Iar spălarea asta de bani îi va avea ca fericiți și cinstiți beneficiari exact pe ăia care nu au plătit un leu impozite în viața lor, care au făcut meleoane din șpăgi și din funcții publice sau din afaceri murdare. Dar să trecem la partea tehnică a problemei: Guvernul va modifica iar Codul Fiscal (sau așa ceva), ocazie cu care, cică, se vor impozita cu 16% averile nejustificate. Adică acele averi clădite pe venituri dacă nu negre de-a dreptul, atunci cel puțin gri (ce ziceam mai sus: de la evaziune fiscală pînă la șpăgi). Superb, genial, emoționant.
Dar greu de aplicat. Din ce ne-au explicat ministrul Ialomițianu și șeful ANAF, Blejnar, va fi impozitată acea diferență dintre averea AFIȘATĂ și veniturile legale. Deci, dacă omul controlat de ANAF are merțan și gonflabilă vorbitoare în dreapta, dar cîștigă cinci lei pe lună, legal, atunci valoarea însumată a merțanului și a blondei minus venitul legal (ăla de cinci lei) se impozitează cu 16%. Capisci?
Iarăși: superb, genial, emoționant. Dar: dacă omul controlat de ANAF nu are bunurile pe numele lui? Dacă merțanul e pe numele gonflabilei? Dacă yacht-ul e pe numele soacrei? Dar dacă vila în care stă e în proprietatea sereleului unui văr? Atunci e impozitată soacra? I se iau banii vărului?
Dar să zicem că da și să trecem la cea mai mișto consecință a modificării Codului Fiscal enunțată mai sus. Care este albirea șpăgilor luate în timp de funcționari publici și demnitari. Să presupunem că se pune ANAF-ul să verifice un ministru foarte bogat (în funcție sau nu), care toată viața lui a fost un bugetar. Și descoperă ANAF-ul că omul își face concediile la Monte Carlo, că are Ferrari, că face croaziere pe mare cu ambarcațiuni de lux, că are la mînă ceas de enșpe mii de euro, că stă la vilă central șamd. Ei, ce face ANAF în cazul ăsta? Însumează valorile tuturor bunurilor și serviciilor plătite de politician și ajunge la rezultatul X. Apoi însumează veniturile de bugetar ale aceluiași și ajunge la rezultatul Y. Apoi scade Y din X și rămîne cu Z. Iar suma Z rezultată se impozitează cu 16%. Buuuuun! Da’ știți ce înseamnă asta? Că, în acel moment, ANAF A ALBIT AVEREA NEJUSTIFICATĂ A POLITICIANULUI. Fiscul, adică, i-a spălat bugetarului banii negri făcuți din șpăgi sau din trafic de influență.
E, ce ziceți de chestia asta?
Cică toată povestea intră în vigoare la 1 ian 2011. La mulți ani!
P.S. Și mai e o consecință la care Ialomițianu și Boc trebuie să se fi gîndit bine: odată ce ANAF spală banii bugetarilor, prin aplicarea impozitului de 16%, ce șanse mai are ANI (instituție pentru care conceptul de „avere nejustificată” este esențial) să verifice și să confiște (un fel de impozitare cu 100%:D) averile clădite pe venituri negre?
Uncategorized
Ora la care scriu postul ăsta e 17.11. Peste 49 de minute va avea loc întrunirea comandamentului de iarnă de la Primăria București, așa cum a anunțat viceprimarul Iovici. Deci, Primăria lucrează ca să nu fie luată prin surprindere de iarnă, ca în fiecare an. Dar ce nu înțeleg eu e de ce nu s-a prins Iovici (că de la Oprescu nu am așteptări) că, în București cel puțin, ninge de azi-noapte. Azi dimineață, înainte să-mi pornesc eu mașina personală la ora 8, am curățat suficientă nea de pe geamuri, capotă etc cît să fac un om de zăpadă rezonabil. Iar pe la ceasurile 13, acum vreo patru ore, era o zloată pe străzi că-ți venea să iei telegondola lui Onțanu ca să ajungi unde aveai treabă. Dar, rețineți, Primăria veghează! Însă numai de la ora 18 încolo.
