Înainte de Crăciun, Guvernul a făcut un cadou posesorilor de averi la negru: o spălătură de furt și șpăgi demnă de cel mai tare paradis fiscal. Cum toți ne dorim să ajungem în rai, am pus și eu un acatist la biserica asta fiscală, în numele penibilului deputat Rizea. Iar acum aș vrea să-l bifez pe al doilea, pentru alt deputat: Brînză (deci „avere afișată”, da?). Sper că acolo sus, undeva, în altarul Fiscului, cineva și-a notat. Și, dacă tot a deschis catastiful, să scrie cu cerneală simpatică și numele fostului șef al ANAF, ministrul Vlădescu. Cu precizarea „Maseratti și Abarth de la niște firme dezinteresate și altruiste care cumpără mașini scumpe doar ca să se afișeze (avere AFIȘATĂ, da?) Sebi cu ele prin oraș și să mai agațe nevaste cîte unui prieten”.
În timp ce părerologii lăsaseră sticla TV în plata petardelor și comelor alcoolice de a doua zi ca să se pregătească pentru sticlele de la cheful de Revelion iar Băsescu îi cerea lui Turcan să mai facă o corectură pe discursul de final de an, una dintre consilierele președintelui, Alexandrina Gătej, trimitea către presa în vacanță o scrisoare prin care își anunța demisia. Deși CNSAS decisese că Gătej nu făcuse poliție politică (semnase un angajament, în 1989, însă nu dăduse nici o informație Securității), consiliera lui Băsescu s-a retras din funcție. După ceea ce ea a considerat, probabil, ca fiind cel mai mare atac cu flegme de presă produs asupra propriei persoane.
Nu discut sensibilitățile Alexandrinei Gătej și nici procesele de intenție pe care unele ziare i le-au făcut acesteia (de tipul „normal, dom’le, că nu a dat informații Securității, că nu a mai avut cînd, da’ dacă nu-l împușcau pe Ceaușescu?”). Admit, însă, că semnarea unui angajament cu Securitatea era, pentru imaginea Administrației prezidențiale, o vulnerabilitate. Și că demisia, în acest context, nu a fost cea mai proastă idee.
Și totuși: la doar cîteva ceasuri de la anunțarea demisiei de către Gătej, Realitatea TV ne-a regalat cu un chiolhan scris și regizat de Mircea Dinescu, în care rolul principal i-a revenit tot lui Mircea Dinescu. Sub titlul (aproximativ) „Revelion cu Mircea Dinescu”, RTV a lăsat să curgă pe ecran scene cu niște nenea și tanti aproximativi și la minte și la trup, care se distrau nevoie mare la moșia lui Dinescu de la Cetate. Dacă nu aș ști că joacă teatru ieftin pentru impozite scumpe neplătite, aș crede că tot circul ăsta penibil al lui Dinescu se datorează tîmpirii premature a personajului. Dar nu, deloc: Dinescu a devenit un specialist în marketing personal de afaceri. Și ar face orice pentru asta: de la protecție politică, ca să nu dea la stat impozite de peste 600.000 de euro, pînă la pupat pe gură cu Iliescu.
Nu mă înțelegeți greșit: nu vreau să sugerez, să insinuez, să las să se creadă că Dinescu e de căcat pentru că se folosește de CNSAS ca să: 1. îi mai dea jos de pe tablă un pion lui Băsescu; 2. nu-și plătească dările la stat; 3. să spună prostii la TV. Nu. Ce vreau să spun e că Dinescu e de căcat pentru că nu găsește timp la CNSAS decît pentru pionii lui Băsescu, dar nu și pentru mogulii care-i plătesc salariul. Da, de Nuș vorbesc, dosar cu care Dinescu stă sub cur (nu la propriu, maestre, e doar o licență poetică la mijloc) și de care se face că uită, deși există o cerere a HotNews.ro depusă la CNSAS, încă de astă vară, referitoare la calitatea (sau cantitatea, vom afla cîndva) de turnător a lui SOV.
Altfel, maestre, fi-v-ar mahmureala de Revelion televizat cît mai grea. Și senilitatea cît mai aproape. Altfel, sigur o să ți se pară și matale de foarte mare căcat că, în 2010, la 21 de ani de la vînzoleala din studioul 4, ai ajuns să te pupi cu Iliescu, în timp ce Caramitru spune (tot la televiziunea publică, cîteva minute la știri, că el n-are nici emisiune săptămînală de gargară la Vîntu, nici toleranță maximă la îngurgitarea de rahat) că nea Nelu a cam dat prestat loviluție de stat, nu revoluție.
