Oricînd are ocazia, Viorel își dă cu mucii în fasole pozînd în sportivul care nu bea și nu fumează. Dacă ar fi să-i credem tîmpeniile, Ponta e o combinație modernă de spartan cu atenian (ambii antici), un soi de mix fabulos între forța fizică și puterea înțelepciunii.
Un om descoperă că Ponta are un ceas scump și scrie despre asta (aici). Același om se întreabă de ce ceasul cu pricina nu e în declarația de avere, că pare a costa cel puțin cîteva mii de euro. Discuția se umflă, cetățenii patriei discută pe net. În mijlocul dezbaterii, apare o specie nouă: lingăul ceasului lui Ponta, probabil conform principiului „limba (lingăului) la limbi (de ceas) trage”.
Parlamentarii au decis: vor avea pensii speciale. Previzibil. Mai puțin previzibil în sinceritatea demersului este cum au motivat parlamentarii care au ințiat acest proiect de lege că au nevoie de pensii speciale, adică mai mari decît le-ar permite sumele cu care cotizează la Casa de Pensii.
În 2013, Ponta insista (aflat la Ankara, în vizită oficială) că între România și Turcia trebuie să se încheie un nou acord de decontare a serviciilor medicale, cel vechi (datat 1999) nemaifiind actual (sursa).
„În primul rând, vreau şi eu să apreciez un domeniu care se dezvoltă, s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp, cel al colaborării în domeniul sănătăţii. Sunt pacienţi români care se tratează în Turcia. Am discutat chiar zilele trecute la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi trebuie să updatăm acordul între România şi Turcia privind decontarea serviciilor medicale, pentru că este un acord vechi, din 1999, înainte ca România să intre în Europa, înainte ca să avem sistemul actual, şi există încă datorii importante între spitalele din Turcia şi Casa Naţională din România.” (sursa)
Cînd îi trimitea președintelui Băsescu bilețele prin care cerea sprijin pentru anchetatul penal Patriciu, ignorînd total principiul elementar al separației puterilor într-un stat democratic, Tăriceanu nu avea insomnii că democrația din România se duce dracului. Azi, însă, cînd partenerii lui de furt public (Vosganian, Șova, Ponta) sînt căutați de procurori, Tăriceanu vrea să măsoare democrația română care, se pare, i-a rămas mică.
Înainte cu cîteva luni de prezidențialele din 2014, George Maior a pornit o ofensivă de imagine demnă de un politician în campanie. Deși era încă șef al SRI în acel moment, Maior chiar juca politic: se pregătea să fie nominalizat premier de către președintele României, Victor Ponta, după 16 noiembrie 2014. Premierul Maior avea și cîțiva miniștri pentru guvernul său.
Ponta, însă, nu a mai ajuns președinte și Maior a clacat: atac la Curtea Constituțională, urmat de o demisie care a cam fost demitere.
Probabil că părem foarte proști. În orice caz, e cert că sîntem luați de proști. Campionul absolut la a ne lua de proști e Ponta. Dar interesul național, care se confundă cu Gabriel Oprea, vine puternic din urmă. Una din cele mai absurde declarații ale lui Oprea este că iese de la guvernare dacă PSD are de gînd să modifice Codul Penal „pe furiș” (sursa).
Am stabilit deja că, oricît s-ar chinui Ponta să se apropie de Putin, președintele Federației Ruse a refuzat orice întîlnire oficială ci premierul român (sursa). De ce?
Răspunsul scurt: Ponta nu există și nu contează în jocul politicii internaționale, deci nu-i e de nici un folos lui Putin.
Răspunsul lung implică recursul la o decizie a Curții Constituționale.
Priviți și ascultați cu atenție mărturia premierului român din iunie 1990, Petre Roman, referitoare la ce s-a întîmplat din 10 iunie pînă în 15 iunie a primului an de după ’89.