Etichetă: securitate

Dosarul lui Marian Munteanu de la CNSAS, consultat de 20 de ori în ultimii ani

Câteva date pe care le-am cules de la surse din CNSAS:
– există un dosar pe numele lui Marian Munteanu, cel mai probabil de informator/colaborator al Securității, nu de urmărit;
– foarte probabil, dosarul conține un angajament al lui MM și câteva note date de acesta Securității;
– în ultimii ani, dosarul a fost cercetat de cam 20 de persoane care erau acreditate ca „cercetător” la CNSAS, dar nici un document din acel dosar nu a apărut în spațiul public, deși legea permite publicarea unor astfel de documente în interiorul unor „lucrări științifice”;

Read More

Șeful SRI insinuează că judecătorii CCR sînt fie incompetenți, fie de rea-credință

George Maior: „Eu sper ca nu se opune SRI-ului Curtea Constitutionala, ci ea a considerat ca exista anumite elemente de neconstitutionalitate in aceasta lege” (sursa).
Curtea Constituțională: „Curtea a reţinut că întregul act normativ suferă de deficienţe sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă, coerenţă, claritate, previzibilitate, precum şi sub aspectul respectării procedurii legislative, prin lipsa avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, elemente de natură a determina încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție, care consacră principiul legalității, şi a prevederilor art.119 din Legea fundamentală, referitoare la atribuţiile C.S.A.T.

Read More

După ce le-a ucis libertatea, turnătorul Felix "le dă viață eroilor". La Antena 3

La 25 de ani de la împușcarea cizmarului dictator, postul fondat de turnătorul la Securitate Dan Voiculescu „Felix” duce o campanie de o ipocrizie vomitivă. Care se numește „Dă viață eroilor” (are și site). Și care proiect, nici mai mult, nici mai puțin, face o listă a tuturor celor care au fost uciși în decembrie 1989 cînd își căutau libertatea pe străzile din Timișoara, Cluj, București și în alte orașe din România.

Read More

Scrisoare către doamna Cornelia Naum

Dragă doamnă Naum, v-am văzut în cîteva rînduri la TV. De cele mai multe ori, erați împreună cu fiul dumneavoastră, premierul Victor Ponta. Nu vă ascund că mi-ați devenit simpatică după ce am observat la dumneavoastră o ușoară stinghereală care nu are nimic în comun cu foamea de expunere a fiului dumneavoastră. Încă și mai simpatică îmi sînteți pentru că ați înțeles că fiul dumneavoastră e gonflabil: „Victor cam are tendinţa asta, să se umfle în pene, dar are şi tăria să recunoască acest defect al lui, ceea ce e mare lucru. Când a ajuns şeful Corpului de Control al Guvernului, cu ani în urmă, o cam luase niţel razna, am avut de tras ca să îl aducem înapoi, cu picioarele pe pământ” (sursa).

Read More

Felix, turnătorul laș care-și devorează penal fiicele

Ca turnător, Dan Voiculescu era „Felix”. Felix e un nume de cod. Numele de cod era menit să-i acopere identitatea reală. Pentru că turnătorii sînt niște codoși care nu au identitate, ei nu sînt decît niște instrumente. Niște scule bune de folosit și, în cele din urmă, de aruncat în lada cu rebuturi.
După ’89, însă, turnătorul fără identitate și-a depășit condiția: a devenit din sculă, din instrument, un sculer-matrițer putred de bogat al tranziției, un mînuitor al unei uzine de strunguri umane de strunjit mai ales conștiințe și voințe. Adică s-a transformat din sculă în mînuitor de scule. Nu mai era Felix, era Dan Voiculescu: omul de afaceri, mogulul, politicianul, filantropul, influentul. Mulți au devenit sculele lui, uneltele lui. Încredere, însă, Felix nu a avut niciodată în nimeni, în nici o sculă. Pînă cînd viața i-a oferit un cadou nesperat: instrumente din sîngele lui de unealtă codoașă, scule din carnea lui de turnător fără identitate.