Nu-mi amintesc dacă Biblia menționează vreun maidanez pe vremea lui Irod, care să fi participat la scena clasică a venirii magilor la ieslea în care se afla Iisus. În orice caz, asta e mai puțin important. Ce contează e că edilii Brașovului, de exemplu, au adaptat perfect scena nașterii Mîntuitorului cu aniversarea românească a două mii și ceva de ani a aceluiași personaj. Deci, pentru turiștii care s-au pozat cu păpușile de plastic din Piața Sfatului, un pont prețios: cîinele dintre paie era viu! Și fericit, după cum se poate bine observa din somnul neclintit pe care-l performa.
După cum deja se știe, niște oameni răi din Evropia ne discriminează pe unde ne prind și nu ne lasă să intrăm la ei în restauranu’ Schengen, să mîncăm și să bem copios, ba eventual după aia să mai și rîgîim, să ne bășim și să borîm pe mese. Că așa e lumea asta evropienească: rea și-a dracu’, chit că noi producem aici numai filosofi care nu știe să caute pe Google, ci doar să editează fraze, în țara asta de căcat care nu școlarizează chelneri și tinichigii. Da?
Bun, am stabilit. Da’ de ce evropienii ne dau cu discriminarea la gioale? Păi, că nu le-am hrănit hrăpărețele lor interese capitaliste, ‘tu-le muma-n cur de protestanți webberieni care muncește din Evul Mediu încoace ca să se mîntuie. Nu ca noi, ortodocși noicieni, mioritici populari care dăcît în sus să uită, la oaia astrală care ne vorbește metafizic și ne lasă să murim de foame. Da’ să revenim, că prea ne-am luat cu spiritul ăsta astral de Crăciun în dauna faptelor: deci, de ce e rea Evropa cu noi? Pen’ că: ba nu le-am dat drumuri, ba nu le-am dat centrale nucleare, ba i-am supărat cu insolența noastră.
Ahaaa, păi, normal, băăăă (ce căutați voi în munții noștri?!?!?!), că nu vă dăm nici o șpagă, băăă, evropieni corupți care sînteți? Păi, voi nu știți că e criză? Nu știți că, aici, la noi, abia ajunge șpaga pentru firmele de partid? Voi nu înțelegeți că, dacă se rupe sfîntul cerc al mitei noastre naționale, se duce dracului tot sistemul? Că ne lasă sponsorii de partid, că nu mai avem cum să ne plătim campaniile, că murim ca șobolanii la următoaterele alegeri? Băăă, voi chiar nu pricepeți?
Nu, nu pricepeți. Păi, pe vremea lu’ Năstase s-a putut: șpaga nu era doar de partid, era și de stat. Își făcea, adică, Bombo un bloc, dar mai sărăcea bugetul și pentru un Bechtel sau niște fregate pentru interesele strategice ale patriei. După principiul „hrănește vaca pe care o mulgi”, firește.
Și acum? Iaca că, acum, am ajuns la vorba golănașului mic de Vîntu: „asta ilustrează o mentalitate măruntă, de chelner care strică afacerea, pentru ciubuc” (sursa).
Aici sîntem, deci, în buza lui 2011: un turnător la Secu și un escroc penibil (dar la scară națională), ambii în scaunul cu rotile al unui mogul de presă, au ajuns să formuleze exact diagnosticul unui establishment tîmp, mînat doar de nevoile propriului burdihan. Iar ăsta e, poate mă repet pe undeva: „o mentalitate măruntă, de chelner care strică afacerea, pentru ciubuc”.
Remarcam, într-un post anterior, că Dan Tăpălagă l-a numit pe Băsescu „confuz”. În trecere, mă miram că Băsescu poate fi confuz, tocmai el, căpitanul de navă neînfricat care a condus Biruința pe mările și oceanele furtunoase ale lumii.
