. Presă de calitate. Normal că e de calitate și convinsă, dacă (sanchi!) „contactarea” unui singur ziarist costă 10.000 de parai americani.
Dar vestea bună e că mecanismul prin care o ditamai instituția de presă a ajuns să se prostitueze e transparent. Știm, adică, cît a costat să se ajungă aici și cine a plătit. E și transparența asta bună la democrație. Sper ca, la un moment dat, să trăim și în România zilele în care curvelor de presă să li se cunoască mercurialul. OFICIAL. Măcar atît.
P.S. Aici, the cover story din Bloomberg Businessweek despre „Gold’s Evangelist”. Citind acest articol, îți vine să te duci să-i scoți din case pe sărăntocii ăia de la Roșia Montană, afectați 80% de șomaj, doar ca să poată evanghelistul ăsta simpatic să ia aurul de sub ei.
Nimic nou pentru azi: și Gândul ia bani de la Roșia Montană Gold Corporation. Pe reclamă, normal, doar nu pe advertoriale, invidioșilor!
Printre alții, Bușcu s-a plimbat și el pe banii investitorilor (vedeți ce politicos sînt?) în aur de la Roșia Montană pînă în Noua Zeelandă și înapoi. Dacă aș fi fost atît de subinginer la cap ca Bușcu, aș fi zis că excursia lui și a colegilor lui seamănă cu vizitele de lucru ale tovarășului suprem de pe vremuri. Vizite în care împușcatul era însoțit de presa de partid de la Scînteia și Agerpres, care să spună poporului despre mărețele realizări și neprecupețitele eforturi ale liderului maxim. Firește, în poza asta, Bușcu & co ar fi fost jurnaliștii (fie vorba între noi, IT Morar ar fi putut juca cu succes rolul ăsta, doar are experiență în domeniu). Sigur, pe vremea aia ziariștii nu erau plătiți cash, ca acum, ci în Pepsi, portocale și carne peste rînd. Dar recompensa era, în fond, aceeași.
Însă, pentru că joaca meschină de-a „mă-ta-i curvă care a făcut avort în ciuda decretului și tac-tu’ activist comunist” nu mă pasionează, nu am performat în acest sens. Bușcu, însă, da. În vila lui din Dorobanți luată ieftin de la RAAPPS, el se și vede în arest la domiciliu și acuză comuniștii că l-ar trage ideologic pe roată pentru un gest de normalitate democratică, pînă la urmă: nu a făcut decît să ia niște bani de la capitaliști ca să le ia cianura-n gură, fără să pățească nimic, parampaaammmpaaaam!!!
Captiv încă în ’88, în căminul de Politehnică în care visa la o repartiție mai acătării, Bușcu delirează (na, că-mi luă vorba din tastă) „anacronic”: „Violenţa cu care aceşti iacobini de maidan s-au năpustit să înnegrească pagini şi să condamne în contumacie un grup rezonabil de jurnalişti voiajori are ceva din zelul anilor ‘50. Pe vremea aia, cînd chiaburii erau trimişi la Canal şi profesorii erau alungaţi din universităţi cu un simplu denunţ, un mare scriitor, dat jos de la catedra de Litere, a fost oprit de un student proletar. „Tovarăşe“, i-a zis studentul, „eu vă apreciez ca scriitor, să ştiţi, dar ca om vă consider anacronic.“ „Băiete“, i-a răspuns bătrînul, „eu ca scriitor nu te cunosc, iar ca om, te bag în pizda mă-tii!“” (de aici)
Nu am înțeles exact din pasajul de mai sus dacă Bușcu se consideră chiabur trimis la Canal sau un mare scriitor. Dar are dreptate în oricare variantă: chiabur a ajuns tocmai pentru că e mare scriitor. Adică scriitor cu un tarif foarte mare, în special la advertoriale nemarcate și dosare servite.
Altfel, nu am pomenit încă nimic de IT Morar pe subiectul RMGC – NZ, pentru că el e un scriitor mic. Și la operă, și la tarif. Însă și el dă cu basca comunistă* de pămînt cînd vine vorba de cianuri.
* cacofonie (pentru Arletty)
Vă amintiți cînd Turcescu s-a apucat să-l împroaște cu rahat (pe bună dreptate) pe Patriciu, pe facebook, după ce Click făcuse la fel cu Turcescu? Atunci, l-am sunat (pe Turcescu, nu pe Patriciu) să-mi povestească ce-l apucase. Mi s-a plîns (pe bună dreptate, iar) că ăia de la Click nu-i dăduseră nici măcar un telefon înainte de a scrie, că documentarea lor fusese inventată de la un capăt la altul și că, pe scurt, presa română era de căcat. Nu l-am contrazis.
Mi-am amintit de episodul ăsta după ce colegul meu Silviu Apostol l-a sunat pe Turcescu să-l întrebe una, alta despre concediul plătit de RMGC în Noua Zeelandă. Ce credeți că a spus inocentul Turcescu? Că răspunde dacă are chef, dar nu are chef, că e în concediu. Ză end.
Turcescule, ai dreptate: presa română e de căcat, dar tu ești un vajnic reprezentant al ei. Iar dacă vitejia ta în fața întrebărilor (nepuse ale) unui reporter s-a manifestat numai pe un subiect din Click, atunci ți-ai meritat-o.
M-am rîs la jurnalul (oficial? neoficial?) al pișcotarilor plecați în Noua Zeelandă pe banii RMGC, postat pe facebook. Poza de profil e de înrămat.