Hai să vă salut cu o mantră de sezon, mai cunoscută și ca „la mulți ani, băăăăăă!!!”, și să-mi urez o relație foarte strînsă cu niște cititori de-ai mei. Cu niște oameni, deci, cu care pînă acum am avut relații strict virtuale. Și mă refer la oamenii ăia de la Bank of America. Care, din motive numai de ei știute, au intrat la mine pe blog anul ăsta. Uneori zilnic, alteori săptămînal. Judecînd după ce au citit (și anume ce scrisesem în ziua aia), înțeleg că nu căutau ceva anume, ci doar să mai uite de milioanele alea de USD cu care trebuiau să lucreze zilnic citind ceva despre lei noi (via politică românească, se înțelege).
Nici nu știu ce să zic: poate intrau pe blog pentru că voiau să-mi propună să-mi pun economiile la ei? sau doar ca să-mi ceară sfaturi despre salvarea economiei mondiale afectate de criza globală, dar n-au îndrăznit? ori, zic și eu, ca să se laude la colegi că în țara lui Dracula există internet și oameni care-l utilizează ca să scrie într-o limbă bizară despre prostii politico-tribal-bugetare?
Habar n-am! Dar rămîn deschis la sugestii și oportunități, cer și ofer seriozitate. Și, desigur, aștept provincia!
P.S. Conform Google Analytics, bancherii ot America cu cele mai multe vizite la mine pe blog sînt din Charlotte, New York, Los Angeles, San Marino și Beverly Hills. Așa să-mi ajute In God we trust de pe biletele de bancă!
Deci, dragi compatrioți, the war on financial terror has begun! Așadar, ești corupt, hoț, bagabont pă partea economică, a.k.a. bogat? Atît ți-a fost fraiere, noi, statul, te-am pîrlit de nu te vezi: ți-am tras o impozitare cu 16% pe averea din furat de nu se văd procurorii din spatele dosarelor pe care oricum nu aveau chef să ți le facă! Nu vă impacientați, vorbim despre ultima gogoriță de adormit bibilicile degerate a Guvernului.
Și, pentru că-s cetățean model și vreau să ajut statul, îi sar în ajutor. Și îi servesc, pe tavă, primul caz de impozitare cu 16%. E vorba de deputatul Cristian Rizea, săracul bogat al politicii care, din leafa lui de parlamentar, se dă cu un merțan nou prin oraș, are (sau a avut, pînă de curînd) Ferrari și, conform tabloidelor, își face vacanțele pe la Monaco (sau Monte Carlo?). Deci, iaca, Blejnare, avere afișată căcălău (ca să zic așa, că aduce noroc), dar bani cîștigați legal abia de o flatulație anemică. E, ce zici, se încadrează la ilicitul ăsta de tip nou și jigărit? E, lasă, nu-mi mulțumi, știu că o faci din complezență, te pup și eu.
Iar spălarea asta de bani îi va avea ca fericiți și cinstiți beneficiari exact pe ăia care nu au plătit un leu impozite în viața lor, care au făcut meleoane din șpăgi și din funcții publice sau din afaceri murdare. Dar să trecem la partea tehnică a problemei: Guvernul va modifica iar Codul Fiscal (sau așa ceva), ocazie cu care, cică, se vor impozita cu 16% averile nejustificate. Adică acele averi clădite pe venituri dacă nu negre de-a dreptul, atunci cel puțin gri (ce ziceam mai sus: de la evaziune fiscală pînă la șpăgi). Superb, genial, emoționant.
Dar greu de aplicat. Din ce ne-au explicat ministrul Ialomițianu și șeful ANAF, Blejnar, va fi impozitată acea diferență dintre averea AFIȘATĂ și veniturile legale. Deci, dacă omul controlat de ANAF are merțan și gonflabilă vorbitoare în dreapta, dar cîștigă cinci lei pe lună, legal, atunci valoarea însumată a merțanului și a blondei minus venitul legal (ăla de cinci lei) se impozitează cu 16%. Capisci?
Iarăși: superb, genial, emoționant. Dar: dacă omul controlat de ANAF nu are bunurile pe numele lui? Dacă merțanul e pe numele gonflabilei? Dacă yacht-ul e pe numele soacrei? Dar dacă vila în care stă e în proprietatea sereleului unui văr? Atunci e impozitată soacra? I se iau banii vărului?