Read More

Felix, un securist votat de poporul democrat și liber

Felix nu a comis fals în declarații atunci cînd a declarat pe propria răspundere, în 2004 și 2008, că nu a colaborat cu Securitatea, spune o știre recentă (sursa). Ceea ce e destul de logic: Felix se lupta în instanță cu CNSAS tocmai ca să scape de calitatea de turnător la Secu, deci pînă la decizia finală a judecătorilor nu era turnător, ci doar acuzat de CNSAS că ar fi fost. La fel de logic, cînd a candidat în 2012 pentru un nou loc de parlamentar, Felix a declarat că a colaborat cu Securitatea, pentru că între timp (10 martie 2011) se decisese în instanță că a turnat.
Procurorii, însă, au alt argument: „falsul în declarații” al lui Felix nu ar fi produs efecte juridice. Din punctul meu de vedere, însă, cînd legea a cerut ca cei care candidează pentru un loc în Parlament să declare dacă au colaborat sau nu cu Securitatea, s-a avut în vedere tocmai efectul pe care-l poate avea această declarație: recunoașterea colaborării ar fi scăzut șansele candidatului (sau așa ar trebui să fie într-o țară care și-a dat jos dictatorul prin vărsare de sînge). Așadar, dacă Felix nu a recunoscut colaborarea cu Secu în 2004 și 2008, s-ar putea spune că acesta este efectul juridic produs: turnătorul Felix a devenit parlamentar tocmai pentru că poporul votant nu a știut (că Felix n-a declarat, nu?) că Dan Voiculescu a fost securist.
În realitate, tot poporu’ – fie că se uită în fiecare seară la Badea și Gâdea, fie că nu – știe că Felix e un securist nenorocit care și-a turnat și rudele la Securitate. Deci, într-adevăr, procurorii au avut dreptate (chit că au avut alte argumente în vedere): „falsul în declarații” al lui Felix nu a produs nici un efect juridic, pentru că poporu’ votează orice securist, după cum s-a văzut MAI ALES la alegerile din 9 decembrie 2012, cînd Voiculescu a recunoscut oficial, pe propria răspundere, că a colaborat cu Secu.
Pe scurt, dosarul ăsta de fals în declarații al lui Felix e cel mult o farsă absurdă dintr-o țară tristă și suprarealistă în care lustrația a fost cel mult o glumă pentru politicieni, care nu și-au urnit cururile (la fel de securiste ca ale lui Felix, în cazul multora) să ne scape de prădătorii educați de Securitate.

Read More

Memorialul durerii în cur: Felix la TVR

M-am întrebat întotdeauna dacă Lucia Hossu Longin nu a turnat la Securitate înainte de ’89, înțeleg că și atunci își făcea veacul prin televiziunea publică. M-am întrebat asta și mai abitir cînd am văzut-o foarte în largul ei prin studiourile Antenei 3. Am întrebat-o și personal, prin vara anului trecut, dacă a turnat la Securitate și a țipat isteric că are certificat de necolaborator de la CNSAS. În trecere, i-am atras atenția că pot apărea probe noi la dosarul ei de la CNSAS și, deci, că verdictul poate fi schimbat. S-a crispat. Apoi a țipat iar.
În seara asta, însă, nu s-a mai dus necolaboratoarea Lucia Hossu Longin în ograda lui Felix, a venit turnătorul dovedit de Justiție la televiziunea publică.

Read More

Codul eti(li)c al PDL

Să crezi că ultima invenție în materie de integritate de la PDL va scăpa partidul de la guvernare de corupți este o beție orgiastică cu cea mai pură, cristalină și rece apă de izvor. Vorbim, firește, de codul de etică, impus de Monica Macovei după lupte seculare. De departe, prevederea mea favorită din acest cod este cea referitoare la sancționarea colaboratorilor fostei Securități. Colaboratori, deci. Despre ofițeri, numai de bine. A propos, Silvian Ionescu o fi votat și el codul ăsta? Și cam cîți colaboratori o cunoaște el, simpaticul? Oare o să-i dea în gît la partid, ca să fie ostracizați în conformitate cu codul etic? Sau, dacă am înțeles eu bine, e vorba doar de fraierii care au turnat din teamă/convingere/etc, nu de pragmaticii care au luat și salariu pentru o frumoasă carieră, nu?
Și, că veni vorba de bani: e bun codul ăsta de etică, nimic de zis, dă bine la televizor. Dar nu înainte de alegeri. Care costă. Mult. Iar banii pentru partid nu-i produc nici incoruptibilii, nici intelectualii puși în geamul PDL să dea impresia de primăvară etică. Ci ăia care intră pe ușa din spate și nu papă cod, chiar dacă au fețe de pești.

Read More