Anca Alexandrescu, umbra lui Dragnea la toate declarațiile de presă ale acestuia la Parlament, s-a dat la fund. Sau a fost băgată sub preș.
Etichetă: camera deputaților
„Permanent s-a vorbit despre faptul că România poate redeveni grânarul Europei. Mai puternici decât Franţa, decât Germania? Greu de crezut şi totuşi există domenii unde performanţa agricolă e pe locul I în UE. Veţi vedea detaliile. Şi după aceste subiecte vom avea şi o discuţie serioasă şi sinceră cu preşedintele Liviu Dragnea, cel mai important şi influent om al actualei guvernări, cel care decide tot ce se întâmplă în guvern, în partid şi în majoritatea parlamentară, alături de Călin Popescu Tăriceanu.”
„POPA-MOCANU INGRID-LUCIANA și ȘOVA MIHAI, consilier al ministrului Afacerilor Interne, respectiv secretar general adjunct, în cadrul aceluiași minister, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale).”
Control civil asupra SRI nu există. Dar, cică, ar exista unul parlamentar.
Pe 30 decembrie 2014, Monitorul oficial publica ordonanța de urgență cu numărul 94 prin care se legifera renunțarea de către deținător, la o simplă cerere, la un titlu științific. Evident, acea ordonanță de urgență avea un singur beneficiar: plagiatorul Victor Viorel Ponta, care voia să scape de infamul său titlu de doctor în drept.
Deputatul Victor Ponta s-a folosit de calitatea de deputat pentru a obține informații confidențiale despre complexele energetice Turceni și Rovinari în perioada 2006 – 2007. Întîmplător sau nu, după ce Ponta a obținut aceste informații, Dan Șova a încheiat contracte cu cele două complexe energetice. Iar de sumele primite de Șova de la Turceni și Rovinari a beneficiat și Ponta.
Azi îmi e din nou incredibil de rușine că mă guvernează Victor Ponta, cel mai cinic, mai imoral și mai hidos premier pe care România l-a avut după ’89. A doua oară într-o lună, coaliția hoțească a PSD a votat ÎMPOTRIVA urmăririi penale a unui deputat. Azi a fost rîndul lui Daniel Chițoiu, acum vreo lună a fost apărat prin votul deputaților Vlad Cosma, deputat PSD de Prahova. Și în cazul Cosma, și în cazul Chițoiu, motivul lui Ponta a fost frica. Frica de bulău, după ce ar fi fost dat un pic în gît, golănește, hoțește, de Cosma sau de Chițoiu. Dar, înainte de frica de bulău, a fost frica de a pierde funcția de premier după pierderea oricărei brume de demnitate publică prin începerea urmăririi penale împotriva lui.
Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis să NU permită DNA să-l cerceteze penal pe Daniel Chițoiu, liberal, cu 16 voturi „împotrivă”, 5 voturi „pentru” și 5 voturi anulate (sursa). Și acum să cercetăm componența Comisiei Juridice: un membru de la minoritățile naționale, un membru UDMR, doi membri PC, doi membri PDL, trei membri PPDD, șase membri PNL și 11 membri PSD. Sau, conform noii aritmetici a guvernului Ponta 3: 1 (minorități) + 1 (UDMR) + 2 (PC) + 11 (PSD) = 15 voturi. Așadar, cel puțin încă un vot a venit de la PPDD, cît să se ajungă la 16 „împotrivă”.
17 februarie 2014: cu puțin timp înainte de ședința de plen a Camerei Deputaților, premierul Victor Ponta declara că nu știe cum va vota, ca deputat, în privința cererii DNA de ridicare a imunității deputatului PSD Vlad Cosma pentru ca procurorii să poată cere în instanță arestarea lui Cosma; mai mult, Ponta spunea că nici măcar nu știe dacă se va prezenta la vot în plen. Nici două ore mai tîrziu, în plină ședință de plen a Camerei Deputaților, deputatul Victor Ponta vota, secret, cu bile. Era primul deputat care vota, de altfel. Apoi, Ponta a părăsit sala de plen și a redevenit premier. Schizofrenia lui Victor Viorel și-a făcut, deci, din nou datoria.
Zgonea tocmai a glăsuit: nu e vorba că deputații au votat ca vitele (vorba unui deputat, nu a mea) modificările Codului Penal care-i ridică deasupra legii, ci că Băsescu vrea să blocheze Parlamentul. Auzind cugetarea asta, nu am altă soluție decît să mă autocitez (dintr-o postare pe facebook de marți, 10 decembrie a.c.): „cred că nici un politician român al prezentului nu simbolizează mai bine coada de topor decît zgonea.