Unii comentatori ai acelui post, însă, n-au priceput că referirile mele îi erau adresate strict președintelui, nu lui Dan Tăpălagă. Care, dacă mă întrebați pe mine, a sesizat foarte corect ce PARE acum președintele. Și, da, Băsescu pare confuz. Habar n-am dacă și e sau doar joacă, semi-credibil, cartea confuziei. În orice caz, observațiile mele nu aveau nicidecum intenția – cum s-a înțeles la unii cititori – să transmită, voalat, aluziv, că Dan l-ar fi protejat pe Băsescu. Habar n-am cu cine a votat Tăpălagă și nici nu mă interesează. Dar, la cît îl cunosc, e suficient de inteligent încît: 1. să nu-i facă servicii de imagine lui Băsescu; 2. să nu-și prostească cititorii cu texte partizane.
Altfel, celor care cred că formula „un Președinte confuz” (folosită de Tăpălagă aici) ar fi, din punctul meu de vedere, o încercare a lui Dan de a-l proteja pe Băsescu, le recomand acest text. Și textele de investigație scrise de HotNews.ro, unele în colaborare cu Kamikaze.
L-am citit pe Dan Tăpălagă (excelent în „Onoarea familiei Ridzi”) și am reținut, dintr-un pasaj, formularea „un Președinte confuz”. Ăsta e pasajul: „De remarcat suspansul din final, dar si tehnica aruncarii copilului in calea procurorilor. Primul care a utilizat-o a fost Adrian Nastase. Cele doua cazuri – Nastase si Ridzi – seamana ca doua picaturi de apa. Si fostul premier s-a aparat, in februarie 2006, tot cu argumente de ordin sentimental de o cerere – bizara coincidenta – tot de perchezitie: „S-au pus sigiliile la apartamentul fiului meu cel mare si in el erau lucruri ale fiului meu cel mic, care trebuia sa mearga la scoala” – se plangea atunci Nastase, adaugand ca familia sa este supusa „unei presiuni extraordinare”. E adevarat ca melodrama de apartament imaginata de Nastase nu se compara cu tragedia antica proiectata in cazul Ridzi: o mama suferinda alaturi de pruncul ei, un Parlament emotionat si un Presedinte confuz.”
Iar președintele e Băsescu.
Deci, formula corectă ar fi „un Băsescu confuz”. Cacofonia, inerentă în formularea asta, nu ține doar de fonetică. Ci de semantica formulei. Pe mine, unul, mă confuzionează. Cînd, pînă acum, a mai fost Băsescu „confuz”? Cînd, vreodată, nu a știut marinarul cu instinct de vînător ce țintă să atace și cum? Cînd, în trecut, talentul omului spîn de a aranja machiavelic lucrurile nu a funcționat la parametri maximi?
Avem, deci, de-a face, cu un paradox. Cu o antinomie. Păi, confuzia e prima fază a înfrîngerii, apoi fandaxia-i gata! Nu se poate așa ceva!
P.S. Totuși, dacă Băsescu e confuz, de ce e el confuz?
Ion Iliescu joacă într-un film care se difuzează în cinematografe capitaliste, are gărzi de corp plătite de un stat democrat, își dă cu părerea într-o politică în care nu mai există partid unic, are 80 de ani și amenință să mai trăiască vreo zece. Gavrilă Ogoranu a murit și nu mai poate juca în filme. Cînd era prins de Securitate, în ’76, după aproape 30 de ani de rezistență în munți, KGB-ul încă nu-l prelucrase pe Iliescu să joace rolul disidentului plătit de statul comunist, ajuns apoi președinte democratic ales (inclusiv al) lui Ogoranu după ’89. Timp de două mandate și jumătate.
Oare Iliescu s-a dus să vadă filmul ăsta? Sau știa deja scenariul din dosare?
Nimic nou pentru azi: și Gândul ia bani de la Roșia Montană Gold Corporation. Pe reclamă, normal, doar nu pe advertoriale, invidioșilor!