Dar să zicem că da și să trecem la cea mai mișto consecință a modificării Codului Fiscal enunțată mai sus. Care este albirea șpăgilor luate în timp de funcționari publici și demnitari. Să presupunem că se pune ANAF-ul să verifice un ministru foarte bogat (în funcție sau nu), care toată viața lui a fost un bugetar. Și descoperă ANAF-ul că omul își face concediile la Monte Carlo, că are Ferrari, că face croaziere pe mare cu ambarcațiuni de lux, că are la mînă ceas de enșpe mii de euro, că stă la vilă central șamd. Ei, ce face ANAF în cazul ăsta? Însumează valorile tuturor bunurilor și serviciilor plătite de politician și ajunge la rezultatul X. Apoi însumează veniturile de bugetar ale aceluiași și ajunge la rezultatul Y. Apoi scade Y din X și rămîne cu Z. Iar suma Z rezultată se impozitează cu 16%. Buuuuun! Da’ știți ce înseamnă asta? Că, în acel moment, ANAF A ALBIT AVEREA NEJUSTIFICATĂ A POLITICIANULUI. Fiscul, adică, i-a spălat bugetarului banii negri făcuți din șpăgi sau din trafic de influență.
E, ce ziceți de chestia asta?
Cică toată povestea intră în vigoare la 1 ian 2011. La mulți ani!
P.S. Și mai e o consecință la care Ialomițianu și Boc trebuie să se fi gîndit bine: odată ce ANAF spală banii bugetarilor, prin aplicarea impozitului de 16%, ce șanse mai are ANI (instituție pentru care conceptul de „avere nejustificată” este esențial) să verifice și să confiște (un fel de impozitare cu 100%:D) averile clădite pe venituri negre?
Ora la care scriu postul ăsta e 17.11. Peste 49 de minute va avea loc întrunirea comandamentului de iarnă de la Primăria București, așa cum a anunțat viceprimarul Iovici. Deci, Primăria lucrează ca să nu fie luată prin surprindere de iarnă, ca în fiecare an. Dar ce nu înțeleg eu e de ce nu s-a prins Iovici (că de la Oprescu nu am așteptări) că, în București cel puțin, ninge de azi-noapte. Azi dimineață, înainte să-mi pornesc eu mașina personală la ora 8, am curățat suficientă nea de pe geamuri, capotă etc cît să fac un om de zăpadă rezonabil. Iar pe la ceasurile 13, acum vreo patru ore, era o zloată pe străzi că-ți venea să iei telegondola lui Onțanu ca să ajungi unde aveai treabă. Dar, rețineți, Primăria veghează! Însă numai de la ora 18 încolo.
Nu-mi amintesc dacă Biblia menționează vreun maidanez pe vremea lui Irod, care să fi participat la scena clasică a venirii magilor la ieslea în care se afla Iisus. În orice caz, asta e mai puțin important. Ce contează e că edilii Brașovului, de exemplu, au adaptat perfect scena nașterii Mîntuitorului cu aniversarea românească a două mii și ceva de ani a aceluiași personaj. Deci, pentru turiștii care s-au pozat cu păpușile de plastic din Piața Sfatului, un pont prețios: cîinele dintre paie era viu! Și fericit, după cum se poate bine observa din somnul neclintit pe care-l performa.
După cum deja se știe, niște oameni răi din Evropia ne discriminează pe unde ne prind și nu ne lasă să intrăm la ei în restauranu’ Schengen, să mîncăm și să bem copios, ba eventual după aia să mai și rîgîim, să ne bășim și să borîm pe mese. Că așa e lumea asta evropienească: rea și-a dracu’, chit că noi producem aici numai filosofi care nu știe să caute pe Google, ci doar să editează fraze, în țara asta de căcat care nu școlarizează chelneri și tinichigii. Da?
Bun, am stabilit. Da’ de ce evropienii ne dau cu discriminarea la gioale? Păi, că nu le-am hrănit hrăpărețele lor interese capitaliste, ‘tu-le muma-n cur de protestanți webberieni care muncește din Evul Mediu încoace ca să se mîntuie. Nu ca noi, ortodocși noicieni, mioritici populari care dăcît în sus să uită, la oaia astrală care ne vorbește metafizic și ne lasă să murim de foame. Da’ să revenim, că prea ne-am luat cu spiritul ăsta astral de Crăciun în dauna faptelor: deci, de ce e rea Evropa cu noi? Pen’ că: ba nu le-am dat drumuri, ba nu le-am dat centrale nucleare, ba i-am supărat cu insolența noastră.
Ahaaa, păi, normal, băăăă (ce căutați voi în munții noștri?!?!?!), că nu vă dăm nici o șpagă, băăă, evropieni corupți care sînteți? Păi, voi nu știți că e criză? Nu știți că, aici, la noi, abia ajunge șpaga pentru firmele de partid? Voi nu înțelegeți că, dacă se rupe sfîntul cerc al mitei noastre naționale, se duce dracului tot sistemul? Că ne lasă sponsorii de partid, că nu mai avem cum să ne plătim campaniile, că murim ca șobolanii la următoaterele alegeri? Băăă, voi chiar nu pricepeți?