Mărturisesc că mă găsesc din ce în ce mai naiv, în ciuda faptului că îmbătrînesc și, ca și cum nu ar fi fost suficient, mai și trăiesc în România. Ultimul prilej ca să-mi testez inocența a fost știrea că Sorin Oprescu e supărat. E iritat, e furios că membrii Consiliului General al Bucureștiului nu au votat pentru propunerea primarului ca Bucureștiul să-și depună candidatura la organizarea Jocurilor Olimpice (de vară) din 2020. Dar Oprescu are și argumente: „Este un proiect rational, avand perspectiva de a transforma orasul intr-unul competitiv. Am in continuare increderea ca acest proiect va fi unul de relansare economica, ar crea locuri de munca, ar atrage investitii in infrastructura (…) N-am sa renunt la idee si voi face demersurile necesare in continuare” (sursa).
Mărturisesc iar: nu sînt doar naiv, sînt stupefiat! Pentru că Oprescu crede că proiectul ăsta cu olimpiada e „rațional” și va „atrage investiții în infrastructură”. De unde, Oprescule? De la bugetul Capitalei, ăla care a vrut să renunțe la a mai subvenționa gigacaloria astă-vară dar a renunțat între timp? Sau de la ăla al Guvernului, care are nevoie de FMI ca să treacă iarna deși a tăiat salariile cu 25%? Iar dacă nu e vorba de nici unul din cele două bugete, de unde vin investițiile alea?
Dar știi, Oprescule, cam care-s investițiile pe care le presupune un astfel de eveniment? Ia uite ce zicea, în 2004, ministrul de Finanțe grec, George Alogoskoufis: „Alogoskoufis said that the largest proportion of expenditures was carried out in 2003 and 2004, noting that the initial forecast put the cost for the Olympic Games at 4.5 billion euro, while the overall cost (state and private funding) was estimated to reach 8.954 billion euro, not including the cost of projects that were completed or the construction of which were accelerated due to the Games, but which had been planned for construction regardless of the Games. Those projects included the Attiki Road highway, Athens’ new Eleftherios Venizelos international airport, the tram, and the suburban railway. Of that 8.954 billion euro total, an estimated 7.202 billion was footed by the State, with the remaining 1.752 billion euro coming from the Athens 2004 Organizing Committee (ATHOC) and financed by the committee’s revenues from ticket sales, television broadcast rights, Olympic-logo product sales, and sponsorships” (sursa).
Subliniez: „Of that 8.954 billion euro total, an estimated 7.202 billion was footed by the State”. Deci, de la privații ăia (sau ăilalți) care te-au susținut în campanie ca să le dai doi lei din contracte cu Primăria nu prea poți aștepta finanțare, zic și eu.
Dar, ca să nu ziceți că sînt un om rău, am să-i recunosc și meritele primarului. Primul ar fi că deja pregătește parcările pentru Olimpiadă iar al doilea că și-a trimis oamenii să se documenteze direct la sursă. Sau, mă rog, pe aproape, da’ sigur se vorbea grecește, deci e același lucru.
Într-o săptămînă, croații: 1. au arestat (în afara țării! ceea ce presupune, deci, că l-au și urmărit, nu l-au lăsat să zburde pe unde a vrut) un fost premier acuzat de corupție și cer o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru ex-demnitar; 2. au adoptat o lege ce permite confiscarea averilor ilicite (sursa).
Asta vedem noi, din afara Croației, țară care vrea în UE și vrea chestiunea asta așa de tare că face ce trebuie ca să intre.
Ce am vedea în România, dacă am fi croați și am bea un cico pe un șezlong din Pula? Că: 1. o lege mult mai slabă (legea ANI) decît asta cu confiscarea averilor ilicite a trecut de Parlament abia după ce a fost întoarsă de președinte de la promulgare și după ce chiar Barroso a făcut declarații publice pro-lege; 2. Camera Deputaților a decis să nu permită DNA urmărirea penală a deputatei Ridzi.
Păi, să avem pardon: de ce ne mai mirăm că ne luăm UE pe unde sîntem prinși?