Nu, nu pricepeți. Păi, pe vremea lu’ Năstase s-a putut: șpaga nu era doar de partid, era și de stat. Își făcea, adică, Bombo un bloc, dar mai sărăcea bugetul și pentru un Bechtel sau niște fregate pentru interesele strategice ale patriei. După principiul „hrănește vaca pe care o mulgi”, firește.
Și acum? Iaca că, acum, am ajuns la vorba golănașului mic de Vîntu: „asta ilustrează o mentalitate măruntă, de chelner care strică afacerea, pentru ciubuc” (sursa).
Aici sîntem, deci, în buza lui 2011: un turnător la Secu și un escroc penibil (dar la scară națională), ambii în scaunul cu rotile al unui mogul de presă, au ajuns să formuleze exact diagnosticul unui establishment tîmp, mînat doar de nevoile propriului burdihan. Iar ăsta e, poate mă repet pe undeva: „o mentalitate măruntă, de chelner care strică afacerea, pentru ciubuc”.
Remarcam, într-un post anterior, că Dan Tăpălagă l-a numit pe Băsescu „confuz”. În trecere, mă miram că Băsescu poate fi confuz, tocmai el, căpitanul de navă neînfricat care a condus Biruința pe mările și oceanele furtunoase ale lumii.
Unii comentatori ai acelui post, însă, n-au priceput că referirile mele îi erau adresate strict președintelui, nu lui Dan Tăpălagă. Care, dacă mă întrebați pe mine, a sesizat foarte corect ce PARE acum președintele. Și, da, Băsescu pare confuz. Habar n-am dacă și e sau doar joacă, semi-credibil, cartea confuziei. În orice caz, observațiile mele nu aveau nicidecum intenția – cum s-a înțeles la unii cititori – să transmită, voalat, aluziv, că Dan l-ar fi protejat pe Băsescu. Habar n-am cu cine a votat Tăpălagă și nici nu mă interesează. Dar, la cît îl cunosc, e suficient de inteligent încît: 1. să nu-i facă servicii de imagine lui Băsescu; 2. să nu-și prostească cititorii cu texte partizane.
Altfel, celor care cred că formula „un Președinte confuz” (folosită de Tăpălagă aici) ar fi, din punctul meu de vedere, o încercare a lui Dan de a-l proteja pe Băsescu, le recomand acest text. Și textele de investigație scrise de HotNews.ro, unele în colaborare cu Kamikaze.
L-am citit pe Dan Tăpălagă (excelent în „Onoarea familiei Ridzi”) și am reținut, dintr-un pasaj, formularea „un Președinte confuz”. Ăsta e pasajul: „De remarcat suspansul din final, dar si tehnica aruncarii copilului in calea procurorilor. Primul care a utilizat-o a fost Adrian Nastase. Cele doua cazuri – Nastase si Ridzi – seamana ca doua picaturi de apa. Si fostul premier s-a aparat, in februarie 2006, tot cu argumente de ordin sentimental de o cerere – bizara coincidenta – tot de perchezitie: „S-au pus sigiliile la apartamentul fiului meu cel mare si in el erau lucruri ale fiului meu cel mic, care trebuia sa mearga la scoala” – se plangea atunci Nastase, adaugand ca familia sa este supusa „unei presiuni extraordinare”. E adevarat ca melodrama de apartament imaginata de Nastase nu se compara cu tragedia antica proiectata in cazul Ridzi: o mama suferinda alaturi de pruncul ei, un Parlament emotionat si un Presedinte confuz.”
Iar președintele e Băsescu.
Deci, formula corectă ar fi „un Băsescu confuz”. Cacofonia, inerentă în formularea asta, nu ține doar de fonetică. Ci de semantica formulei. Pe mine, unul, mă confuzionează. Cînd, pînă acum, a mai fost Băsescu „confuz”? Cînd, vreodată, nu a știut marinarul cu instinct de vînător ce țintă să atace și cum? Cînd, în trecut, talentul omului spîn de a aranja machiavelic lucrurile nu a funcționat la parametri maximi?
Avem, deci, de-a face, cu un paradox. Cu o antinomie. Păi, confuzia e prima fază a înfrîngerii, apoi fandaxia-i gata! Nu se poate așa ceva!
P.S. Totuși, dacă Băsescu e confuz, de ce e el confuz?